Eterniseed › Curriculum › Ioan
Slăvește pe Fiul Tău: Viața în Numele Tatălui
Deschidere
Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan dezvăluie taina Cuvântului întrupat cu precizie alexandrină și cu evlavie răsăriteană. În tratarea capitolului al șaptesprezecelea, marele Doctor pătrunde în sanctuarul rugăciunii Fiului însuși, arătând cum iconomia Întrupării se deschide spre slava veșnică împărtășită cu Tatăl. Cuvintele sale îi călăuzesc pe credincioși în inima mijlocirii arhierești a lui Hristos, unde smerenia omenească și măreția dumnezeiască se întâlnesc fără confuzie. Prin Chiril învățăm să auzim rugăciunea nu ca pe o istorie îndepărtată, ci ca pe un model viu pentru viața Bisericii în Duhul. Comentariul ține privirea ațintită asupra Unuia-Născut care se roagă ca om, dar lucrează ca Dumnezeu, atrăgând pe credincioși în aceeași unitate pe care o cere de la Tatăl.
Citește
Citire
Să se citească textul sacru al lui Ioan 17 cu încetineală și cu atenție rugătoare. Să-L auzim pe Fiul adresându-se Tatălui în ajunul patimii Sale, cerând slavă, ocrotire și sfințire pentru cei dați Lui. Să îngăduim ca cuvintele Evangheliei să răsune în inimă înainte de a ne întoarce la tâlcuitorul antic care le contemplă împreună cu Biserica. Capitolul este scurt, dar inepuizabil, o poartă spre taina vieții veșnice date prin cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat și a lui Iisus Hristos pe care L-a trimis.
Studiu
Chiril începe cu trecerea de la cuvântare la rugăciune însăși.
După ce le-a dat ucenicilor cele de trebuință pentru mântuire și după ce a ascuțit prin cugetări și cuvinte potrivite o înțelegere mai limpede a învățăturilor, după ce i-a întărit pe cât a fost cu putință ca niște foarte viteji în încercări și după ce a înrădăcinat cu tărie în fiecare o minte tânără, El schimbă deodată în chip folositor forma cuvântării Sale și o preface în chipul rugăciunii, neîngăduind niciun interval între cuvântarea adresată lor și cea adresată lui Dumnezeu și Tatălui, arătându-ne astfel iarăși un model de purtare desăvârșită și indicând propriul Său caracter. Căci socotesc că este necesar ca cel ce și-a pus înainte scopul evlaviei să nu fie neștiutor că este cu totul potrivit fie să vorbească ceea ce este de folos și de trebuință fraților, fie, dacă nu face aceasta, să-și petreacă nevoia de vorbire în cereri către Dumnezeu, ca să nu se vadă ivindu-se din aceasta nicio intrare a vorbirii de prisos; căci astfel buna rânduială a limbii va merge potrivit cu ceea ce se cuvine. Căci cui nu îi este cu totul limpede că introducerea cuvintelor deșarte este foarte ușoară, mai ales când ele nu sunt fără vină? Și într-adevăr un oarecare înțelept a zis: „Din multa vorbire nu vei scăpa de păcat, dar cel ce își înfrânează buzele este înțelept.”Despre darul vieții veșnice trece apoi la rolul cunoașterii adevărate.
Credința a pus-o ca mamă a vieții veșnice, iar puterea cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu, zice El, va fi pricina dăinuirii veșnice, arătat în nestricăciune, fericire și sfințenie. Cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu o numim pe aceea care este lipsită de vina abaterii spre alt obiect și a înclinării spre ceea ce nu se cuvine. Căci unii au slujit „făpturii mai mult decât Ziditorului” și au îndrăznit să zică lemnului: „Tu ești tatăl meu” și pietrei: „Tu m-ai născut”. Acești oameni nenorociți au ajuns la o asemenea adâncime a neștiinței încât au dat în chip nebunesc numele de dumnezeire materiei lipsite de simțire și au atribuit slava nespusă a Ființei care întrece toate lucrurilor care nu au simțire. De aceea Îl numește pe Tatăl „singurul Dumnezeu adevărat”, înfățișându-L ca adevărat în opoziție cu cei numiți astfel în chip mincinos și punându-L împotriva dumnezeilor numiți în chip fals. Acesta este înțelesul zicerii.Chiril examinează apoi cererea pentru unitate între cei păstrați în numele Tatălui.
El voiește ca ucenicii să fie păstrați într-o unitate de unire și de unire a voinței, fiind amestecați, ca să zicem așa, unii cu alții în suflet și în duh și legați prin legea păcii și a dragostei unii față de alții, spre o legătură de nestrămutat a dragostei, ca unitatea lor să înainteze până la un asemenea grad încât unitatea alegerii lor să devină o icoană a unității firești care se concepe în Tatăl și în Fiul. Această unitate este, desigur, nedespărțită și neîngrădită, nu trasă în deosebire de voințe de nimic din lume sau de dragostea de plăcere, ci mai degrabă păstrând puterea dragostei nevătămată într-o unitate de evlavie și de sfințire. Și aceasta s-a întâmplat. Căci, precum citim în Faptele Apostolilor: „mulțimea celor ce au crezut era o inimă și un suflet”. Iar Pavel zice: „un trup și un Duh”; și „Căci noi, cei mulți, suntem un trup în Hristos, căci toți ne împărtășim dintr-o pâine”, și toți am fost unși cu un singur Duh al lui Hristos. De aceea, ca unii ce au să fie un trup, împărtășindu-se de un singur și același Duh, El voiește ca ucenicii Săi să fie păstrați într-o unitate de duh care în niciun chip nu poate fi ruptă și într-o unire de nestrămutat.În cele din urmă tratează misiunea ucenicilor și sfințirea cerută pentru ea.
După ce L-a numit acum pe Tatăl în chip expresiv „Sfânt” (Ioan 17:11) și a înălțat o rugăciune ca să-i păzească pe ucenici în adevăr – adică în Duhul Său, căci „Duhul este adevărul”, după cuvântul lui Ioan (1 Ioan 5:6), precum este și Duhul adevărului (Ioan 16:13), Care este arătat al Unuia-Născut Însuși – zice că i-a „trimis” în lume în imitație a propriei Sale trimiteri. Căci Iisus S-a făcut apostol și arhiereu al mărturisirii noastre, după cuvântul lui Pavel (Evrei 3:1), într-un chip, desigur, potrivit cu omenitatea Sa și cu chipul golirii Sale. Dar deoarece ucenicii au fost rânduiți pentru aceasta, zice El, ei aveau fără îndoială nevoie de sfințire de la Tatăl cel Sfânt, Care, arătat, le insuflă Duhul Sfânt prin Fiul.
Considerați
Cugetare
Chiril contemplă unirea dumnezeiască și omenească în Cuvântul care se roagă.
Cuvântarea este împletită, zic, cu ceea ce este omenesc și deci mic în comparație cu noi, și cu ceea ce este dumnezeiesc, care poartă slava ce întrece toate. Căci Cuvântul este alcătuit din amândouă și, precum am zis când am cercetat pasajele precedente, nici nu sare cu totul la înălțimea celor ce se cuvin lui Dumnezeu, nici nu este cu totul îndepărtat de măsurile ce ne aparțin nouă. Căci Cel ce este Dumnezeu S-a făcut om printr-o unire nespusă și negrăită, ținând, ca să zicem așa, un loc mijlociu, ca să nu treacă hotarele adevăratei dumnezeiri, dar nici să nu părăsească cu totul pe cele ale omenității.Se întoarce la aceeași taină când Fiul vorbește despre trupul primit în propria Sa persoană.
Așadar, deoarece trupul din femeie nu este de aceeași fire cu Dumnezeu și Tatăl, nici templul din Fecioară nu este cu totul identic în fire, totuși odată ce a fost primit în trupul Cuvântului, este socotit de atunci înainte ca una cu El. Căci Hristos este unul, și Fiul este unul, chiar când S-a făcut om. Din această pricină este conceput ca primind unirea, fiind primit în aceasta chiar cu trupul, care nu are de la sine a fi una cu Dumnezeu. Și dacă trebuie să vorbim mai pe scurt și mai limpede, Unul-Născut zice că ceea ce a fost dat propriului Său trup I-a fost dat Lui Însuși; și a fost dat, desigur, de Tatăl Său în Duhul. Căci chipul unirii cu Dumnezeu nu are altă cale, chiar dacă ar fi conceput, poate, în cazul lui Hristos, întrucât S-a arătat și a fost numit om, prin unire cu Duhul după chipul nespus al împreunării, trupul fiind arătat sfințit și astfel înălțându-se fără confuzie la unirea cu Dumnezeu Cuvântul și prin El la Tatăl.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează tiparul trecerii de la vorbirea de folos la rugăciune ritmul zilnic al propriei tale vieți în Hristos? În ce fel unitatea descrisă de Chiril între ucenici provoacă despărțirile pe care le vezi astăzi în Biserică? Unde ai nevoie cel mai mult de sfințirea care vine prin Duhul adevărului ca să rămâi în numele Tatălui?
Roagă-te
Rugăciune
O, Unule-Născutule, Care Ți-ai ridicat ochii către Tatăl și ai cerut să fii slăvit cu slava pe care o aveai înainte de a fi lumea, păzește-ne în același nume pe care L-ai descoperit. Să ne sfințească Duhul adevărului precum Ți-ai sfințit propriul Tău trup, ca să fim una precum Tu ești una cu Tatăl. Dă ca cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat să devină în noi viață veșnică și ca unitatea de unire să ne păzească de orice cursă a lumii. Prin mijlocirea Sfintei Tale Maici și a tuturor sfinților Alexandriei, adu-ne la urmă la vederea slavei Tale nezidite, Care împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt ești închinat și slăvit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →