Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 13-14 — cu Matthew Henry
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra Leviticului 13–14 deschide o fereastră asupra legilor ceremoniale detaliate care guvernează lepra. Comentariul său dezvăluie atât inspecțiile preoțești meticuloase, cât și realitățile spirituale mai profunde pe care aceste rânduieli erau menite să le ilustreze. Pe măsură ce îl urmăm pe Henry prin aceste capitole, descoperim cum necurăția fizică indica dincolo de sine condiția inimii omenești. Reflecțiile sale ne invită să luăm în considerare sfințenia lui Dumnezeu, fragilitatea umană și nevoia de curățire dumnezeiască. Lecția de astăzi se inspiră direct din propriile paragrafe ale lui Henry pentru a ne călăuzi meditația asupra acestor rânduieli străvechi și a semnificației lor durabile pentru credincioși.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești Leviticul capitolele 13 și 14 în întregime. Observă descrierile atente ale simptomelor, inspecțiile repetate ale preotului și riturile detaliate de curățire. Lasă lungimea și precizia textului să te impresioneze asupra seriozității cu care Dumnezeu trata întinarea ceremonială. Pe măsură ce citești, gândește-te cum aceste semne vizibile de necurăție serveau unui scop mai larg în viața lui Israel cu Dumnezeu.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a oferi câteva observații generale privind plaga leprei.
I. Privitor la plaga leprei putem observa în general: 1. Că era mai degrabă o necurăție decât o boală; sau, cel puțin, așa o considera legea și de aceea nu chema medicii, ci preoții pentru ea. Despre Hristos se spune că îi curățește pe leproși, nu că îi vindecă. Nu citim despre vreunul care să fi murit de lepră, ci mai degrabă îi îngropa de vii, făcându-i nepotriviți pentru conversație cu oricine altcineva decât cu cei infectați ca ei. Totuși, există o tradiție că Faraonul, care căuta să-l omoare pe Moise, a fost primul care a fost lovit vreodată de această boală și că a murit din cauza ei. Se spune că a început mai întâi în Egipt, de unde s-a răspândit în Siria. Era foarte bine cunoscută lui Moise, când și-a pus propria mână în sân și a scos-o leproasă. 2. Că era o plagă pricinuită imediat de mâna lui Dumnezeu și nu venea din cauze naturale, ca alte boli; și de aceea trebuia gestionată potrivit unei legi dumnezeiești. Lepra Mariei, a lui Ghehazi și a regelui Ozia au fost toate pedepse pentru păcate anume: și, dacă în general era așa, nu e de mirare că s-a avut atâta grijă să o deosebească de o boală obișnuită, ca nimeni să nu fie privit ca stând sub acest semn extraordinar al nemulțumirii dumnezeiești decât cei care chiar erau așa. 3. Că este o plagă necunoscută acum în lume; ceea ce se numește în mod obișnuit lepră este de o natură cu totul diferită. Aceasta pare să fi fost păstrată ca o pedeapsă anume pentru păcătoșii acelor vremuri și locuri. Evreii au păstrat obiceiurile idolatre pe care le învățaseră în Egipt și de aceea Dumnezeu a pricinuit în mod drept ca aceasta, împreună cu alte boli ale Egiptului, să-i urmeze. Totuși, citim despre Naaman Sirianul, care era lepros, 2 Regi 5:1. 4. Că existau alte erupții pe trup care semănau foarte mult cu lepra, dar nu erau ea, care puteau face un om rănit și dezgustător și totuși nu necurat ceremonial. Pe drept sunt numite trupurile noastre trupuri josnice, care au în ele semințele atâtor boli, prin care viețile atâtor sunt făcute amare pentru ei. 5. Că judecata ei era încredințată preoților. Leproșii erau priviți ca stigmatizați de dreptatea lui Dumnezeu și de aceea a fost lăsat slujitorilor Săi, preoții, care puteau fi presupuși că cunosc cel mai bine semnul Lui, să pronunțe cine erau leproși și cine nu. Toți evreii spun: 'Orice preot, chiar dacă este împiedicat de o meteahnă să slujească la sanctuar, putea fi judecător al leprei, cu condiția ca meteahna să nu fie în ochiul lui. Și putea' (spun ei) 'lua un om obișnuit să-l ajute în cercetare, dar numai preotul trebuia să pronunțe judecata.' 6. Că era o figură a poluării morale a minților oamenilor prin păcat, care este lepra sufletului, întinând conștiința și de care numai Hristos ne poate curăți; căci aici puterea harului Său întrece infinit puterea preoției legale, că preotul putea doar să-l condamne pe lepros (căci prin lege vine cunoașterea păcatului), dar Hristos poate vindeca leprosul, El poate lua păcatul. Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești, ceea ce era mai mult decât puteau face preoții, Matei 8:2. Unii cred că lepra însemna, nu atât de mult păcatul în general, cât o stare de păcat, prin care oamenii sunt despărțiți de Dumnezeu (pata lor nefiind pata copiilor lui Dumnezeu) și păcatul scandalos, pentru care oamenii trebuie să fie excluși din comuniunea credincioșilor. Este o lucrare de mare importanță, dar de mare dificultate, să judeci starea noastră spirituală: toți avem motive să ne suspectăm, fiind conștienți de rănile și petele noastre, dar dacă suntem curați sau necurați este întrebarea. Un om putea avea o crustă (v. 6) și totuși să fie curat: cei mai buni au slăbiciunile lor; dar, după cum existau anumite semne prin care să se știe că era lepră, tot așa există caractere ale celor care sunt în fierea amărăciunii, și lucrarea slujitorilor este să declare judecata leprei și să-i ajute pe cei care se suspectează pe ei înșiși în încercarea stării lor spirituale, iertând sau reținând păcatul. Și de aceea se spune că cheile împărăției cerurilor le sunt date, pentru că ei trebuie să despartă între cel prețios și cel josnic și să judece cine este potrivit ca fiind curat să ia parte la lucrurile sfinte și cine, ca fiind necurat, trebuie să fie oprit de la ele.Apoi el expune regulile specifice după care trebuia să se conducă judecata preotului.
II. Mai multe reguli sunt stabilite aici după care trebuie să se conducă judecata preotului. 1. Dacă rana era doar la suprafața pielii, se putea spera că nu era lepra, v. 4. Dar, dacă era mai adâncă decât pielea, omul trebuia declarat necurat, v. 3. Slăbiciunile care sunt compatibile cu harul nu pătrund adânc în suflet, ci mintea slujește totuși legea lui Dumnezeu, iar omul lăuntric se desfată în ea, Romani 7:22,25. Dar dacă lucrul este cu adevărat mai rău decât pare și cele dinăuntru sunt infectate, cazul este periculos. 2. Dacă rana stă pe loc și nu se răspândește, nu este lepră, v. 4,5. Dar dacă se răspândește mult și continuă să o facă după mai multe inspecții, cazul este rău, v. 7,8. Dacă oamenii nu se înrăutățesc, ci se pune un stop cursului păcatelor lor și stricăciunile lor sunt oprite, se poate spera că se vor îmbunătăți; dar dacă păcatul câștigă teren și ei devin mai răi în fiecare zi, ei coboară panta. 3. Dacă era carne crudă mândră în umflătură, preotul nu mai trebuia să aștepte, era cu siguranță lepră, v. 10,11. Nici nu există un indiciu mai sigur al răutății stării spirituale a unui om decât ridicarea inimii în încredere de sine, încrederea în carne și rezistența la mustrările Cuvântului și la lucrările Duhului. 4. Dacă erupția, oricare ar fi fost, acoperea toată pielea de la cap până la picioare, nu era lepră (v. 12,13); căci era o dovadă că organele vitale erau sănătoase și puternice, iar natura se ajuta astfel singură, aruncând ceea ce era împovărător și vătămător. Există speranță în variolă când apar bine: tot așa, dacă oamenii își mărturisesc liber păcatele și nu le ascund, nu există pericol comparabil cu al celor care își acoperă păcatele. Unii deduc din aceasta că există mai multă speranță pentru cei profani decât pentru ipocriți. Vameșii și desfrânatele au intrat în împărăția cerurilor înaintea cărturarilor și fariseilor. Într-un sens, izbucnirile subite ale patimii, deși destul de rele, nu sunt atât de periculoase ca răutatea ascunsă. Alții deduc că, dacă ne judecăm pe noi înșine, nu vom fi judecați; dacă vedem și recunoaștem că nu este sănătate în noi, nicio sănătate în carnea noastră din pricina păcatului, vom găsi har în ochii Domnului. 5. Preotul trebuie să-și ia timp în a-și face judecata și să nu o dea pripit. Dacă lucrul părea suspect, trebuia să-l închidă pe pacient șapte zile și apoi încă șapte zile, ca judecata lui să fie după adevăr. Aceasta îi învață pe toți, atât pe slujitori cât și pe popor, să nu fie grăbiți în judecățile lor și să nu judece nimic înainte de vreme. Dacă păcatele unora merg înainte la judecată, păcatele altora vin după, și tot așa faptele bune ale oamenilor; de aceea să nu se facă nimic în grabă, 1 Timotei 5:22,24,25. 6. Dacă persoana suspectată era găsită curată, totuși trebuia să-și spele hainele (v. 6), pentru că fusese sub suspiciune și fusese în el ceva ce dădea temei suspiciunii. Chiar și prizonierul care este achitat trebuie să îngenuncheze. Avem nevoie să fim spălați în sângele lui Hristos de petele noastre, chiar dacă nu sunt pete de lepră; căci cine poate spune: Sunt curat de păcat? deși sunt unii care prin har sunt nevinovați de marea fărădelege.Henry explică apoi îndatoririle solemne puse asupra persoanei declarate necurate.
1. El trebuie să se declare astfel, v. 45. Trebuie să se pună în postura unui bocitor și să strige: Necurat, necurat. Lepra nu era în sine un păcat, dar era un semn trist al nemulțumirii lui Dumnezeu și o afecțiune dureroasă pentru cel care era sub ea. Era o ocară pentru numele lui, punea un stop complet afacerilor lui în lume, îl tăia de la conversația cu prietenii și rudele, îl condamna la exil până când era curățit, îl excludea de la sanctuar și era, în efect, ruina a tot ce putea avea mângâiere în această lume. Heman, se pare, fie era lepros, fie face aluzie la condiția melancolică a unui lepros, Psalmul 88:8 etc. El trebuie deci (1) Să se smerească sub mâna puternică a lui Dumnezeu, nu insistând asupra curăției sale când preotul îl declarase necurat, ci justificând pe Dumnezeu și acceptând pedeapsa fărădelegii sale. El trebuie să arate aceasta prin sfâșierea hainelor, descoperirea capului și acoperirea buzei de sus, toate semne ale rușinii și confuziei feței și foarte semnificative pentru acea ură de sine și smerenie de sine care ar trebui să umple inimile pocăiților, al căror limbaj este autojudecata. Astfel trebuie să ne luăm rușinea care ni se cuvine și cu inimi zdrobite să ne numim pe noi înșine cu propriul nostru nume, Necurat, necurat — inimă necurată, viață necurată, necurat prin stricăciune originară, necurat prin fărădelege actuală — necurat și de aceea vrednic să fie exclus pentru totdeauna de la comuniunea cu Dumnezeu și de la orice speranță de fericire în El. Noi toți suntem ca un lucru necurat (Isaia 64:6) — necurat și de aceea pierdut, dacă mila infinită nu intervine. (2) El trebuie să dea avertizare altora să se ferească de a se apropia de el. Oriunde mergea, trebuia să strige celor pe care îi vedea de la distanță: 'Sunt necurat, necurat, feriți-vă să mă atingeți.' Nu că lepra era contagioasă, dar prin atingerea unui lepros se contracta necurăția ceremonială. De aceea, fiecare era preocupat să o evite; și leprosul însuși trebuia să dea de veste despre pericol. Și acesta era tot ce putea face legea, în aceea că era slabă prin carne; ea îl învăța pe lepros să strige: Necurat, necurat, dar Evanghelia a pus un alt strigăt în gurile leproșilor, Luca 17:12,13, unde găsim zece leproși strigând cu glas tare: Isuse, Învățătorule, ai milă de noi. Legea ne arată doar boala noastră; Evanghelia ne arată ajutorul nostru în Hristos.
Considerați
Gândește
Henry încheie secțiunea prin a scoate în evidență sensul spiritual al sănătății în credință.
II. O marcă anume pusă pe lepră dacă vreodată apărea într-un cap chel: Plaga este în capul lui, este cu totul necurat, v. 44. Dacă lepra păcatului a cuprins capul, dacă judecata este stricată și principii rele care susțin și sprijină practici rele sunt îmbrățișate, este o necurăție desăvârșită, de la care puțini sunt vreodată curățiți. Sănătatea în credință ține lepra departe de cap și mântuiește conștiința de a fi naufragiată.
Răspunde
1. Unde vezi cel mai ușor diferența dintre înfățișarea exterioară și condiția lăuntrică în propria ta viață?
2. Cum ar putea inspecțiile repetate din aceste capitole să încurajeze răbdarea atunci când îți examinezi starea spirituală?
3. În ce feluri mai modelează și astăzi strigătul leprosului 'Necurat, necurat' felul în care te apropii de Dumnezeu?
Roagă-te
Tată milostiv, pe măsură ce citim despre inspectarea atentă a leprei de către preoți în Leviticul 13, cercetează inimile noastre și descoperă fiecare pată ascunsă a păcatului. Curățește-ne deplin prin lucrarea împlinită a lui Hristos, care singur poate declara curat pe cel necurat și ne poate readuce la părtășia cu Tine. Prin Duhul Tău, păstrează-ne smeriți, cinstiți și gata să strigăm după milă până în ziua aceea când orice urmă de întinare va fi dispărută. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →