Eterniseed › Curriculum › Iacov
Prietenia cu lumea: Mândria, aburul vieții și apropierea de Dumnezeu
Deschidere
Capitolul al patrulea din Iacov diagnostichează rădăcina de sub fiecare ceartă: 'De unde vin războaiele și certurile între voi? Nu vin ele oare de aici, din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?' Fericitul Teofilact citește aceasta nu ca o acuză împotriva bătăușilor de stradă, ci ca o condamnare spirituală a învățătorilor mincinoși și a creștinilor lumești ale căror dorințe dezordonate nasc conflict în suflet și în Biserică. El aude pe Iacov vorbind despre ucideri și adulterii care nu sunt trupești, ci spirituale — uciderea propriului suflet, infidelitatea unei inimi căsătorite cu lumea. Căci 'prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu', iar Teofilact trasează linia cu o claritate aspră: există două obiecte pe care oamenii le iubesc, Dumnezeu și lumea, și 'atenția produce iubire, iar neglijarea, ură'. La baza a tot stă mândria — 'răutatea umflată la maximum' — împotriva căreia Dumnezeu Însuși intră în luptă, căci 'Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți'. Capitolul se încheie dezumflând orice laudă cu o singură imagine: viața noastră este un abur care apare pentru puțin timp și apoi dispare.
Citește
Citește Iacov 4 — 'de unde vin războaiele și certurile între voi? Nu vin ele oare de aici, din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?'; 'cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca să cheltuiți pe poftele voastre'; 'preacurvari și preacurve! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu?'; 'Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți'; 'supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi'; 'apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; și curățiți-vă inimile, voi, cei cu două feluri de gândire'; 'smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța'; 'nu vorbiți de rău unul pe altul, fraților… este un singur Dătător de Lege… cine ești tu care judeci pe altul?'; prezumția 'astăzi sau mâine vom merge într-o cetate… și vom câștiga'; 'nu știți ce va fi mâine. Căci ce este viața voastră? Este doar un abur'; 'în loc de aceasta ar trebui să spuneți: Dacă Domnul va voi, vom trăi și vom face aceasta sau aceea'; și 'celui care știe să facă binele și nu-l face, lui îi este păcat.'
Studiu
Studiază
Teofilact citește 'uciderile' și 'războaiele' din capitol în mod spiritual, ca rod al dorinței dezordonate care nu-și atinge niciodată scopul:
Uciderea și invidia, certarea și războiul, nu sunt fapte bune; de aceea nu ating ceea ce urmăresc.Boala mai adâncă este adulterul sufletului — părăsirea lui Dumnezeu pentru lume:
Prin 'lume' înțelege aici întreaga viață materială ca mamă a stricăciunii; cel ce se împărtășește de ea îndată devine vrăjmaș al lui Dumnezeu. Iar mecanismul este simplu și inexorabil, căci sufletul nu poate iubi amândouă deodată:
căci atenția produce iubire, iar neglijarea, ură.Orice la care dăm atenție, ajungem să iubim; orice neglijăm, ajungem să urâm. Astfel, prietenia cu lumea nu este o preferință inofensivă, ci o întoarcere a afecțiunilor departe de Dumnezeu Însuși.
Considerați
Cugetă
Sub această lume Teofilact găsește patima ei stăpânitoare: mândria. El o definește cu precizia unui medic care numește o boală:
Mândria este răutatea umflată la maximum, dar este distinctă de îngâmfare.Împotriva ei Dumnezeu Se așază în rânduri — 'Dumnezeu se împotrivește celor mândri' — și deoarece ne împotrivim dușmanilor, cei mândri sunt socotiți printre vrăjmașii lui Dumnezeu. Totuși Teofilact echilibrează avertismentul cu nădejde, căci opusul ei este la îndemână în mod liber — modestia sau smerenia, spune el, direct opusă mândriei, este un mare bine, iar însăși exercitarea ei ridică pe cel ce o dobândește la înălțime duhovnicească. Cugetă, de asemenea, cum citește el mustrarea capitolului la adresa planificării prezumțioase — 'vom merge într-o cetate… și vom câștiga'. Iacov nu desființează libertatea noastră, spune Teofilact:
El nu distruge voința liberă, ci arată că nu totul depinde de omul însuși. Putem alerga și face negoț și munci, dar sporirea este darul lui Dumnezeu, primit cu cuvintele 'Dacă Domnul va voi'.
Răspunde
Iacov străpunge orice laudă cu o observație liniștită, iar Teofilact insistă asupra ei: Apostolul arată deșertăciunea vieții noastre și ne face de rușine pentru că ne petrecem întreaga viață în deșertăciune. Viața noastră este 'doar un abur, care apare pentru puțin timp și apoi dispare' — o ceață pe care soarele dimineții o dizolvă. Pune aceasta în contrast cu cetatea pe care o planificăm atât de încrezători să o cucerim 'astăzi sau mâine'. Cât de mult din strădania ta este cheltuit, după cum spune Teofilact, 'pe răul trecător'? Capitolul oferă singura vindecare care ajunge la rădăcină: nu o mai bună administrare de sine, ci o schimbare de loialitate. 'Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.' 'Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; și curățiți-vă inimile, voi, cei cu două feluri de gândire.' 'Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.' Așadar, în această săptămână, numește prietenia cu lumea care a devenit în tăcere vrăjmășie cu Dumnezeu. Împotrivește-te diavolului și el va fugi. Supune-ți planurile voii Domnului. Și amintește-ți că a ști binele și a nu-l face este el însuși păcat — căci aburul nu durează mult, iar ziua de a face binele este acum.
Roagă-te
Doamne Dumnezeule, care dai mai mult har și care Te împotrivești celor mândri, dar dai har celor smeriți: cercetează în noi poftele care se luptă în mădularele noastre și nasc războaie și certuri în suflet. Izbăvește-ne de prietenia cu lumea, care este vrăjmășie cu Tine; căci oricine ar vrea să fie prieten cu lumea este făcut vrăjmașul Tău, iar lumea nu este decât mama stricăciunii. Întoarce atenția noastră înapoi la Tine, care singur ești vrednic de toată iubirea noastră, știind că atenția produce iubire și neglijarea produce ură. Dezbracă de la noi mândria, acea răutate umflată la maximum, împotriva căreia Tu Însuți intri în luptă; și îmbracă-ne în schimb în smerenie, marele bine care îi este cu adevărat opus, ca, fiind smeriți în ochii Tăi, să fim înălțați de Tine. Învață-ne să ne supunem Ție și să ne împotrivim diavolului, ca el să fugă de la noi; să ne apropiem de Tine, ca Tu să Te apropii de noi; să ne curățim mâinile și să ne curățim inimile cu două feluri de gândire. Și pune-ne în minte cât de scurtă este viața noastră — un abur care apare pentru puțin timp și apoi dispare — ca să încetăm a ne lăuda cu ziua de mâine și să învățăm să spunem în toate 'Dacă Domnul va voi, vom trăi și vom face aceasta sau aceea.' Dă-ne nu numai să cunoaștem binele, ci să-l și facem, cât mai este încă zi; căci Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinarea, Părinte, Fiu și Duh Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →