Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 13-14 — cu Brown
Deschidere
Deschidem lecția noastră zilnică cu Comentariul asupra întregii Biblii al lui Robert Jamieson, A.R. Fausset și David Brown, un ghid protestant de încredere pentru Scriptură care parcurge verset cu verset textul cu claritate și reverență. Tratarea lor asupra Iosua 13-14 ne introduce în etapele finale ale așezării lui Israel în Canaan, unde promisiunile divine întâlnesc ascultarea practică. Pe măsură ce ascultăm, comentariul ne amintește că fiecare hotar și fiecare moștenire se odihnește în cele din urmă în mâna Domnului care Își ține cuvântul față de poporul Său.
Citește
Citire
Cu inimi gata să primească, să citim capitolele 13 și 14 din Iosua. Aceste capitole consemnează pământul care mai trebuie stăpânit, porunca de a împărți Canaanul prin sorți și cererea îndrăzneață a lui Caleb pentru Hebron. Ascultați vocea statornică a Scripturii care cheamă poporul lui Dumnezeu să se încreadă în promisiunile Sale și să acționeze cu ascultare credincioasă.
Studiu
Jamieson, Fausset și Brown își încep observațiile asupra capitolului 13 la versetul 1.
Versetul 1. 1. Iosua era acum bătrân și înaintat în vârstă —Avea probabil peste o sută de ani; căci cucerirea și măsurarea pământului au durat aproximativ șapte ani, împărțirea unul; iar el a murit la vârsta de o sută zece ani ( :- ). Împărțirea, precum și cucerirea pământului, erau incluse în misiunea lui Iosua; iar vârsta sa înaintată oferea un motiv special pentru a intra imediat în îndeplinirea acelei datorii; și anume, de a aloca Canaanul între semințiile lui Israel — nu doar părțile deja câștigate, ci și acelea care mai trebuiau cucerite.Ei explică apoi instrucțiunea divină cu privire la sorți.
Versetul 6. 6, 7. Toți locuitorii din ținutul deluros de la Liban până la Misrefot-Maim —(Vezi :- ) —adică „toți sidonienii și fenicienii”. Pe aceștia îi voi izgoni —Împlinirea acestei promisiuni era condițională. În cazul în care israeliții se dovedeau necredincioși sau neascultători, nu aveau să supună districtele acum specificate; și, de fapt, israeliții nu le-au stăpânit niciodată, deși locuitorii au fost supuși puterii lui David și Solomon. împarte-l doar prin sorți israeliților ca moștenire —Secțiunea paranteză fiind încheiată, istoricul reia aici subiectul principal al acestui capitol —porunca lui Dumnezeu către Iosua de a face o alocare imediată a pământului. Metoda de distribuire prin sorți era, în toate privințele, cea mai bună care putea fi adoptată, deoarece preveni orice motiv de nemulțumire, precum și acuzații de conduită arbitrară sau parțială din partea conducătorilor; iar anunțarea ei în viața lui Moise ( :- ), ca sistemul după care trebuiau făcute alocările fiecărei seminții, era menită să conducă poporul la recunoașterea lui Dumnezeu ca proprietar al pământului și ca având dreptul deplin la dispunerea lui. Mai mult, un apel solemn la sorți arăta că acesta este dictatul nu al înțelepciunii omenești, ci al celei divine. A fost folosit, totuși, doar pentru a determina partea țării unde urma să se așeze o seminție —întinderea așezării trebuia decisă după un principiu diferit ( :- ). Controlul suprem al lui Dumnezeu este dovedit în mod concludent deoarece fiecare seminție a primit posesiunea prezisă de Iacov ( :- ) și de Moise ( :- ).Comentariul se îndreaptă apoi spre alocarea de la vest de Iordan.
Versetul 1. 1. acestea sunt țările pe care copiii lui Israel le-au moștenit în pământul Canaan —Acest capitol formează introducerea la o relatare a alocării pământului de la vest de Iordan, sau Canaanul propriu-zis, celor nouă seminții și jumătate. A fost făcută tot prin sorți în prezența unui număr select de supraveghetori, numiți conform indicațiilor divine date lui Moise (vezi :- ). În tot ce ține de guvernarea civilă și chiar de împărțirea pământului, Iosua era conducătorul recunoscut. Dar într-o chestiune care trebuia hotărâtă prin sorți, s-a făcut un apel solemn către Dumnezeu și de aceea Eleazar, ca mare preot, este numit înaintea lui Iosua.Ei continuă cu cererea lui Caleb înaintea lui Iosua.
Versetul 6. 6-11. Atunci copiii lui Iuda au venit la Iosua în Ghilgal: și Caleb . . . a zis —Acest incident este consemnat aici deoarece a avut loc în timp ce se făceau pregătirile pentru aruncarea sorților, care, se pare, au început în Ghilgal. Revendicarea lui Caleb asupra munților Hebron ca posesiuni personale și de familie se întemeia pe o promisiune solemnă a lui Moise, cu patruzeci și cinci de ani înainte ( Numeri 14:24 ; Deuteronom 1:36 ; Iosua 14:10 ), de a-i da acel pământ din cauza credincioșiei sale. Fiind unul dintre cei numiți să prezideze împărțirea țării, ar fi putut fi acuzat că își folosește puterile de comisar în propriul avantaj, dacă și-ar fi înaintat cererea în particular; și de aceea a luat cu el pe unii dintre frații săi ca martori ai dreptății și potrivirii conduitei sale.
Considerați
Considerare
Cu privire la providența supremă a lui Dumnezeu, ei subliniază concluzia.
Versetul 6. 6, 7. Toți locuitorii din ținutul deluros de la Liban până la Misrefot-Maim —(Vezi :- ) —adică „toți sidonienii și fenicienii”. Pe aceștia îi voi izgoni —Împlinirea acestei promisiuni era condițională. În cazul în care israeliții se dovedeau necredincioși sau neascultători, nu aveau să supună districtele acum specificate; și, de fapt, israeliții nu le-au stăpânit niciodată, deși locuitorii au fost supuși puterii lui David și Solomon. împarte-l doar prin sorți israeliților ca moștenire —Secțiunea paranteză fiind încheiată, istoricul reia aici subiectul principal al acestui capitol —porunca lui Dumnezeu către Iosua de a face o alocare imediată a pământului. Metoda de distribuire prin sorți era, în toate privințele, cea mai bună care putea fi adoptată, deoarece preveni orice motiv de nemulțumire, precum și acuzații de conduită arbitrară sau parțială din partea conducătorilor; iar anunțarea ei în viața lui Moise ( :- ), ca sistemul după care trebuiau făcute alocările fiecărei seminții, era menită să conducă poporul la recunoașterea lui Dumnezeu ca proprietar al pământului și ca având dreptul deplin la dispunerea lui. Mai mult, un apel solemn la sorți arăta că acesta este dictatul nu al înțelepciunii omenești, ci al celei divine. A fost folosit, totuși, doar pentru a determina partea țării unde urma să se așeze o seminție —întinderea așezării trebuia decisă după un principiu diferit ( :- ). Controlul suprem al lui Dumnezeu este dovedit în mod concludent deoarece fiecare seminție a primit posesiunea prezisă de Iacov ( :- ) și de Moise ( :- ).În cele din urmă, ei notează odihna rezultată de la război.
Versetul 15. 15. Chiriat-Arba —adică cetatea Arba, un războinic printre rasa băștinașă remarcabil prin putere și statură. pământul avusese odihnă de la război —Cei mai mulți dintre regi fiind uciși și băștinașii descurajați, nu a existat nicio încercare generală sau sistematică de a rezista progresului și așezării israeliților.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața ta te cheamă Dumnezeu să mergi înainte în credință chiar dacă moștenirea deplină nu este încă vizibilă?
2. Cum te încurajează folosirea sorților în istoria lui Israel să te încrezi în direcția suverană a lui Dumnezeu mai degrabă decât în propriile tale planuri?
3. Ce promisiune din Scriptură ții astăzi cu același spirit statornic pe care l-a arătat Caleb?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, Te lăudăm pentru moștenirea sigură pe care ai rânduit-o poporului Tău, așa cum ai poruncit lui Iosua să împartă țara și ai onorat încrederea deplină a lui Caleb. Prin Duhul Tău, întărește-ne să alungăm orice afecțiune rivală, să revendicăm fiecare făgăduință pe care ne-ai dat-o și să umblăm cu credincioșie în hotarele pe care le-ai stabilit. Adu-ne în cele din urmă în odihna care rămâne pentru cei ce Te urmează cu inimi nedivizate. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →