Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 19-20 — cu Brown
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la Commentary on the Whole Bible al lui Robert Jamieson, A.R. Fausset și David Brown pentru expunerea sa măsurată asupra lui Iosua 19–20. Tratamentul lor verset cu verset urmărește alocările finale ale triburilor și prevederea plină de har a refugiu, păstrând întotdeauna textul în sine în vedere clară. Ascultăm cum acești ghizi de încredere desfășoară înregistrarea moștenirii lui Israel și garanțiile milostive care indică dincolo de literă către Hristos.
Citește
Citire
Cu inimi gata să primească cuvântul, să citim capitolele 19 și 20 din Iosua. Observăm distribuția atentă a triburilor rămase și porunca Domnului de a numi cetăți de refugiu. Citim încet, îngăduind Duhului să întipărească atât hotarele istorice cât și mila evangheliei pe care o prefigurează.
Studiu
Jamieson, Fausset și Brown încep prin a urmări moștenirea lui Simeon în interiorul lui Iuda.
Versetul 1. 1. a ieșit a doua sorție pentru Simeon — Următoarea sorție trasă la Silo a dat seminției lui Simeon moștenirea în teritoriul care fusese atribuit lui Iuda. Cunoștința Canaanului pe care o aveau israeliții când a început împărțirea țării era doar foarte generală, provenind din străbaterea rapidă pe care o făcuseră peste el în cursul cuceririi; și pe baza acelei cercetări aproximative a procedat distribuția, prin care Iuda a primit o moștenire. Timpul a arătat că acest teritoriu era prea mare ( :- ), fie pentru numărul lor, oricât de mare, ca să-l ocupe și pentru armele lor ca să-l apere, fie prea mare în proporție cu părțile celorlalte seminții. Dreptatea a cerut deci (ceea ce simțământul bun și frățesc a dictat cu ușurință) o modificare a posesiunii lor; și o parte din ea a fost atribuită lui Simeon. Prin stabilirea ei astfel în domeniul originar al altei seminții, s-a împlinit profeția lui Iacov cu privire la Simeon ( Geneza 49:7 ); căci, deoarece hotarele ei nu sunt trasate, este motiv să se concluzioneze că poporul ei a fost împărțit și risipit printre cei ai lui Iuda; și deși un grup al cetăților sale numite ( Geneza 49:7- : ) dă ideea unui district compact, așa cum este de obicei reprezentat de cartografi, celălalt grup ( Iosua 19:7 ; Iosua 19:8 ) era situat, două în sud și două în altă parte, cu întinderi de țară în jurul lor. Iosua 19:8- : . DESPRE ZABULON.Ei înregistrează apoi hotarele atribuite lui Zabulon.
Versetul 10. 10-14. a ieșit a treia sorție pentru fiii lui Zabulon — Hotarele posesiunii atribuite lor se întindeau de la Lacul Chinneret (Marea Galileei) la răsărit, până la Marea Mediterană la apus. Deși la început nu par să fi atins țărmul apusean — o parte din Manase alergând spre nord în Așer ( :- ) — au făcut-o mai târziu, potrivit prezicerii lui Moise ( Deuteronomul 33:19 ). Întinderea de la nord la sud nu poate fi trasată foarte exact; locurile multor așezări prin care trece linia de hotar fiind necunoscute. Unele dintre cetăți erau de seamă. Deuteronomul 33:19- : . DESPRE ISAHAR.Comentariul expune apoi porunca Domnului cu privire la cetățile de refugiu.
Versetul 1. 1-3. Domnul a vorbit lui Iosua . . . Numărați-vă cetăți de refugiu —(Vezi Numeri 35:9-28 ; Deuteronomul 19:1-13 ). Porunca înregistrată aici a fost dată când ei mergeau să ocupe așezările lor atribuite. Sanctuarele nu erau temple sau altare, ca în alte țări, ci cetăți locuite; și scopul nu era să ocrotească pe criminali, ci doar să ofere ucigașului protecție față de răzbunarea rudelor celui decedat până când s-ar fi lămurit dacă moartea a rezultat din accident și patimă momentană, sau din răutate premeditată. Instituirea cetăților de refugiu, împreună cu regulile prescrise pentru călăuzirea celor care căutau un azil în zidurile lor, a fost o prevedere importantă, care tindea să asigure atât scopurile dreptății cât și ale milei.Ei continuă prin a explica rolul morții marelui preot.
Versetul 6. 6. până la moartea marelui preot — Moartea lui a asigurat eliberarea deplină a ucigașului de păcatul său, numai pentru că fusese uns cu untdelemnul sfânt ( Numeri 35:25 ), simbolul Duhului Sfânt; și astfel moartea marelui preot pământesc a devenit un tip al celei a Celui ceresc ( Evrei 9:14 ; Evrei 9:15 ). Evrei 9:15- : . ISRAELIȚII NUMESC PE NUME CETĂȚILE DE REFUGIU.
Considerați
Considerare
Jamieson, Fausset și Brown încheie capitolul subliniind înțelesul tipic al cetăților de refugiu.
Versetul 7. 7-9. au numit . . . cetăți — Erau șase; trei la apus și trei la răsărit de Iordan. În primul rând, ele erau o prevedere a legii penale a evreilor, necesară în împrejurările acelui popor (vezi despre :- ; :- ). În același timp, ele au fost concepute și tipic să arate calea păcătosului către Hristos ( :- ).Ei pecetluiesc în cele din urmă întreaga distribuție cu rezumatul formal al lucrării comisarilor.
Versetul 51. 51. Acestea sunt moștenirile — Acest verset este încheierea formală a secțiunii care povestește istoria împărțirii țării; și pentru a-i da importanța cuvenită, sunt repetate numele comisarilor, precum și locul unde a avut loc o tranzacție atât de memorabilă.
Răspunde
Răspuns
Cum adâncește alocarea atentă a pământului încrederea ta în credincioșia lui Dumnezeu față de promisiunile Sale? În ce fel stârnește prevederea cetăților de refugiu recunoștință pentru siguranța găsită în Hristos? Unde te-ar putea chema Domnul să întinzi o milă similară altora care au nevoie de protecție și timp pentru a căuta dreptatea?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru înregistrarea sigură a moștenirii lui Israel și pentru refugiu pe care l-ai oferit în Isus. Dă-ne înțelepciune să primim Cuvântul Tău așa cum l-au deschis acești exponenți credincioși. Păzește-ne de trufie și de disperare, ca să ne odihnim în cetatea de refugiu până când marele Preot Își desăvârșește lucrarea. Fie ca viețile noastre să reflecte atât dreptatea cât și mila care curg de la tronul Tău, prin Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →