Eterniseed › Curriculum › Marcu
Marcu 11 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Marcu capitolul 11 ne invită în Săptămâna Patimilor cu o uimire sobră și o credință statornică. Reflecțiile sale urmăresc ultimele zile ale lui Hristos, de la intrarea triumfală până la curățirea templului și lecția smochinului uscat. Expunerea atentă a lui Henry arată cum fiecare acțiune a lui Iisus dezvăluie atât o umilință profundă, cât și o autoritate divină. Pe măsură ce îi urmăm perspectivele, suntem atrași să ne examinăm propria rodnicie și sinceritatea rugăciunilor noastre. Această lecție ne cheamă să primim cuvintele lui Hristos cu reverență și să le lăsăm să ne modeleze mersul zilnic. Observațiile atemporale ale lui Henry continuă să îndrume credincioșii spre o mai mare încredere în puterea și mila lui Dumnezeu.
Citește
Citire
Luați un moment liniștit pentru a citi Marcu capitolul 11 în întregime. Observați succesiunea evenimentelor: mânzul pregătit pentru Iisus, mulțimile strigând Osana, smochinul neroditor, templul curățat de negustori și întrebările căutătoare despre autoritate. Lăsați cuvintele să se așeze în inima voastră înainte de a trece la expunerea lui Henry. Cereți Duhului să vă deschidă ochii la ceea ce aceste scene dezvăluie despre misiunea lui Hristos și răspunsul vostru la El.
Studiu
Henry începe prin a examina sensul intrării lui Hristos în Ierusalim.
Avem aici povestea intrării publice pe care Hristos a făcut-o în Ierusalim, cu patru sau cinci zile înainte de moartea Sa. Și a venit în cetate astfel în mod remarcabil, 1. Pentru a arăta că nu se temea de puterea și răutatea vrăjmașilor Săi din Ierusalim. Nu a intrat pe furiș în cetate incognito, ca unul care nu îndrăznea să-și arate fața; nu, nu era nevoie să trimită iscoade să-L caute, El vine cu observație. Aceasta ar fi o încurajare pentru ucenicii Săi care erau timizi și înfricoșați la gândul puterii și furiei vrăjmașilor lor; să vadă cât de curajos Stăpânul lor îi sfidează pe toți. 2. Pentru a arăta că nu era doborât sau tulburat la gândul suferințelor Sale apropiate. A venit, nu doar public, ci cu bucurie și cu aclamații de veselie. Deși era acum doar luând câmpul și încingând armura, totuși, fiind pe deplin sigur de o victorie completă, triumfă astfel ca și cum ar fi împlinit-o.Henry trece apoi la slava interioară arătată în mijlocul simplității exterioare.
II. Interiorul acestui triumf a fost foarte mare; nu doar ca împlinire a Scripturii (care nu este remarcată aici, așa cum este în Matei), ci pentru că au fost mai multe raze ale slavei lui Hristos strălucind în mijlocul acestei umilințe. 1. Hristos Și-a arătat cunoștința lucrurilor îndepărtate și puterea Sa asupra voințelor oamenilor, când Și-a trimis ucenicii după mânz, v. 1-3. Prin aceasta se arată că El poate face orice și niciun gând nu poate fi ascuns de El. 2. Și-a arătat stăpânirea asupra făpturilor călărind pe un mânz care nu fusese încă încălecat. Supunerea părții inferioare a creației față de om este menționată cu aplicare la Hristos (Ps. viii. 5, 6, comparat cu Evr. ii. 8); căci Lui I se datorează și mijlocirii Sale faptul că avem vreun beneficiu rămas prin harul pe care Dumnezeu l-a dat omului, al unei suveranități în această lume de jos, Fac. i. 28. Și poate că Hristos, călărind pe mânzul măgăriței, ar da o umbră a puterii Sale asupra duhului omului, care se naște ca mânzul măgarului sălbatic, Iov xi. 12. 3. Mânzul a fost adus dintr-un loc unde se întâlneau două căi (v. 4), ca și cum Hristos ar arăta că a venit să îndrume pe calea dreaptă pe aceia care aveau două căi înaintea lor și erau în pericol de a lua calea greșită. 4. Hristos a primit osanele vesele ale poporului; adică atât primirea pe care I-au dat-o, cât și urările lor bune pentru prosperitatea împărăției Sale, v. 9. Dumnezeu a pus în inimile acestor oameni să strige Osana, care nu au fost aduși la aceasta prin artă și management, ca aceia care mai târziu au strigat: Răstignește, răstignește. Hristos Se socotește cinstit de credința și laudele mulțimii, și Dumnezeu este Cel care aduce oamenii să-I dea această cinste dincolo de propriile lor intenții.Henry consideră apoi blestemarea smochinului neroditor.
Aici este, I. Blestemarea smochinului neroditor de către Hristos. Avea un loc de odihnă convenabil la Betania și de aceea s-a dus acolo la vremea odihnei; dar lucrarea Sa era la Ierusalim și de aceea s-a întors acolo dimineața, la vremea lucrului; și atât de concentrat era asupra lucrării Sale, încât a ieșit din Betania fără micul dejun, pe care, înainte de a merge departe, l-a simțit lipsa și i-a fost foame (v. 12), căci era supus tuturor slăbiciunilor fără păcat ale firii noastre. Găsindu-Se în nevoie de hrană, s-a dus la un smochin, pe care l-a văzut la oarecare distanță și care, fiind bine împodobit cu frunze verzi, spera să-l găsească îmbogățit cu vreun fel de rod. Dar n-a găsit decât frunze; spera să găsească vreun rod, căci deși vremea culesului smochinelor era aproape, nu era încă; astfel încât nu se putea pretinde că avusese rod, dar că fusese cules și plecat; căci sezonul nu sosise încă. Sau, n-a găsit niciunul, căci într-adevăr nu era sezonul smochinelor, nu era un an bun pentru smochine. Dar acesta era mai rău decât orice smochin, căci nu era nici măcar o smochină de găsit pe el, deși era atât de plin de frunze. Totuși, Hristos a fost dispus să facă un exemplu din el, nu pentru copaci, ci pentru oamenii acelei generații, și de aceea l-a blestemat cu blestemul care este reversul primei binecuvântări, Fiți roditori; i-a zis: Să nu mai mănânce vreodată vreun om rod din tine în veci, v. 14. Dulceața și rodul bun sunt, în parabola lui Iotam, cinstea smochinului (Jud. ix. 11), și utilitatea sa în aceasta pentru om, preferabilă promovării de a fi pus peste copaci; acum a fi lipsit de aceea a fost un blestem cumplit. Aceasta a fost menită să fie un tip și o figură a sentinței rostite asupra Bisericii iudaice, la care a venit, căutând rod, dar n-a găsit (Luca xiii. 6, 7); și deși nu a fost, conform sentinței din parabolă, tăiată imediat, totuși, conform acesteia din istorie, orbirea și împietrirea au venit peste ei (Rom. xi. 8, 25), astfel încât au fost de atunci încolo buni de nimic. Ucenicii au auzit ce sentință a rostit Hristos asupra acestui copac și au luat aminte la ea. Vaiurile din gura lui Hristos trebuie observate și ținute în minte, la fel ca binecuvântările.Henry continuă cu învățătura despre credință care urmează după copacul uscat.
(1.) Hristos îi învață de aici să se roage cu credință (v. 22); Aveți credință în Dumnezeu. Ei admirau puterea cuvântului de poruncă al lui Hristos; „De ce”, a zis Hristos, „o credință vie și activă ar pune o putere la fel de mare în rugăciunile voastre, v. 23, 24. Oricine va zice acestui munte, acestui munte al Măslinilor, Ridică-te și aruncă-te în mare; dacă are vreun cuvânt al lui Dumnezeu, general sau particular, pe care să-și zidească credința, și dacă nu se va îndoi în inima sa, ci va crede că acele lucruri pe care le zice, potrivit autorizației pe care o are din ceea ce a zis Dumnezeu, se vor întâmpla, va avea orice va zice.” Prin puterea și tăria lui Dumnezeu în Hristos, cea mai mare dificultate va fi depășită și lucrul va fi împlinit. Și de aceea (v. 24), „Orice lucruri veți dori, când vă rugați credeți că le veți primi; ba chiar credeți că le primiți, și Cel care are putere să le dea zice: Le veți avea. Vă spun, le veți avea, v. 24. Adevărat vă spun, le veți avea”, v. 23. Acum aceasta trebuie aplicată, [1.] La acea credință a minunilor cu care au fost înzestrați apostolii și primii propovăduitori ai Evangheliei, care au făcut minuni în lucruri naturale, vindecând bolnavii, înviind morții, scoțând demoni; acestea au fost, în efect, mutarea munților. Apostolii vorbesc despre o credință care ar face aceasta și totuși ar putea fi găsită unde dragostea sfântă nu era, 1 Cor. xiii. 2. [2.] Poate fi aplicată la acea minune a credinței cu care sunt înzestrați toți creștinii adevărați, care face minuni în lucruri spirituale. Ea ne îndreptățește (Rom. v. 1) și astfel îndepărtează munții vinovăției și îi aruncă în adâncurile mării, ca să nu se mai ridice niciodată în judecată împotriva noastră, Mica vii. 19. Ea curățește inima (Fap. xv. 9) și astfel îndepărtează munții stricăciunii și îi face câmpii înaintea harului lui Dumnezeu, Zah. iv. 7. Prin credință este cucerită lumea, săgețile aprinse ale Satanei sunt stinse, un suflet este răstignit cu Hristos și totuși trăiește; prin credință Îl punem pe Domnul totdeauna înaintea noastră și Îl vedem pe Cel nevăzut și Îl avem prezent în mințile noastre; și aceasta este eficace pentru a îndepărta munții, căci la prezența Domnului, la prezența Dumnezeului lui Iacov, munții nu doar s-au mișcat, ci au fost îndepărtați, Ps. cxiv. 4-7.
Considerați
Considerare
Henry încheie legând rugăciunea eficace cu practica iertării.
(2.) La aceasta se adaugă aici acea calificare necesară a rugăciunii eficace, ca să iertăm cu dragoste pe aceia care ne-au fost în vreun fel vătămători și să fim în dragoste cu toți oamenii (v. 25, 26); Când stați rugându-vă, iertați. Notați, Statul nu este o postură nepotrivită pentru rugăciune; era folosită în general printre evrei; de aceea își numeau rugăciunile, stările lor; când voiau să spună cum este ținută lumea prin rugăciune, o exprimau astfel: Prin stări stă lumea. Dar creștinii primitivi foloseau în general un gest mai umil și mai reverent de îngenunchere, mai ales în zilele de post, deși nu în zilele Domnului. Când suntem la rugăciune, trebuie să ne amintim să ne rugăm pentru alții, în special pentru vrăjmașii noștri și pentru aceia care ne-au nedreptățit; acum nu putem să ne rugăm cu sinceritate ca Dumnezeu să le facă bine, dacă purtăm răutate față de ei și le dorim rău. Dacă am nedreptățit pe alții înainte de a ne ruga, trebuie să mergem și să ne împăcăm cu ei; Mat. v. 23, 24. Dar dacă ei ne-au nedreptățit pe noi, mergem pe o cale mai apropiată și trebuie imediat din inimile noastre să-i iertăm. [1.] Pentru că acesta este un pas bun spre obținerea iertării păcatelor noastre: Iertați, ca Tatăl vostru să vă ierte; adică, „ca el să fie calificat să primească iertarea, ca El să vă ierte fără vătămare adusă cinstei Sale, cum ar fi dacă ar îngădui ca unii să aibă un astfel de beneficiu prin mila Sa, care sunt atât de departe de a se conforma modelului ei.” [2.] Pentru că lipsa acesteia este o piedică sigură la obținerea iertării păcatelor noastre; „Dacă nu iertați pe aceia care v-au nedreptățit, dacă urăște persoanele lor, le poartă pică, meditează răzbunare și ia orice ocazie să vorbească de rău despre ei, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” Aceasta trebuie amintită în rugăciune, pentru că o mare misiune pe care o avem la tronul harului este să ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre: și grija față de aceasta trebuie să fie grija noastră zilnică, pentru că rugăciunea este o parte a lucrării noastre zilnice. Mântuitorul nostru insistă adesea asupra acestui lucru, căci marele Său plan a fost să-și angajeze ucenicii să se iubească unii pe alții.
Răspunde
Unde în viața mea Îl primesc pe Iisus cu cuvinte dar Îi rezist lucrării Sale de curățire? Cum mă provoacă lecția smochinului rodul pe care îl port chiar acum? În ce relații rețin iertarea care ar putea împiedica rugăciunile mele?
Roagă-te
Doamne Isuse, precum ai intrat în Ierusalim în smerită majestate și ai curățit casa Tatălui Tău cu zel sfânt, stârnește inimile noastre să Te mărturisim ca Împărat și să umblăm pe urmele Tale cu îndrăzneală. Prin Duhul Tău fă-ne roditori în credința care mută munții, grabnici la iertare, ca mila Ta să curgă liber, și statornici în rugăciunea care cinstește autoritatea Ta. Ține-ne aproape de Tine în orice vreme, ca viețile noastre să vestească Evanghelia Ta spre slava Tatălui. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →