← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Cei doi țapi și țapul ispășitor: Unul junghiat, unul trimis departe purtând păcatele poporului

Leviticul 15-16Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)24 min
Deschidere
Aceste capitole trec de la legile scurgerilor trupești la ziua cea mai înaltă a anului lui Israel, Ziua Ispășirii, când marele preot singur putea intra o singură dată înăuntrul vălului. Fericitul Teodoret al Cirului citește mai întâi legile mai mici cu reținerea sa obișnuită — că niciunul dintre curgerile firești nu este cu adevărat necurat, dar că Legea le folosește pentru a învăța gravitatea lucrurilor voinței, cumpătarea chiar și a unirii îngăduite și fuga de poftele oprite. Apoi ajunge la marele ritual. Pe scaunul îndurării, spune el, Dumnezeu și-a făcut propria epifanie — văzută nu în întuneric și fum și foc ca pe Sinai, ci într-un nor purtător de lumină — și marele preot trebuie să se apropie de sanctuarul lăuntric cu jertfele rânduite: un vițel și un berbec pentru sine, iar pentru popor doi țapi pentru păcat și un berbec pentru o ardere de tot. Cei doi țapi sunt împărțiți prin sorți; unul este junghiat, iar celălalt, țapul 'pentru Azazel', este trimis viu în pustie, purtând asupra sa nelegiuirile poporului. Unii, notează Teodoret, și-au închipuit în mod neînțelept că al doilea țap a fost trimis unui demon; dar el arată din text că ambii țapi au fost oferiți lui Dumnezeu — țapul eliberat însuși este 'prezentat viu înaintea Domnului' — și că cuvântul înseamnă doar 'țapul trimis în pustie'. Și apoi numește taina pe care o mărturisește întreaga Biserică: ca și cu cele două păsări ale leprosului, tot așa aici cei doi țapi sunt un chip al Stăpânului Hristos, nu două persoane, ci două firi. Unul junghiat prefigurează patibilitatea trupului; cel eliberat, impasibilitatea dumnezeirii. Astfel, țapul ispășitor care a purtat păcatele poporului în pustia fără cărare este chipul Celui care a purtat păcatele noastre și 'a pătimit afară din poartă' (Evrei 13:11–12), iar marele preot care a trecut o dată pe an înăuntrul vălului este umbra lui Hristos, marele nostru Preot, intrat în Sfânta Sfintelor cea adevărată pentru noi.
Citește

Citire

Citește Leviticul 15–16 — legile curăției pentru scurgerile trupești, ca poporul 'să nu moară în necurăția lor, când pângăresc cortul Meu care este în mijlocul lor'; și apoi marea Zi a Ispășirii. Domnul avertizează că Aaron 'să nu intre oricând în locul sfânt dinăuntrul vălului înaintea scaunului îndurării… ca să nu moară: căci Eu voi apărea în nor pe scaunul îndurării'. El trebuie să aducă 'un vițel tânăr pentru jertfa de păcat și un berbec pentru arderea de tot' pentru sine, și 'din adunarea fiilor lui Israel… doi iezi de capre pentru jertfa de păcat și un berbec pentru arderea de tot'. Apoi 'Aaron va arunca sorți asupra celor doi țapi; un sorț pentru Domnul și celălalt sorț pentru țapul ispășitor'. Țapul pe care a căzut sorțul Domnului este oferit 'pentru o jertfă de păcat'; dar țapul pentru ispășire 'va fi prezentat viu înaintea Domnului, ca să facă ispășire cu el și să-l lase să plece ca țap ispășitor în pustie'. Aaron își pune ambele mâini pe capul acestuia și mărturisește 'toate nelegiuirile fiilor lui Israel… punându-le pe capul țapului' și îl trimite 'prin mâna unui om potrivit în pustie: și țapul va purta asupra sa toate nelegiuirile lor într-un pământ nelocuit'. O dată pe an se va face această ispășire; 'și va fi o rânduială veșnică pentru voi'.
Studiu
Teodoret îndepărtează mai întâi o greșeală. Unii, citind 'un sorț pentru Domnul și celălalt pentru Azazel', și-au închipuit că al doilea țap a fost trimis unui demon; dar el răspunde din textul însuși că ambii țapi aparțin lui Dumnezeu, căci țapul eliberat este 'prezentat viu înaintea Domnului' ca să facă ispășire, iar Scriptura spune despre el doar că Și țapul va purta asupra sa nelegiuirile lor într-un loc fără cărare. Numele nu înseamnă nimic mai mult decât țapul alungat în pustie; ambii au fost oferiți lui Dumnezeu, unul fiind jertfit, celălalt luând păcatele poporului a fost trimis în pustie. Apoi Teodoret ridică ritualul la înălțimea sa adevărată. Ca și cu cele două păsări ale leprosului curățat, tot așa cei doi țapi schițează pe unicul Hristos în cele două firi ale Sale — căci niciun țap singur, fiind doar muritor, nu putea închipui atât suferința cât și nemurirea Mântuitorului: Acestea iarăși sunt chipuri ale Stăpânului Hristos; cele două animale nu luate ca două persoane, ci ca două firi. Împărțirea slujirii între țapi este împărțirea între ceea ce a pătimit și ceea ce nu putea pătimi în unicul Domn.
Considerați

Considerare

De ce doi țapi și nu unul? Pentru că, explică Teodoret, un singur animal muritor nu putea înfățișa atât moartea cât și nemurirea Stăpânului Hristos; astfel țapul junghiat și țapul trimis împart între ei întreaga taină a Persoanei Sale: astfel încât cel jertfit să prefigureze patibilitatea trupului; cel eliberat să arate impasibilitatea dumnezeirii. Iar pustia în care este alungat țapul viu este ea însăși un semn, căci locul de afară din tabără unde a purtat păcatele este chipul morții: Pustia este un chip al morții. Ca nu cumva cineva să creadă nedemn că un țap — fiara pusă 'la stânga' cu păcătoșii — ar prefigura pe Mântuitorul, Teodoret răspunde că tocmai această potrivire este punctul, căci Hristos S-a dat pe Sine pentru cei nedrepți: S-a oferit pe Sine nu numai pentru cei drepți, ci și pentru păcătoși. Aici Epistola către Evrei stă aproape de Teodoret. Trupurile animalelor de jertfă pentru păcat 'sunt arse afară din tabără'; 'de aceea și Iisus, ca să sfințească poporul cu sângele Său, a pătimit afară din poartă' (Evrei 13:11–12). Țapul ispășitor care a purtat nelegiuirile lui Israel într-un pământ nelocuit este umbra Mielului lui Dumnezeu 'care ridică păcatul lumii' — Cel peste care Tatăl 'a pus nelegiuirea noastră a tuturor' (Isaia 53:6), care a purtat păcatele noastre în trupul Său într-un loc fără cărare al morții și le-a lăsat acolo. Iar marele preot care singur, o dată pe an, a trecut înăuntrul vălului cu sânge este chipul 'unui mare preot al bunurilor viitoare', care 'prin sângele Său a intrat o dată în locul sfânt, dobândind veșnică răscumpărare pentru noi' (Evrei 9:11–12) — Hristos a intrat, nu într-un sanctuar făcut de mâini, ci în cerul însuși, Sfânta Sfintelor cea adevărată, ca să apară în prezența lui Dumnezeu pentru noi.
Răspunde

Răspuns

Stai în Ziua Ispășirii și privește cei doi țapi și cunoaște că amândoi sunt Hristos și amândoi sunt pentru tine. Unul a fost junghiat — și acesta este prețul păcatului tău, moartea pe care o cerea dreptatea, plătită nu de tine, ci de El. Celălalt a fost alungat viu în pustie, nelegiuirile poporului fiind puse prin mărturisire pe capul său, și le-a dus într-un pământ unde nu locuiește nimeni și nu au mai fost văzute. Aceasta este ceea ce îți promite Evanghelia: nu că păcatele tale sunt scuzate, ci că sunt purtate departe. Hristos 'a pătimit afară din poartă', luând nelegiuirile tale asupra Sa, ducându-le în locul fără cărare al morții și lăsându-le acolo. Așadar nu trage înapoi din pustie păcatele pe care Dumnezeu le-a trimis. Când vrăjmașul ar vrea să te acuze de ceea ce a fost mărturisit și iertat, răspunde că țapul ispășitor le-a purtat deja unde nu pot fi găsite. Și ridică-ți ochii spre văl. Odată, numai marele preot putea trece înăuntru, o dată pe an, cu tremur și cu sânge. Dar marele tău Preot a intrat înaintea ta, nu cu sângele țapilor, ci cu al Său, în Sfânta Sfintelor cea adevărată și a rupt vălul de sus până jos. Apropie-te, deci, 'cu o inimă adevărată în deplină încredințare a credinței', căci calea spre cele mai sfinte este deschisă și Cel care a purtat păcatele tale acum stă înăuntru, apărând în prezența lui Dumnezeu pentru tine.
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Dumnezeule al ispășirii noastre, care pe scaunul îndurării Ți-ai făcut epifania nu în foc și întuneric, ci într-un nor de lumină, și ai rânduit ca păcatele poporului Tău să fie puse pe țap și purtate în pustia fără cărare: Te binecuvântez că în acest ritual ai preînchipuit pe Hristos Mântuitorul meu, cel junghiat pentru moartea pe care o datoram, cel trimis purtând nelegiuirile mele unde nu pot fi găsite. Cei doi țapi nu au fost doi domni, ci două firi ale unicului Hristos — unul prefigurând patibilitatea trupului Său, celălalt impasibilitatea dumnezeirii Sale — căci El S-a oferit nu numai pentru cei drepți, ci și pentru păcătoși, iar eu sunt printre ei. El a pătimit afară din poartă ca să ducă păcatele mele în pustia morții și să le lase acolo; să nu le chem niciodată înapoi, ci să cred că sunt purtate departe. Și precum marele preot a intrat o dată înăuntrul vălului cu sânge, tot așa Hristos, marele meu Preot, a intrat cu sângele Său în cerul însuși, Sfânta Sfintelor cea adevărată, ca să apară înaintea Ta pentru mine; dă-mi îndrăzneală să mă apropii prin calea cea nouă și vie pe care a deschis-o. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, Mielul junghiat și marele Preot care ai purtat păcatele noastre, cu Tatăl și cu Duhul preasfânt, fie slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →