Eterniseed › Curriculum › Apologia Confesiunii de la Augsburg
Apologia — Despre Pocăință — Cartea Concordiei
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm spre Apologia Confesiunii de la Augsburg, în mod special articolul său Despre Pocăință. Scrisă în apărarea Confesiunii de la Augsburg, această parte a Confesiunilor Luterane clarifică modul în care păcătoșii primesc iertarea după botez. Ea înfruntă erorile care întunecă lucrarea lui Hristos și redă mângâierea Evangheliei conștiințelor înspăimântate. Prin deosebirea căinței de credința mântuitoare, Apologia păzește articolul principal al doctrinei creștine. Expunerea sa atentă rămâne vitală pentru orice cititor luteran care caută pacea cu Dumnezeu prin promisiunea lui Hristos singur.
Citește
Citire
Citiți articolul complet Despre Pocăință din Apologia Confesiunii de la Augsburg. Textul se întemeiază mai ales pe Luca 24:47, Romani 5:1, Romani 10:17 și pe numeroși psalmi care descriu spaimele conștiinței. Pe măsură ce citiți, observați cum Confesiunea îndreaptă în mod constant inimile înspăimântate spre promisiunea iertării de dragul lui Hristos, mai degrabă decât spre faptele sau simțămintele omenești.
Studiu
Confesiunea începe prin a aborda tăgăduirea credinței de către Confutare.
În Articolul al doisprezecelea ei aprobă prima parte, în care noi arătăm că cei care au căzut după botez pot dobândi iertarea păcatelor oricând și ori de câte ori se întorc. Ei condamnă a doua parte, în care spunem că părțile pocăinței sunt căința și credința [o inimă pocăită, zdrobită, și credința, anume că primesc iertarea păcatelor prin Hristos]. [Ascultați acum ce este ceea ce tăgăduiesc potrivnicii.] Ei [fără rușine] tăgăduiesc că credința este a doua parte a pocăinței. Ce să facem aici, o, Carol, împărate nebiruit? Însăși glasul Evangheliei este acesta, că prin credință dobândim iertarea păcatelor. [Acest cuvânt nu este cuvântul nostru, ci glasul și cuvântul lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.] Acest glas al Evangheliei îl condamnă scriitorii Confutării. Noi, deci, nu putem în niciun chip să consimțim la Confutare. Nu putem condamna glasul Evangheliei, atât de mântuitor și plin de mângâiere. Ce altceva este tăgăduirea că prin credință dobândim iertarea păcatelor decât a trata cu dispreț sângele și moartea lui Hristos?Apoi își expune propria poziție cu privire la părțile pocăinței.
Pentru a elibera, așadar, conștiințele evlavioase din aceste labirinturi ale sofiștilor, am atribuit pocăinței [sau întoarcerii] aceste două părți, anume căința și credința. Dacă cineva dorește să adauge o a treia, anume roade vrednice de pocăință, adică o schimbare a întregii vieți și a caracterului spre mai bine [fapte bune care vor și trebuie să urmeze întoarcerii], nu vom face nicio împotrivire. Din căință despărțim acele discuții deșarte și nesfârșite, privitoare la când ne mâhnim din dragoste de Dumnezeu și când din frica de pedeapsă. [Căci acestea nu sunt decât simple cuvinte și o vorbărie zadarnică a unor persoane care n-au trăit niciodată starea de spirit a unei conștiințe înspăimântate.] Dar spunem că căința este adevărata spaimă a conștiinței, care simte că Dumnezeu este mâniat din pricina păcatului și care se întristează că a păcătuit.În continuare prezintă credința în Hristos ca a doua parte a pocăinței.
Așadar, adăugăm ca a doua parte a pocăinței, Despre Credința în Hristos, că în aceste spaime Evanghelia despre Hristos trebuie să fie înfățișată conștiințelor, în care Evanghelie iertarea păcatelor este făgăduită în mod liber cu privire la Hristos. De aceea, ele trebuie să creadă că de dragul lui Hristos păcatele le sunt iertate în mod liber. Această credință înveselește, susține și înviorează pe cel zdrobit, după Romani 5:1: Fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu. Această credință dobândește iertarea păcatelor. Această credință îndreptățește înaintea lui Dumnezeu, după cum mărturisește același pasaj: Fiind îndreptățiți prin credință. Această credință arată deosebirea dintre căința lui Iuda și a lui Petru, a lui Saul și a lui David. Căința lui Iuda sau a lui Saul nu folosește la nimic, pentru că la ea nu se adaugă această credință, care apucă iertarea păcatelor, dăruită ca un dar de dragul lui Hristos. Prin urmare, căința lui David sau a lui Petru folosește, pentru că la ea se adaugă credința, care apucă iertarea păcatelor acordată de dragul lui Hristos. Nici dragostea nu este prezentă înainte ca împăcarea să fi fost făcută prin credință.Mai departe arată că Scriptura însăși unește aceste două părți.
Dar deoarece Confutarea ne condamnă pentru că am atribuit aceste două părți pocăinței, trebuie să arătăm că [nu noi, ci] Scriptura le exprimă pe acestea ca părți principale în pocăință sau întoarcere. Căci Hristos zice, Matei 11:28: Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Aici sunt două membre. Osteneala și povara înseamnă căința, neliniștea și spaimele păcatului și ale morții. A veni la Hristos înseamnă a crede că păcatele sunt iertate de dragul lui Hristos; când credem, inimile noastre sunt înviate de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Hristos. Aici, deci, sunt aceste două părți principale, căința și credința. Și în Marcu 1:15 Hristos zice: Pocăiți-vă și credeți Evanghelia, unde în primul membru El osândește păcatele; în cel din urmă ne mângâie și arată iertarea păcatelor. Căci a crede Evanghelia nu este acea credință generală pe care o au și diavolii [nu este doar a crede istoria Evangheliei], ci în sensul propriu înseamnă a crede că iertarea păcatelor a fost acordată de dragul lui Hristos. Căci aceasta este descoperită în Evanghelie.
Considerați
Considerare
Confesiunea încheie arătând cum întreaga Scriptură este împărțită între aceste două lucrări ale lui Dumnezeu.
Căci cele două lucrări principale ale lui Dumnezeu în oameni sunt acestea: a înspăimânta și a îndreptăți și a învia pe cei care au fost înspăimântați. În aceste două lucrări a fost împărțită toată Scriptura. O parte este Legea, care arată, mustră și osândește păcatele. Cealaltă parte este Evanghelia, adică făgăduința harului dăruit în Hristos, și această făgăduință este repetată neîncetat în toată Scriptura, fiind mai întâi dată lui Adam [Voi pune vrăjmășie, etc., Geneza 3:15, apoi patriarhilor; apoi, și mai limpede vestită de profeți; în cele din urmă, propovăduită și înfățișată printre iudei de Hristos și răspândită peste toată lumea de apostoli. Căci toți sfinții au fost îndreptățiți prin credința în această făgăduință, și nu prin propria lor zdrobire sau căință.
Răspunde
Răspuns
Unde cauți cel mai adesea pacea când conștiința ta este tulburată? Cum se deosebește promisiunea iertării de dragul lui Hristos de încrederea în propria ta căință sau în faptele tale? În ce feluri ar putea acest articol să-ți întărească folosirea zilnică a Spovedaniei și a Absoluțiunii?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, prin glasul Evangheliei Tale dai iertare tuturor celor care cred. Ferește-ne de orice rătăcire care ne-ar întoarce ochii de la crucea Ta spre propria noastră întristare sau strădanie. Dă-ne ca zilnic să auzim absoluțiunea ca fiind propriul Tău cuvânt din cer și să ne odihnim conștiințele pe promisiunea că păcatele sunt iertate numai de dragul Tău. Întărește credința noastră în mijlocul oricărei spaime, ca să trăim înaintea Ta în pacea care întrece orice înțelegere. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →