← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 15-16 — cu Maclaren

Leviticul 15-16Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi extrasă din Expunerile clasice ale Sfintelor Scripturi ale lui Alexander Maclaren. În aceste pagini Maclaren deschide riturile antice din Levitic cu o perspectivă proaspătă, arătând cum Ziua Ispășirii mărturisește limitele fiecărei ceremonii și indică înainte spre singurul Preot desăvârșit. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne trezească inimile să primim realitățile mai profunde pe care aceste umbre erau menite să le pregătească.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la capitolele 15 și 16 din Levitic. Citiți cu încetineală, lăsând instrucțiunile detaliate pentru curățire și ceremoniile solemne ale Zilei Ispășirii să pătrundă. Observați accentul repetat pe sfințenie, sânge și accesul la prezența lui Dumnezeu. Faceți pauze între secțiuni pentru a simți greutatea păcatului și darul ispășirii.
Studiu
Maclaren începe prin a așeza Ziua Ispășirii în cadrul mai larg al sistemului sacrificial. Tratatul talmudic despre ritualul zilei ispășirii este intitulat 'Yoma', ziua, ceea ce exprimă suficient importanța sa în seria observanțelor sacrificiale. Era mărturisirea incompletitudinii tuturor acestora, o proclamare ceremonială că ceremoniile nu sunt de ajuns pentru a îndepărta păcatul; și era de asemenea o declarație că scopul adevărat al închinării nu este atins până când închinătorul nu are acces liber la locul sfânt al Celui Preaînalt. Astfel elementul profetic este însăși suflul de viață al acestei instituții supreme a vechiului legământ, care prin aceasta își recunoaște propriile defecte și hrănește speranțele unei viitoare realități mai bune. Nu luăm aici în considerare partea singulară a ritualului Zilei Ispășirii care privește tratarea așa-numitului 'țap ispășitor', ci ne limităm la considerarea acelei părți a sa care era observată în Tabernacol și era menită să ispășească păcatele preoțimii și ale poporului. Capitolul leagă riturile Zilei Ispășirii de moartea tragică a fiilor lui Aaron, care a mărturisit sfințenia lăcașului dinăuntru, ca neputând fi călcat decât cu jertfele rânduite de preotul rânduit; și astfel face din întreg o învățătură dată dumnezeiește despre mijloacele prin care și obiectele pentru care Aaron poate intra înăuntrul vălului. Maclaren urmărește apoi pașii lui Aaron în locul preasfânt. II. Prima parte a ritualului propriu-zis Leviticul 16,11 - Leviticul 16,14 este ispășirea pentru păcatele lui Aaron și ale preoțimii și intrarea sa în locul preasfânt. Vițelul a fost junghiat în felul obișnuit al jertfei pentru păcat, dar sângele său era destinat unei întrebuințări mai solemne. Preotul îmbrăcat în alb a luat un cădelniță cu cărbuni aprinși de pe altarul dinaintea ușii cortului și două mâini pline de tămâie și, astfel încărcat, a trecut în Tabernacol. Cum ar privi mulțimea tăcută din curtea din afară ultima fluturare a veșmântului alb când se pierdea în întunericul dinăuntru! A trecut prin locul sfânt, care, în orice zi în afară de aceasta, era limita apropierii sale; dar, în această singură zi, a ridicat perdeaua și a intrat în camera întunecată, unde slava strălucea de pe pereții de aur și se odihnea deasupra chivotului. Nu i-ar fi bătut inima mai repede când și-a pus mâna pe perdeaua grea și a prins prima licărire a luminii liniștite de la Șechina? Maclaren desfășoară apoi ritualul prescris pentru păcatele poporului. III. Ritualul pentru ispășirea păcatelor poporului urmează. Cei doi țapi stătuseră, în tot acest timp, la ușa Tabernacolului. Am arătat deja că ei trebuie considerați ca o singură jertfă. Sunt doi, din același motiv, cum s-a remarcat adesea, ca și cele două păsări în ritualul curățirii leprosului; și anume, pentru că un singur animal nu putea reprezenta cele două părți ale adevărului unic pe care sunt menite să-l înfățișeze. Unul a fost jertfit ca jertfă pentru păcat, iar celălalt a fost dus într-un ținut singuratic. Aici luăm în considerare doar înțelesul celui dintâi, care nu prezintă dificultăți. Este o jertfă pentru păcat pentru popor, corespunzând exact cu cea tocmai adusă pentru preoți. Aceeași întrebuințare se face de sânge, care este stropit o dată de Aaron pe capacul ispășirii și de șapte ori pe pământul dinaintea lui, ca în cazul precedent. Maclaren arată în cele din urmă cum cei doi țapi împreună înfățișează o singură jertfă desăvârșită. Deoarece aceasta nu putea fi făcută, s-a stabilit o unitate ideală între cei doi: cel jertfit reprezenta faptul ispășirii, cel alungat reprezenta consecințele ispășirii în îndepărtarea completă a păcatului. Ispășirea a fost făcută 'înăuntrul vălului'; dar un semn vizibil al desăvârșirii ei a fost dat pentru a ajuta credința slabă, în taina binecuvântată a ispășirii nevăzute. Ceea ce era împărțit în simbol între cei doi țapi gemeni este împlinit în întregime de singura Jertfă, care a intrat în Sfânta Sfintelor, deodată Preot și Jertfă, și cu sângele Său a făcut ispășire pentru păcat și a dus de asemenea păcatul lumii într-un ținut al uitării, de unde nu se mai poate întoarce niciodată.
Considerați

Considerare

Maclaren scoate la lumină mărturia profetică ascunsă în preoția imperfectă. Acel ritual solemn este menit să învețe deopotrivă pe preot și pe popor că orice preot 'luat dintre oameni' eșuează în slujba sa și pângărește templul în loc să-l curățească pe închinător. Dar slujba era rânduiala lui Dumnezeu și de aceea nu avea să fie întotdeauna împlinită de oameni prea mici și păcătoși pentru cerințele ei. Trebuie să existe undeva și cândva un preot care să fie într-adevăr unul, împlinind idealul dumnezeiesc al funcțiilor și răspunzând dorințelor adânci ale omului care s-au exprimat în toate ținuturile, pentru unul curat nu cu o curăție ceremonială ci cu una reală, ca să ne aducă la Dumnezeu și pe Dumnezeu la noi, să aducă o jertfă care să nu aibă nevoie de o ispășire ulterioară pentru a-și expia defectele și să stea fără tămâie sau sânge de stropire pentru sine în prezența lui Dumnezeu pentru noi. Imperfecțiunile deținătorilor omenești ai slujbelor din Vechiul Testament, fie preot, proroc sau împărat, nu erau mai puțin profeții decât calificările lor pozitive. Maclaren încheie subliniind că jertfa rămâne temelia necesară a iertării. Una învață că jertfa este o condiție necesară a iertării. Iertarea nu a fost dată pentru că cel ce aducea jertfa își mărturisea vina sau pentru că 'Dumnezeu era milostiv', ci pentru că țapul fusese junghiat ca jertfă pentru păcat. Există un adevăr spiritual adânc pentru noi în acest simbolism. Nu trebuie să intrăm în filosofia ispășirii, ci pur și simplu să ne odihnim pe faptul că singura autoritate pe care ne putem bizui pentru iertare asociază indisolubil cele două lucruri, jertfa și iertarea. Nu avem niciun motiv să credem în iertare decât din înregistrarea și asigurarea Bibliei.
Răspunde

Răspuns

Unde simțiți propria nevoie de un Preot desăvârșit care nu are nevoie de ispășire pentru sine? Cum întărește imaginea păcatului dus în pustie încrederea voastră în lucrarea împlinită a lui Hristos? Ce pas practic puteți face astăzi pentru a vă odihni mai deplin pe jertfa care singură asigură iertarea?
Roagă-te

Rugăciune

Domn al legământului, Îți mulțumim pentru umbrele care au pregătit calea și pentru realitatea găsită în Hristos. Dă-ne o reverență mai profundă față de sfințenia Ta și o încredere mai sigură în sângele care deschide calea spre prezența Ta. Îndepărtează de la noi orice îndoială care mai stăruie că păcatele noastre au fost duse departe. Învață-ne să ne apropiem de Tine cu inimi curate, deoarece adevăratul Preot a intrat o dată pentru totdeauna. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →