← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Numeri

Numeri 35-36 — cu Ioan Calvin

Numeri 35-36Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Numerilor 35-36 deschide o fereastră asupra înțeleptei rânduieli a lui Dumnezeu pentru viața lui Israel. În aceste capitole Domnul oferă cetăți pentru leviți, stabilește locuri de refugiu pentru ucigașul neintenționat și protejează moștenirile tribale. Calvin arată cum fiecare prevedere reflectă atât dreptatea cât și mila, demonstrând că legea lui Dumnezeu protejează pe cel nevinovat în timp ce păstrează sfințenia pământului. Comentariul său ne invită să vedem aceste aranjamente antice ca expresii ale grijii părintești a lui Dumnezeu pentru poporul Său. Pe măsură ce îl ascultăm pe Calvin astăzi, suntem atrași să considerăm cum același Dumnezeu încă rându iește Biserica Sa cu atât dreptate cât și compasiune.
Citește
Întoarce-te acum la Numeri capitolele 35 și 36. Ascultă cum Domnul poruncește cetăți pentru leviți, desemnează șase cetăți de refugiu și rezolvă problema moștenirii pentru fiicele lui Zelofhad. Lasă textul să vorbească despre hotare, protecție și păstrarea porțiunii fiecărui trib. Citește încet, observând cum Dumnezeu împletește dreptatea și mila în țesătura vieții lui Israel. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care Calvin le va aduce din aceste versete.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a explica prevederea pentru locuințele leviților. 1. Și Domnul a vorbit lui Moise. Deși nu a fost atribuită nicio moștenire seminției lui Levi, totuși era necesar ca ei să primească locuri de locuit. Nu li s-au dat atunci pământuri unde să semene și să secere; dar ca despăgubire zeciuielile erau un mijloc suficient de subzistență, chiar după scăderea zeciuielilor care se dădeau săracilor. Dumnezeu face acum însă prevedere pentru locuințele lor; și aici trebuie să remarcăm cu atenție că ei au fost răspândiți peste tot pământul, ca să fie, ca să zicem așa, străji postate regulat pentru păstrarea închinării lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo superstiție să se strecoare sau poporul să cadă în dispreț grosolan față de Dumnezeu. Căci știm că ei au fost aleși de El nu numai să se îngrijească de ceremonii, ci să fie interpreții legii și să cultive o evlavie sinceră printre popor. Acum, dacă toți ar fi fost așezați într-o singură stație, era primejdios ca doctrina Legii să cadă imediat în uitare pe tot pământul; și astfel celelalte seminții să devină neevlavioase. De aceea bunătatea incomparabilă a lui Dumnezeu a strălucit aici, deoarece pedeapsa lor a fost transformată ca într-o răsplată a virtuții și rușinea lor într-o cinste; căci această împrăștiere a seminției lui Levi fusese prevestită de sfântul patriarh Iacov (Geneza 46:7), că posteritatea lor va fi risipită în acel pământ pe care Levi, tatăl rasei lor, l-a pângărit printr-o crimă detestabilă și o perfidie nelegiuită. Dumnezeu a dovedit în cele din urmă că această profeție, care a pornit de la El, nu a căzut neîmplinită; totuși, deși leviții trebuiau să fie alungați ici și colo ca semn al rușinii lor, totuși au fost așezați în diferite părți ale pământului, ca să țină celelalte seminții sub jugul Legii. A fost deci în providența minunată a lui Dumnezeu că ei au fost așezați mai degrabă în locuințe deosebite și fixe decât lăsați să se amestece la întâmplare cu restul poporului; căci cetățile pe care Dumnezeu le-a atribuit erau atâtea școli unde puteau mai bine și mai liber să se consacre învățării Legii și să se pregătească pentru îndeplinirea slujbei de învățare. Căci dacă ar fi trăit la întâmplare printre mulțime, erau expuși să contracteze multe vicii, precum și să neglijeze studiul Legii; dar când au fost astfel adunați în clase separate, o asemenea unire le amintea că au fost despărțiți de popor ca să se consacre cu totul lui Dumnezeu. În plus, cetățile lor erau ca niște lămpi care străluceau până în cele mai îndepărtate colțuri ale pământului. Ei erau deci întăriți, ca să zicem așa, de ziduri, ca nu cumva stricăciunile poporului să pătrundă la ei. Asociația lor împreună ar fi trebuit de asemenea să-i stimuleze reciproc să se îndemne unii pe alții la maniere decente și modeste, cumpătare și alte virtuți vrednice de slujitorii lui Dumnezeu; în timp ce, dacă ar fi căzut în obiceiuri desfrânate, erau cu atât mai de neiertat. Astfel cetățile lor erau ca niște turnuri de veghe în care puteau ține strajă, ca să alunge nelegiuirea de la hotarele pământului sfânt. De aici s-a răspândit lumina doctrinei cerești; de aici s-a împrăștiat sămânța vieții; de aici trebuiau căutate exemplele de sfințenie și integritate universală. Calvin abordează apoi numirea cetăților de refugiu. 10. Vorbește copiilor lui Israel. Dumnezeu a rânduit cetățile de refugiu nu numai pentru a face distincție între păcate de răutate și de greșeală, ci și ca nu cumva sânge nevinovat să fie vărsat cu ușurință. Până aici am văzut cât de aspru a vrut El ca uciderea să fie pedepsită: dar, întrucât nu ar fi fost deloc drept ca acela care nu și-a ucis vecinul cu voință, ci accidental, să fie dus la aceeași pedeapsă la care erau supuși ucigașii intenționați, se adaugă aici o excepție, pentru ca să scape acela care a ucis pe altul din neștiință și fără intenție. Deși, după cum s-a spus, Dumnezeu avea un alt scop, și anume ca nu cumva ucidere după ucidere să fie săvârșită și pământul să fie astfel pângărit. Să examinăm acum detaliile în ordine. Deși la început El menționează doar cetățile de dincolo de Iordan, totuși adunăm din cele ce urmează că șase cetăți au fost alese în acest scop, dintre care trei erau dincoace de Iordan. El a vrut ca ele să fie așezate astfel încât fiecare parte a țării să aibă una dintre ele în vecinătate, ca nu cumva exilul persoanelor nefericite, care erau nevinovate, să fie făcut mai dureros de distanța pe care ar fi trebuit să o parcurgă. Am arătat deja pe scurt că aceste cetăți trebuiau să fie în porțiunile lui Levi, pentru ca demnitatea preoției să protejeze mai bine pe exilați și, de asemenea, pentru că era probabil că va fi mai multă prudență și seriozitate la leviți, astfel încât refugiul acordat nevinovatului să nu-l protejeze și pe cel vinovat. În cele din urmă, Calvin examinează preocupările legate de moștenire ridicate de seminții. 1. Și capii de familie ai familiilor. Ar putea părea ciudat că Dumnezeu a dat o lege imperfectă cu privire la succesiune, ca și cum ceea ce va fi acum enunțat nu i-ar fi venit în minte până când Moise a fost amintit de capii familiilor (ai lui Machir) că era nedrept ca moștenirile să fie înstrăinate, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă fiicele lui Zelofhad s-ar fi căsătorit în alte seminții, în timp ce porțiunea lor căzuse la sorțul seminției lui Manase. Căci orice ar fi căzut în mâinile celor din altă seminție era o diminuare a acelui sorț. Prin urmare, deoarece Dumnezeu a făcut recent prevedere pentru păstrarea drepturilor individuale, El tratează acum despre avantajul sau pierderea generală. Ce poate însemna atunci obiecția că Dumnezeu a considerat doar pe jumătate ceea ce era drept? În opinia mea, El și-a aranjat răspunsurile astfel încât doar când era întrebat să atribuie fiecăruia drepturile sale. Fiicele lui Zelofhad vin și cer dreptate de la Moise și bătrâni, iar Dumnezeu se conformează rugăciunilor lor. Acum capii seminției vin și agită problema pierderii pe care ar suferi-o prin înstrăinarea moștenirilor; și atunci se prevede ca alte seminții să nu se îmbogățească prin pierderea lor. Pe scurt, în timp ce Dumnezeu ar fi putut anticipa spontan acest lucru, El a preferat să-l acorde la cererea celor care nu cereau nimic decât ceea ce era drept și echitabil. Căci nu se poate spune că în acest caz s-a întâmplat, cum se întâmplă adesea, ca, în timp ce fiecare își menține cu încăpățânare propria cauză și este dornic să-și avanseze propriile interese, o întrebare să apară din alta; căci, când Dumnezeu a luat cunoștință de caz, El pronunță că ambele părți au cerut doar ceea ce era drept. Rezultă deci că Dumnezeu a reținut în mod intenționat deciziile Sale până când au apărut în mod natural din circumstanțele cazului. Este o vorbă comună că legea nu face prevederi pentru acele lucruri care apar rar. Astfel s-ar fi presupus în mod obișnuit că această lege era de prisos; și mai ales ar fi diminuat ceva din autoritatea învățăturii sale, dacă Moise ar fi tratat această chestiune măruntă, dacă nu ar fi condus circumstanțele la ea. În fine, Dumnezeu a îngăduit să fie interogat familiar cu privire la puncte îndoielnice de importanță secundară, pentru ca posteritatea să recunoască răspunsul Său ca o dovadă a îngăduinței Sale părintești. Între timp, să ținem minte că dacă lucrurile cerești sunt subiect de atâta îngrijorare pentru noi, pe cât au fost lucrurile pământești pentru copiii lui Manase, regula pe care trebuie să o observăm ne va fi întotdeauna clară.
Considerați

Consideră

Calvin încheie prin a reflecta asupra perioadei de exil până la moartea marelui preot. 28. Pentru că ar fi trebuit să rămână în cetatea de refugiu a sa. Perioada de exil este prescrisă „până la moartea marelui preot”, deoarece ar fi fost orice altceva decât uman ca toate speranțele de restaurare să fie tăiate de la exilatul nefericit; și, când un nou preot a succedat pentru a împăca poporul cu Dumnezeu, această reînnoire a harului trebuia să propitieze toate ofensele. De aceea nu a fost nerezonabil ca Dumnezeu să-i restaureze pe deplin pe cei care erau pedepsiți doar pentru neatenție.
Răspunde
Cum provoacă așezarea atentă a leviților felul în care vezi propriul tău rol în păstrarea adevăratei închinări? În ce feluri ar putea modela cetățile de refugiu înțelegerea ta despre milă pentru cel care greșește neintenționat? Unde vezi grija lui Dumnezeu atât pentru dreptate cât și pentru moștenire invitându-te să ai încredere în rânduiala Sa asupra vieții tale astăzi?
Roagă-te
O, Doamne Suveran, Cel ce rânduiești cetăți de scăpare pentru ucigașul fără voie și orânduiești ca moștenirea poporului Tău să rămână sigură în semințiile lor, adăpostește-ne în Hristos de judecata pe care o merită păcatele noastre și păstrează partea noastră în promisiunile legământului pe care le-ai jurat. Păzește inimile noastre de violența pripită și de pângărirea sfințeniei pe care ai așezat-o între noi, ca să umblăm ca niște ispravnici credincioși ai fiecărei părți din harul Tău. Stabilește-ne prin Duhul Tău în credincioșia neschimbătoare care ne asigură moștenirea cerească pentru totdeauna. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →