← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 29-30 — cu Ioan Calvin

Exodul 29-30Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolelor 29 și 30 din Exod, unde Domnul stabilește sfințirea preoților și jertfele zilnice care susțineau închinarea lui Israel. Comentariul lui Calvin ne călăuzește prin bogatul simbolism al sângelui, al ungerii și al tămâii, îndreptându-ne mereu privirile de la umbrele Legii spre împlinirea lor în Hristos. Pe măsură ce ascultăm tratamentul său verset cu verset, suntem invitați să reflectăm cum aceste rituri străvechi descoperă sfințenia lui Dumnezeu și necesitatea unui mijlocitor desăvârșit. Duhul să ne deschidă inimile ca să primim învățătura care adâncește evlavia și credința.
Citește
Pregătește-ți inima să auzi Cuvântul lui Dumnezeu în Exodul 29 și 30. Aceste capitole detaliază sfințirea lui Aaron și a fiilor săi, jertfele zilnice și altarul tămâii. Citește încet, observând accentul repetat pe sânge, sfințenie și jertfa continuă care îl ținea pe Israel în legământ cu Domnul. Lasă textul să trezească recunoștință pentru Marele Preot și jertfa mai mare pe care aceste ceremonii le prefigurau.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a rezuma riturile de sfințire pentru preoți. 1. Și acesta este lucrul pe care îl vei face pentru ei. Deoarece voi repeta și voi explica mai pe deplin aceste lucruri așa cum sunt scrise în Leviticul 9, în istoria sfințirii cortului, va fi de ajuns să dau aici doar un scurt rezumat; nici nu este obiceiul meu să inventez taine din speculații vagi, [174] care mai degrabă ar mulțumi decât să instruiască pe cititori. Mai întâi, deoarece întregul neam omenesc este stricat și infectat cu multe necurății, astfel încât necurăția sa împiedică pe fiecare om în parte să aibă acces la Dumnezeu, Moise, înainte de a sfinți preoții, îi spală prin stropirea cu apă, pentru ca ei să nu mai fie socotiți de rând obișnuit. De aici înțelegem că adevărata curăție și nevinovăție, care era doar tipică în Lege, se află numai în Hristos. 'Căci un astfel de mare preot se cuvenea să avem,' spune Apostolul, 'sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși,' ca să Se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi. (Evrei 7:26.) După ce au fost spălați, Dumnezeu poruncește ca ei să fie îmbrăcați cu veșmintele preoțești, după rangurile lor: ca marele preot să poarte efodul cu Urim și Tumim, și mitra cu placa de aur, pe care strălucea 'sfințenie pentru Iehova;' și în al treilea rând, El adaugă ungerea. Această pregătire era pentru a-i iniția, înainte ca ei să îndeplinească slujba de a jertfi; dar trebuie observat că, în privința acestei prime jertfe, îndatoririle care mai târziu au fost transferate lui Aaron au fost impuse lui Moise, ca și cum el ar fi fost singurul preot; și, de fapt, demnitatea vremelnică pe care a cedat-o mai târziu fratelui său, era încă în mâinile sale. Ceea ce introduce Moise despre împărțirea jertfei, vom explica mai comod în altă parte, tratând despre daruri, pe care le-am afirmat a fi a treia parte a închinării legale. La versetul 16, Calvin examinează aplicarea sângelui pe extremitățile preoților. 16. Și vei înjunghia berbecul. Moise fusese mai înainte poruncit să ia părțile jertfei din mâinile lui Aaron, ca să-L îmblânzească pe Dumnezeu cu ele, pentru ca el și urmașii săi să poată îndeplini mai târziu aceeași slujbă; dar aici este descrisă o ceremonie deosebită, ca el să ungă urechea dreaptă, degetul mare al mâinii drepte și degetul mare al piciorului drept, atât al lui Aaron cât și al fiilor săi, cu sângele berbecului; și apoi să-i stropească pe ei și veșmintele lor cu sângele care era pus pe altar. Ceea ce trebuie să observăm mai întâi aici este că preotul trebuie stropit cu sânge, pentru ca el să poată dobândi favoarea lui Dumnezeu față de sine însuși în scopul mijlocirii. Astfel preoția lui Hristos a fost închinată cu sânge, ca să fie eficace pentru împăcarea lui Dumnezeu cu noi. Se ridică acum întrebarea, de ce numai urechea dreaptă și degetul mare al mâinii drepte și al piciorului drept au fost stropite cu sânge, ca și cum preoții ar fi fost sfințiți și dedicați lui Dumnezeu doar în jumătate din persoanele lor? Răspund că în această parte una era cuprinsă cealaltă; deoarece atât urechile, cât și mâinile și picioarele au același scop, iar slujbele lor sunt atât de legate, încât ceea ce se spune despre o ureche se aplică și celeilalte. Din nou, se întreabă de ce urechea, piciorul și mâna au fost unse mai degrabă decât pieptul și limba; și nu mă îndoiesc că prin ureche era desemnată ascultarea, iar prin mâini și picioare toate acțiunile și întregul curs al vieții; căci nu este aproape nimic mai obișnuit în Scriptură decât aceste metonimii, prin care curăția mâinilor este luată pentru integritatea întregii vieți, iar calea, sau cursul, sau mersul pentru direcția sau felul de a trăi. Este deci foarte potrivit ca viața omului să fie sfințită prin sânge; și, întrucât temelia faptelor bune este ascultarea, care este preferată tuturor jertfelor, Moise este poruncit să înceapă cu urechea. Și știm că 'mireasma unui miros plăcut' în jertfa lui Hristos a fost ascultarea, (Filipeni 4:18;) din care pricină, David, în duhul profeției, se introduce pe sine, zicând: 'Urechile mele le-ai străpuns.' [175] (Psalmul 40:6.) Dacă cineva ar obiecta că limba nu este mai puțin importantă, deoarece preotul este mesagerul Domnului oștirilor, răspund că slujba învățăturii nu este aici vizată, ci doar cea a mijlocirii; de aceea în aceste trei mădulare Moise a cuprins tot ce ține de ispășire. Dar trebuie să ne amintim că ceea ce se spune despre sfințirea lui Hristos nu se aplică persoanei Sale, ci se referă la folosul întregii Biserici; căci nici El nu a fost uns pentru Sine, nici nu a avut nevoie să împrumute [176] har din sânge; ci S-a gândit la mădularele Sale și S-a dedicat cu totul mântuirii lor, după cum El Însuși mărturisește: 'Pentru ei Mă sfințesc pe Mine Însumi.' (Ioan 17:19.) Calvin se îndreaptă apoi spre ispășirea zilnică cerută pentru altarul însuși. 36. Și vei oferi în fiecare zi un vițel. Deoarece altarul antic era nu mai puțin un tip al lui Hristos decât preotul, se poate întreba în mod firesc ce putea însemna ispășirea lui, ca și cum ar fi fost ceva necurat sau pângărit în Hristos. Dar trebuie să ne amintim, ceea ce am menționat mai înainte, că nicio asemănare nu este identică (cu realitatea); căci atunci substanța și realitatea umbrelor nu ar putea fi reprezentate în desăvârșirea lor. Totuși aceasta era o asemănare potrivită, arătând că Dumnezeu nu putea fi îmblânzit față de neamul omenesc decât printr-o ispășire făcută cu sânge. Din această pricină nu numai că altarul trebuia curățit, ci și dedicat folosului său, ca împăcarea să poată purcede din el; și aceasta este exprimată prin cuvântul 'sfinți,' mai ales când se adaugă: 'va fi sfințenia sfințeniilor,' [151] ca să sfințească tot ce este pus pe el. Alții citesc la genul masculin: 'Oricine îl va atinge, va fi sfânt;' și înțeleg despre preot, care prin dreptul ungerii sale putea să se apropie de altar; dar mai degrabă demnifică sfințirea altarului prin consecința sa, și anume, deoarece sfințește jertfele înseși. Rezumatul este că trupul lui Hristos, întrucât a fost oferit ca jertfă și sfințit cu sânge, a fost plăcut lui Dumnezeu; astfel încât sfințenia sa spală și șterge toată necurăția noastră. Vom vorbi despre ungere puțin mai departe.
Considerați

Reflectează

Calvin leagă jertfa continuă de împlinirea ei în Hristos. prin care el implică faptul că prăjiturile erau oferite universal idolilor. Dar aceasta era doar o imitație oarbă, căci ei nu priveau mai sus, ci credeau că zeii lor se bucurau, asemenea ființelor omenești, de mâncăruri dulci și delicate; în timp ce, așa cum am sugerat mai sus, intenția lui Dumnezeu era cu totul diferită; căci, prin mireasma exterioară, El dorea să trezească poporul Său, astfel încât, fiind mișcați de un sentiment serios de pocăință și de credință curată, să caute iertarea păcatelor lor, nu în acești miei pe care îi vedeau înjunghiați, ci în victima promisă lor. Ei o numeau jertfa 'continuă,' deoarece Dumnezeu a poruncit ca ea să fie oferită continuu prin toate generațiile; dar reiese din Daniel că era vremelnică, căci a încetat la venirea lui Hristos; căci așa vorbește îngerul: Hristos
Răspunde
Cum provoacă cerința sângelui pe ureche, mână și picior felul în care îți înfățișezi întreaga viață lui Dumnezeu? În ce feluri te amintește ofranda zilnică de nevoia ta continuă de mijlocirea lui Hristos? Unde ai putea fi tentat să tratezi lucrurile sfinte ca obișnuite mai degrabă decât puse deoparte pentru slava Domnului?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, care ai rânduit umbrele vechiului legământ să arate spre Marele Preot desăvârșit, acordă ca prin harul Tău suveran să vedem în fiecare stropire de sânge și în tămâia care se înalță jertfa odată pentru totdeauna a Fiului Tău. Curățește inimile noastre, sfințește darurile noastre și fă ca rugăciunile noastre să se înalțe ca o mireasmă plăcută prin mijlocirea Sa, ca să umblăm în credincioșia legământului înaintea Ta. Păstrează-ne mereu conștienți de mila Ta neschimbătoare și conformează-ne la sfințenia pe care ai poruncit-o. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →