Eterniseed › Curriculum › Matei
Matei 27 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 27 din Matei. Calvin îi călăuzește pe cititori prin ultimele ore ale patimii lui Hristos cu precizie și perspicacitate pastorală. Comentariul său luminează acțiunile lui Iuda, ale arhiereilor și ale lui Pilat, dezvăluind adâncimile păcatului omenesc și mâna suverană a lui Dumnezeu. Pe măsură ce studiem aceste versete împreună, cuvintele lui Calvin ne invită să ne examinăm propriile inimi și să ne odihnim în lucrarea împlinită a lui Hristos. Să ascultăm cu atenție pe Reformator în timp ce deschide textul pentru biserica de astăzi.
Citește
Citire
Vă invităm să citiți Matei 27 încet și cu rugăciune. Lăsați narațiunea despre judecata lui Hristos, remușcarea lui Iuda și hotărârea lui Pilat să se desfășoare înaintea voastră. Observați tensiunea dintre planurile omenești și scopul dumnezeiesc. În timp ce citiți, cereți Duhului să vă pregătească inima pentru expunerea lui Calvin care urmează.
Studiu
Calvin se îndreaptă apoi spre răspunsul lui Iuda la vederea osândirii.
El spune că Iuda s-a pocăit; nu că s-a îndreptat, ci că fapta pe care o săvârșise îi pricinuia neliniște; căci Dumnezeu le deschide adesea ochii celor osândiți, ca să înceapă să simtă nenorocirile lor și să se înspăimânte de ele. Căci cei care sunt cu adevărat întristați ca să se îndrepte sunt numiți nu numai (metamelein), [241] ci și (metanoein), [242], de la care se trage și (metanoia), [243], care este o adevărată întoarcere a sufletului către Dumnezeu. Așadar, Iuda a simțit dezgust și groază, nu ca să se întoarcă la Dumnezeu, ci mai degrabă ca, copleșit de deznădejde, să slujească drept pildă a unui om cu totul exclus de la harul lui Dumnezeu. Pe bună dreptate spune Pavel că întristarea care duce la pocăință este mântuitoare (2 Corinteni 7:10); dar dacă un om se poticnește chiar la prag, nu va trage niciun folos dintr-o întristare confuză și greșită. Mai mult, aceasta este o pedeapsă dreaptă cu care Dumnezeu îi cercetează în cele din urmă pe cei răi, care au disprețuit cu îndărătnicie judecata Sa, dându-i pe mâna Satanei ca să fie chinuiți fără nădejde de mângâiere.El face apoi deosebirea între pocăința adevărată și cea falsă.
Pocăința adevărată este nemulțumirea față de păcat, izvorâtă din frică și respect față de Dumnezeu și care produce, în același timp, dragoste și dorință de dreptate. Oamenii răi sunt departe de un asemenea simțământ; căci ei ar dori să păcătuiască fără încetare și chiar, pe cât le stă în putință, încearcă să-l înșele și pe Dumnezeu și propria lor conștiință, [244] dar, în ciuda împotrivirii și a rezistenței lor, sunt chinuiți de o groază oarbă de conștiință, astfel încât, deși nu-și urăsc păcatul, totuși simt, cu întristare și suferință, că acesta apasă greu și dureros asupra lor. Aceasta este pricina pentru care întristarea lor este zadarnică; căci ei nu se întorc cu bucurie la Dumnezeu și nici nu-și propun să facă mai bine, ci, fiind legați de dorințele lor rele, se ofilesc în chinul pe care nu-l pot scăpa. În felul acesta, după cum am spus mai înainte, Dumnezeu le pedepsește îndărătnicia; căci deși aleșii Săi sunt atrași la El prin aspre mustrări și parcă împotriva voinței lor, totuși El vindecă la timp rănile pe care le-a pricinuit, astfel încât ei vin cu bucurie la El, prin a cărui mână recunosc că sunt loviți și a cărui mânie îi înspăimântă. Ceilalți, așadar, deși nu au ură față de păcat, nu numai că se tem, ci fug de judecata lui Dumnezeu și astfel, primind o rană de nevindecat, pier în mijlocul durerilor lor.Calvin se ocupă de reacția arhiereilor față de Iuda.
4. Ce ne pasă nouă? Aici este descrisă prostia și nebunia preoților, deoarece chiar după ce au fost avertizați prin pilda înfricoșătoare a lui Iuda, tot nu se gândesc la ei înșiși. Recunosc că ipocriții, obișnuiți să se lingușească, aveau la îndemână o scuză plauzibilă pentru a face deosebire între cazul lor și cel al lui Iuda; căci ei nu credeau că sunt părtași la fapta lui, deși au abuzat de trădarea lui Iuda. Dar Iuda nu numai că mărturisește că a păcătuit, ci afirmă și nevinovăția lui Hristos; de aici rezultă că ei au plănuit moartea unui om drept și, prin urmare, că sunt vinovați de o ucidere detestabilă. Nici nu încape îndoială că Dumnezeu a vrut să le ardă conștiințele cu fierul roșu, ca să descopere stricăciunea ascunsă. Să învățăm deci că atunci când vedem persoane rele, cu care avem ceva în comun, cuprinse de spaimă, acestea sunt tot atâtea îndemnuri la pocăință și că cei care neglijează asemenea îndemnuri își agravează vinovăția. Trebuie de asemenea să credem că fapta unui singur om nu poate avea niciun efect în a-i achita pe toți cei care sunt în vreun fel implicați în ea; și cu atât mai mult, că principalii făptași ai unei fapte rele nu pot câștiga niciun avantaj prin deosebirea dintre ei și agenții lor, ca să nu sufere aceeași pedeapsă.
Considerați
Cugetare
În cele din urmă, Calvin reflectă asupra sfârșitului lui Iuda.
5. Și el a plecat și s-a spânzurat. Acesta este prețul cu care Satana vinde ademenirile prin care îi măgulește pentru o vreme pe oamenii răi. El îi aruncă într-o stare de furie, astfel încât, tăindu-se de bunăvoie de la nădejdea mântuirii, nu găsesc nicio mângâiere decât în moarte. Deși alții i-ar fi îngăduit lui Iuda să se bucure de cei treizeci de arginți cu care L-a vândut pe Hristos și propria sa mântuire, el îi aruncă jos și nu numai că se lipsește de folosul lor, ci, împreună cu răsplata josnică pentru moartea lui Hristos, își aruncă și propria viață. Astfel, deși Dumnezeu nu-Și întinde mâna, oamenii răi sunt dezamăgiți de dorințele lor, astfel încât, atunci când și-au împlinit dorințele, nu numai că se lipsesc de bucuria unor foloase nesatisfăcătoare, ci își fac și funii pentru ei înșiși. Dar deși ei înșiși se pedepsesc, nu ușurează sau micșorează în niciun fel asprimea mâniei lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Unde simți în viața ta deosebirea dintre simpla părere de rău și pocăința adevărată? Cum te avertizează împietrirea arhiereilor împotriva autoîndreptățirii? În ce fel îți întărește răbdarea tăcută a lui Hristos înaintea lui Pilat încrederea ta înaintea lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, în judecata și răstignirea Fiului Tău ai arătat dreptatea Ta sfântă și mila legământului Tău, căci Cel ce n-a cunoscut păcatul a fost dat pentru fărădelegile noastre. Dă-ne pocăință adevărată care se întoarce de la păcat și se odihnește numai în Hristos, înmoaie inimile noastre ca nu cumva să refuzăm vina pe care El a purtat-o în tăcere înaintea acuzatorilor Săi. Întărește credința noastră ca să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul Tău, căci El a stat în locul nostru și a deschis calea prin sângele Său. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →