Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 31-32 — cu Matthew Henry
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra capitolelor 31–32 din Iov ne invită la o examinare solemnă a integrității personale. În aceste capitole, Iov își apără viața înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor cu o particularitate neînfricată. Henry îi călăuzește pe cititori prin protestele patriarhului, arătând cum adevărata evlavie păzește atât purtarea exterioară cât și motivele lăuntrice. Comentariul său subliniază convingerea antică potrivit căreia sfințenia trebuie să ajungă la ochi, la mâini și la inimă. Urmărind perspectivele lui Henry, ni se reamintește că fiecare credincios este chemat la aceeași umblare transparentă. Fie ca acest studiu să ne întărească hotărârea de a trăi cu o conștiință curată înaintea Dumnezeului care vede totul.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 31 și 32 din Iov cu încetineală. Ascultă apelurile repetate ale lui Iov la Dumnezeu ca martor și judecător. Observă lista detaliată a păcatelor pe care le refuză și motivele pe care le dă pentru curăția sa. Lasă greutatea cuvintelor sale să-ți cerceteze propria inimă. Fă o pauză după fiecare secțiune pentru a reflecta cum ar putea arăta o astfel de integritate în viața de zi cu zi de astăzi.
Studiu
Henry începe prin a schița cazurile particulare ale integrității lui Iov.
Iov protestase adesea integritatea sa în general; aici o face în cazuri particulare, nu într-un mod de laudă (căci nu proclamă aici faptele sale bune), ci în justificarea sa dreaptă și necesară, pentru a se curăți de acele crime cu care prietenii săi l-au acuzat în mod fals, ceea ce este o datorie pe care fiecare om o datorează propriei sale reputații. Prietenii lui Iov fuseseră particulari în articolele lor de acuzare împotriva lui și de aceea el este la fel în protestul său, care pare să se refere mai ales la ceea ce Elifaz îl acuzase, cap. xxii. 6, &c. Ei nu aduseseră martori împotriva lui, nici nu puteau dovedi lucrurile de care îl acuzau acum și de aceea el poate fi admis să se purifice prin jurământ, ceea ce face foarte solemn și cu multe implorări înfricoșătoare ale mâniei lui Dumnezeu dacă ar fi vinovat de acele crime. Această protestare confirmă caracterul pe care Dumnezeu i l-a dat, că nu era nimeni ca el pe pământ. Poate că unii dintre acuzatorii săi nu ar fi îndrăznit să se alăture lui; căci el nu numai că se achită de acele păcate grosolane care sunt deschise ochiului lumii, ci și de multe păcate ascunse pe care, dacă ar fi fost vinovat de ele, nimeni nu l-ar fi putut acuza, pentru că va dovedi că nu este ipocrit. Nici nu menține doar curăția practicilor sale, ci arată de asemenea că în ele a urmat principii bune, că motivul pentru care a evitat răul a fost căci se temea de Dumnezeu, iar evlavia sa stătea la baza dreptății și milosteniei sale; iar aceasta încununează dovada sincerității sale. I. Păcatele de care se achită aici sunt: 1. Desfrânarea și necurăția inimii, v. 1-4. 2. Frauda și nedreptatea în comerț, v. 4-8. 3. Adulterul, v. 9-12. 4. Mândria și severitatea față de slujitorii săi, v. 13-15. 5. Lipsa de milă față de săraci, văduve și orfani, v. 16-23. 6. Încrederea în bogăția lumească, v. 24, 25. 7. Idolatrie, v. 26-28. 8. Răzbunare, v. 29-31. 9. Neglijarea străinilor săraci, v. 32. 10. Ipochrizie în ascunderea propriilor păcate și lașitate în a închide ochii la păcatele altora, v. 33, 34. 11. Asuprire și invadarea violentă a drepturilor altor oameni, v. 38-40. Iar spre încheiere, el face apel la judecata lui Dumnezeu cu privire la integritatea sa, v. 35-37. Acum, II. În toate acestea putem vedea: 1. Sensul epocii patriarhale cu privire la bine și rău și ceea ce a fost condamnat de atât de mult timp ca fiind păcătos, adică atât urât cât și vătămător. 2. Un model nobil de evlavie și virtute propus nouă spre imitare, care, dacă conștiințele noastre pot mărturisi pentru noi că ne conformăm cu el, va fi bucuria noastră, așa cum a fost a lui Iov în ziua răului.Henry examinează apoi hotărârile pe care Iov le-a luat cu privire la curăție.
1. Care au fost hotărârile pe care, în această privință, le-a păstrat (v. 1): Am făcut un legământ cu ochii mei, adică „am vegheat împotriva prilejurilor păcatului; de ce atunci să mă gândesc la o fecioară?” adică „prin acest mijloc, prin harul lui Dumnezeu, m-am păzit de primul pas spre el.” Atât de departe era el de jocurile desfrânate sau de orice act de desfrânare, încât (1.) Nu ar fi admis nici măcar o privire desfrânată. A făcut un legământ cu ochii săi, a încheiat această înțelegere cu ei, că le-ar permite plăcerea de a privi lumina soarelui și slava lui Dumnezeu strălucind în creația vizibilă, cu condiția ca ei să nu se oprească niciodată asupra niciunui obiect care ar putea prilejui imaginații necurate în mintea sa, cu atât mai puțin dorințe necurate; și sub această pedeapsă, că, dacă ar face-o, ar trebui să sufere pentru aceasta în lacrimi de pocăință. Observă, cei care ar vrea să-și păstreze inimile curate trebuie să-și păzească ochii, care sunt atât ieșirile cât și intrările necurăției. De aceea citim despre ochi desfrânați (Isa. iii. 16) și ochi plini de adulter, 2 Pet. ii. 14. Primul păcat a început în ochi, Gen. iii. 6. Ceea ce nu trebuie să ne amestecăm nu trebuie să dorim; și ceea ce nu trebuie să dorim nu trebuie să privim; nu bogăția oprită (Prov. xxiii. 5), nu vinul oprit (Prov. xxiii. 31), nu femeia oprită, Mat. v. 28. (2.) Nu ar fi permis nici măcar un gând desfrânat: „De ce atunci să mă gândesc la o fecioară cu vreo fantezie sau dorință necurată față de ea?” Rușinea și simțul onoarei l-ar fi putut opri să solicite castitatea unei fecioare frumoase, dar numai harul și teama de Dumnezeu l-ar fi oprit să se gândească măcar la aceasta. Cei care nu sunt curați nu sunt așa în duh la fel ca în trup, 1 Cor. vii. 34. Vezi cum explicația lui Hristos a șaptea poruncă este de acord cu sensul antic al acesteia și cât de mult mai bine a înțeles Iov aceasta decât fariseii, deși ei ședeau în scaunul lui Moise.Henry continuă să discute despre aversiunea lui Iov față de adulter și consecințele acestuia.
I. Că avea o mare aversiune față de păcatul adulterului. Așa cum nu și-a nedreptățit propriul pat de căsătorie ținând o concubină (nu s-a gândit nici măcar la o fecioară, v. 1), tot așa a fost atent să nu aducă nicio vătămare patului de căsătorie al aproapelui său. Să vedem aici: 1. Cât de curat era de acest păcat, v. 9. (1.) Nu a râvnit nici măcar soția aproapelui său; căci chiar inima sa nu a fost înșelată de o femeie. Frumusețea soției altui bărbat nu a aprins în el nicio dorință necurată, nici nu a fost mișcat vreodată de ademenirile unei femei adultere, cum este descrisă în Prov. vii. 6, &c. Vezi originea tuturor întinărilor vieții; ele vin dintr-o inimă înșelată. Fiecare păcat este înșelător și niciunul mai mult decât păcatul necurăției. (2.) Nu a plănuit sau imaginat niciodată vreun plan necurat. Nu a pândit niciodată la ușa aproapelui său, pentru a obține o ocazie de a o desfrâna pe soția acestuia în absența lui, când omul bun nu era acasă, Prov. vii. 19. Vezi cap. xxiv. 15. 2. Ce groază avea de acest păcat și ce înfricoșătoare închipuiri avea cu privire la malignitatea acestuia — că era o crimă grozavă (v. 11), unul dintre cele mai mari și mai josnice păcate de care un om poate fi vinovat, provocând foarte mult pe Dumnezeu și distrugător pentru prosperitatea sufletului. Cu privire la vătămarea acestuia și pedeapsa pe care o merita, el recunoaște că, dacă ar fi fost vinovat de acea crimă grozavă, (1.) Familia sa ar fi putut fi pe bună dreptate făcută infamă în cel mai înalt grad (v. 10): Să macine soția mea la altul. Să fie sclavă (spun unii), curvă, spun alții. Dumnezeu pedepsește adesea păcatele unuia cu păcatul altuia, adulterul soțului cu adulterul soției, ca în cazul lui David (2 Sam. xii. 11), ceea ce nu scuză deloc trădarea soției adultere; dar, oricât de nedreaptă ar fi ea, Dumnezeu este drept. Vezi Os. iv. 13, Soțiile voastre vor comite adulter. Observă, cei care nu sunt drepți și credincioși față de rudele lor nu trebuie să se mire dacă rudele lor sunt nedrepte și necredincioase față de ei. (2.) El însuși ar fi putut fi pe bună dreptate făcut exemplu public: Căci este o nelegiuire care trebuie pedepsită de judecători; da, chiar dacă cei vinovați de ea sunt ei înșiși judecători, așa cum era Iov. Observă, Adulterul este o crimă de care magistratul civil trebuie să ia cunoștință și să o pedepsească: așa a fost judecat chiar și în epoca patriarhală, înainte ca legea lui Moise să o facă capitală. Este o lucrare rea, față de care sabia dreptății trebuie să fie o teroare. (3.) Ar fi putut deveni pe bună dreptate ruina averii sale; ba chiar știa că așa va fi (v. 12): Este un foc. Pofta este un foc în suflet: cei care o îngăduie se spune că ard. Consumă tot ce este bun acolo (convingerile, mângâierile) și pustiește conștiința. Aprinde focul mâniei lui Dumnezeu, care, dacă nu este stins de sângele lui Hristos, va arde până în iadul cel mai de jos. Va consuma chiar până la acea distrugere veșnică. Consumă trupul, Prov. v. 11. Consumă averea; dezrădăcinează toată creșterea. Poftele arzătoare aduc judecăți arzătoare. Poate face aluzie la arderea Sodomei, care a fost intenționată ca exemplu pentru cei care ar trebui mai târziu, în același mod, să trăiască în nelegiuire.
Considerați
Reflectare
Henry încheie prin a reflecta asupra modului în care Iov și-a tratat slujitorii.
II. Că avea o mare blândețe față de slujitorii săi și îi conducea cu o mână blândă. Avea o mare gospodărie și o administra bine. Prin aceasta și-a dovedit sinceritatea că avea har să-și stăpânească patima la fel ca pofta; și cel care în aceste două lucruri are stăpânire asupra propriului său duh este mai bun decât cel puternic, Prov. xvi. 32. Observă aici: 1. Care au fost condescendențele lui Iov față de slujitorii săi (v. 13): Nu a disprețuit cauza slujitorului său, nici pe cea a slujitoarei sale, când se certau cu el. Dacă îl contraziceau în ceva, era dispus să le asculte motivele. Dacă l-au ofensat sau au fost acuzați înaintea lui, asculta cu răbdare ce aveau de spus pentru ei înșiși, în propria lor apărare sau scuză. Ba chiar, dacă se plângeau de vreo greutate pe care le-o impunea, nu îi certa și nu le spunea să tacă, ci le dădea voie să-și spună povestea și le îndrepta plângerile atât cât părea că au dreptate de partea lor. Era blând cu ei, nu numai când îl slujeau și îi plăceau, ci chiar când se certau cu el. În aceasta a fost un mare exemplu pentru stăpâni, de a da slujitorilor lor ceea ce este drept și echitabil; ba chiar de a face aceleași lucruri față de ei pe care le așteaptă de la ei (Col. iv. 1, Ef. vi. 9), și de a nu-i conduce cu asprime și de a nu se purta cu mână înaltă. Mulți dintre slujitorii lui Iov au fost uciși în slujba sa (cap. i. 15-17); ceilalți au fost necuvincioși și nedatornici față de el și au disprețuit cauza sa, deși el nu a disprețuit-o pe a lor (cap. xix. 15, 16); dar avea această mângâiere că în prosperitatea sa s-a purtat bine față de ei. Observă, Când rudele fie sunt îndepărtate de la noi, fie ne sunt amare, mărturia conștiinței noastre că ne-am împlinit datoria față de ele va fi un mare sprijin și mângâiere pentru noi. 2. Care au fost considerațiile care l-au determinat să-și trateze slujitorii atât de cu blândețe. A avut, în aceasta, un ochi la Dumnezeu, atât ca Judecător al său cât și ca Făcător al lor. (1.) Ca Judecător al său. A considerat: „Dacă aș fi autoritar și aspru cu slujitorii mei, ce voi face atunci când Dumnezeu se va ridica?” A considerat că are un Stăpân în ceruri, căruia îi era răspunzător, care se va ridica și va cerceta; și suntem datori să ne gândim ce vom face în ziua cercetării sale (Isa. x. 3) și, considerând că am fi pierduți dacă Dumnezeu ar fi atunci strict și aspru cu noi, trebuie să fim foarte blânzi și îngăduitori față de toți cu care avem de-a face. Gândește-te ce s-ar întâmpla cu noi dacă Dumnezeu ar fi extrem de atent la ceea ce facem greșit, ar lua toate avantajele împotriva noastră și ar insista asupra tuturor cererilor sale drepte de la noi — dacă ar cerceta fiecare ofensă și ar lua fiecare despăgubire — dacă ar certa mereu și și-ar păstra mânia pentru totdeauna. Și să nu fim aspri cu cei inferiori nouă. Gândește-te ce se va întâmpla cu noi dacă suntem cruzi și nemilostivi cu frații noștri. Strigătele celor nedreptățiți vor fi auzite; păcatele celor nedrepți vor fi pedepsite. Cei care nu au arătat milă nu vor găsi milă; și ce vom face atunci? (2.) Ca Făcător al său și al slujitorilor săi, v. 15. Când era ispitit să fie aspru cu slujitorii săi, să le refuze dreptul și să nu asculte raționamentele lor, acest gând a venit foarte potrivit în mintea sa: „Oare nu cel care m-a făcut în pântece l-a făcut și pe el? Sunt o creatură la fel ca el și ființa mea este derivată și dependentă la fel ca a lui. El participă la aceeași natură ca mine și este lucrarea aceleiași mâini: Nu avem toți un singur Tată?” Observă, Oricare ar fi diferența dintre oameni în condiția lor exterioară, în capacitatea minții, sau puterea trupului, sau locul în lume, cel care l-a făcut pe unul l-a făcut și pe celălalt, ceea ce este un motiv bun pentru care nu trebuie să ne batem joc de infirmitățile naturale ale oamenilor, nici să-i călărim pe cei care sunt în vreun fel inferiori nouă, ci, în toate lucrurile, să facem așa cum am vrea să ni se facă nouă. Este o regulă de dreptate, Parium par sit ratio — Să fie egali tratați în mod egal; și de aceea, deoarece există o atât de mare paritate între oameni, fiind toți făcuți din aceeași matriță, prin aceeași putere, pentru același scop, în ciuda disparității condiției noastre exterioare, suntem datori să ne punem pe noi înșine atât de mult pe același nivel cu cei cu care avem de-a face încât să le facem, în toate privințele, așa cum am vrea ca ei să ne facă nouă.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta simți nevoia unui legământ proaspăt cu ochii tăi? Cum ar putea disponibilitatea lui Iov de a fi examinat de Dumnezeu să-ți provoace propriul simț al responsabilității? În ce mod practic poți extinde aceeași dreptate celor aflați sub grija ta pe care Iov a arătat-o slujitorilor săi?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule sfânt, îți mulțumim pentru exemplul integrității transparente a lui Iov păstrat pentru instruirea noastră. Dă-ne har să facem și să păstrăm legăminte care să ne păzească ochii și inimile de orice formă de necurăție. Învață-ne să tratăm fiecare persoană cu demnitatea pe care Tu i-ai dat-o, aducându-ne aminte că același Creator ne-a format pe toți. Când suntem ispitiți să ascundem sau să scuzăm greșeala, amintește-ne că ochii Tăi văd fiecare pas. Fie ca viețile noastre să poarte aceeași mărturie clară pe care Iov a oferit-o, astfel încât în ziua încercării conștiința noastră să fie în odihnă. Întărește-ne să umblăm cu dreptate, să iubim mila și să trăim cu smerenie înaintea Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →