Eterniseed › Curriculum › 2 Împărați
Uleiul care nu a secat și fiul înviat din moarte: Elisei și Dumnezeul care hrănește și restaurează
Deschidere
Aceste capitole așază campania împotriva Moabului alături de un grup al celor mai gingașe minuni ale lui Elisei: uleiul puțin al văduvei înmulțit până când datoria ei este plătită, femeia din Sunem căreia i se dă un fiu și apoi îl primește înapoi din moarte, fiertura aducătoare de moarte făcută sănătoasă și douăzeci de pâini de orz întinse să hrănească o sută de oameni cu pâine de prisos. Fericitul Teodoret al Cirului le citește cu grija antiohianului pentru istoria simplă și greutatea ei morală. El se minunează de puterea profeților, care, neavând nimic, devin izvor de viață pentru alții — făcând să izvorască cele ce nu există, plătind datoria văduvei, hrănindu-i copiii, vindecând oala otrăvită și înmulțind pâinile aduse de alții până când cei o sută sunt săturați. El notează de asemenea că chiar în mijlocul unui popor care a greșit au existat suflete evlavioase — Obadia care i-a ascuns pe profeți, cei șapte mii care nu s-au închinat lui Baal, admirabila femeie din Sunem care l-a cinstit pe omul lui Dumnezeu. Iar în învierea fiului ei Teodoret vede însăși suflarea Creatorului: așa cum Dumnezeu a suflat viață în Adam, tot așa profetul, suflând în băiatul mort, a adus înapoi sufletul în propriul său trup — deși profetul doar a redat un suflet existent, în timp ce Creatorul a făcut sufletul care nu era. Biserica citește învierea fiului femeii din Sunem ca o pregustare a Învierii, iar uleiul care nu a secat și pâinile care au hrănit pe mulți ca figuri ale lui Hristos, care este Însuși pâinea care nu se sfârșește și hrănește mulțimea care Îl urmează.
Citește
Citește 4 Regi 3–4. Regii lui Israel, Iuda și Edom pornesc împotriva Moabului și, negăsind apă, vin la Elisei; el cere un cântăreț și „mâna Domnului a venit peste el”, iar el poruncește ca valea să fie umplută cu șanțuri, și apa vine. Apoi minunile pentru cei săraci: o văduvă a fiilor profeților, căreia creditorul vine să-i ia cei doi fii ca robi, nu are decât „o oală cu ulei”; la cuvântul profetului ea împrumută vase goale, toarnă și uleiul curge până când fiecare vas este plin și datoria este plătită. Femeia cea mare din Sunem îi face profetului o cămăruță și i se făgăduiește un fiu deși bărbatul ei este bătrân; copilul se naște, dar într-o zi strigă „Capul meu, capul meu” și moare pe genunchii ei. Ea îl așază pe patul profetului și aleargă la omul lui Dumnezeu; Elisei vine, „și s-a culcat peste copil… și carnea copilului s-a încălzit”, iar băiatul a strănutat de șapte ori și și-a deschis ochii. În Ghilgal, moartea este în oală de la o dovleacă sălbatică, iar făina aruncată înăuntru o face sănătoasă; și douăzeci de pâini de orz hrănesc o sută de oameni, „și au mâncat și au rămas din ele, după cuvântul Domnului”.
Studiu
Studiază
Teodoret se oprește mai întâi asupra minunii că profeții, neavând nimic, devin însăși fântâna vieții pentru alții. El adună uleiul văduvei, gospodăria hrănită, datoria achitată și vede în ele puterea dumnezeiască lucrând prin sărăcie:
Este vrednic de mirare, puterea profeților, că prin pregătirea lucrurilor inexistente să izvorască, ei oferă resursele pentru viață.El este grijuliu, de asemenea, să insiste că cei evlavioși nu au lipsit niciodată cu totul, chiar când regii erau nelegiuiți — femeia din Sunem printre ei, care l-a cinstit pe profet și a fost cinstită de Dumnezeu în schimb:
au fost unii care erau evlavioși. Căci dintre aceștia au fost Obadia și cei șapte mii care nu și-au plecat genunchiul lui Baal și admirabila femeie din Sunem, care a socotit că profetul este vrednic de multă grijă.Dar inima citirii sale este învierea fiului ei, pe care o aseamănă cu însăși suflarea vieții la creație:
precum Făcătorul tuturor, după ce a plăsmuit trupul lui Adam, a suflat sufletul în el prin suflare, tot așa profetul, suflând în el, l-a înviat pe băiat.Totuși Teodoret păstrează distincția dintre Creator și slujitor: acolo unde Dumnezeu prin suflarea Sa a făcut un suflet care nu era, profetul nu a făcut așa ceva, ci a redat un suflet care deja era trupului pe care îl părăsise, harul Duhului dând viața.
Considerați
Cugetă
Fiul femeii din Sunem, luat de moarte pe genunchii mamei sale și dat înapoi viu, este citit de Biserică ca un chip luminos al Învierii. Băiatul a murit; mama, „învățând puterea profetului prin experiență”, a nădăjduit împotriva nădejdii că mortul va fi înviat — și nu a fost rușinată. Astfel în Hristos marea nădejde se împlinește: nu un singur copil înviat ca să moară din nou, ci moartea însăși desființată, Cel întâi născut din morți înviind și înviind pe toți cei ai Săi. Iar Teodoret ne călăuzește la dreapta cinstire aici, căci el este grijuliu să spună că profetul nu a lucrat o nouă creație, ci o restaurare:
profetul a adus înapoi sufletul existent în propriul său trup.Slujitorul redă un suflet trupului său; dar Hristos este Însuși Autorul vieții, care nu are nevoie de Dumnezeul stăpânului, ci este Dumnezeul tuturor profeților. Uleiul care nu se sfârșește și pâinile înmulțite poartă aceeași greutate îndreptată spre Hristos. Teodoret se minunează că profetul „a împărtășit o asemenea binecuvântare” celor douăzeci de pâini încât „atât nevoia celor o sută a fost împlinită și, după ce s-au săturat, a rămas o cantitate suficientă” — iar Domnul Însuși, înmulțind pâinile pentru cinci mii și pentru patru mii, a adunat rămășițele care au rămas, împlinind și depășind minunea profetului. Uleiul puțin care a plătit datoria văduvei și pâinea de orz care a hrănit pe cei flămânzi arată dincolo de ele spre Cel care este Pâinea Vieții, care hrănește pe mulți și nu se sfârșește niciodată. Ceea ce a făcut Elisei prin harul Duhului, Domnul face prin propria Sa plinătate: El hrănește, El restaurează, El înviază — căci El este Învierea și Viața, iar în El sărăcia profetului devine bogăția lumii.
Răspunde
Întărește-te din sărăcia profeților, care nu au avut nimic și totuși au devenit fântâna vieții pentru alții. Teodoret te îndeamnă să te minunezi că „prin pregătirea lucrurilor inexistente să izvorască, ei oferă resursele pentru viață” — și astfel împărăția lui Dumnezeu nu se zidește pe ceea ce ai tu, ci pe harul care lucrează prin goliciune. Adu oala ta mică cu ulei, puținele tale pâini, simțământul că nu ai nimic de dat; pune-le în mâna lui Dumnezeu și lasă-L să le înmulțească până când datoria este plătită și cei flămânzi sunt săturați. Cinstește, de asemenea, pe oamenii lui Dumnezeu așa cum a făcut femeia din Sunem și fii numărat cu rămășița evlavioasă care nu se închină idolilor veacului. Iar când moartea se apropie — când copilul strigă „Capul meu, capul meu” și tace pe genunchii tăi — nu deznădăjdui. Femeia din Sunem a alergat la profet în nădejde; aleargă și tu la Hristos, care nu este doar restauratorul unui suflet existent, ci Autorul vieții Însuși, Învierea și Viața. El a călcat în picioare moartea, iar fiul înviat la Sunem este făgăduința că ceea ce este pus în mormânt va strănuta totuși și își va deschide ochii. Trăiește, deci, ca cei hrăniți de Pâinea care nu se sfârșește și care așteaptă învierea morților, dând cu dărnicie din sărăcia ta, cinstind pe sfinți și încredințând lui Dumnezeu care înviază atât durerea ta cât și nădejdea ta.
Roagă-te
Doamne, care prin profetul Tău ai înmulțit uleiul puțin al văduvei până când datoria ei a fost plătită și copiii ei hrăniți, și ai hrănit o sută de oameni din douăzeci de pâini cu pâine de prisos: ia sărăcia mâinilor mele și fă-o resursă de viață pentru alții, căci Tu pregătești chiar și lucrurile inexistente să izvorască. Tu care ai suflat sufletul în Adam la început și prin profetul Tău ai adus înapoi sufletul în trupul copilului mort, ești Însuși Autorul vieții și Învierea; să nu deznădăjduiesc când moartea se apropie, ci să alerg la Tine în nădejdea care nu a rușinat-o pe femeia din Sunem. Numără-mă printre rămășița evlavioasă care nu se închină la niciun idol și învață-mă să cinstesc pe slujitorii Tăi și să dau cu dărnicie din puținul pe care îl am. Hrănește-mă cu Pâinea care nu se sfârșește, care ești Tu Însuși, și înviază-mă la urmă cu toți cei care dorm în Tine, ca să stau printre cei vii și să Te binecuvântez în veci. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, Pâinea Vieții și Învierea morților, cu Tatăl și cu Duhul cel prea sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →