Eterniseed › Curriculum › Iosua
Revendicarea Muntelui
Deschidere
În scrierile sale despre Iosua 13-14, Ellen G. White dezvăluie povestea moștenirii lui Israel cu inima îndreptată spre credincioșia lui Dumnezeu. Ea ne atrage în momentul în care pământul este împărțit și semințiile își primesc porțiunile, arătând cum încrederea în Domnul modelează fiecare revendicare și fiecare cucerire. Cuvintele ei ne invită să vedem că adevărata moștenire aparține celor care Îl urmează pe Domnul pe deplin, chiar și atunci când uriașii mai stau în cale. Prin pana ei, marea controversă dintre credință și frică devine personală, îndreptându-ne spre Hristos ca singura parte sigură.
Citește
Citire
Cu inimi deschise ne întoarcem acum la însăși relatarea sfântă. Să lase cuvintele din Iosua 13 și 14 să vorbească despre promisiuni împlinite, despre pământ împărțit și despre încrederea neclintită a unui om. Citiți încet, îngăduind Duhului să pregătească ogorul pentru ceea ce Ellen White va lumina în continuare din aceste capitole.
Studiu
White ne îndreaptă atenția spre Caleb când acesta înaintează cu cererea sa.
Înainte ca împărțirea pământului să fi început, Caleb, însoțit de capii seminției sale, a venit cu o cerere specială. În afară de Iosua, Caleb era acum cel mai bătrân om din Israel. Caleb și Iosua erau singurii dintre iscoade care aduseseră o veste bună despre Țara Făgăduinței, încurajând poporul să meargă și s-o stăpânească în numele Domnului. Caleb i-a reamintit acum lui Iosua de promisiunea făcută atunci, ca răsplată a credincioșiei sale: 'Pământul pe care l-au călcat picioarele tale va fi moștenirea ta și a copiilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat pe deplin pe Domnul.' De aceea a cerut ca Hebronul să-i fie dat ca posesiune. Aici fusese timp de mulți ani casa lui Avraam, Isaac și Iacov; și aici, în peștera Macpela, fuseseră îngropați. [p. 512] Hebronul era reședința temuților anachimi, a căror înfățișare înfricoșătoare îi înspăimântase pe iscoade și, prin ei, distrusese curajul întregului Israel. Acesta, mai presus de toate celelalte, era locul pe care Caleb, încrezându-se în puterea lui Dumnezeu, l-a ales pentru moștenirea sa.Ea zăbovește apoi asupra puterii care încă marca pe bătrânul războinic.
Cererea i-a fost acordată imediat. Nimănui nu i s-ar fi putut încredința mai în siguranță cucerirea acestei fortărețe a uriașilor. 'Iosua l-a binecuvântat și i-a dat lui Caleb, fiul lui Iefune, Hebronul ca moștenire,' 'pentru că a urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul lui Israel.' Credința lui Caleb era acum exact aceeași ca atunci când mărturia lui contrazisese raportul rău al iscoadelor. El crezuse promisiunea lui Dumnezeu că Își va pune poporul în stăpânirea Canaanului și în aceasta Îl urmase pe Domnul pe deplin. El îndurase împreună cu poporul său lunga rătăcire în pustie, împărtășind astfel dezamăgirile și poverile celor vinovați; totuși nu s-a plâns de aceasta, ci a înălțat îndurarea lui Dumnezeu care îl păstrase în pustie când frații săi fuseseră nimiciți. În mijlocul tuturor greutăților, primejdiilor și molimilor din rătăcirile prin pustie și în timpul anilor de război de la intrarea în Canaan, Domnul îl păstrase; și acum, la peste optzeci de ani, vigoarea lui era neștirbită.White arată apoi cum Caleb înaintează spre cuceriri ulterioare după primirea porțiunii sale.
Caleb a obținut moștenirea pe care o dorise timp de patruzeci de ani și, încrezându-se că Dumnezeu va fi cu el, 'a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac.' După ce și-a asigurat astfel o posesiune pentru el și casa sa, râvna lui nu a slăbit; nu s-a așezat să se bucure de moștenirea sa, ci a mers mai departe spre cuceriri suplimentare spre binele națiunii și slava lui Dumnezeu.Despre victoria credinței ea reflectă prin experiența iscoadelor.
Lașii și răzvrătiții pieriseră în pustie, dar iscoadele drepte au mâncat din strugurii din Eșcol. Fiecăruia i s-a dat după credința sa. Cei necredincioși și-au văzut temerile împlinite. În ciuda promisiunii lui Dumnezeu, ei declaraseră că este imposibil să moștenească Canaanul și nu l-au stăpânit. Dar cei care s-au încrezut în Dumnezeu, privind nu atât la dificultățile ce trebuiau întâmpinate, cât la puterea Atotputernicului lor Ajutor, au intrat în pământul cel bun. Prin credință vrednicii din vechime 'au supus împărății, ... au scăpat de ascuțișul sabiei, din slăbiciune au fost făcuți tari, s-au arătat viteji în luptă, au pus pe fugă oștile celor străini.' Evrei 11:33, 34. 'Aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră.' 1 Ioan 5:4.
Considerați
Considerare
White ne ridică privirile de la vechile cetăți de refugiu la împlinirea lor în Hristos.
Cetățile de refugiu rânduite pentru poporul antic al lui Dumnezeu erau un simbol al refugiului oferit în Hristos. Același Mântuitor milostiv care a rânduit acele cetăți vremelnice de refugiu a asigurat, prin vărsarea propriului Său sânge, pentru călcătorii Legii lui Dumnezeu un loc sigur de adăpost, în care pot fugi pentru a fi în siguranță de a doua moarte. Nici o putere nu poate scoate din mâinile Sale sufletele care vin la El pentru iertare. 'Acum, dar, nu este nici o osândă pentru cei ce sunt în Hristos Isus.' 'Cine este acela care osândește? Hristos a murit! Și mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi;' ca 'să avem o puternică îmbărbătare, noi, care am căutat un adăpost, apucând nădejdea care ne stă înainte.' Romani 8:1, 34; Evrei 6:18.
Răspunde
Răspuns
Unde te invită Domnul în viața ta să revendici un munte care încă mai adăpostește uriași? Cum te provoacă refuzul lui Caleb de a se mulțumi cu mai puțin felul în care îți urmărești moștenirea în Hristos? În ce domeniu ești ispitit să te retragi din cauza greutăților în loc să te încrezi în Domnul ca să alunge vrăjmașul?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne al legământului, Îți mulțumim pentru mărturia vie a lui Caleb, care Te-a urmat pe deplin până la bătrânețe. Dă-ne aceeași putere neștirbită ca să cerem muntele pe care ni l-ai făgăduit, chiar când cetăți cu ziduri și care de fier mai rămân. Păzește-ne de frica ce i-a făcut pe alții să se întoarcă și sădește în noi credința care biruiește lumea. Fie ca fiecare porțiune pe care o primim să devină o platformă pentru cuceriri ulterioare care să slăvească Numele Tău. Ascunde-ne în Hristos, adevărata noastră cetate de refugiu, până în ziua în care vom intra în moștenirea care nu se veștejește. În Numele Său puternic ne rugăm, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →