Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 35-36 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Călătoria credinței trece adesea prin văi umbrite și îndurări neașteptate. Comentariul lui Ioan Calvin la Geneza ne invită să urmărim grija neschimbătoare a lui Dumnezeu față de poporul său de-a lungul generațiilor. În aceste capitole vedem cum Iacov se întoarce la Betel, se confruntă cu idolii din casă și primește promisiuni reînnoite care se întind mult dincolo de propria sa viață. Expunerea atentă a lui Calvin ne ajută să vedem cum fiecare încercare și eliberare slujește istoria mai largă a harului legământului. Pe măsură ce deschidem aceste versete împreună, același Dumnezeu care i-a vorbit lui Iacov să ne vorbească din nou, ancorându-ne nădejdea în cuvântul său credincios.
Citește
Citire
Acordă-ți acum timp să citești Geneza capitolele 35 și 36 încet și cu rugăciune. Observă aparițiile repetate ale Domnului, răspunsurile lui Iacov și povestea familiei care poartă legământul mai departe. Lasă textul să se așeze în inima ta înainte de a trece la reflecțiile lui Calvin.
Studiu
Calvin își deschide comentariul la aceste capitole.
1. Și Dumnezeu i-a zis lui Iacov. Moise relatează că atunci când Iacov fusese redus la ultima extremitate, Dumnezeu i-a venit în ajutor la timpul potrivit și la momentul critic. Și astfel el arată, în persoana unui singur om, că Dumnezeu nu-și părăsește niciodată Biserica pe care a îmbrățișat-o odată, ci îi va procura mântuirea. Trebuie totuși să observăm ordinea procedurii sale; căci Dumnezeu nu i s-a arătat imediat slujitorului său, ci l-a lăsat mai întâi să fie chinuit de durere și griji excesive, ca să învețe răbdarea, amânându-și mângâierea până la timpul necesității extreme. Cu siguranță, starea lui Iacov era atunci cea mai nenorocită. Căci toți, din toate părțile, puteau fi atât de aprinși împotriva lui încât ar fi fost înconjurat de atâtea morți câte națiuni vecine existau: și nu era atât de prost încât să nu simtă primejdia. Dumnezeu a îngăduit ca omul sfânt să fie astfel zguduit de griji și chinuit de necazuri, până când, printr-un fel de înviere, l-a restabilit, ca pe unul pe jumătate mort. Ori de câte ori citim acest pasaj și altele similare, să reflectăm că providența lui Dumnezeu veghează pentru mântuirea noastră, chiar atunci când pare cel mai mult că doarme. Moise nu spune cât timp a fost ținut Iacov în neliniște, dar putem deduce din context că fusese foarte tulburat, când Domnul l-a reînviat astfel. Mai mult, trebuie să observăm că principalul leac prin care a fost restabilit era cuprins în expresia: Domnul a vorbit. De ce nu l-a tradus Dumnezeu printr-o minune într-un alt loc și astfel l-a îndepărtat imediat de orice primejdie? De ce nu a întins pur și simplu mâna peste el, fără un cuvânt, și nu a înfrânat ferocitatea tuturor, astfel încât nimeni să nu încerce să-l rănească? Dar Moise nu insistă în zadar asupra acestui punct. Căci prin aceasta suntem învățați de unde trebuie căutată cea mai mare mângâiere în necazurile noastre; și, de asemenea, că principala îndeletnicire a vieții noastre este să depindem de cuvântul lui Dumnezeu, ca cei care sunt cu siguranță convinși că, atunci când a promis mântuirea, se va purta bine cu noi, astfel încât să nu ezităm să mergem prin mijlocul morților. Un alt motiv pentru viziune a fost ca Iacov să nu perceapă doar cu adevărat că Dumnezeu era eliberatorul său; ci, fiind prevenit prin cuvântul său, să învețe să atribuie lui Dumnezeu tot ce a urmat după aceea. Căci, văzând că suntem înceți și înceți, simpla experiență nu este suficientă pentru a atesta favoarea lui Dumnezeu față de noi, dacă nu se adaugă credința care izvorăște din cuvânt.El continuă să discute ascultarea lui Iacov față de porunca divină.
Suie-te la Betel. Deși scopul lui Dumnezeu este să-l ridice pe slujitorul său de la moarte la viață, totuși El poate părea că-l ține de râs; căci obiecția era gata: Tu, Doamne, îmi poruncești într-adevăr să mă sui, dar toate căile sunt închise; căci fiii mei au aprins o asemenea flacără împotriva mea, încât nu pot rămâne în siguranță în niciun loc de ascundere. Abia îndrăznesc să mișc un deget: ce se va întâmpla deci cu mine, dacă, cu o mare mulțime, încep acum să-mi mut tabăra? Nu voi provoca oare noi dușmănii împotriva mea prin mișcările mele? Dar prin acest mod credința lui Iacov a fost pe deplin dovedită; pentru că, știind că Dumnezeu este conducătorul și păzitorul călătoriei sale, s-a încins pentru ea, bazându-se pe favoarea divină. Mai mult, Domnul nu poruncește pur și simplu ceea ce vrea să se facă, ci își încurajează slujitorul, adăugând promisiunea. Căci, amintindu-i că El este același Dumnezeu care i s-a arătat mai înainte când fugea înspăimântat de fratele său, o promisiune este inclusă în aceste cuvinte. Altarul se referă și el la același punct; căci, fiind semnul rânduit de Dumnezeu al mulțumirii, rezultă că Iacov va veni acolo în siguranță, pentru a putea celebra cum se cuvine harul lui Dumnezeu. Dumnezeu alege și desemnează Betelul, mai degrabă decât orice alt loc, pentru sanctuarul său; pentru că simpla vedere a acestuia ar ajuta mult la îndepărtarea spaimei, când și-ar aminti că acolo slava Domnului fusese văzută de el. Mai mult, deoarece Dumnezeu își îndeamnă slujitorul la recunoștință, El arată că este bun cu credincioșii, pentru ca ei, în schimb, să recunoască că le datorează totul harului său și să se exerseze în celebrarea acestuia.Calvin examinează apoi purificarea casei lui Iacov.
2. Atunci Iacov a zis casei sale. Aici este descrisă ascultarea promptă a lui Iacov. Căci când a auzit glasul lui Dumnezeu, nu a ezitat și nu s-a certat cu sine însuși cu privire la ceea ce trebuia făcut: ci, așa cum i s-a poruncit, s-a pregătit repede pentru călătorie. Dar pentru a arăta că ascultă de Dumnezeu, nu și-a adunat doar bunurile, ci și-a curățit casa de idoli. Căci dacă dorim ca Dumnezeu să ne fie milostiv, trebuie îndepărtate toate piedicile care, în vreun fel, îl separă de noi. De aici percepem și spre ce a tins furtul Rahelei. Căci, (după cum am spus,) ea nu a vrut să-și îndepărteze tatăl de superstiție, ci l-a urmat mai degrabă în greșeala lui; nici nu a păstrat această otravă pentru sine, ci a răspândit-o prin toată familia. Astfel, acea casă sfântă a fost infectată cu cea mai rea contagiune. De unde reiese și cât de mare este înclinația omenirii spre închinarea nelegiuită și vicioasă; deoarece slujitorii lui Iacov, cărora li se transmisese religia curată, au pus astfel mâna cu aviditate pe idolii oferiți lor. Iar Iacov nu era complet ignorant de rău: dar este probabil că era atât de influențat de soția sa, încât, prin complicitate, a hrănit în tăcere această plagă a familiei sale. Și cu adevărat, într-un singur cuvânt, el îi condamnă și îi acuză atât pe sine, cât și pe ceilalți, numind idolii „dumnezei străini”. Căci de unde a apărut distincția făcută aici, dacă nu din faptul că știa că trebuie să fie devotat doar unui singur Dumnezeu? Căci există o comparație tacită între Dumnezeul lui Avraam și toți ceilalți dumnezei pe care lumea i-a inventat cu răutate pentru sine: nu pentru că ar fi fost în puterea lui Avraam să determine cine ar trebui să fie adevăratul Dumnezeu: ci pentru că Dumnezeu s-a manifestat lui Avraam, El a vrut să-și asume și numele Său. Iacov mărturisește deci propria sa neglijență, în a fi admis în casa sa idoli, împotriva cărora ușa fusese închisă de Dumnezeu. Căci oriunde strălucește cunoașterea adevăratului Dumnezeu, este necesar să alungi departe tot ce își fabrică oamenii pentru ei înșiși și care este contrar adevăratei cunoașteri a Lui. Dar întrucât Iacov fusese adormit fie de lingușirile soției sale, fie neglijase să-și facă datoria, prin nepăsarea cărnii, el este acum trezit de teama primejdiei, pentru a deveni mai zelos în închinarea curată adusă lui Dumnezeu. Dacă acest lucru s-a întâmplat sfântului patriarh, cu cât mai mult ar trebui temută de noi securitatea carnală, în vremea prosperității? Dacă, totuși, la un moment dat, o asemenea toropeală și neglijență ne-au furat, fie ca mustrarea paternă a lui Dumnezeu să ne trezească și să ne stimuleze să ne curățăm cu sârguință de orice greșeli pe care, prin neglijența noastră, le-am fi contractat. Bunătatea infinită a lui Dumnezeu este aici evidentă; văzând că El a binevoit totuși să considere casa lui Iacov, deși poluată cu idoli, ca sanctuarul Său. Căci deși Iacov s-a amestecat cu idolatrii, și chiar soția sa, -- o patroană a idolatriei, -- dormea în sânul lui, jertfele sale erau întotdeauna acceptabile lui Dumnezeu. Totuși, această mare bunătate a lui Dumnezeu în acordarea iertării nu diminuează nici vina omului sfânt, nici nu trebuie folosită de noi ca prilej de neglijență. Căci deși Iacov nu aproba aceste superstiții, totuși nu din cauza lui nu a fost subvertizată treptat închinarea curată adusă lui Dumnezeu. Căci corupția care a pornit de la Rahela începea acum să se răspândească mai larg. Iar exemplul tuturor veacurilor învață același lucru. Căci rareori adevărul lui Dumnezeu prevalează atât de mult printre oameni, oricât de stăruitor ar lucra învățătorii evlavioși în menținerea lui, încât să nu rămână unele superstiții printre oamenii de rând. Dacă li se adaugă disimulare, răul se strecoară curând înainte, până când pune stăpânire pe întregul trup. Prin a fi astfel hrănită, masa de superstiții care astăzi pătrunde în Papalitate și-a câștigat influența. De aceea trebuie să rezistăm cu îndrăzneală acestor începuturi ale răului, ca nu cumva religia adevărată să fie vătămată de lenea și tăcerea păstorilor.Despre teroarea lui Dumnezeu, Calvin continuă expunerea sa.
5. Și teroarea lui Dumnezeu a fost peste cetăți. Acum apare în mod evident că eliberarea nu i-a fost promisă în zadar sfântului om de către Dumnezeu; căci, în mijlocul atâtor săbii ostile, el iese nu doar în siguranță, ci netulburat. Prin distrugerea sihemiților, toate popoarele vecine au fost aprinse de dușmănie împotriva unei singure familii; totuși, nimeni nu se mișcă să ia răzbunare. Motivul este explicat de Moise: teroarea lui Dumnezeu căzuse peste ei, care le-a înfrânat asalturile violente. De aici putem învăța că inimile oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu; că El poate inspira fortitudine celor care în ei înșiși sunt slabi; și, pe de altă parte, să le înmoaie duritatea de fier ori de câte ori vrea. Uneori, într-adevăr, El îngăduie multora să arunce spuma mândriei lor, împotriva cărora apoi opune puterea Sa: dar adesea slăbește cu frică pe cei care erau natural îndrăzneți ca leii: astfel îi găsim pe acești uriași, care ar fi putut să-l devoreze pe Iacov de o sută de ori, atât de loviți de teroare încât leșină. De aceea, ori de câte ori vedem pe cei răi îndreptați cu furie spre distrugerea noastră, ca nu cumva inimile noastre să slăbească de frică și să fie zdrobite de disperare, să ne amintim de această teroare a lui Dumnezeu, prin care furia, oricât de furioasă, a întregii lumi poate fi ușor supusă.
Considerați
Considerare
Calvin face legături teologice cu privire la promisiunile lui Dumnezeu.
11. Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Dumnezeu aici, ca și în alte locuri, își proclamă propria putere, pentru ca Iacov să se poată bizui cu mai multă certitudine pe credincioșia Sa. El promite apoi că îl va face pe Iacov să crească și să se înmulțească, nu doar într-o singură națiune, ci într-o mulțime de națiuni. Când vorbește despre „o națiune”, El se referă fără îndoială la faptul că urmașii lui Iacov vor deveni suficient de numeroși pentru a dobândi trupul și numele unui singur popor mare. Dar ceea ce urmează despre „națiuni” poate părea absurd; căci dacă vrem să se refere la națiunile care, prin adopțiune gratuită, sunt inserate în neamul lui Avraam, forma de exprimare este nepotrivită: dar dacă se înțelege despre fii prin descendență naturală, atunci ar fi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare, ca Biserica, a cărei siguranță depinde de unitatea ei, să fie împărțită în multe națiuni distincte. Dar mie mi se pare că Domnul, în aceste cuvinte, a cuprins ambele aceste binefaceri; căci atunci când, sub Iosua, poporul a fost împărțit în seminții, ca și cum sămânța lui Avraam s-ar fi propagat în atâtea națiuni distincte; totuși trupul nu a fost astfel împărțit; este numit o adunare de națiuni, din acest motiv, pentru că în legătură cu acea distincție încă înflorea o unitate sfântă. Limbajul nu este extins în mod nepotrivit nici la Neamuri, care, fiind înainte risipite, sunt adunate într-o singură congregație prin legătura credinței; și deși nu s-au născut din Iacov după trup; totuși, pentru că credința le-a fost începutul unei noi nașteri, și legământul mântuirii, care este sămânța nașterii spirituale, a izvorât din Iacov, toți credincioșii sunt socotiți pe drept printre fiii săi, potrivit declarației: Te-am constituit tată a multor națiuni.
Răspunde
Răspuns
Unde în circumstanțele tale actuale ai nevoie cel mai mult să auzi pe Dumnezeu vorbind așa cum a făcut Iacov? Cum s-ar putea aplica astăzi chemarea de a îndepărta idolii din casa ta? În ce feluri ai încredere că promisiunile lui Dumnezeu se extind dincolo de vederea ta imediată?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, îți mulțumim pentru mărturia statornică a cuvântului tău prin fiecare anotimp al vieții lui Iacov. Te lăudăm că vorbești în momentul celei mai mari nevoi și că promisiunile tale nu eșuează niciodată. Învață-ne să ascultăm prompt, să ne curățăm inimile de orice afecțiune rivală și să ne odihnim în protecția pe care doar Tu o poți da. Fie ca aceeași credincioșie a legământului care l-a susținut pe Iacov să ne susțină și pe noi acum. Întărește-ne credința ca să mergem înainte, încrezându-ne că lucrezi toate lucrurile spre binele celor ce Te iubesc. În numele lui Hristos ne rugăm, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →