Eterniseed › Curriculum › 1 Macabei
1 Macabei 1-2 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)
Deschidere
Prima carte a Macabeilor se deschide înaintea Bisericii ca o cronică a marii încercări a credinței care s-a abătut asupra poporului lui Israel sub Antioh al Patrulea, numit Epifanes, care în secolul al doilea înainte de Hristos a încercat să desființeze cu totul religia mozaică și să impună asupra Țării Sfinte cultul și obiceiurile grecilor. Cartea nu este legendă în felul lui Tobit și Iudita, ci narațiune istorică a unei persecuții susținute îndurate de un rest credincios sub conducerea unei singure familii preoțești. Biserica primește acest istoric ca pe o școală a martiriului, o școală a zelului pentru Lege și o școală a rezistenței față de orice program imperial care ar stinge închinarea Dumnezeului celui viu. Primele două capitole înfățișează pângărirea templului, elenizarea forțată a cetățelor lui Iuda, arderea cărților Legii, uciderea celor ce nu voiau să mănânce carnea necurată și ridicarea preotului Matatia la Modin, care nu a vrut să se închine altarului regelui. Citite în lumina Preasfintei Treimi și a răstignirii care a împlinit toată suferința dreaptă, aceste capitole descoperă lungul tipar prin care Biserica își îndură propriile vremuri de persecuție și substanța îndelungată a comuniunii sfinților, în care cei șapte frați și mama lor din cartea următoare și preotul Matatia cu cei cinci fii ai săi din această carte au fost încorporați pentru totdeauna.
Citește
Citire
Citește 1 Macabei capitolele 1 și 2 cu atenție la textura persecuției istorice. Observă în capitolul întâi cum textul dă mai întâi relatarea scurtă și clinică despre Alexandru cel Mare și împărțirea imperiului său, apoi se concentrează asupra lui Antioh al Patrulea, expediția sa în Egipt, jefuirea templului din Ierusalim la întoarcere și decretul ulterior ca toate popoarele din regatul său să devină un singur popor, părăsindu-și obiceiurile strămoșești. Marchează detaliile persecuției: ridicarea unui altar idolatru pe altarul jertfelor arse din templu, aducerea cărnii de porc pe el, arderea sulurilor Legii, pedeapsa cu moartea pentru orice mamă care își circumcidea pruncul. Apoi, în capitolul al doilea, urmărește răspunsul: preotul Matatia din Modin, cei cinci fii ai săi, ofițerul regelui care poruncea jertfa, refuzul lui Matatia, uciderea iudeului apostat care a pășit înainte să se supună, fuga în munți cu fiii săi, adunarea Hasidimilor și cuvântul său de pe patul de moarte care amintește eroii lui Israel de la Avraam la Daniel. Ține minte îndemnul său final: fiți plini de zel pentru Lege și dați-vă viața pentru legământul părinților voștri.
Studiu
Deschiderea 1 Macabei prezintă una dintre cele mai acute crize din istoria lui Israel: un rege păgân care a hotărât nu doar să domine politic poporul evreu, ci să desființeze religia evreiască ca atare. Părinții Bisericii au văzut în Antioh al Patrulea Epifanes un tip al duhului antihristic pe care profetul Daniel îl prevăzuse în viziunea cornului celui mic și a urâciunii pustiirii. Sfântul Ieronim, care a scris cel mai lung comentariu patristic la Daniel și care a tradus 1 și 2 Macabei în latină în Vulgata, l-a identificat pe Antioh ca figura istorică pe care profetul o prezisese, lăsând deschisă identificarea tipologică cu antihristul de la sfârșit pentru contemplarea Bisericii. Persecuția este înfățișată cu o precizie înspăimântătoare. Pângărirea templului nu a fost doar jefuirea comorilor sale, deși și aceasta era destul de rea; a fost ridicarea deliberată a unui altar idolatru — probabil o statuie a lui Zeus Olimpian, în cinstea căruia Antioh se numea Epifanes, adică zeul arătat — chiar pe altarul jertfelor arse unde se aducea jertfa zilnică din zilele lui Solomon. Daniel o numise urâciunea pustiirii, iar Iisus avea să folosească aceeași expresie în discursul de pe Muntele Măslinilor pentru a-i avertiza pe ucenicii Săi de încercările ce vor veni. Uciderea mamelor care își circumcideau pruncii și a familiilor care refuzau să mănânce carnea necurată atinge un grad deosebit de cruzime. Textul consemnează că femeilor li se atârnau pruncii de gât înainte ca ele înseși să fie aruncate de pe ziduri. Biserica citește aceste rânduri ca sămânța istorică a martirologiului și a lungului șir de nume pe care le invocă în fiecare noiembrie în litania tuturor sfinților. Apoi vine Matatia. Preotul din Modin nu este un strateg militar, ci un om al zelului în sensul profetic al cuvântului. Uciderea iudeului apostat care a pășit înainte să jertfească este citită de tradiție nu ca o crimă particulară, ci ca un act de judecată preoțească în linia lui Finees, nepotul lui Aaron, care în pustiul Moab a străpuns cu o singură suliță pe israelitul și pe femeia midianită care veniseră în tabără să săvârșească desfrânare și al cărui zel a abătut mânia Domnului de la popor. Matatia însuși îl invocă pe Finees în cuvântul de pe patul de moarte, spunând explicit că Finees, părintele nostru, prin zelul și ardoarea sa, a primit legământul unei preoții veșnice. Tradiția morală catolică a distins întotdeauna între zel ca patimă ce trebuie temperată de prudență și zel ca virtute îndreptată spre cinstirea lui Dumnezeu; Matatia reprezintă forma virtuoasă, exercitată sub autoritate preoțească publică într-o criză religioasă publică. Fuga în munți cu cei cinci fii — Ioan numit Gaddis, Simon numit Thassi, Iuda numit Macabeul Ciocanul, Eleazar numit Avaran și Ionatan numit Apphus — și adunarea Hasidimilor, cei evlavioși, pun temelia întregii cărți care urmează. Hasidimii sunt strămoșii spirituali ai fariseilor, esenienilor și, în cele din urmă, ai primelor comunități iudeo-creștine; revolta macabeică este printre episoadele formatoare ale iudaismului celui de-al doilea templu care a dat Noului Testament vocabularul său teologic și devoțional. Cuvântul de pe patul de moarte al lui Matatia este unul dintre marile discursuri catehetice ale Vechiului Testament: el cheamă eroii lui Israel — Avraam credincios în încercare, Iosif păzind porunca în vremea necazului său, Finees cu zelul său, Iosua împlinind cuvântul, Caleb primind moștenirea, David în milostivirea sa, Ilie pentru zelul față de Lege, Anania, Azaria și Misail izbăviți din flăcări, Daniel din gurile leilor — și le lasă fiilor săi aceeași moștenire a curajului credincios. Biserica citește acest discurs ca o prefigurare a catehezei propriilor ei martiri, care merg la moarte susținuți de litania celor care au mers înainte, culminând în cele din urmă cu martiriul lui Hristos Însuși.
Considerați
Considerare
Consideră-l pe Antioh Epifanes ca tip al oricărui program imperial de asimilare religioasă forțată. Părinții l-au văzut în el pe antihristul propriei sale epoci, iar Biserica recunoaște în lunga linie de figuri similare — împărații romani ai marilor persecuții, regii vandali din Africa de Nord, persecutorii albigensi și cei de mai târziu, regimurile apostate ale epocii moderne, totalitarismele seculare ale secolului al XX-lea — același duh transpus în chei noi. Unde vezi în vremea ta impulsul de a desființa religia ca atare, de a interzice nu doar anumite practici religioase, ci însăși categoria vieții religioase ca centru concurent de sens și loialitate? Consideră de asemenea răspunsul lui Matatia. El nu organizează mai întâi o campanie militară; refuză jertfa, ucide pe apostat și fuge cu fiii săi în pustie. Ordinea acțiunilor sale este ordinea oricărei mărturii creștine sub persecuție: mai întâi refuzul compromisului nelegiuit, apoi mărturisirea publică înaintea ofițerului regelui, apoi retragerea în locul unde sămânța rezistenței poate fi adunată. Gândește-te unde în propria ta viață ți s-a cerut să faci un mic compromis — să mănânci carnea necurată, să te închini altarului regelui din clipa aceea, să sacrifici practica ce te deosebește de cultura înconjurătoare. Mărturia macabeică învață că micul compromis nu este mic în ordinea conștiinței. Consideră în cele din urmă cateheza discursului de pe patul de moarte al lui Matatia. El le lasă fiilor săi nu moșii sau armate, ci memoria celor care au mers înainte. Ai făcut și tu același lucru pentru cei ce te vor supraviețui? Cunosc ei numele sfinților în a căror comuniune trăiești și ar putea ei invoca acea comuniune sub încercarea zilei lor?
Răspunde
Răspuns
În această săptămână, identifică pe nume trei figuri din tradiția catolică — biblice, patristice, medievale sau moderne — a căror mărturie te susține sub presiunile mici sau mari ale propriei tale vieți credincioase și notează pe scurt ce te-a învățat fiecare. Poartă lista în portofel sau în cartea ta de rugăciuni. Mărturia macabeică este susținută nu de un principiu abstract, ci de tovărășia sfinților numiți; nu poți lăsa moștenire ceea ce nu cunoști tu însuți.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care în zilele când Antioh Epifanes a ridicat urâciunea pustiirii în sfântul Tău templu nu ai părăsit rămășița lui Israel, ci ai ridicat pe preotul Matatia și pe cei cinci fii ai săi ca să conducă poporul Tău în rezistență credincioasă, susține în Biserica Ta același zel pentru Legea Ta și același curaj de a refuza orice compromis nelegiuit. Prin mijlocirea martirilor macabeici a căror mărturie a precedat-o pe cea a apostolilor și a fiecărui sfânt creștin și prin rugăciunile Fericitei Fecioare Maria, mamă a fiecărui membru persecutat al Trupului Fiului ei, dă-ne răbdarea Hasidimilor din munți, judecata preoțească a lui Matatia la altarul din Modin și memoria catehetică ce leagă fiecare generație de cei care au mers înainte. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.