Eterniseed › Curriculum › Romani
Măslinul: Nu fi mândru, ci teme-te
Deschidere
'A lepădat Dumnezeu poporul Său? Să nu fie!' Romani 11 nu îngăduie credinciosului dintre neamuri nicio clipă de triumf asupra lui Israel căzut. Există 'o rămășiță după alegerea harului'; ceilalți au fost împietriți doar 'în parte' și 'pentru o vreme'. Pavel recurge la imaginea unui măslin: unele ramuri firești au fost rupte, iar un măslin sălbatic - neamurile - a fost altoit ca să împărtășească bogăția rădăcinii. Și apoi avertismentul, ascuțit și smeritor: 'nu fi mândru, ci teme-te'. Stai prin credință, nu prin drept; Dumnezeu care te-a altoit poate să te rupă și poate să-l altoiască din nou pe Israel. 'Iată deci bunătatea și asprimea lui Dumnezeu.' Capitolul se încheie nu într-un sistem, ci într-o doxologie, când Pavel, copleșit, strigă: 'O, adâncul bogățiilor și ale înțelepciunii și ale cunoștinței lui Dumnezeu!'
Citește
Citește Romani 11 - Dumnezeu nu și-a lepădat poporul; o rămășiță după alegerea harului; ceilalți împietriți; mântuirea a venit la neamuri ca să provoace gelozia lui Israel; măslinul, ramurile firești rupte și măslinul sălbatic altoit; 'nu fi mândru, ci teme-te'; 'iată bunătatea și asprimea lui Dumnezeu'; orbire în parte până la împlinirea neamurilor; 'și astfel tot Israelul va fi mântuit'; darurile și chemarea lui Dumnezeu fără pocăință; și doxologia de încheiere - 'O, adâncul bogățiilor și ale înțelepciunii și ale cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui!'
Studiu
Studiază
Hrisostom apasă marele avertisment al capitolului astfel încât neamul altoit să nu se laude. Starea ta nu este o chestiune de drept de naștere sau de fire, ci de credință - și credința poate fi păstrată sau pierdută.
Căci lucrul nu este de fire, ci de credință și necredință.Și el este atent, ca și cu Faraon în capitolul nouă, să pună ruperea pe seama ramurilor înseși, fără a-l face pe Dumnezeu autorul căderii lor.
Căci nu Dumnezeu i-a tăiat, ci ei s-au rupt singuri și au căzut, și bine a zis că s-au rupt singuri.Întreaga rânduială, deci, este menită să ne țină în tremurătoare recunoștință - căci tot ce avem este har, primit dintr-o rădăcină pe care nu am plantat-o, dat, spune Hrisostom,
ca să arate că totul vine din har de sus și să ne facă să tremurăm.
Considerați
Consideră
Măslinul învață o smerenie care se împotrivește fiecărui instinct al inimii religioase. Ramura sălbatică nu și-a câștigat locul; a fost altoită 'împotriva firii' într-o rădăcină care nu era a ei și trăiește printr-o bogăție pe care nu a produs-o. Astfel Pavel interzice chiar disprețul pe care neamul l-ar putea simți față de ramurile rupte: 'nu te lăuda împotriva ramurilor'. Lecția, spune Hrisostom, este că 'totul vine din har de sus' - și răspunsul drept la har nu este mândria, ci teama, tremurul evlavios al celui care știe că stă doar prin milă. Totuși capitolul nu este în cele din urmă despre asprime, ci despre o înțelepciune prea adâncă pentru a fi cartografiată. Pavel a urmărit căderea și ridicarea iudeului și a neamului, iar la sfârșit nu trage o concluzie; izbucnește în închinare. Mintea care încearcă să sistematizeze mila lui Dumnezeu este adusă, în cele din urmă, în genunchi: 'cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și căile Lui de negăsit!'
Răspunde
Ești mândru de starea ta înaintea lui Dumnezeu - sigur din pricina tradiției tale, a cunoștinței tale, a apartenenței tale îndelungate? Romani 11 spune: 'nu fi mândru, ci teme-te'. Ești o ramură sălbatică altoită într-o rădăcină pe care nu ai crescut-o; tot ce ai este har 'de sus'. Acest adevăr ar trebui să te facă să tremuri - nu de groază, ci de recunoștința evlavioasă care nu ia niciodată mila de bună. Și să ucidă orice dispreț: nu te lăuda împotriva ramurilor care au căzut, căci Dumnezeu care te-a altoit prin credință te poate rupe prin necredință și altoi pe alții înapoi. Când nu poți urmări de ce Dumnezeu lucrează așa cum lucrează - cu tine, cu alții, cu popoare întregi - fă ce a făcut Pavel: încetează să argumentezi și începe să te închini. 'O, adâncul bogățiilor și ale înțelepciunii și ale cunoștinței lui Dumnezeu!' Căile nepătrunse nu sunt o problemă de rezolvat, ci o mare de adorat.
Roagă-te
O, Dumnezeule al bunătății și al asprimii, care m-ai altoit pe mine, ramură sălbatică, în bogata rădăcină a milei Tale: să nu fiu niciodată mândru, ci să mă tem. Păzește-mă de a mă lăuda împotriva oricui, căci stau doar prin credință și tot ce am este har de sus. Fă-mă să tremur de recunoștință mai degrabă decât să se umfle de mândrie și ține-mă tare ca să nu fiu și eu rupt prin necredință. Când judecățile Tale sunt nepătrunse și căile Tale de negăsit, învață-mă să încetez de la a argumenta și să cad în închinare înaintea adâncului bogățiilor, înțelepciunii și cunoștinței Tale. Căci din Tine și prin Tine și pentru Tine sunt toate: Ție fie slava în veci, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →