← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Ps 129-130 — cu Matthew Henry

Psalmii 129-130Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Psalmii 129 și 130 oferă o călăuzire statornică credincioșilor care se simt apăsați din toate părțile, dar ancorați în îndurarea legământului. În aceste două cântări ale treptelor auzim mărturia unui popor îndelung necăjit și încrederea liniștită a unui suflet care strigă din adâncuri. Henry urmărește atât încercările istorice ale lui Israel al lui Dumnezeu, cât și pocăința personală care duce la nădejde. Reflecțiile sale ne amintesc că același Domn care taie funiile celor răi păstrează iertarea la sine. Ascultând astăzi, fie ca aceste cuvinte străvechi să ne întărească inimile și să ne apropie de Răscumpărătorul care făgăduiește să răscumpere pe Israel din toată nelegiuirea.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește Psalmii 129 și 130 încet. Lasă amintirea multor necazuri din primul psalm să facă loc declarației sale încrezătoare că Domnul este drept. Apoi treci la strigătul cinstit din adâncuri al celui de-al doilea psalm și la așteptarea răbdătoare a îndurării. Observă cum fiecare cântare trece de la necaz la încredere. Citește capitolele cu glas tare dacă este posibil, lăsând ritmul ascensiunii să-ți înalțe propriile rugăciuni.
Studiu

Studiază

Henry începe tratarea Psalmului 129 amintind de necazurile repetate ale Bisericii și de izbăvirile ei surprinzătoare. Biserica lui Dumnezeu, în diferitele ei veacuri, este aici vorbita despre, sau, mai degrabă, vorbește ea însăși, ca o singură persoană, acum bătrână și căruntă, dar chemând la amintire zilele de odinioară și reflectând asupra vremurilor străvechi. Și, la recapitulare, se constată: 1. Că Biserica a fost adesea foarte necăjită de vrăjmașii ei de pe pământ: Israel poate spune acum: 'Sunt poporul care a fost asuprit mai mult decât orice alt popor, care a fost ca o pasăre pestriță, ciugulită de toate păsările dimprejur', Ier. xii. 9. Este adevărat, ei și-au adus necazurile asupra lor prin păcatele lor; din pricina lor i-a pedepsit Dumnezeu; dar din pricina deosebirii legământului lor și a singularităților religiei lor i-au urât și i-au prigonit vecinii. 'Căci de multe ori m-au necăjit din tinerețea mea.' Notați: poporul lui Dumnezeu a avut întotdeauna mulți vrăjmași, iar starea Bisericii, de la pruncie, a fost adesea o stare de necaz. Tinerețea lui Israel a fost în Egipt sau în vremurile Judecătorilor; atunci au fost necăjiți și de atunci înainte mai mult sau mai puțin. Biserica evangheliei, de când a existat, a fost uneori necăjită; și a purtat acest jug mai ales în tinerețe, mărturie stând cele zece prigoniri sub care a gemut Biserica primară. Arătorii au arat pe spatele meu, v. 3. Citim (Ps. cxxv. 3) despre nuiaua celor răi peste partea celor drepți, unde ne-am fi așteptat mai degrabă la plug, ca să o marcheze pentru ei; aici citim despre plugul celor răi pe spatele celor drepți, unde ne-am fi așteptat mai degrabă la nuia. Dar metaforele din aceste locuri pot fi spuse a fi încrucișate; sensul ambelor este același și prea limpede, că vrăjmașii poporului lui Dumnezeu i-au tratat întotdeauna foarte barbar. I-au sfâșiat, precum țăranul sfâșie pământul cu brăzdarul, ca să-i sfărâme și să ia tot ce puteau de la ei, și astfel să-i uzeze pe sfinții Celui Preaînalt, precum pământul este uzat după ce a fost mult arat, arat (cum spunem) cu totul fără vlagă. Când Dumnezeu le-a îngăduit să are astfel, a intenționat aceasta spre binele poporului său, ca, pământul lor pârloagă fiind astfel desțelenit, să poată semăna semințele harului său peste ei și să secere o recoltă de rod bun de la ei: totuși, vrăjmașii nu au intenționat așa, nici inimile lor nu au gândit așa (Isa. x. 7); au făcut lungi brazdele lor, n-au știut când să se oprească, țintind la nimic mai puțin decât distrugerea Bisericii. Mulți prin brazdele pe care le-au făcut pe spatele poporului lui Dumnezeu înțeleg loviturile pe care le-au dat. Tăietorii au tăiat pe spatele meu, așa citesc ei. Sfinții au avut adesea încercări de bătăi crude (probabil captivii au avut) și batjocuri crude (căci citim despre biciul sau lovitura limbii, Evr. xi. 36), și astfel s-a împlinit în Hristos, care și-a dat spatele bătăilor, Isa. l. 6. Sau se poate referi la pustiirile pe care le-au făcut cetăților lui Israel. Sionul va fi, pentru voi, arat ca un ogor, Mic. iii. 12. 2. Că Biserica a fost întotdeauna cu îndurare izbăvită de prietenul ei din cer. (1.) Planurile vrăjmașilor au fost înfrânte. Au necăjit Biserica, în nădejdea de a o nimici, dar nu și-au atins țelul. Multe furtuni a înfruntat; multe șocuri și multe lovituri a suportat; și totuși este în ființă: Nu au biruit împotriva mea. Te-ai întreba cum a supraviețuit această corabie pe mare, când a fost bătută de furtuni și toate valurile și talazurile au trecut peste ea. Hristos și-a zidit Biserica pe o stâncă, și porțile iadului nu au biruit împotriva ei, nici nu vor birui vreodată. (2.) Puterea vrăjmașilor a fost zdrobită: Dumnezeu a tăiat funiile celor răi, le-a tăiat harnașamentele, urmele, și astfel le-a stricat aratul, le-a tăiat biciurile, și astfel le-a stricat lovirea, a tăiat legăturile de unire prin care erau uniți, a tăiat legăturile de robie în care țineau poporul lui Dumnezeu. Dumnezeu are multe căi de a-i face pe oamenii răi incapabili să facă răul pe care îl plănuiesc împotriva Bisericii sale și de a le rușina sfaturile. Aceste cuvinte, Domnul este drept, pot privi fie la necazurile, fie la izbăvirile Bisericii. [1.] Domnul este drept îngăduind ca Israel să fie necăjit. Poporul lui Dumnezeu a fost întotdeauna gata să recunoască aceasta, că, oricât de nedrepți au fost vrăjmașii lor, Dumnezeu a fost drept în tot ce s-a adus peste ei, Neh. ix. 33. [2.] Domnul este drept neîngăduind ca Israel să fie nimicit; căci a făgăduit să-l păstreze ca popor pentru sine, și va fi credincios cuvântului său. El este drept în a-i socoti pe prigonitorii lor și a le da o răsplată, 2 Tes. i. 6. Apoi se întoarce la Psalmul 130 și arată pe credincios chemând încă pe Dumnezeu din adâncuri. I. În orice stare ne-am afla, chiar atât de jalnică, să continuăm a chema pe Dumnezeu, v. 1. Cei mai buni oameni pot fi uneori în adâncuri, în mare necaz și suferință, și cu totul pierduți ce să facă, în adâncurile necazului și aproape în adâncurile deznădejdii, duhul jos și întunecat, scufundându-se și căzând, doborât și tulburat. Dar, în cele mai mari adâncuri, este privilegiul nostru că putem striga către Dumnezeu și să fim auziți. O rugăciune poate ajunge la înălțimile cerului, deși nu din adâncurile iadului, totuși din adâncurile celui mai mare necaz în care putem fi în această lume, al lui Ieremia din temniță, al lui Daniel din groapă și al lui Iona din pântecele peștelui. Este datoria și interesul nostru să strigăm către Dumnezeu, căci aceasta este calea cea mai probabilă atât de a ne împiedica să ne scufundăm mai jos, cât și de a ne scoate din groapa groaznică și din lutul mirositor, Ps. xl. 1, 2. Henry explorează apoi îndurarea iertătoare care răspunde la strigătul celui pocăit. IV. Suntem învățați să ne aruncăm asupra îndurării iertătoare a lui Dumnezeu și să ne mângâiem cu aceasta când ne vedem supuși dreptății sale, v. 4. Aici este: 1. Harul lui Dumnezeu descoperit și pledat cu el, de un păcătos pocăit: Dar la tine este iertare. Este mângâierea noastră nespusă, în toate apropierile noastre de Dumnezeu, că la el este iertare, căci aceasta este ceea ce ne trebuie. El s-a pus într-o capacitate de a ierta păcatul; s-a declarat milostiv și îndurător, și gata să ierte, Exod. xxxiv. 6, 7. A făgăduit să ierte păcatele celor ce se pocăiesc. Niciodată vreunul care a tratat cu el nu l-a găsit neînduplecat, ci ușor de înduplecat și grabnic să arate îndurare. La noi este nelegiuire, și de aceea este bine pentru noi că la el este iertare. La tine este o jertfă de ispășire, așa citesc unii. Isus Hristos este marea jertfă de ispășire, răscumpărarea pe care Dumnezeu a găsit-o; el este mereu cu el, ca mijlocitor pentru noi, și prin el nădăjduim să obținem iertare. 2. Datoria noastră proiectată în acea descoperire și dedusă din ea: 'La tine este iertare, nu ca să fii îndrăzneț cu tine și să te folosești de ea, ci ca să fii temut' — în general, ca să fii închinat și slujit de copiii oamenilor, care, fiind păcătoși, nu ar putea avea de-a face cu Dumnezeu, dacă el nu ar fi un Stăpân care poate trece cu vederea multe greșeli.' Dar aceasta ne încurajează să venim în slujba lui că nu vom fi alungați pentru fiecare greșeală; nu, nici pentru vreuna, dacă ne pocăim cu adevărat. Aceasta invită într-un mod special pe cei ce au păcătuit să se pocăiască și să se întoarcă la frica de Dumnezeu, că el este milostiv și îndurător, și îi va primi la pocăința lor, Ioel ii. 13; Mat. iii. 2. Și, în mod deosebit, trebuie să avem o sfântă teamă și reverență față de îndurarea iertătoare a lui Dumnezeu (Osea iii. 5, Ei vor teme pe Domnul și bunătatea lui); și atunci putem aștepta folosul iertării care este la Dumnezeu când o facem obiectul sfintei noastre frici.
Considerați

Cugetă

Henry încheie expunerea invitând pe fiecare adevărat israelit să se odihnească în răscumpărarea bogată a Domnului. II. El încurajează pe tot poporul lui Dumnezeu în același fel să se încreadă în el și să spere în el: Să nădăjduiască Israel în Domnul și să-l aștepte; nu numai trupul poporului, ci fiecare om bun, care se numește cu numele lui Israel, Isa. xliv. 5. Toți cei ce se închină lui Dumnezeu să se sprijine cu bucurie pe el (v. 7, 8), din două motive: — 1. Pentru că lumina firii ne descoperă că la el este îndurare, că Dumnezeul lui Israel este un Dumnezeu îndurător și Tatăl îndurărilor. Îndurarea este la el; nu numai inerentă firii sale, ci este desfătarea lui, este atributul lui drag; este cu el în toate lucrările sale, în toate sfaturile sale. 2. Pentru că lumina evangheliei ne descoperă că la el este răscumpărare, plănuită de el și care va fi împlinită la plinirea vremii; era la început ascunsă în Dumnezeu. Vedeți aici: (1.) Firea acestei răscumpărări; este răscumpărare de păcat, de tot păcatul, și de aceea nu poate fi alta decât acea răscumpărare veșnică al cărei autor a devenit Isus Hristos; căci el este cel ce își mântuiește poporul de păcatele lor (Mat. i. 21), care îi răscumpără de toată nelegiuirea (Tit. ii. 14), și îndepărtează necredința de la Iacov, Rom. xi. 26. El este cel ce ne răscumpără atât de puterea osânditoare, cât și de cea poruncitoare a păcatului. (2.) Bogăția acestei răscumpărări; este răscumpărare bogată; există o plinătate atotsuficientă de merit și har în Răscumpărător, destul pentru toți, destul pentru fiecare; destul pentru mine, spune credinciosul. Răscumpărarea de păcat include răscumpărarea de toate celelalte rele, și de aceea este o răscumpărare bogată. (3.) Persoanele cărora le aparțin binefacerile acestei răscumpărări: El va răscumpăra pe Israel, Israel după duh, toți aceia care sunt în legământ cu Dumnezeu, precum a fost Israel, și care sunt israeliți adevărați, în care nu este viclenie.
Răspunde
Unde ai văzut pe Domnul tăind funiile celor răi în propria ta poveste? Cum te mișcă făgăduința iertării de la frică la încredere cuvenită? În ce domeniu al așteptării este chemat sufletul tău să spere mai stăruitor decât străjerii dimineții?
Roagă-te
O, Doamne, în fața îndelungatei suferințe, adu-Ți aminte de eliberările Tale din trecut și învață-ne să strigăm din adâncuri cu mărturisire sinceră. Dă-ne inimi răbdătoare să așteptăm Cuvântul Tău, ca iertarea care se află la Tine să trezească frică sfântă și nădejde vie. Răscumpără-ne din orice fărădelege, întărește Biserica Ta împotriva vrăjmașilor ei și fă ca poporul Tău să înflorească chiar și când dușmanii asediază, prin puterea Duhului. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →