Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 33-34 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry deschide o fereastră spre capitolele tandre și tulburi din Geneza 33 și 34, unde pacea greu câștigată de Iacov cu Esau lasă loc unei noi dureri familiale. Expunerea atentă a lui Henry arată cum răspunsurile divine la rugăciune modelează întâlnirile omenești și cum până și gospodăriile legământului se confruntă cu consecințele inimilor rătăcitoare. Ascultându-i glasul, suntem invitați să urmărim credincioșia lui Dumnezeu în mijlocul împăcării și al regretului. Aceste scene străvechi vorbesc încă despre propriile noastre dorințe de relații refăcute și moșteniri ocrotite. Să lăsăm reflecțiile lui Henry să ne întărească privirea spre Dumnezeu care rămâne suveran peste fiecare reunire și ruptură.
Citește
Cu inimile pregătite, citește Geneza capitolele 33 și 34 încet și cu rugăciune. Observă apropierea atentă a lui Iacov față de fratele său, căldura surprinzătoare a întâlnirii lor și durerea bruscă ce urmează după alegerea Dinei. Lasă narațiunea să se desfășoare fără grabă, ascultând ecourile milei și ale avertismentului. Aceste versete pregătesc terenul pentru perspectivele pastorale ale lui Henry asupra împăcării și a prețului nebuniei.
Studiu
Studiază
Henry începe expunerea descriind atitudinea lui Iacov de așteptare vigilentă.
Aici, I. Iacov a descoperit apropierea lui Esau, v. 1. Unii socotesc că ridicarea ochilor săi arată voioșia și încrederea sa, în opoziție cu o înfățișare abătută; după ce, prin rugăciune, și-a încredințat cauza lui Dumnezeu, și-a continuat drumul, iar înfățișarea sa nu mai era tristă, 1 Sam. i. 18. Observă: Cei ce și-au aruncat grija asupra lui Dumnezeu pot privi înainte cu mulțumire și liniște a minții, așteptând cu bucurie rezultatul, oricare ar fi el; orice s-ar întâmpla, nimic nu poate veni rău celui a cărui inimă este întărită, încrezându-se în Dumnezeu. Iacov se așază pe turnul său de veghe ca să vadă ce răspuns va da Dumnezeu rugăciunilor sale, Hab. ii. 1.Henry se îndreaptă apoi spre momentul dramatic al reunirii dintre frați.
2. Esau l-a îmbrățișat pe Iacov (v. 4): A alergat să-l întâmpine, nu în patimă, ci în dragoste; și, ca unul împăcat din toată inima cu el, l-a primit cu toată tandrețea cu putință, l-a îmbrățișat, a căzut pe gâtul lui și l-a sărutat. Unii socotesc că atunci când Esau a ieșit să-l întâmpine pe Iacov nu a avut un plan rău, ci și-a adus cei 400 de oameni doar pentru fast, ca să arate și mai mult respect fratelui său care se întorcea. Este sigur că Iacov a înțeles altfel vestea adusă de trimișii săi, cap. xxxii. 5, 6. Iacov era un om cu prudență și tărie, și nu putem presupune că a admis o frică neîntemeiată într-o asemenea măsură, nici că Duhul lui Dumnezeu l-ar fi îndemnat să se roage o astfel de rugăciune pentru izbăvire de un pericol doar închipuit: și, dacă nu a avut loc o schimbare minunată în duhul lui Esau în clipa aceea, nu văd cum Iacov cel care se lupta putea fi numit ca dobândind o asemenea putere cu oamenii încât să fie numit prinț. Observă, (1.) Dumnezeu are inimile tuturor oamenilor în mâinile Sale și le poate întoarce când și cum voiește, printr-o putere tainică, tăcută, dar de neîmpotrivit. El poate, dintr-o dată, să schimbe dușmanii în prieteni, așa cum a făcut cu doi Saul, unul prin harul care oprește (1 Sam. xxvi. 21, 25), celălalt prin harul care înnoiește, Faptele ix. 21, 22. (2.) Nu este zadarnic să te încrezi în Dumnezeu și să-L chemi în ziua necazului; cei ce fac astfel găsesc adesea rezultatul mult mai bun decât se așteptau.Trecând la capitolul următor, Henry examinează împrejurările legate de Dina.
Dina era, după câte se vede, singura fiică a lui Iacov, și putem presupune că era, de aceea, răsfățata mamei și dragostea familiei, și totuși ea nu se dovedește nici bucurie, nici cinste pentru ei; căci acei copii care sunt cel mai răsfățați rareori se dovedesc cei mai buni sau mai fericiți. Ea este socotită acum de vreo cincisprezece sau șaisprezece ani când a pricinuit atâta nenorocire. Observă, 1. Curiozitatea ei deșartă, care a expus-o. A ieșit, poate fără știrea tatălui ei, dar cu îngăduința mamei, să vadă fiicele țării (v. 1); probabil la un bal sau într-o zi de sărbătoare. Fiind singură fiică, se simțea singură acasă, neavând pe nimeni de vârsta și sexul ei cu care să stea de vorbă; și de aceea trebuia să iasă ca să se distreze, să alunge melancolia și să se desăvârșească prin conversație mai bine decât putea în corturile tatălui ei. Observă: Este un lucru foarte bun ca copiii să iubească casa; este înțelepciunea părinților să le-o facă ușoară, iar datoria copiilor este atunci să fie mulțumiți în ea. Pretextul ei era să vadă fiicele țării, să vadă cum se îmbracă, cum dansează și ce este la modă printre ele. A ieșit să vadă, dar nu era totul; a ieșit și să fie văzută; a ieșit să vadă fiicele țării, dar poate cu gânduri și la fiii țării. Mă îndoiesc că a ieșit ca să facă cunoștință cu acei canaaniți și să învețe căile lor. Observă: Mândria și deșertăciunea tinerilor îi trădează în multe curse. 2. Pierderea cinstei ei prin acest mijloc (v. 2): Sihem, prințul țării, dar rob al propriilor pofte, a luat-o și s-a culcat cu ea, se pare nu atât de mult prin forță cât prin surprindere. Observă: Oamenii mari cred că pot face orice; și ce este mai primejdios decât tinerețea neînvățată și neînfrânată? Vezi ce a ieșit din rătăcirea Dinei: tinerele trebuie să învețe să fie curate, păzitoare ale casei; aceste însușiri sunt puse împreună, Tit. ii. 5, căci cele ce nu sunt păzitoare ale casei își expun curăția. Dina a ieșit să privească împrejur; dar, dacă ar fi privit împrejur cum se cuvine, nu ar fi căzut în această cursă. Observă: Începutul păcatului este ca slobozirea apelor. Cât de mare lucru aprinde un mic foc! De aceea trebuie să evităm cu grijă toate prilejurile de păcat și apropierile de el. 3. Curtea pe care Sihem i-a făcut-o după ce a pângărit-o. Aceasta a fost cinstit și lăudabil și a făcut ce a putut mai bun din ce era rău; a iubit-o (nu ca Amnon, 2 Sam. xiii. 15) și și-a îndemnat tatăl să-i facă o căsătorie cu ea, v. 4. 4. Vestea adusă bietului Iacov, v. 5. De îndată ce copiii săi au crescut au început să-i fie durere. Să nu creadă părinții evlavioși care plâng greșelile copiilor lor că cazul lor este singular sau fără precedent. Omul cel bun a tăcut, ca unul uimit, care nu știe ce să spună: sau n-a spus nimic, de teamă să nu spună ceva nepotrivit, ca David (Ps. xxxix. 1, 2); și-a înăbușit resentimentele, ca nu cumva, dacă le-ar fi lăsat să izbucnească, să-l fi purtat la vreo necuviință. Sau, se pare, lăsase conducerea treburilor sale foarte mult (prea mult, mă tem) pe seama fiilor săi și nu voia să facă nimic fără ei: sau, cel puțin, știa că i-ar fi făcut necaz dacă ar fi făcut, ei arătându-se, de curând, la toate prilejurile, îndrăzneți, cutezători și pretențioși. Observă: Lucrurile nu merg niciodată bine când autoritatea unui părinte scade într-o familie. Fiecare om să stăpânească în casa sa și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința.
Considerați
Reflectează
Henry încheie relatarea așezării lui Iacov reflectând la altarul pe care îl zidește.
Aici, 1. Iacov ajunge la Sucot. După ce s-a despărțit în mod prietenos de Esau, care plecase în țara sa (v. 16), ajunge într-un loc unde, se pare, s-a odihnit o vreme, a ridicat corturi pentru vitele sale și alte lucruri trebuincioase pentru el și familia sa. Locul a fost cunoscut mai târziu sub numele de Sucot, o cetate în seminția lui Gad, dincolo de Iordan (însemnând corturi), pentru ca atunci când urmașii săi au locuit mai târziu în case de piatră să-și aducă aminte că sirianul gata să piară era tatăl lor, care s-a bucurat de corturi (Deut. xxvi. 5); așa era stânca din care au fost ciopliți. 2. Ajunge la Sihem; citim: la Salem, o cetate a Sihemului; criticii înclină în general să citească apelativ: a venit în pace la cetatea Sihemului. După o călătorie primejdioasă, în care a întâlnit multe greutăți, a ajuns în cele din urmă în siguranță în Canaan. Observă: Bolile și primejdiile trebuie să ne învețe să prețuim sănătatea și siguranța și să ne ajute să ne lărgim inimile în mulțumire, atunci când ieșirile și intrările noastre au fost în chip vădit păzite. Aici, (1.) Cumpără un ogor, v. 19. Deși țara Canaanului era a lui prin făgăduință, totuși, timpul luării în stăpânire nevenind încă, este mulțumit să plătească pentru al său, ca să prevină dispute cu ocupanții de atunci. Observă: Stăpânirea nu este întemeiată pe har. Cei ce au cerul fără plată nu trebuie să aștepte să aibă și pământul așa. (2.) Zidește un altar, v. 20. [1.] În mulțumire lui Dumnezeu, pentru mâna cea bună a providenței Sale peste el. Nu s-a mulțumit cu recunoașteri verbale ale bunăvoinței lui Dumnezeu față de el, ci a făcut unele reale. [2.] Ca să țină vie religia și închinarea lui Dumnezeu în familia sa. Observă: Unde avem un cort, Dumnezeu trebuie să aibă un altar; unde avem o casă, El trebuie să aibă o biserică în ea. A închinat acest altar cinstei lui El-Elohe-Israel — Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, cinstei lui Dumnezeu, în general, singurul Dumnezeu viu și adevărat, Cel mai bun dintre ființe și întâiul dintre pricini; și cinstei Dumnezeului lui Israel, ca un Dumnezeu în legământ cu el. Observă: În închinarea noastră lui Dumnezeu trebuie să fim călăuziți și conduși de descoperirile comune atât ale religiei naturale, cât și ale celei descoperite. Dumnezeu l-a numit de curând cu numele de Israel, iar acum el Îl numește pe Dumnezeu Dumnezeul lui Israel; deși este numit prinț cu Dumnezeu, Dumnezeu va fi totuși un prinț cu el, Domnul și Dumnezeul său. Observă: Onoarele noastre devin atunci cu adevărat onoruri pentru noi când sunt închinate cinstei lui Dumnezeu; Dumnezeul lui Israel este slava lui Israel.Henry mai reflectă la răspunsul fiilor lui Iacov față de nedreptatea făcută surorii lor.
Fiii lui Iacov, când au auzit de vătămarea adusă Dinei, au arătat un mare resentiment față de ea, influențați poate mai mult de gelozia pentru cinstea familiei lor decât de simțul virtuții. Mulți sunt tulburați de rușinea păcatului, dar niciodată nu pun la inimă păcătoșenia lui. Aici este numit nebunie în Israel (v. 7), după limbajul vremurilor de mai târziu; căci Israel nu era încă un popor, ci doar o familie. Observă, 1. Necurația este nebunie; căci jertfește favoarea lui Dumnezeu, pacea conștiinței și tot ce poate pretinde sufletul ca fiind sfânt și cinstit, unei pofte josnice și brutale. 2. Această nebunie este cea mai rușinoasă în Israel, într-o familie a lui Israel, unde Dumnezeu este cunoscut și închinat, așa cum era în corturile lui Iacov, sub numele de Dumnezeul lui Israel. Nebunia în Israel este într-adevăr scandaloasă. 3. Este un lucru bun ca păcatul să fie pecetluit cu un nume rău: necurăția este numită aici proverbial nebunie în Israel, 2 Sam. xiii. 12. Dina este numită aici fiica lui Iacov, ca avertisment pentru toate fiicele lui Israel, ca să nu se trădeze pe ele însele acestei nebunii.
Răspunde
Unde în viața ta a transformat Dumnezeu un dușman într-un prieten neașteptat, așa cum notează Henry că s-a întâmplat cu Esau? Cum ai putea cultiva o atitudine vigilentă și plină de rugăciune ca cea a lui Iacov înainte de a înfrunta conversații dificile? În ce fel îți păzești inima și casa împotriva atracției subtile a curiozității lumești despre care Henry avertizează prin povestea Dinei?
Roagă-te
Tată Milostiv, în îndurarea pe care ai arătat-o lui Iacov la reunirea cu Esau, învață-ne să umblăm cu smerenie înaintea celor pe care i-am nedreptățit și să ne încredem în Duhul Tău ca să înmoaie inimile pe care nu le putem schimba. Păzește familiile noastre de cursele compromisului și ale favorii lumești și înrădăcinează copiii noștri în dragostea legământului care este a noastră în Hristos. Când vine împăcarea, primește-o cu lacrimi de recunoștință; când urmează durerea, ține-ne ancorați în promisiunile Tale neschimbătoare. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →