Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa
Vaiurile Trâmbițelor și Războiul Lăcustelor Spirituale
Deschidere
Sfântul Andrei din Cezareea ne conduce acum la a cincea și a șasea trâmbiță — cele două vaiuri ale roiului de lăcuste și ale călăreților de la Eufrat. Acesta este genul de capitol care, citit cu neglijență, naște fie teroare, fie o vânătoare febrilă de înțelesuri ascunse în evenimentele actuale. Sfântul Andrei îl citește altfel. Unde unii dintre învățătorii mai vechi au văzut îngeri pedepsitori literali și viermii din Gheena, el oferă o citire spirituală sobră: lăcustele sunt demoni răi dezlegați pentru un timp ca să facă război împotriva sufletului, iar întregul lor arsenal de coroane, dinți de leu și cozi de scorpion este războiul lăuntric al ispitei. El nu fixează niciodată o dată; el numește dușmanul real. Și încheie, așa cum face întotdeauna Răsăritul, nu cu disperare față de nepocăința supraviețuitorilor, ci cu o chemare ca noi să arătăm prin faptele noastre autenticitatea credinței noastre — ca să auzim nu „Nu vă cunosc”, ci „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu”. Citiți acest capitol încărcat de vaiuri, așadar, ca pe o chemare la pocăință și priveghere, nu la spaimă.
Citește
Citește Apocalipsa 9. Al cincilea înger a sunat din trâmbiță și o stea căzută din cer a primit cheia abisului; din ea s-a ridicat fum ca dintr-un cuptor mare, întunecând soarele și aerul, și din el au ieșit lăcuste cu putere ca a scorpionilor. Li s-a poruncit să nu vatăme iarba sau copacii, ci numai pe acei oameni care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunțile lor, și să nu-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni. În acele zile oamenii caută moartea și nu o pot găsi. Lăcustele au chip de cai pregătiți de luptă, cu coroane ca de aur, fețe ca de oameni, păr ca de femei, dinți ca de lei și platoșe de fier; cozile lor înțeapă ca scorpionii, iar împăratul lor este îngerul abisului, numit Abaddon și Apollyon. Un vai a trecut; mai vin două. Apoi al șaselea înger a sunat din trâmbiță și un glas de la cele patru coarne ale altarului de aur a poruncit să se dezlege cei patru îngeri legați la marele râu Eufrat, pregătiți să ucidă o treime din oameni; oastea călăreților numără două sute de milioane. Caii lor au capete de lei, iar din gurile lor ies foc, fum și pucioasă, prin care este ucisă o treime din oameni; puterea lor este în gurile și în cozile lor ca de șerpi. Totuși ceilalți oameni, care nu au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit de idolii lor, de uciderile lor, de vrăjitoriile lor, de desfrânările lor sau de furturile lor.
Studiu
Sfântul Andrei cântărește cu grijă opiniile mai vechi și apoi își expune propria părere. Unii citiseră steaua căzută ca pe un înger pedepsitor și lăcustele ca pe viermii nemuritori ai Gheenii; el este de acord că steaua este un înger, dar citește lăcustele ca pe ceva mai apropiat și mai primejdios pentru noi: demonii pe care Hristos i-a legat la întruparea Sa, acum dezlegați pentru un timp ca să facă ce e mai rău înainte de sfârșit. „Fumul” care întunecă soarele nu este vreme, ci ceața morală a păcatului însuși:
Fumul este întunericul produs de faptele rele care pornesc din sugestiile lor; când aceste fapte sunt descoperite, li se dă putere să chinuiască pe oameni.Cine, atunci, este înțepat și cine este cruțat? Sfântul Andrei se oprește asupra pecetii: lăcustele rănesc numai pe cei care nu au pecetea dumnezeiască,
ceea ce suferă cei care nu sunt pecetluiți pe frunțile lor cu pecetea dumnezeiască și nu sunt luminați de strălucirea Crucii dătătoare de viață prin Duhul Sfânt. Întreaga înfățișare grotescă a roiului o citește lăuntric: coroanele de aur sunt falsa biruință pe care ne închipuim că o câștigăm prin plăcere, în timp ce restul trădează adevărata fire a demonilor —
Părul femeiesc înseamnă desfrânarea demonilor și îndemnul lor la desfrânare; dinții de leu, firea lor ucigașă și veninoasă; platoșele de fier, împietrirea inimii lor.
Considerați
Reflectează
Duceți mai departe această citire spirituală în a șasea trâmbiță. Cei patru îngeri legați la Eufrat, Sfântul Andrei îi ia din nou nu ca pe Mihail și Gavriil și tovarășii lor, cum credeau unii, ci ca pe niște demoni foarte răi legați la venirea lui Hristos și dezlegați ca să ațâțe neamurile — și chiar aici nădejdea lui nu se clatină, căci dezlegarea slujește la cernerea grâului de neghină și la a-i face pe cei credincioși „vădiți și arătați vrednici de răsplăți mai mari”. Dar cel mai pătrunzător cuvânt al capitolului vine la sfârșit, unde supraviețuitorii urgiilor tot nu vor să se întoarcă. Sfântul Andrei citește aceasta nu ca pe o ușă închisă, ci ca pe un avertisment deschis pentru noi:
Din aceasta se arată că mânia se întinde peste toată lumea.Și nu ne lasă să socotim idololatria un păcat al trecutului îndepărtat. El aude verdictul Apostolului asupra lăcomiei noastre respectabile:
cei care prin lăcomie slujesc lui mamona, dumnezeiescul Apostol îi învinuiește de idololatrie. Cei nepocăiți ai acestei vedenii nu sunt doar închinătorii la metal și piatră; ei îi cuprind pe toți cei care mărturisesc pe Dumnezeu cu buzele și Îl tăgăduiesc prin lucrările mâinilor lor. Lăcustele și călăreții, citiți drept, țin oglinda în fața celui ce priveghează.
Răspunde
Lăsați acest capitol să vă facă ceea ce Sfântul Andrei intenționează: nu să vă înspăimânte de viitor, ci să vă cerceteze în prezent. Întreaga teroare a roiului de lăcuste este războiul ispitei, iar singurul lucru care îi abate înțepătura este pecetea lui Dumnezeu pe frunte — strălucirea Crucii dătătoare de viață, trasată pe cei botezați și înnoită în Duhul Sfânt. Așadar, păziți acea pecete. Nu lăsați coroana de aur a unei biruințe rele prin plăcere să vi se pună pe cap și să o confundați cu un premiu. Și nu vă lingușiți că idololatria este păcatul altcuiva din vechime. Sfântul Andrei, auzindu-l pe Apostol, numește lăcomia însăși ca închinare la idoli; oglinda este ținută în fața celor mulțumiți la fel de mult ca și în fața păgânilor. Supraviețuitorii care nu s-au pocăit nici sub urgii sunt un avertisment, nu un verdict — ușa este încă deschisă pentru voi. Arătați, așadar, prin faptele voastre sinceritatea credinței voastre, ca atunci când trâmbițele și-au sunat ultima dată să nu auziți acel înfricoșător „Nu vă cunosc”, ci cuvântul binecuvântat și mult dorit: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu”. Aceasta este singura pregătire pentru vremurile de pe urmă pe care Sfântul Andrei o îndeamnă vreodată.
Roagă-te
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care la întruparea Ta ai legat duhurile cele rele și Care ții cheia fiecărui abis: în această vârstă a vaiurilor trâmbițelor, când lăcustele noetice fac război împotriva sufletelor noastre și ceața morală a păcatului ar întuneca vederea noastră, pune pe frunțile noastre pecetea ocrotirii Tale dumnezeiești și luminează-ne cu strălucirea Crucii Tale dătătoare de viață prin Duhul Sfânt. Nu lăsa nicio coroană falsă a plăcerii să ne înșele socotind că am biruit când am fost biruiți. Curățește-ne de toată idololatria ascunsă — lăcomia pe care Apostolul Tău o numește închinare la idoli — ca să nu Te mărturisim cu buzele și să Te tăgăduim prin lucrările noastre. Cât timp ușa pocăinței stă încă deschisă, întoarce-ne și fă autenticitatea credinței noastre vădită prin faptele noastre, ca atunci când va suna ultima trâmbiță să nu auzim „Nu vă cunosc”, ci mai degrabă „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Căci Tu de bunăvoie ai răbdat Crucea pentru noi și Ție, împreună cu Tatăl Tău cel fără de început și cu Duhul cel Sfânt și de viață dătător, se cuvine slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →