Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 20 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin despre capitolul 20 din Ioan, unde ucenicul iubit consemnează primele relatări ale martorilor oculari despre mormântul gol. Comentariul lui Calvin evidențiază atât detaliile istorice, cât și semnificația spirituală a învierii lui Hristos, îndrumând cititorii de la confuzie la credință. Pe măsură ce urmăm tratamentul său verset cu verset, descoperim cum mărturiile Evangheliștilor converg și cum credința lentă a ucenicilor ne îndreaptă spre necesitatea Scripturii. Perspectivele lui Calvin rămân remarcabil de proaspete, invitându-ne să examinăm propriul nostru răspuns la Domnul înviat. Lăsați cuvintele sale să ne modeleze meditația asupra acestui capitol pivotal.
Citește
Citire
Așezați-vă într-un loc liniștit și citiți capitolul 20 din Ioan în întregime. Observați succesiunea descoperirilor la mormânt, reacțiile Mariei Magdalena și ale celor doi ucenici, precum și prima apariție a lui Iisus înviat. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă, acordând o atenție specială momentelor de îndoială, uimire și recunoaștere. După citire, opriți-vă pentru a reflecta cum textul trece de la întuneric la mărturie.
Studiu
Calvin începe prin a sublinia centralitatea învierii pentru credință.
1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii. Întrucât învierea lui Hristos este articolul cel mai important al credinței noastre și fără ea speranța vieții veșnice se stinge, din acest motiv Evangheliștii sunt cu atât mai atenți să o dovedească, așa cum face aici Ioan, adunând multe dovezi pentru a ne asigura că Hristos a înviat din morți. S-ar putea crede însă ciudat că nu produce martori mai competenți; căci începe cu o femeie; dar astfel se împlinește zicerea căEl împacă apoi relatările diferite ale Evangheliștilor despre femeile de la mormânt.
Înainte de a merge mai departe, totuși, este necesar să arătăm cum se potrivesc Evangheliștii între ei; căci, la prima vedere, pare să existe o contradicție în cuvintele lor. Ioan menționează doar o singură femeie, Maria Magdalena; Matei 28:1 menționează două, Maria Magdalena și cealaltă Maria; Marcu 16:1 menționează trei, Maria Magdalena și Maria (mama) lui Iacov și Salomeea; Luca 24:10, 22 nu fixează numărul, ci relatează doar că au venit femei care L-au urmat pe Hristos din Galileea. Dar dificultatea se rezolvă ușor în acest fel. Așa cum Matei inserează numele celor două femei cele mai cunoscute și cu cea mai înaltă reputație printre ucenici, tot așa Ioan se mulțumește să menționeze numele Mariei Magdalena singură, dar totuși nu le exclude pe celelalte; și, într-adevăr, este evident, din examinarea cuvintelor sale în context, că ea nu era singură, căci, puțin mai târziu, Maria Magdalena spune, la plural, NU ȘTIM unde L-au pus. Așadar, deși Ioan nu spune nimic despre însoțitoarele ei, ceilalți Evangheliști, care relatează că au fost multe împreună cu ea, nu spun nimic ce ar fi contrazis de narațiunea lui Ioan.Calvin reflectă apoi asupra zelului surprinzător al ucenicilor în ciuda credinței lor limitate.
3. Așadar Petru a ieșit. Fiind atât de puțină credință, sau mai degrabă aproape deloc credință, atât în ucenici cât și în femei, este uimitor că au avut un zel atât de mare; și, într-adevăr, nu este posibil ca sentimente religioase să-i fi condus să-L caute pe Hristos. Prin urmare, a rămas o sămânță de credință în inimile lor, dar stinsă pentru o vreme, astfel încât nu erau conștienți că au ceea ce aveau. Astfel, Duhul lui Dumnezeu lucrează adesea în aleși într-un mod secret. Pe scurt, trebuie să credem că a existat o rădăcină ascunsă, din care vedem rod produs. Deși acest sentiment de evlavie pe care îl posedau era confuz și era însoțit de multă superstiție, totuși îi dau — deși inexact — numele de credință, deoarece a fost produs doar prin doctrina Evangheliei și nu avea tendință decât spre Hristos. Din această sămânță a izvorât la urmă o credință adevărată și sinceră, care, părăsind mormântul, a urcat la slava cerească a lui Hristos.La versetul 8 examinează ce a ajuns să creadă ucenicul iubit.
8. Și a văzut și a crezut. Este o expunere slabă pe care o dau unii acestor cuvinte, că Ioan a crezut ceea ce auzise de la Maria, și anume că trupul lui Hristos fusese dus; căci nu există niciun pasaj în care cuvântul a crede să aibă acest înțeles, mai ales când este folosit simplu și fără nicio adăugire. Nici nu este inconsistent cu faptul că Petru și Ioan se întorc acasă, în timp ce sunt încă în îndoială și perplexitate; căci în unele pasaje Ioan a folosit această expresie când intenționa să descrie creșterea credinței. În plus, Luca 24:12 relatează că Petru s-a minunat văzând mormântul în așa bună rânduială; înțelegând prin aceasta că Petru s-a gândit la ceva mai mare și mai înalt decât ceea ce îi spusese Maria.
Considerați
Reflectare
Calvin leagă ignoranța inițială a ucenicilor de nevoia noastră continuă de Scriptură.
Mai mult, el reprezintă mai puternic propria sa vină și pe cea a fraților săi, adăugând că nu numai că au uitat cuvintele lui Hristos, dar că nu au crezut Scripturile; căci acestei ignoranțe îi atribuie lipsa credinței lor. De aici putem trage și o învățătură folositoare, că trebuie să atribuim neglijenței noastre faptul că suntem ignoranți de ceea ce ar trebui să știm despre Hristos, deoarece nu am profitat așa cum ar fi trebuit de Scripturi, care dezvăluie clar excelența lui Hristos.
Răspunde
Răspuns
1. Unde vedeți propria voastră credință asemănându-se cu amestecul timpuriu de zel și confuzie al ucenicilor?
2. Cum provoacă accentul lui Calvin pe Scriptură modul în care căutați în prezent asigurarea învierii lui Hristos?
3. În ce domeniu al vieții vă invită Duhul să treceți de la dovezile mormântului la speranța vie?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, care ai înviat pe Fiul Tău din morți în ziua a treia, după Scripturi, dăruiește-ne prin Duhul Tău Sfânt credința statornică ce crede Cuvântul Tău și-L contemplă pe Hristos cel înviat. După cum ai deschis în chip suveran ochii primilor ucenici, ca să treacă de la nedumerire la certitudinea plină de bucurie, tot așa înnoiește zilnic inimile noastre în promisiunea legământului despre biruința Lui asupra morții. Modelează afecțiunile noastre prin această realitate a învierii, ca să umblăm în nădejdea vie până când Îl vom vedea față în față. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →