← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ieremia 3-4 — cu Ioan Calvin

Ieremia 3-4Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În lecția de astăzi stăm cu Ioan Calvin în timp ce deschide bogatul comentariu la capitolele 3 și 4 din Ieremia. Atenția atentă a lui Calvin la imaginile profetului despre căsătorie și legământ ne atrage în inima lucrării lui Dumnezeu cu poporul Său rătăcitor. Prin expunerea sa suntem invitați să urmărim atât severitatea mustrării divine cât și lărgimea surprinzătoare a milei divine. Duhul să folosească cuvintele lui Calvin pentru a trezi pocăință proaspătă și încredere reînnoită în Domnul care își cheamă mireasa înapoi la Sine.
Citește
Ia textul din Ieremia capitolele 3 și 4 și citește cu încetineală, îngăduind imaginilor puternice ale profetului despre necredincioșie și chemarea statornică a Domnului să pătrundă adânc în inimă. Observă mișcarea repetată de la acuzare la invitație. Cere Duhului să te pregătească să auzi expunerea lui Calvin cu smerenie și nădejde.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a lămuri cum versetul 1 introduce un subiect nou. Mulți socotesc acest verset legat de cel dinainte și astfel le citesc împreună: 'Dumnezeu urăște încrederile mincinoase, pentru că zice' etc. Dar aceasta nu mi se pare potrivită; căci Ieremia ne înfățișează aici un subiect nou, anume că Dumnezeu caută să se împace cu poporul Său, după cum face un soț care dorește să primească iarăși în favoare o soție necurată și este gata să-i acorde iertare deplină și s-o ia din nou ca soție curată și credincioasă. Acest verset, deci, nu poate fi legat de cele de dinainte, în care, după cum am văzut, poporul este osândit. Cuvântul lsmr lamer înseamnă, după cum socotesc, același lucru ca atunci când spunem în franceză par maniere de dire, sau cum se spune de obicei: 'Să presupunem un caz.' Căci Prorocul nu-L introduce aici pe Dumnezeu ca vorbitor, ci ne înfățișează un subiect obișnuit, cu această prefață, l'mr, lamer, adică: 'Să fie așa, că un om își alungă soția, iar ea se unește cu un alt soț; poate ea să se întoarcă iarăși la primul ei soț? Aceasta nu se face de obicei; dar Eu voi întrece orice bunătate care poate fi printre oameni, căci sunt gata să te primesc, cu condiția să păzești de acum înainte credincioșia conjugală și să te desparți de adulterii și de preacurvarii tăi.' [72] Calvin continuă să dezvolte comparația dintre divorțul omenesc și mila dumnezeiască. Cât privește punctul principal, aici nu este nicio ambiguitate: căci Dumnezeu arată că S-ar împăca cu iudeii, cu condiția ca ei să nu meargă mai departe cu îndărătnicie pe căile lor păcătoase. Dar, pentru a-Și înfățișa mai deplin mila, folosește o comparație care trebuie privită ceva mai cu atenție. El spusese mai înainte că ține locul de soț, iar poporul ocupa locul soției; apoi s-a plâns de perfidia josnică a poporului, care L-a părăsit, și a zis că au lucrat ca o soție care, disprețuindu-și soțul, s-a prostituat unor astfel de preacurvari care s-ar fi putut întâlni cu ea: dar acum adaugă: 'Iată, dacă un om își alungă soția, iar ea devine soția altuia, el nu o va mai primi niciodată înapoi.' Și aceasta era oprită de lege. 'Dar Eu sunt gata,' zice El, 'să te primesc, deși nu ți-am dat obișnuitul divorț după plăcerea Mea, cum obișnuiesc soții să facă atunci când repudiază soțiile, când este ceva neplăcut în ele.' Nu este o comparație simplă, cum socotesc mulți; (nu știu dacă toți socotesc așa, căci nu am citit pe nimeni care să pară a înțelege adevăratul înțeles;) căci Dumnezeu nu Se compară pur și simplu cu un soț care și-a repudiat soția pentru preacurvie; ci, după cum am spus deja, sunt aici două clauze. Iudeii obișnuiau atunci să-și alunge soțiile chiar și pentru pricini ușoare și fără nicio pricină. Calvin dezvoltă apoi natura dublă a comparației. Dumnezeu nu înseamnă deci în acest loc că a divorțat de popor; căci aceasta ar fi fost greșit și nelegiuit și nu ar fi putut fi în acord cu caracterul lui Dumnezeu. Dar, după cum am spus deja, este aici o comparație dublă. 'Deși un soț ar trimite cu dispreț soția sa, iar ea, din vina lui, ar fi îndemnată să contracteze o altă căsătorie și să devină partenera altuia, ca și cum ar fi în dispreț față de el, el cu greu ar putea îndura vreodată acea indignitate și să se împace cu ea: dar voi nu ați fost repudiați de Mine, ci sunteți ca o femeie perfidă, care se prostituează rușinos tuturor celor cu care s-ar putea întâlni; și totuși sunt gata să vă primesc și să uit toată purtarea voastră josnică.' Acum înțelegem, deci, înțelesul cuvintelor. Despre argumentul de la mai puțin la mai mare, Calvin scrie: În a doua clauză se face o comparație de la mai puțin la mai mare. Căci întoarcerea în favoare ar fi fost mai ușoară, dacă soția repudiată ar fi devenit apoi acceptabilă pentru el, deși devenise soția altuia; dar când o preacurvă își găsește soțul atât de binevoitor de la sine și gata să acorde iertare liberă, este cu siguranță un exemplu care nu se găsește printre muritori. Astfel vedem că Dumnezeu, printr-un argument de la mai puțin la mai mare, Își sporește bunătatea față de popor, pentru a-i face pe iudei mai puțin scuzabili pentru că resping atât de stăruitor o favoare oferită lor în mod liber.
Considerați

Cugetă

Calvin trece la a cugeta la invitația plină de har a lui Dumnezeu de a se întoarce. Dumnezeu, după ce a înfățișat răutatea poporului Său și i-a mustrat aspru cum meritau, acum îi invită cu bunătate la pocăință: 'Nu vei zice oare de acum înainte către Mine,' zice El, 'Tatăl meu!' Unii traduc greșit cuvintele: 'Vei zice oare către Mine: Tatăl meu,' ca și cum Dumnezeu ar respinge ce spuneau ei: și dau înțelesul că iudeii ar lucra necinstit astfel slăvindu-se cu numele lui Dumnezeu, de la care erau atât de înstrăinați. Dar cu totul altul este înțelesul Prorocului: căci Dumnezeu potolește asprimea mustrării pe care am observat-o și arată că ar fi gata să Se împace cu ei, dacă s-ar pocăi: ba încă nu așteaptă pocăința lor, ci din proprie inițiativă îi întâmpină și îi atrage pe acești apostați perfizi: 'Ce!' zice Dumnezeu, 'nu va mai fi nicio unire între Noi?' Căci Dumnezeu exprimă aici simțământul unuia care se întristează și se jelește, când vedea poporul pierind; și pare neliniștit, dacă este cu putință, să-i readucă. Calvin reflectă mai departe asupra caracterului neschimbător al milei lui Dumnezeu. Dumnezeu arată că a fost vina iudeilor faptul că nu i-a primit în favoare. Și aici ia argumentul din propria Sa fire și vorbește despre Sine la persoana a treia; și este același lucru ca și cum Prorocul ar fi interpus acest raționament: 'Dumnezeu nu este neînduplecat, căci este tot atât de gata să ierte pe cât este de îndelung răbdător: acum, deci, ce vă împiedică să trăiți din nou fericiți sub cârmuirea Lui? căci vă va cruța, cu condiția să găsească în voi pocăință adevărată.' Vedem acum, deci, ce înseamnă Prorocul aici: căci, după ce Dumnezeu a îndemnat cu bunătate poporul la pocăință, Prorocul vorbește acum în general despre firea lui Dumnezeu, anume că nu ține pentru totdeauna, nici nu păstrează veșnic
Răspunde
Unde în viața mea am tratat dragostea legământului lui Dumnezeu ca pe ceva obișnuit sau ușor de înlocuit? Cum pune accentul lui Calvin pe disponibilitatea Domnului de a ierta la încercare orice necredință care mai stăruie în mine? Ce pas concret de pocăință mă îndeamnă Duhul să fac astăzi?
Roagă-te
O, Doamne suveran, care în îndurarea legământului chemi poporul Tău cel rătăcitor să se întoarcă și promiți că nu vei ține mânie pentru totdeauna, dă-ne inimi pocăite și credință ca să ne alipim doar de Hristos, Soțul nostru. Prin Duhul Tău, leagă-ne din nou de credincioșia Ta neschimbătoare, ca să umblăm înaintea Ta în harul pe care L-ai asigurat. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →