← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 11 — cu Ioan Calvin

Faptele Apostolilor 11Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la Faptele Apostolilor capitolul 11 cu Ioan Calvin ca ghid al nostru. Expunerea sa atentă dezvăluie cum biserica timpurie s-a luptat cu întinderea surprinzătoare a evangheliei dincolo de granițele iudaice. Perspectivele lui Calvin ne ajută să vedem mâna lui Dumnezeu la lucru chiar și în mijlocul confuziei și dezbaterii. Pe măsură ce urmăm tratamentul său verset cu verset, dobândim claritate asupra unității credincioșilor și autorității direcției divine. Lăsați cuvintele lui Calvin să ne atragă mai adânc în mesajul viu al Scripturii pentru biserica de astăzi.
Citește

Citire

Opriți-vă acum și citiți Faptele Apostolilor capitolul 11 în întregime. Observați tensiunea care apare când vestea ajunge la Ierusalim despre Neamuri care primesc Cuvântul. Observați relatarea atentă a lui Petru despre evenimente și răspunsul final al bisericii. Lăsați textul să pregătească scena pentru comentariul lui Calvin care urmează.
Studiu
Calvin începe prin a examina reacția inițială a apostolilor și a fraților din Iudeea. 1. Iar apostolii. În timp ce Luca declară că faima unei singure case care a fost convertită s-a răspândit pretutindeni printre frați, aceasta a apărut din pricina admirației; căci iudeii socoteau aceasta ca pe un monstru că Neamurile să fie adunate la ei ca și cum ar fi auzit că au fost făcuți oameni din pietre. Din nou, dragostea nemăsurată față de națiunea lor îi împiedica să recunoască lucrarea lui Dumnezeu. Căci vedem că prin această ambiție și mândrie a fost tulburată Biserica; pentru că egalitatea care le diminua demnitatea nu era tolerabilă. Din această cauză au luptat cu îndârjire pentru a aduce gâturile Neamurilor sub jug. Dar întrucât a fost prevestit prin atâtea profeții ale profeților că Biserica va fi adunată din toate popoarele după venirea lui Mesia, și întrucât Hristos dăduse poruncă apostolilor Săi cu privire la propovăduirea evangheliei în toată lumea, cum se poate ca convertirea a câtorva oameni să miște pe unii, ca pe un lucru ciudat, și să înspăimânte pe alții, ca pe un monstru? Răspund că, oricât de mult a fost prevestit despre chemarea Neamurilor, a fost luat ca și cum Neamurile ar fi fost supuse legii lui Moise, ca să aibă un loc în Biserică. Dar felul chemării, al cărui început l-au văzut atunci, nu era doar necunoscut, ci părea cu totul contrar rațiunii. Căci visau că este cu neputință ca Neamurile să fie amestecate cu fiii lui Avraam și să fie făcute un singur trup cu ei (luând ceremoniile), ci că s-ar face o mare nedreptate legământului lui Dumnezeu; căci la ce slujea legea decât să fie zidul de mijloc pentru a marca dezacordul? În al doilea rând, pentru că erau obișnuiți cu acea deosebire în timpul întregii lor vieți, noutatea neașteptată a lucrului îi străpunge atât de mult, încât au uitat tot ce ar fi trebuit să le liniștească mințile. În cele din urmă, nu înțeleg de îndată taina care, după cum învață Pavel, a fost necunoscută îngerilor de la creația lumii. El continuă să discute raționamentul contencios al celor din circumcizie. 2. Au discutat cu el. Încăpățânarea însoțește de cele mai multe ori eroarea. Aceasta era acum o greșeală având în ea o ignoranță prea grosolană, în aceea că nu primeau în liniște pe Neamuri în sânul lor, uniți cu ei prin același Duh al credinței. Dar nu doar se dau înapoi, ci și se ceartă cu Petru în mod contencios și îl învinuiesc pentru fapta sa, care merita mare laudă. Aud că Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu; ce îi împiedică atunci să le primească, ca să fie uniți împreună sub cârmuirea unui singur Dumnezeu? Căci ce legătură mai sfântă poate exista decât atunci când toți oamenii, cu un singur consimțământ, sunt uniți și alipiți de Dumnezeu? Și de ce nu ar crește împreună într-un singur trup cei care îl fac pe Mesia lui Dumnezeu capul lor? Dar pentru că au văzut forma exterioară a legii ruptă, au crezut că cerul și pământul se unesc. Calvin evidențiază apoi abordarea modestă a lui Petru în răspunsul la acuzații. 3. La oameni necircumciși. Aceasta nu era interzis de legea lui Dumnezeu, ci era o tradiție care venea de la părinți. Și totuși, Petru nu obiectează că au procedat prea aspru cu el în acest punct și că nu era legat de necesitatea legii omenești. Omite toată această apărare și răspunde doar că au venit mai întâi la el și că i-au fost oferiți, ca și cum ar fi fost prin mâna lui Dumnezeu. Și aici vedem rara modestie a lui Petru, pentru că, în timp ce, încrezându-se în bunătatea cauzei, ar fi putut disprețui pe bună dreptate pe oamenii nepricepuți care îl tulburau pe nedrept, totuși se scuză cu blândețe așa cum se cuvine fraților. Aceasta nu a fost o încercare mică în faptul că a fost acuzat nedemn, pentru că ascultase de Dumnezeu cu credincioșie. Dar pentru că știa că această lege a fost poruncită întregii Biserici, ca fiecare om să fie gata să dea socoteală de doctrina și viața sa ori de câte ori materia o cere, și își amintea că era unul din turmă, nu doar se lasă condus, ci se supune de bunăvoie judecății Bisericii. Doctrina, într-adevăr, dacă este de la Dumnezeu, este plasată deasupra sorții și zarului judecății omenești; dar pentru că Domnul vrea ca profeția să fie judecată, slujitorii Săi nu trebuie să refuze această condiție, ca să se dovedească a fi astfel cum vor fi socotiți. Dar vom vedea îndată până unde trebuie să se extindă apărarea atât a doctrinei, cât și a faptelor.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra faptului că frații s-au liniștit și L-au slăvit pe Dumnezeu după relatarea lui Petru. 18. Când au auzit aceste lucruri, s-au liniștit. Sfârșitul arată că aceia nu erau mișcați de răutate care s-au certat cu Petru; căci acesta este un semn evident de evlavie, în faptul că, fiind pe deplin instruiți cu privire la voia lui Dumnezeu, încetează imediat să se certe. Prin acest exemplu suntem învățați că nu trebuie disprețuiți aceia care, fiind ofensați prin zel neînțelept, mustră ceva în mod greșit; ci că conștiințele lor trebuie liniștite prin Cuvântul lui Dumnezeu, care sunt tulburate de eroare, și că docilitatea lor este încercată cel puțin astfel. În ceea ce ne privește, învățăm în același fel de ce trebuie să depindă judecata noastră, și anume de singura și simpla poruncă a lui Dumnezeu. Căci această cinste i se cuvine Lui, ca voia Sa să fie pentru noi regula sigură și principală a adevărului și dreptății. Ori de câte ori este necesar să cunoaștem cauza unui lucru, Domnul nu ne ascunde aceasta; dar pentru ca să ne obișnuiască credința la ascultare dreaptă, ne spune uneori simplu și clar că acest sau acel lucru Îi place. Cel care își acordă libertatea de a cerceta mai departe și își găsește plăcere în curiozitatea sa nu face altceva decât să se arunce cu îndrăzneală diavolească.
Răspunde

Răspuns

Cum ar putea accentul lui Calvin pe autoritatea lui Dumnezeu să vă provoace propriile presupuneri despre cine aparține în biserică? În ce feluri încurajează disponibilitatea lui Petru de a da socoteală smerenia în umblarea voastră cu alții? Unde simțiți că Dumnezeu vă invită să vă supuneți direcției Sale mai degrabă decât tradiției omenești?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne suveran, care prin Duhul Tău ai deschis ușa credinței neamurilor și le-ai dat pocăință spre viață, supune inimile noastre să primească fără împotrivire lărgimea milei legământului Tău în Hristos. Potolește prejudecățile noastre, unește-ne cu toți cei pe care i-ai chemat și fă-ne să ne bucurăm de împlinirea făgăduințelor Tale până la marginile pământului. Ție singur să-Ți fie slava, Tată, Fiu și Duh Sfânt. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →