← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 9-10 — cu Simeon

Leviticul 9-10Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În ritmul măsurat al căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de teologie expozitivă modelată de decenii de predicare credincioasă în Cambridge. În Leviticul 9 și 10 Simeon urmărește mărturia Domnului însuși despre jertfa acceptată și avertismentul solemn care urmează profanării ei. Cuvintele sale ne invită să stăm cu Israel la ușa tabernacolului, să primim binecuvântarea și focul deopotrivă, și să învățăm reverența care se cuvine celor ce se apropie de Dumnezeul cel viu.
Citește

Citire

Să ascultăm acum textul sacru însuși. Într-un loc liniștit, citiți Leviticul capitolele 9 și 10, luând aminte la slava care coboară peste jertfa împlinită și la judecata grabnică ce răspunde focului nelegiuit. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă, primind atât strigătul poporului cât și tăcerea lui Aaron, după cum Duhul va dărui.
Studiu
Simeon începe prin a expune mărturiile slujitoare ale acceptării. Dumnezeu nu le-a reținut multă vreme asemenea comunicări, care ar fi răsplătit din belșug tot ce au făcut și tot ce ar fi putut face pentru El: le-a dat asemenea mărturii ale acceptării Sale, încât toate inimile lor s-au umplut de bucurie. Să luăm în considerare, I. Mărturiile acceptării Sale — Dintre acestea au fost felurite feluri; 1. Slujitoare — [Moise și Aaron, după ce au împlinit tot ce aveau de făcut înăuntrul tabernacolului, au ieșit și 'au binecuvântat poporul': și în această acțiune ei au fost chipuri eminente ale lui Hristos și pilde pentru toți slujitorii viitori până la sfârșitul vremii. Ca chipuri ale lui Hristos, ei au arătat ce va face El îndată ce își va fi împlinit jertfa. Acceptarea tuturor urmașilor Săi credincioși fiind acum sigură, El i-a binecuvântat; și era chiar în actul binecuvântării lor, când a fost luat de la ei în cer [Notă: Luca 24:50-51 .]. El dezvăluie apoi manifestările personale acordate de Dumnezeu însuși. Ei trebuie să stea înainte și, chiar în numele lui Dumnezeu, să vestească iertare și pace fiecăruia dintre ei fără excepție [Notă: Faptele Apostolilor 13:38-39 .] — — —] 2. Personale — [În două feluri Dumnezeu însuși, fără intervenția vreunui mijloc omenesc, a binevoit să-și manifeste acceptarea jertfelor care tocmai fuseseră aduse. Mai întâi și-a arătat slava înaintea întregului popor. Aceasta, în unele ocazii, s-a făcut ca mărturie a nemulțumirii Sale și în sprijinul slujitorilor Săi care lucrau sub autoritatea Sa [Notă: Numeri 14:10 ; Numeri 16:19 ; Numeri 16:42 .]: dar aici, ca și în alte ocazii, a fost cu totul un semn al bunăvoinței Sale. În ce fel anume s-a făcut aceasta, nu ni se spune: dar suntem bine încredințați că trebuie să fi fost într-un chip potrivit maiestății Sale glorioase și într-un chip care purta cu sine propria sa dovadă. Simeon trece la efectele pe care aceste mărturii le-au produs în adunare. Prin aceasta El a arătat poporului ce aprigă indignare meritau ei înșiși și că El a întors-o de la ei și a făcut-o să cadă peste jertfa care fusese pusă în locul lor. Observațiile de mai sus se vor aplica și acestei părți a subiectului nostru. Nu trebuie să așteptăm un asemenea semn vizibil că marea noastră jertfă este acceptată pentru noi: dar toate asigurările despre aceasta pe care ni le-a dat Dumnezeu în Cuvântul Său vor fi aplicate cu putere sufletelor noastre și vor fi întipărite cu o convingere la fel de puternică asupra minților noastre, ca și cum am fi văzut o demonstrație a ei înfățișată înaintea ochilor noștri.] De la mărturiile înseși să ne întoarcem atenția la, II. Efectele produse de ele — Este obișnuit ca obiectele vizibile să ne afecteze puternic. În consecință, poporul a fost adânc impresionat de ceea ce a văzut acum. Ei au fost umpluți, 1. Trecând la capitolul următor, el povestește păcatul cumplit al lui Nadab și Abihu. De aceea, fără a aștepta timpul potrivit pentru arderea tămâii sau a lua în considerare felul în care Dumnezeu poruncise să se facă aceasta, au luat amândoi împreună cădelnițele lor (deși numai unul singur trebuia să slujească vreodată la un moment dat) și au pus foc obișnuit pe ele și au intrat să ardă tămâie înaintea Domnului. Aceasta a fost un mare și cumplit păcat: căci Dumnezeu trimisese cu puțin înainte foc din cer, pe care poruncise să fie ținut mereu aprins pe altar cu scopul expres de a fi folosit exclusiv în slujba tabernacolului. Conduita lor a arătat deci că nu au făcut nici un folos cuvenit din toate minunile pe care le văzuseră; și că nu erau conștienți de obligațiile pe care onorurile lor nou dobândite le impuneau asupra lor. Ea a arătat chiar o disprețuire criminală a Maiestății Divine, împotriva căreia porunci exprese ei au lucrat acum.
Considerați

Considerare

Simeon trage lecția sobră împotriva odihnei în afecțiuni trecătoare. A nu pune nici un accent pe afecțiunile trecătoare — [S-ar fi putut crede că o astfel de stare a minții precum cea pe care a trăit-o poporul în acest timp trebuie să fi avut un sfârșit bun; și că ei vor dovedi de acum înainte credincioșie față de Dumnezeul lor. Dar acestea au fost doar emoții trecătoare, care au fost uitate de îndată ce s-a ivit vreo ispită care să cheme la iveală stricăciunile lor neînfrânate. Și astfel se întâmplă cu mulțimi sub Evanghelie; pe care Domnul nostru îi aseamănă cu sămânța semănată pe pământ stâncos, care răsare cu mare repeziciune, dar se usucă la fel de repede; pentru că nu are adâncime de pământ în care să crească, nici rădăcini care să o hrănească [Notă: Matei 13:5-6 ; Matei 13:20-21 ,]. Trebuie într-adevăr ca afecțiunile noastre să fie chemate la exercițiu; și nici o religie nu are valoare dacă nu le angajează în slujba ei: dar acea religie care este așezată numai în afecțiuni nu va dura niciodată mult. El încheie prin a apăsa datoria supunerii cuviincioase la rânduielile divine. Astfel, oricât de dureroasă a fost lovitura pentru el, el s-a supus cu smerenie la ea, pentru că era necesară pentru binele obștesc și contribuia la cinstea Dumnezeului său ofensat. Nu este improbabil nici ca el să-și fi amintit de îndelunga răbdare arătată față de el în chestiunea vițelului de aur; și că, în timp ce deplângea soarta copiilor săi, a mărit mila care îl cruțase.] Din acest subiect putem învăța, 1. Să ne temem de rânduielile lui Dumnezeu — [Cu dreptate pot toți, și slujitori și popor, să învețe să tremure când se apropie de Dumnezeu în așezămintele închinării Sale. Dacă acest exemplu al răzbunării divine ar fi luat în seamă cum se cuvine, cu siguranță slujitorii nu ar îndrăzni niciodată să caute propria lor slavă când se ridică să se adreseze auditoriului lor în numele lui Dumnezeu.
Răspunde

Răspuns

Unde am căutat semne vizibile mai degrabă decât asigurarea statornică a credinței? În ce feluri amintirea milei primite la altar îmi temperează răspunsul la pierderea sau mustrarea subită? Cum ar putea o reverență mai adâncă față de rânduielile lui Dumnezeu să-mi remodeleze apropierea de închinarea publică și de rugăciunea particulară?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, care ai trimis foc din cer atât ca să mistui jertfa acceptată cât și ca să-ți aperi sfințenia Ta, dă-ne har să primim binecuvântarea Ta cu smerenie și să ne temem de judecățile Tale cu sfântă frică. Păzește-ne de a oferi foc străin, fie al trufiei fie al lenei, și învață-ne să prețuim singura jertfă odată adusă, prin care Tu vii încă să-ți binecuvântezi poporul. În tăcerea lui Aaron să învățăm supunerea liniștită; în bucuria lui Israel să învățăm exultarea cumpătată. Așa ne formează, Te rugăm, ca să Te slujim cu reverență și cu frică evlavioasă, căci Tu ești un foc mistuitor; prin Iisus Hristos, marele nostru Arhiereu. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →