Eterniseed › Curriculum › Iosua
O Zeciuială din Cetăți și un Altar de Mărturie: Porțiunea Preoților și Păzirea Închinării
Deschidere
Două chestiuni umplu aceste capitole: cetățile date preoților și leviților și marele altar pe care triburile de la răsărit l-au zidit lângă Iordan — care aproape a adus tot Israelul la război. Fericitul Teodoret al Cirului le citește pe amândouă. El întreabă de ce preoții și-au primit cetățile mai ales în Iuda, Beniamin și Simeon și răspunde că nu a fost un accident al geografiei, ci un lucru țesut în iconomia mântuirii: preoția a fost unită cu seminția lui Iuda din vechime, prin căsătorie și prin sorț, pentru că Cel care avea să se nască din Iuda după trup trebuia să fie vestit nu numai Împărat, ci și Mare Preot. Ei au fost așezați în Beniamin pentru că templul dumnezeiesc urma să fie zidit în pământul acelei seminții; și Teodoret vede chiar în darea cetăților un fel de zeciuială — după cum Israel aducea preoților a zecea parte din roadele pământului și din vite, tot așa o zeciuială, ca să zicem așa, din cetăți, plătind datoria părintească a lui Iacov, care făgăduise să dea lui Dumnezeu a zecea parte din toate. Apoi altarul de mărturie. Când războiul s-a sfârșit și triburile de la răsărit au fost trimise acasă, au zidit un altar foarte mare lângă Iordan înainte de a trece; și cele nouă seminții, temându-se că este începutul nelegiuirii, s-au pregătit să mărșăluiască împotriva propriilor frați — preferând evlavia rudeniei. Dar Finees a fost trimis și adevărul a ieșit la iveală: altarul nu era un sanctuar rival, ci un monument, o mărturie a comuniunii, zidit ca urmașii triburilor de la răsărit să poată dovedi partea lor la închinarea Dumnezeului celui Unul. Teodoret pecetluiește citirea cu un cuvânt uimitor pentru vremea sa: altarul lor nu era altarul cel adevărat, ci prefigura pe cel adevărat — singurul altar al Bisericii, unde Hristos Paștele nostru este jertfit, în jurul căruia tot poporul lui Dumnezeu este adunat întru una.
Citește
Citește Iosua 21–22 — căpeteniile leviților vin la Eleazar și la Iosua și 'copiii lui Israel au dat leviților… aceste cetăți și împrejurimile lor', patruzeci și opt de cetăți cu pășunile lor, trase la sorți din toate semințiile, ca aceia a căror moștenire era Însuși Domnul să aibă unde să locuiască. 'Și Domnul a dat lui Israel toată țara pe care jurase să o dea părinților lor… n-a lipsit nimic din tot lucrul bun pe care Domnul îl spusese… toate s-au împlinit.' Apoi Iosua trimite pe rubeniți și pe gadiți și pe jumătate din seminția lui Manase acasă peste Iordan cu binecuvântarea sa; și la hotare 'au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar mare de văzut.' Restul lui Israel aude de aceasta, 'și toată adunarea… s-au adunat la Silo, ca să se suie la război împotriva lor.' Dar mai întâi trimit pe Finees preotul, care întreabă: 'Ce fărădelege este aceasta pe care ați săvârșit-o?' Iar triburile de la răsărit răspund că l-au zidit nu pentru ardere de tot, ci 'ca mărturie între noi și voi… că nu aveți parte la Domnul.' Și răspunsul a plăcut lui Israel, 'și copiii lui Israel au binecuvântat pe Dumnezeu.'
Studiu
Studiază
De ce au fost date cetățile preoților mai ales în Iuda, Beniamin și Simeon? Teodoret citește scopul dumnezeiesc: preoția a fost unită cu Iuda pentru că Hristos, care a ieșit din Iuda, trebuia să fie și Împărat și Mare Preot, și cu Beniamin pentru că templul urma să stea acolo:
Era necesar, de asemenea, ca ei să locuiască și în seminția lui Beniamin, deoarece templul dumnezeiesc urma să fie zidit în seminția lor. Iar însăși darea cetăților leviților Teodoret o citește ca o zeciuială adusă lui Dumnezeu, plata unei datorii vechi:
tot așa a poruncit ca, ca să zicem așa, zeciuieli din cetăți să fie date lor. El o întemeiază pe jurământul străvechi al patriarhului, astfel încât poporul plătea o datorie părintească și nu aducea o favoare:
Așadar, poporul plătea o datorie părintească, nu oferea un dar. Astfel, darul cetăților, ca zeciuiala roadelor și a vitelor, împlinește cuvântul pe care Iacov îl făgăduise odinioară la Betel — că din tot ce îi dăduse Dumnezeu el va aduce a zecea parte lui Dumnezeu. Moștenirea leviților nu era o parte din pământ, ci Însuși Domnul; și poporul, dându-le cetăți din fiecare seminție, plătea pur și simplu ceea ce tatăl lor făgăduise.
Considerați
Cugetă
Teodoret a adunat ambele capitole spre Hristos și Biserica Sa. Cetățile preoțești plantate în Iuda sunt, pentru el, o profeție tăcută: seminția lui Iuda poartă preoția aproape pentru că din Iuda avea să vină Cel care este deodată Împărat și Mare Preot — 'Domnul a jurat… Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec' (Evrei 7:17), Împăratul împăraților care este și Preotul care Se jertfește pe Sine. Iar altarul de mărturie deschide tema cea mai adâncă dintre toate: unitatea singurei închinări adevărate. Triburile de la răsărit și-au zidit altarul nu ca să despartă pe Israel, ci ca să-l lege — o mărturie că și ele au parte la Domnul, ca nu cumva copiii lor să fie tăiați de la sărbătorile lui Dumnezeu. Aproape-războiul și rezolvarea sa pașnică învață că închinarea Dumnezeului celui Unul trebuie păzită cu gelozie, și totuși că comuniunea nu trebuie ruptă din cauza unei neînțelegeri: cele nouă seminții, temându-se de nelegiuire,
au vrut să mărșăluiască împotriva lor cu tot poporul, preferând evlavia rudeniei; și totuși, aflând că frații lor sunt credincioși, au binecuvântat pe Dumnezeu și s-au împăcat. Aceasta este disciplina Bisericii — râvnă pentru adevărul închinării, unită cu dorul după unitatea fraților. Iar cuvântul de încheiere al lui Teodoret ridică întreaga întâmplare la împlinirea ei, întorcând-o chiar asupra închinării vremii sale:
că altarul lor nu era altarul cel adevărat, ci prefigura pe cel adevărat. Există un singur altar adevărat, Crucea și Sfânta Masă unde Hristos Paștele nostru este jertfit, în jurul căruia tot poporul lui Dumnezeu — iudeu și păgân, aproape și departe, semințiile de pe malul acesta și dincolo de orice Iordan — sunt adunați într-un singur trup. Altarul de mărturie a fost un monument ca niciunul din poporul lui Dumnezeu să nu fie exclus de la închinarea Sa; altarul cel adevărat al lui Hristos este locul unde toți cei ce fug la El sunt făcuți una și de la care nimeni care ține credința cea adevărată nu este alungat.
Răspunde
Vezi mai întâi ce învață cetățile preoțești: că toată istoria se îndreaptă spre Hristos, Împăratul care este și Marele nostru Preot, născut din Iuda, jertfindu-Se pentru noi. Și vezi că poporul a dat leviților cetățile lor nu ca pe un dar, ci ca pe o datorie — o zeciuială datorată lui Dumnezeu, plata unui jurământ străvechi. Așa învață că ceea ce aduci lui Dumnezeu nu este niciodată o favoare pe care I-o faci, ci o datorie de recunoștință pe care o datorezi; dă-I Lui pârga și zeciuiala vieții tale ca unul care plătește ceea ce este datorat, cu bucurie și fără cârtire. Apoi învață de la altarul de mărturie o râvnă îndoită. Fii gelos, precum cele nouă seminții, pentru singura închinare adevărată: preferă evlavia chiar rudeniei și lasă nimic — nici prietenia, nici familia, nici propria ta mângâiere — să te tragă la un altar fals sau la o credință contrafăcută. Totuși fii încet la a-ți osândi frații din cauza unei neînțelegeri: trimite-ți Fineesul, pune întrebarea, află adevărul înainte de a te sui la război. Semințiile care se temeau de o nelegiuire au aflat în schimb un monument al comuniunii și 'au binecuvântat pe Dumnezeu'. Mai presus de toate, adună-te la altarul cel adevărat pe care toate acestea l-au prefigurat: Sfânta Masă unde Hristos Paștele nostru este jertfit. Să nu te excludă nimeni din închinarea lui Dumnezeu și să nu excludi pe nimeni care ține credința cea adevărată; căci în jurul acelui singur altar tot poporul lui Dumnezeu, aproape și departe, este adunat întru una — și este loc acolo pentru orice suflet care fuge la Hristos.
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, Care i-ai așezat pe preoții Tăi în seminția lui Iuda, ca din Iuda să vină Hristosul Tău, și Împărat și Mare Preot, și ai primit cetățile leviților ca pe o zeciuială datorată Ție, plata unui jurământ străvechi: învață-mă să-Ți aduc nu ca unul care oferă un dar, ci ca unul care plătește cu bucurie o datorie de recunoștință, pârga și zeciuiala întregii mele vieți. Tu ai stârnit pe poporul Tău să prefere evlavia chiar rudeniei, râvnind pentru singura închinare adevărată; fă-mă și pe mine gelos pentru adevărul Tău, ca nicio prietenie, nicio mângâiere și nicio frică să nu mă tragă la un altar fals. Totuși fă-mă și încet la a-mi osândi frații, trimițând mai întâi să aflu adevărul, precum Israel l-a trimis pe Finees, ca să Te binecuvântez pentru credința lor și să nu mă războiesc cu ei în rătăcire. Și adună-mă la altarul cel adevărat pe care toate acestea l-au prefigurat — Sfânta Masă a Crucii Tale, unde Hristos Paștele nostru este jertfit și în jurul căreia tot poporul Tău, aproape și departe, este făcut unul. Nu mă exclude din închinarea Ta și să nu exclud pe nimeni care ține adevărul Tău. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, Împăratul și Marele nostru Preot, cu Tatăl și cu Duhul cel Preasfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →