← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iov

Leviatanul scos cu un cârlig: Acum ochiul meu Te vede

Iov 41-42Morala asupra Cărții lui Iov (Moralia in Iob) de Sfântul Grigore cel Mare23 min
Deschidere
Ultimul cuvânt al Domnului către Iov este descoperirea marelui său vrăjmaș și taina înfrângerii acelui vrăjmaș. 'Poți tu scoate leviatanul cu un cârlig?' Niciun om nu poate; dar Dumnezeu poate — iar Sfântul Grigore cel Mare îl citește pe Leviatan, balaurul adâncului, ca pe diavolul cel vechi însuși, iar cârligul ca pe cea mai vestită imagine din toată Moralia sa: Întruparea lui Hristos. Dumnezeu Și-a ascuns dumnezeirea sub momeala cărnii omenești; diavolul, flămând după moartea acelei cărni, a înghițit-o și a fost străpuns. Astfel, cartea care a început cu Satana acuzându-l pe Iov se încheie cu Satana nimicit. Iar Iov, după ce a văzut pe Dumnezeu de nepătruns și balaurul biruit, face mărturisirea spre care tindea întreaga carte: 'Am auzit de Tine prin auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede. De aceea mă urgisesc pe mine însumi și mă pocăiesc în țărână și cenușă.' Apoi vine restaurarea — Iov binecuvântat la sfârșitul său mai mult decât la început, pe care Dialogistul o citește ca Învierea și răsplata răbdării. Aceasta este culmea, și îi acordăm o grijă deosebită.
Citește

Citire

Citește Iov 41–42 — portretul făcut de Domnul lui Leviatan, balaurul pe care nimeni nu îndrăznește să-l trezească, îmbrăcat în solzi ca niște scuturi, suflând foc, care 'vede toate lucrurile înalte' și 'este rege peste toți fiii mândriei'; și apoi încheierea întregii cărți. Iov răspunde: 'Știu că poți face toate lucrurile și că niciun gând nu poate fi ascuns de la Tine… Am auzit de Tine prin auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede. De aceea mă urgisesc pe mine însumi și mă pocăiesc în țărână și cenușă.' Domnul îi mustră pe cei trei prieteni și le poruncește să aducă jertfă, iar Iov se roagă pentru ei. 'Și Domnul a întors robia lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi; de asemenea, Domnul i-a dat lui Iov de două ori mai mult decât avusese înainte.' Frații lui vin, bunurile îi sunt îndoite, noi copii se nasc, și 'Domnul a binecuvântat sfârșitul lui Iov mai mult decât începutul său'.
Studiu
Aici Sfântul Grigore cel Mare își desfășoară vestita sa tâlcuire a cârligului. Balaurul nu putea fi biruit în alt chip decât fiind înșelat să lovească într-o dumnezeire ascunsă. Domnul nostru, deci, venind pentru răscumpărarea neamului omenesc, Și-a făcut, ca să zicem așa, un fel de cârlig din Sine Însuși pentru moartea diavolului; căci Și-a asumat un trup, pentru ca acest Behemot să caute în el moartea cărnii, ca și cum ar fi momeala sa. Momeala l-a atras pe cel ce devora; vârful l-a nimicit. Dar acest Leviatan a fost prins cu un cârlig, pentru că atunci când, în cazul Răscumpărătorului nostru, a apucat prin sateliții săi momeala Trupului Său, ascuțișul dumnezeirii Sale l-a străpuns. Astfel balaurul 'scos cu un cârlig' este diavolul biruit de Cruce — prins chiar prin moartea pe care o socotea triumful său. în Care, în timp ce carnea muritoare este văzută, iar puterea nemuririi Sale nu este văzută, un fel de cârlig nimicește, ca să zicem așa, pe cel ce îl înghite, ascunzând ascuțișul puterii cu care rănește. Șarpele care l-a ruinat pe primul om este nimicit de al doilea Om.
Considerați

Considerare

Iar acum sufletul care L-a văzut pe Dumnezeu vorbește. 'Acum ochiul meu Te vede' — și însăși vederea care Îl descoperă pe Dumnezeu descoperă, în aceeași lumină, întunericul celui ce vede. Și pentru că văzuse mai limpede lumina adevărului cu ochiul dinlăuntru, a deslușit și a văzut mai clar întunericul umanității sale. Aceasta nu este deznădejde, ci cea mai adevărată cunoaștere: Căci cu cât o persoană se vede mai puțin pe sine, cu atât este mai puțin nemulțumită de sine; și cu cât deslușește mai mult lumina harului mai mare, cu atât se recunoaște mai vrednic de osândă. Astfel 'mă pocăiesc în țărână și cenușă' este întoarcerea acasă a sufletului: Căci a face pocăință în țărână și cenușă înseamnă, după ce ai contemplat Esența supremă, a te recunoaște pe tine însuți ca fiind nimic altceva decât țărână și cenușă. Apoi restaurarea încununează cartea. Dubla răsplată, învață Sfântul Grigore cel Mare, este Învierea — fericirea sufletului îmbrăcată în cele din urmă în slava cărnii: la sfârșitul lumii fiecare dintre ei va avea două, pentru că, împreună cu fericirea minții, vor poseda și slava cărnii. Răbdarea încercată în gunoi este răsplătită în slavă.
Răspunde

Răspuns

Vrăjmașul care te acuză a fost biruit cu mult înainte ca încercarea ta să înceapă — prins pe cârligul Întrupării, străpuns de dumnezeirea pe care a crezut că a înghițit-o în moartea lui Hristos. Orice ar șopti Leviatanul, el este deja un balaur înfrânt; Crucea este cârligul care îl ține strâns. Astfel poți trece prin propriul tău vârtej fără deznădejde, cunoscând sfârșitul poveștii. Și învață de la Iov ce lucrează vederea lui Dumnezeu într-un suflet: nu mândrie pentru că ai văzut, ci pocăință — 'acum ochiul meu Te vede, de aceea mă urgisesc pe mine însumi'. Dacă apropierea de Dumnezeu te lasă mulțumit de tine însuți, nu L-ai văzut cu adevărat pe El; sfinții, cu cât se apropie mai mult de Lumină, cu atât mai mult 'se recunosc pe ei înșiși ca fiind nimic altceva decât țărână și cenușă'. Totuși aceasta este calea spre slavă. Pierderile lui Iov au fost restaurate îndoit, iar Sfântul Grigore cel Mare te îndeamnă să citești acea îndoire ca propria ta nădejde de înviere — suflet și trup amândouă încununate. Fii răbdător în biciuirea ta, mijlocește chiar și pentru cei ce te-au rănit, așa cum Iov s-a rugat pentru prietenii săi, și încrede-te în Dumnezeu care 'a binecuvântat sfârșitul lui Iov mai mult decât începutul său' să binecuvânteze și pe al tău.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Care ai scos leviatanul cu cârligul Întrupării Tale, ascunzându-Ți dumnezeirea sub carnea noastră, pentru ca balaurul cel vechi, apucând momeala, să fie străpuns și răsturnat: izbăvește-mă de acuzatorul care este deja biruit de Crucea Ta. Deschide ochiul inimii mele să Te vadă, așa cum fericitul Iov Te-a văzut, și în aceeași lumină să-mi văd propriul meu țărână, ca să mă urgisesc pe mine însumi și să mă pocăiesc în țărână și cenușă, nu în deznădejde, ci în adevărata cunoaștere a harului Tău. Fă-mă răbdător sub bici și blând față de cei ce mă rănesc, ca, asemenea lui Iov rugându-se pentru prietenii săi, să-mi găsesc propria robie întoarsă. Și precum ai binecuvântat sfârșitul lui Iov mai mult decât începutul său, așa îmbracă la urmă fericirea sufletului meu cu slava cărnii în învierea drepților. Ție, Biruitorul balaurului și Răsplătitorul celui răbdător, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Morala asupra Cărții lui Iov (Moralia in Iob) de Sfântul Grigore cel Mare · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →