← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Ps 59-60 — cu Matei Henry

Psalmii 59-60Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Psalmii 59 și 60 ne invită în inima unui credincios care se confruntă cu o opoziție neîncetată, dar refuză să abandoneze comuniunea cu Dumnezeu. În aceste capitole Henry urmărește mișcarea lui David de la strigăte urgente pentru salvare la așteptarea încrezătoare a vindecării divine. Reflecțiile sale ne amintesc că fiecare încercare poate deveni o ocazie pentru o încredere mai profundă și o mărturie mai clară. Pe măsură ce urmăm îndrumarea lui Henry descoperim cum lamentațiile antice încă modelează propriile noastre rugăciuni și laude astăzi. Cuvintele sale ne întăresc sufletele când dușmanii par să se înmulțească și speranța pare îndepărtată.
Citește
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi Psalmii 59 și 60 încet, permițând rugăminților crude ale psalmistului și cântărilor finale de triumf să răsune în duhul tău. Observă imaginea repetată a dușmanilor care pândesc ca niște câini și întoarcerea constantă către Dumnezeu ca scut și putere. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a reveni la perspectivele lui Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a detalia ocazia specifică care a determinat acest psalm. Titlul acestui psalm ne informează în mod deosebit despre ocazia în care a fost scris; a fost atunci când Saul a trimis o parte din garda sa să înconjoare casa lui David noaptea, ca să-l prindă și să-l omoare; avem povestea în 1 Sam. xix. 11. Era atunci când ostilitățile sale împotriva lui David abia începuseră și el scăpase cu puțin timp înainte de sulița lui Saul. Aceste prime izbucniri ale răutății lui Saul nu puteau decât să-l tulbure pe David și să fie atât de dureroase cât și înspăimântătoare, și totuși el și-a menținut comuniunea cu Dumnezeu și o astfel de liniște a minții încât nu a fost niciodată în afara stării potrivite pentru rugăciune și laude; fericiți sunt cei a căror legătură cu cerul nu este interceptată sau întreruptă de grijile, durerile, temerile sau de orice grabă (fie exterioară fie interioară) a unei stări încercate. În aceste versete, El continuă să examineze rugămințile stăruitoare ale lui David pentru protecție divină. I. David se roagă să fie eliberat din mâinile dușmanilor săi și ca planurile lor crude împotriva lui să fie zădărnicite (v. 1, 2): 'Eliberează-mă de dușmanii mei, Dumnezeule! Tu ești Dumnezeu și poți să mă eliberezi, Dumnezeul meu, sub a cărui protecție m-am pus; și mi-ai promis să fii un Dumnezeu atotsuficient și de aceea, în cinste și credincioșie, mă vei elibera. Pune-mă sus, în afara razei puterii și răutății celor ce se ridică împotriva mea și deasupra fricii de ea. Fă-mă în siguranță și să mă văd astfel, în siguranță și liniștit, în siguranță și mulțumit. O, eliberează-mă! și mântuiește-mă.' El strigă ca unul gata să piară și care și-a îndreptat privirea doar către Dumnezeu pentru mântuire și eliberare. El se roagă (v. 4): 'Trezește-Te să mă ajuți, ia cunoștință de cazul meu, privește-l cu ochi de milă și exercită-Ți puterea pentru alinarea mea.' Astfel, ucenicii, în furtună, L-au trezit pe Hristos, zicând: Învățătorule, mântuiește-ne, pierim. Și astfel ar trebui să ne rugăm cu stăruință zilnic să fim apărați și eliberați de dușmanii noștri spirituali, ispitele lui Satan și stricăciunile propriilor noastre inimi, care luptă împotriva vieții noastre spirituale. Henry subliniază apoi apelul psalmistului la propria nevinovăție în mijlocul persecuției. 3. El pledează nevinovăția sa, nu față de Dumnezeu (niciodată nu a ezitat să se recunoască vinovat înaintea Lui), ci față de prigonitorii săi; ceea ce i-au imputat era cu totul fals și nici nu a spus sau făcut vreodată ceva care să merite un asemenea tratament din partea lor (v. 3): 'Nu pentru fărădelegea mea, nici pentru păcatul meu, Doamne! Tu știi, care știi toate lucrurile.' Și iarăși (v. 4), fără vina mea. Observă, (1.) Nevinovăția celor evlavioși nu îi va feri de răutatea celor răi. Cei ce sunt nevinovați ca porumbeii, totuși, din pricina lui Hristos, sunt urâți de toți oamenii, ca și cum ar fi vătămători ca șerpii și supuși în consecință. (2.) Deși nevinovăția noastră nu ne va feri de necazuri, totuși ne va susține și mângâia mult sub necazurile noastre. Mărturia conștiinței noastre pentru noi că ne-am purtat bine față de cei ce se poartă rău cu noi va fi foarte mult bucuria noastră în ziua răului. (3.) Dacă suntem conștienți de nevinovăția noastră, putem face apel cu umilă încredere la Dumnezeu și să-L rugăm să pledeze cauza noastră vătămată, ceea ce El va face la timpul potrivit.
Considerați

Consideră

Henry continuă arătând hotărârea lui David de a aștepta pe Dumnezeu și de a-L lăuda. I. El hotărăște să aștepte pe Dumnezeu (v. 9): 'Din pricina puterii Lui' (fie puterea dușmanilor săi, a cărei frică l-a alungat la Dumnezeu, fie din pricina puterii lui Dumnezeu, a cărei nădejde l-a atras la Dumnezeu) 'voi aștepta pe Tine, cu o dependență credincioasă de Tine și încredere în Tine.' Este înțelepciunea și datoria noastră, în vremuri de primejdie și dificultate, să așteptăm pe Dumnezeu; căci El este apărarea noastră, locul nostru înalt, în care vom fi în siguranță. El nădăjduiește, 1. Că Dumnezeu va fi pentru el un Dumnezeu al milei (v. 10): 'Dumnezeul milei mele mă va întâmpina cu binecuvântările bunătății Sale și darurile milei Sale, va întâmpina temerile mele, va întâmpina rugăciunile mele și va fi mai bun cu mine decât propriile mele așteptări.' Este foarte mângâietor pentru noi, în rugăciune, să privim la Dumnezeu nu numai ca Dumnezeul milei, ci ca Dumnezeul milei noastre, autorul a tot binele din noi și dătătorul a tot binele pentru noi. Orice milă este în Dumnezeu, este pusă deoparte pentru noi și este gata să fie revărsată asupra noastră. Pe drept psalmistul numește mila lui Dumnezeu mila sa, căci toate binecuvântările noului legământ sunt numite milele sigure ale lui David (Isa. lv. 3); și ele sunt sigure pentru toată sămânța. 2. Că El va fi pentru prigonitorii săi un Dumnezeu al răzbunării. Așteptarea sa de aceasta o exprimă parțial prin profeție și parțial prin cerere, care ajung la același lucru; căci rugăciunea sa ca să fie așa echivalează cu o profeție că va fi așa. Sunt mai multe lucruri pe care le prezice despre dușmanii săi sau observatorii săi, care căutau prilejuri împotriva lui și ocazie să-i facă rău, în toate acestea el își va vedea dorința, nu o dorință pasională sau răzbunătoare, ci o dorință credincioasă asupra lor, v. 10. (1.) El prevede că Dumnezeu îi va expune disprețului, așa cum se făcuseră de fapt ridicoli, v. 8. 'Ei cred că Dumnezeu nu îi aude, nu îi bagă în seamă; dar Tu, Doamne, vei râde de ei pentru nebunia lor, de a crede că Cel ce a sădit urechea nu va auzi, și nu numai pe ei, ci și pe toate celelalte popoare păgâne care trăiesc fără Dumnezeu în lume, îi vei avea în derâdere.' Observă, Ateii și prigonitorii sunt vrednici să fie râși și ținuți în derâdere. Vezi Ps. ii. 4; Prov. i. 26; Isa. xxxvii. 22. (2.) Că Dumnezeu îi va face monumente statornice ale dreptății Sale (v. 11): Nu-i ucide; să nu fie uciși de-a dreptul, ca nu cumva poporul meu să uite. Dacă execuția este făcută repede, impresiile ei nu vor fi adânci și de aceea nu vor fi durabile, ci se vor șterge repede. Distrugerile rapide îi sperie pe oameni pentru moment, dar sunt uitate repede, din care cauză se roagă ca aceasta să fie treptată: 'Împrăștie-i prin puterea Ta și lasă-i să poarte cu ei, în rătăcirile lor, astfel de semne ale nemulțumirii lui Dumnezeu care să răspândească vestea pedepsei lor în toate părțile țării.' Astfel, Cain însuși, deși ucigaș, nu a fost ucis, ca nu cumva răzbunarea să fie uitată, ci a fost condamnat să fie fugar și vagabond. Observă, Când credem că judecățile lui Dumnezeu vin încet asupra păcătoșilor, trebuie să concluzionăm că Dumnezeu are scopuri înțelepte și sfinte în procedurile treptate ale mâniei Sale. 'Împrăștie-i astfel încât să nu se mai unească niciodată să facă rău, coboară-i, Doamne, scutul nostru!' Dacă Dumnezeu și-a asumat protecția poporului Său ca scut al lor, El va umili și va înjosi cu siguranță pe toți cei ce luptă împotriva lor. (3.) Că ar putea fi tratați după meritele lor (v. 12): Pentru păcatul gurii lor, chiar pentru cuvintele buzelor lor (căci fiecare cuvânt pe care îl rostesc are păcat în el), pentru aceasta să fie prinși în mândria lor, chiar pentru blestemarea altora și a lor înșiși (un păcat la care era supus Saul, 1 Sam. xiv. 28, 44) și minciună. Observă, Este multă răutate în păcatele limbii, mai mult decât se crede de obicei. Observă, mai departe, Blestemul, minciuna și vorbirea mândră sunt unele dintre cele mai rele păcate ale limbii; și omul acela este cu adevărat nenorocit pe care Dumnezeu îl tratează după meritele acestora, făcând ca propria lui limbă să cadă asupra lui. (4.) Că Dumnezeu S-ar glorifica pe Sine, ca Dumnezeu și Împărat al lui Israel, în distrugerea lor (v. 13): 'Consumă-i în mânie, consumă-i; adică, urmărește-i cu o judecată după alta, până vor fi nimiciți cu totul; lasă-i să fie simțitor, dar treptat, risipiți, ca ei înșiși, în timp ce sunt în consumare, să cunoască, și ca cei ce stau deoparte să tragă de asemenea această concluzie din ea, Că Dumnezeu stăpânește în Iacov până la marginile pământului.' Saul și partida sa cred că vor stăpâni și vor duce totul înaintea lor, dar vor fi făcuți să știe că este Unul mai mare decât ei, că este Unul care îi stăpânește și îi va stăpâni. Scopul judecăților lui Dumnezeu este să convingă pe oameni că Domnul domnește, că Își împlinește propriile sfaturi, dă lege tuturor creaturilor și dispune toate lucrurile spre slava Sa proprie, astfel încât cei mai mari dintre oameni sunt sub controlul Lui și El face ce vrea cu ei. El stăpânește în Iacov; căci acolo Își ține curtea; acolo este cunoscut și numele Lui este mare. Dar El stăpânește până la capătul pământului; căci toate națiunile sunt în teritoriile împărăției Sale. El stăpânește până la marginile pământului, chiar peste cei ce nu Îl cunosc, dar El stăpânește pentru Iacov (așa se poate citi); El are un ochi la binele Bisericii Sale în guvernarea lumii; administrările acelei guvernări, chiar până la marginile pământului, sunt pentru Iacov, slujitorul Său, și pentru Israel, alesul Său, Isa. xlv. 4. (5.) Că ar face ca păcatul lor să fie pedeapsa lor, v. 14, compară v. 6. Păcatul lor a fost vânătoarea lui David ca să facă pradă din el; pedeapsa lor ar fi că ar fi reduși la o sărăcie extremă încât să vâneze după hrană ca să-și satisfacă foamea și să nu o găsească așa cum nu l-au găsit pe David. Astfel ar fi ei, nu uciși deodată, ci împrăștiați (v. 11) și treptat consumați (v. 13); cei ce mor de foame mor încet și se simt murind, Lam. iv. 9. El prezice că vor fi forțați să cerșească pâinea de la ușă la ușă. [1.] Că ar face-o cu cel mai mare regret și reticență imaginabilă. Să cerșească le este rușine (ceea ce face pedeapsa și mai mare pentru ei) și de aceea o fac seara, când începe să se întunece, ca să nu fie văzuți, la timpul când alte fiare de pradă ies, Ps. civ. 20. [2.] Că totuși ar fi foarte gălăgioși și zgomotoși în plângerile lor, care ar proveni dintr-o mare indignare față de condiția lor, pe care nu o pot reconcilia în niciun grad cu ei înșiși: Vor face zgomot ca un câine. Când erau în căutarea lui David făceau zgomot ca un câine mânios mârâind și lătrând; acum, când sunt în căutarea hranei, vor face zgomot ca un câine flămând urlând și jelind. Cei ce se pocăiesc de păcatele lor se întristează, când sunt în necaz, ca porumbeii; cei ale căror inimi sunt împietrite fac zgomot, când sunt în necaz, ca câinii, ca un taur sălbatic în plasă, plin de furia Domnului. Vezi Os. vii. 14, Nu au strigat către Mine cu inima lor când au urlat în paturile lor după grâne și vin. [3.] Că vor întâlni puțină alinare, dar inimile oamenilor vor fi foarte împietrite față de ei, astfel încât vor umbla împrejurul cetății și vor rătăci în sus și în jos după hrană (v. 15) și nu vor obține nimic decât prin insistență (conform citirii noastre marginale, Dacă nu sunt mulțumiți, vor rămâne toată noaptea), astfel încât ceea ce le dau oamenii nu este cu bunăvoință, ci doar ca să scape de ei, ca nu cumva prin venirea lor continuă să-i obosească. [4.] Că vor fi nesățioși, ceea ce este cea mai mare nenorocire într-o condiție săracă. Sunt câini lacomi care nu se pot sătura niciodată (Isa. lvi. 11) și se supără dacă nu sunt mulțumiți. Un om mulțumit, dacă nu are ce ar vrea, totuși nu se supără, nu se ceartă cu Providența, nici nu se frământă în sine; dar cei al căror dumnezeu este pântecele lor, dacă acesta nu este umplut și poftele lui satisfăcute, se ceartă atât cu Dumnezeu cât și cu ei înșiși. Nu sărăcia, ci nemulțumirea face pe om nefericit.
Răspunde
Unde în presiunile tale actuale ai nevoie cel mai mult să ecou strigătul lui David pentru eliberare? Cum ar putea amintirea nevinovăției tale înaintea altora, în timp ce îți recunoști nevoia înaintea lui Dumnezeu, să te întărească astăzi? Ce promisiune a stăpânirii lui Dumnezeu te-ar putea muta de la plângere la cântare încrezătoare?
Roagă-te
Dumnezeule credincios, învață-ne din modelul lui David să aducem fiecare amenințare direct la Tine. Când dușmanii ne înconjoară și acuzațiile zboară, ancorează-ne în adevărul că Tu vezi și aperi pe cei nevinovați. Formează în noi o așteptare răbdătoare care așteaptă mila Ta înainte ca răspunsul să vină și transformă suspinele noastre în cântări de dimineață care vestesc puterea Ta și dragostea Ta statornică. Fie ca viețile noastre să arate că Tu domnești peste fiecare neam și peste fiecare luptă ascunsă, de dragul lui Isus. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →