← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1 Corinteni 7 — cu Clarke

1 Corinteni 7Comentariul lui Adam Clarke la Biblie20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție Eterniseed extrasă din Comentariul lui Adam Clarke asupra întregii Biblii. În tratarea sa a Primei Epistole către Corinteni, capitolul șapte, Clarke deschide sensul clar al Scripturii cu o claritate caldă wesleyană, îndrumând credincioșii spre sfințenie practică în cele mai intime aspecte ale vieții. Cuvintele sale invită fiecare cititor să primească harul care ordonează căsătoria, celibat ul și vocația zilnică spre slava lui Dumnezeu și pacea Bisericii.
Citește

Citire

Să citim acum Prima Epistolă către Corinteni, capitolul șapte în întregime, ascultând după Duhul care a vorbit prin Pavel și a fost mai târziu deschis atât de credincios de Clarke. Cereți Domnului să acorde o inimă învățabilă, în timp ce apostolul abordează căsătoria, continența și chemarea credinciosului. Citiți încet, oprindu-vă unde textul vorbește direct stării voastre, ca cuvântul să vă cerceteze și să vă mângâie.
Studiu
Clarke începe prin a pune înaintea cititorului întrebarea corintenilor despre căsătorie. Lucrurile despre care mi-ați scris — Este suficient de evident că partea principală a acestei epistole a fost scrisă ca răspuns la unele întrebări care fuseseră trimise apostolului într-o scrisoare din partea Bisericii din Corint; iar prima întrebare pare a fi aceasta: „Este potrivit ca un om să se căsătorească în împrejurările actuale ale Bisericii?” Întrebarea privind oportunitatea sau inoportunitatea căsătoriei a fost adesea dezbătută printre filosofii antici; și mulți, deși înclinați să decidă împotriva ei, din cauza necazurilor și grijilor legate de ea, o tolerau în opiniile lor; pentru că, deși un rău, era considerat un rău necesar. Cuvintele lui Menandru sunt pe deplin în acest sens: Γαμειν, εαν τις την αληθειαν σκοπῃ, κακον μεν εστιν, αλλ' αναγκαιον κακον· „Dacă un om consideră căsătoria dintr-un punct de vedere potrivit, este un rău; dar atunci este un rău necesar.” Metellus Numidicus a vorbit despre ea aproape în același mod. El expune apoi îndrumarea apostolului privind căsătoria legiuită. Versetul 2. 1 Corinteni 7:2. Ca să se evite desfrânarea — Δια τας πορνειας· verto, propter exercendam libidinem, vel ut libidinem licite exercere liceat. Probo hanc notionem ex Hebraeo, ibi זנה, zanah, est libidinem exercere, Osea 4:10: Căci vor mânca și nu se vor sătura; vor desfrâna, תזנו, libidinem exercebunt, și nu vor spori. Aici profetul nu vorbește cu siguranță despre desfrânare în sensul nostru al cuvântului; căci persoanele pe care le menționează se așteptau să aibă copii, ceea ce nu se poate spune despre cei dedați la legături nepotrivite: profetul vorbește despre persoane căsătorite, pe care le amenință cu lipsa copiilor, cu toate că libidinem exercebant pentru a avea familii numeroase. Vezi Schoettgen. Versetul următor arată că acesta este sensul apostolului. Fiecare bărbat să aibă soția sa — Fiecare bărbat să aibă o femeie, a sa; și fiecare femeie un bărbat, al său. Clarke continuă prin a desfășura datoriile reciproce datorate în legătura căsătoriei. Versetul 3. 1 Corinteni 7:3. Bărbatul să dea soției sale bunăvoința cuvenită — την οφειλομενην ευνοιαν. Deși versiunea noastră nu este o traducere a originalului, totuși puține persoane sunt în pierdere pentru sens, iar contextul este suficient de clar. Unii au redat cuvintele, nu nepotrivit, datoria matrimonială sau datoria conjugală — aceea pe care o soție o datorează soțului ei și soțul soției sale; și de care trebuie să aibă grijă să o îndeplinească reciproc, altfel înstrăinarea afecțiunii va fi consecința inevitabilă, iar aceasta în nenumărate cazuri a dus la legături adulterine. În astfel de cazuri, soția are de învinuit ea însăși pentru infidelitatea soțului ei, iar soțul pentru cea a soției sale. Ce lucrare mizerabilă s-a făcut în pacea familiilor de către o soție sau un soț care pretinde a fi mai înțelept decât apostolul și prea sfânt și spiritual pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu! El apasă mai departe sfatul apostolului privind despărțirea temporară pentru rugăciune. Versetul 5. 1 Corinteni 7:5. Nu vă lipsiți unul pe altul — Ceea ce datorați astfel unul altuia nu refuzați niciodată să plătiți, decât prin consimțământ mutual; și să fie doar pentru un anumit timp, când prudența dictează despărțirea temporară, sau când vreo ocazie spirituală extraordinară poate face ca aceasta să fie mutual agreabilă, pentru ca să postiți și să vă rugați și să derivați cel mai mare beneficiu posibil din aceste datorii prin a fi în stare să așteptați pe Domnul fără distragere. Ca să nu vă ispitească Satana pentru incontinenta voastră. — Este cel mai evident că despărțirile permise de Apostol, căci el nu poruncește niciuna, sunt doar pentru un sezon, în ocazii extraordinare; și ca persoanele să se poată reuni din nou, ca nu cumva Satana, profitând de abstinența lor matrimonială, să ispitească fie o parte la comerț ilicit. Există o multitudine de reguli prescrise în astfel de cazuri de rabinii și chiar de scriitori păgâni; căci aceasta era o chestiune în care bunul simț putea judeca întotdeauna; și sub îndrumarea experienței, păgânii, la fel ca cei favorizați cu revelație divină, puteau vedea ce este potrivit în toate astfel de cazuri. Incontinenta, εικρασια, lipsa de putere de a-și regla dorințele sau poftele; de la α, negativ, și κρατος, putere. Este remarcabil că apostolul presupune că chiar și această continență temporară ar putea produce incontinenta; și observația universală confirmă presupunerea.
Considerați

Considerare

Clarke încheie arătând continența ca un dar de la Dumnezeu singur. Versetul 7. 1 Corinteni 7:7. Căci aș vrea ca toți oamenii, etc.] El a dorit ca toți cei care erau atunci în Biserică să fie, ca el însuși, necăsătoriți, dar aceasta era în referire la necesitățile Bisericii, sau ceea ce el numește, 1 Corinteni 7:26, necazul prezent: căci niciodată nu ar fi putut fi dorința lui ca căsătoria să înceteze printre oameni și ca ființele umane să nu mai fie propagate pe pământ; nici nu ar fi putut dori ca Biserica lui Hristos să fie întotdeauna compusă din persoane singure; aceasta ar fi fost la fel de absurd; dar deoarece Biserica era atunci în strâmtorări și dificultăți, era mult mai bine ca membrii ei singuri să nu se împovăreze cu stânjeneli domestice. Fiecare om are darul său propriu de la Dumnezeu — Continența este o stare care nu poate fi dobândită prin artă sau industrie umană; un om o are de la Dumnezeu sau deloc: și dacă o are de la Dumnezeu, o are de la el ca autor al naturii sale; căci acolo unde nu există în mod natural, nu poate exista niciodată, decât fie prin interferență miraculoasă, care nu ar trebui așteptată niciodată, fie prin operație chirurgicală, care este o urâciune șocantă în ochii lui Dumnezeu. Matei 19:12. În cele din urmă el apasă chemarea credinciosului la pace în mijlocul uniunilor dificile. Versetul 15. 1 Corinteni 7:15. Dar dacă cel necredincios pleacă — Fie soț sau soție: dacă astfel de pleacă cu obstinație și refuză cu totul orice coabitare, un frate sau o soră — un bărbat sau o femeie creștină, nu este sub robie față de nicio lege particulară, astfel încât să fie împiedicat să se recăsătorească. Astfel, probabil, stătea legea atunci; dar nu este așa acum; căci căsătoria poate fi dizolvată doar prin moarte sau de către curtea ecleziastică. Chiar desfrânarea sau adulterul nu dizolvă contractul de căsătorie; nici despărțirea obstinată a vreuneia dintre părți, oricât de lungă ar fi, nu dă părții abandonate autoritate să se recăsătorească. Dacă persoana a fost peste mare și nu a fost auzită de șapte ani, se presupune că poate fi moartă; și căsătoria a fost tolerată în astfel de cazuri. Dacă nu există nicio persoană care să se plângă, se poate presupune că nu există nimeni vătămat. Dar am cunoscut cazuri în care chiar și o căsătorie după șapte ani de absență a fost foarte nefericită; soțul întorcându-se la sfârșitul a zece sau doisprezece ani și, spre marea sa nenorocire, găsindu-și soția căsătorită cu un alt bărbat și cu urmași din acea căsătorie! Nu poate exista siguranță în acest caz, decât dacă există certitudine absolută a morții părții în cauză. Dumnezeu ne-a chemat la pace. — Partea refractară și dezacordantă nu ar trebui constrânsă să îndeplinească astfel de angajamente matrimoniale care ar produce ceartă și discordie continuă. În același timp, fiecare ar trebui să aibă grijă să nu dea nicio cauză pentru dezacorduri și despărțiri, căci autorul religiei creștine este autorul păcii și ne-a chemat la ea.
Răspunde
În ce împrejurare prezentă vă invită Dumnezeu să primiți rânduiala vieții voastre cu mulțumire? Cum ar putea chemarea la iubire mutuală și fidelitate să modeleze o alegere concretă pe care o veți face astăzi? Unde simțiți că Duhul oferă pace mai degrabă decât strădanie într-o relație care se simte neliniștită?
Roagă-te
Doamne milostiv, îți mulțumim pentru mărturia clară a Scripturii deschisă atât de folositor de Adam Clarke. Dă-ne har să umblăm în vocația pe care ne-ai dat-o, fie în căsătorie fie în celibat, cu mulțumire sfântă și ascultare voioasă. Lasă pacea ta să stăpânească în fiecare casă și în fiecare inimă, ca nicio rădăcină de amărăciune să nu răsară spre a ne tulbura. Sfințește afecțiunile noastre, întărește fidelitatea noastră și ține-ne mereu privind la Isus, autorul și desăvârșitorul credinței noastre. Amin.

Comentariul lui Adam Clarke la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →