Eterniseed › Curriculum › Iudita
Judith 1-2 — bazându-se pe Aquino (Summa II-II q.40 război drept + I q.103 guvernare divină)
Deschidere
Capitolele de început ale cărții Judit pun înaintea Bisericii figura lui Nabucodonosor al Asirienilor, ale cărui pretenții la onoruri divine adună regii imperiului său pentru război împotriva lui Arfaxad al Mezilor și pregătesc campania prin care Olofern va fi trimis împotriva națiunilor din vest. Bazându-ne pe tratatul lui Aquino despre războiul drept din Summa Theologiae II-II q.40 și pe articularea sa susținută a guvernării divine din I qq.103-105 (așa-numitul Tratat despre Guvernarea Divină), putem aborda aceste capitole cu claritatea categorică pe care doctorul scolastic o aduce unui astfel de material. Teoria războiului drept a lui Aquino și cadrul său providențial luminează atât nedreptatea manifestă a campaniei lui Nabucodonosor, cât și ordonarea providențială mai profundă prin care pretenția imperială își pregătește propria distrugere.
Citește
Citire
Citiți cu atenție capitolele 1 și 2 din Judit. În capitolul întâi, remarcați cadrul politic — războiul lui Nabucodonosor împotriva lui Arfaxad al Mezilor, mânia sa față de refuzul națiunilor din vest de a se alătura campaniei sale, jurământul său de răzbunare. În capitolul doi, remarcați adunarea armatei lui Olofern (o sută douăzeci de mii de pedestrași, douăsprezece mii de arcași călare), distrugerea sistematică a fiecărui ținut din calea lor, arderea sanctuarelor zeilor mincinoși, impunerea cultului lui Nabucodonosor singur.
Studiu
Bazându-ne pe tratatul lui Aquino despre războiul drept din Summa II-II q.40, putem articula campania lui Nabucodonosor cu precizie scolastică. Aquino susține în q.40 a.1 că trei condiții trebuie îndeplinite pentru ca un război să fie drept: autoritate legitimă din partea celui care îl declară (auctoritas principis), cauză dreaptă (causa iusta — războiul trebuie întreprins pentru a remedia o nedreptate reală) și intenție dreaptă (intentio recta — războiul trebuie ordonat spre stabilirea păcii și pedepsirea răului, nu spre simpla dominație). Campania lui Nabucodonosor eșuează la toate cele trei puncte. Autoritatea sa se extinde doar asupra propriului regat, nu asupra națiunilor din vest al căror refuz de a se alătura campaniei sale mezice îl tratează ca ofensă personală; cauza nu este remedierea vreunei nedreptăți făcute lui, ci pedepsirea refuzului de vasalitate; intenția nu este stabilirea păcii, ci recunoașterea universală a propriei pretenții divine. Aquino ar observa că Nabucodonosor prezintă tiparul războiului nedrept în forma sa cea mai explicită. Catehismul Bisericii Catolice păstrează articularea lui Aquino la numerele 2308-2309, cu adăugarea criteriilor de proporționalitate și ultimă soluție dezvoltate de tradiția modernă a războiului drept. Problema teologică mai profundă este pretenția lui Nabucodonosor la onoruri divine, pe care Aquino ar trata-o sub întrebarea mai largă a guvernării divine din I qq.103-105. În q.103 a.1 Aquino susține că toate lucrurile sunt guvernate de Dumnezeu; în q.103 a.3 el distinge între guvernarea divină exercitată prin cauzele naturale care operează în creație (ordonarea providențială a cauzelor secundare) și guvernarea divină exercitată direct prin intervenție miraculoasă. În q.103 a.6 el întreabă dacă toate lucrurile sunt guvernate imediat de Dumnezeu; răspunsul său, bazat pe pseudo-Dionisie și Augustin, este că Dumnezeu guvernează imediat prin decretul său providențial, dar mediat prin cauzele secundare ale agenților creați, inclusiv ierarhiile angelice și regii și conducătorii națiunilor. Pretenția lui Nabucodonosor de a fi obiectul unei închinări universale nu este deci doar o nedreptate împotriva națiunilor a căror închinare o pretinde; este o dezordine fundamentală împotriva guvernării divine însăși, încercarea de apropriere de către un conducător creat a închinării care aparține doar esenței divine. Aquino ar observa că această dezordine este substanța profundă a tipologiei antihristice pe care tradiția patristică a citit-o în figurile imperiale ale Vechiului Testament și pe care mai târziu a citit-o în împărații romani ai erei Noului Testament. Sfântul Augustin în De Civitate Dei Cartea V (capitolele 17-24) tratează întrebarea mai largă a guvernării divine a regatelor pământești, distingând între cetatea pământească întemeiată pe iubirea de sine extinsă până la disprețul lui Dumnezeu și cetatea cerească întemeiată pe iubirea de Dumnezeu extinsă până la disprețul de sine. Nabucodonosor, așa cum narațiunea inspirată a lui Judit îl înfățișează, stă ca figură paradigmatică a cetății pământești în forma sa cea mai pretențioasă, iar compresia deliberată a detaliilor istorice din textul inspirat (plasându-l pe Nabucodonosor la Ninive ca rege al Asirienilor, contopind figuri istorice, prezentându-l pe Olofern ca generalul mândru arhetipal) confirmă că figura este menită tipologic, nu doar cronologic. Catena Aurea pe Matei 24 (discursul de pe Muntele Măslinilor în care Hristos avertizează despre antihriști și profeți mincinoși care vor apărea) păstrează firul patristic prin care pretenția lui Nabucodonosor prefigurează antihristul de la sfârșit. Aquino ar trage concluzia practică: sufletul care recunoaște în Nabucodonosor tipul antihristului din orice veac este pregătit să reziste aceluiași spirit când apare în configurațiile politice ale timpului său, iar rezistența pe care o oferă va fi susținută nu de puterea militară, ci de aceeași pocăință de rugăciune și post pe care Israel o va oferi în capitolele următoare ale lui Judit.
Considerați
Considerare
Bazându-ne pe articularea lui Aquino a celor trei condiții ale războiului drept în II-II q.40 a.1 (autoritate legitimă, cauză dreaptă, intenție dreaptă), considerați dacă războaiele și conflictele timpului vostru poartă semnele dreptății sau ale nedreptății în această analiză categorică. Tradiția morală catolică a fost statornică în privința acestei articulări scolastice, iar Catehismul o păstrează la 2308-2309. Unde în propria voastră evaluare a conflictelor contemporane ați permis sentimentalismului sau afilierii politice să întunece claritatea categorică pe care Aquino o oferă? Considerați de asemenea analiza mai largă a lui Aquino din I q.103 despre guvernarea divină. Pretenția conducătorilor creați la autoritate absolută — genul de pretenție pe care Nabucodonosor o manifestă — nu este doar o nedreptate împotriva persoanelor sau națiunilor supuse ei, ci o dezordine fundamentală împotriva guvernării divine însăși. Tradiția catolică a susținut cu statornicie că răspunsul potrivit la o astfel de pretenție este rezistența răbdătoare a pocăinței de rugăciune și post, nu contra-violența militară imediată. Unde în propria voastră confruntare cu autoritățile pretențioase ale timpului vostru ați fost tentați spre contra-răspunsul violent mai degrabă decât spre disciplina răbdătoare a pocăinței? Considerați în cele din urmă distincția lui Aquino între guvernarea divină imediată (prin decret providențial) și guvernarea divină mediată (prin cauze secundare create). Catehismul păstrează această distincție la numerele 306-308. Dispoziția creștină potrivită față de regii și conducătorii națiunilor nu este nici reducerea seculară (care neagă cu totul guvernarea divină) nici absolutismul teocratic (care ar substitui Biserica ordinii potrivite a vieții civice), ci recunoașterea atent ordonată că autoritățile civile primesc autoritatea mediat de la Dumnezeu și rămân responsabile față de legea mai înaltă prin care sunt constituite.
Răspunde
Răspuns
Identificați un conflict contemporan sau o configurație politică în care o autoritate creată pare să pretindă genul de loialitate absolută care aparține doar lui Dumnezeu. Bazându-vă pe II-II q.40 și I q.103 ale lui Aquino, articulați pentru voi înșivă analiza categorică: care dintre cele trei condiții ale războiului drept este încălcată și ce specie de dezordine împotriva guvernării divine este la lucru? Oferiți un Rozariu în această săptămână pentru restaurarea ordinii potrivite și rugați-vă în mod deosebit ca credincioșii catolici din regiunea afectată să aibă răbdarea pocăinței de rugăciune și post pe care Israel a oferit-o în capitolele următoare ale lui Judit.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeule, veșnicule Cârmuitor al tuturor neamurilor, care rânduiești cursul istoriei prin înțeleapta Ta providență și îngădui apărarea dreaptă a celor nevinovați împotriva celor mândri, privește cu milă asupra poporului Tău ca în zilele Iuditei și întărește-ne să umblăm în dreptatea Ta. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a tuturor sfinților, conformează inimile și societățile noastre voii Tale sfinte, ca pacea să înflorească sub domnia Ta suverană. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →