Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 41-42 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Geneza 41-42 ne invită în căile misterioase în care Dumnezeu lucrează prin vise, întârzieri și promovări neașteptate. Calvin arată cum Domnul pregătește atât pe Faraon cât și pe Iosif pentru un timp de foamete care va păstra multe vieți, inclusiv familia legământului. Atenția sa atentă la text dezvăluie un Dumnezeu care nu este niciodată inactiv, chiar și atunci când slujitorii săi așteaptă în obscuritate. Pe măsură ce studiem aceste capitole împreună, perspectivele lui Calvin ne ajută să vedem providența divină la lucru în spatele evenimentelor umane. Fie ca această lecție să ne întărească încrederea în Cel care rânduiește toate lucrurile spre binele poporului său.
Citește
Astăzi citim Geneza 41 și 42, unde visele tulburătoare ale Faraonului pregătesc scena pentru eliberarea lui Iosif din închisoare și ridicarea sa la putere. Capitolele urmăresc împlinirea promisiunilor anterioare în anii de așteptare și începutul foametei care va pune la încercare pe frații lui Iosif. Ascultă mâna statornică a lui Dumnezeu care îndrumă fiecare detaliu.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a reflecta asupra celor doi ani întregi de așteptare înaintea viselor Faraonului.
1. La sfârșitul a doi ani întregi [154] Ce anxietate a apăsat mintea omului sfânt în acest timp, fiecare dintre noi poate presupune din propriul sentiment; căci suntem atât de sensibili și efeminați, încât abia putem suporta să fim amânați pentru un timp scurt. Domnul și-a exercitat slujitorul nu numai printr-o întârziere de lungă durată, ci și printr-un alt fel de ispită, deoarece i-a luat toate temeiurile omenești de speranță: de aceea Moise pune 'ani de zile' pentru ani compleți și plini. Ca să înțelegem mai bine natura invincibilă a fortitudinii sale, trebuie să observăm și cursul întortocheat al providenței divine, despre care am vorbit, și prin care Iosif a fost condus până când a ajuns la cunoștința regelui. În visul regelui, este demn de observat în primul rând că Dumnezeu uneori binevoiește să-și prezinte oracolele chiar și oamenilor necredincioși și profani. A fost cu siguranță o onoare singulară să fie instruit despre un eveniment viitor cu paisprezece ani: căci cu adevărat voia lui Dumnezeu a fost manifestată Faraonului, exact ca și cum ar fi fost învățat prin cuvânt, cu excepția faptului că interpretarea trebuia căutată în altă parte. Și deși Dumnezeu își concepe cuvântul în special pentru Biserică, totuși nu trebuie considerat absurd că uneori admite chiar și pe străini în școala sa, deși pentru un scop inferior. Doctrina care duce la speranța vieții veșnice aparține Bisericii; în timp ce copiii acestei lumi sunt învățați doar, incidental, despre starea vieții prezente. Dacă observăm această distincție, nu ne vom mira că unele oracole sunt comune oamenilor profani și păgâni, deși Biserica posedă doctrina spirituală a vieții, ca tezaur al propriei sale moșteniri. Faptul că un alt vis a urmat primului a apărut din două cauze; căci Dumnezeu a intenționat atât să trezească mintea Faraonului la o cercetare mai diligentă, cât și să adauge mai multă lumină unei viziuni care era obscură. Pe scurt, el urmează același curs în acest vis pe care îl face în metoda sa zilnică de procedură; căci repetă a doua oară ceea ce a livrat înainte și uneori inculcă și mai frecvent, nu numai ca doctrina să pătrundă mai adânc în inimile oamenilor și astfel să-i afecteze mai mult; ci și ca să o facă mai familiară minților lor. Faptul că prin al doilea vis Dumnezeu a intenționat să ilustreze mai pe deplin ceea ce era obscur în primul, apare din faptul că figura folosită era mai potrivită subiectului revelat. La început, Faraonul a văzut vaci grase devorate de unele slabe. Aceasta nu prefigura atât de clar cei șapte ani de abundență și tot atâția ani de lipsă în grâne și alte semințe, ca viziunea spicelor de grâu: căci similitudinea, în acest din urmă caz, se potrivește mai bine cu lucrul reprezentat.Calvin examinează apoi spiritul tulburat al Faraonului și întoarcerea sa la magicieni.
8. Dimineața spiritul său a fost tulburat. O înțepătură a rămas în inima Faraonului, ca să știe că avea de-a face cu Dumnezeu; căci această anxietate era ca un sigiliu interior al Duhului lui Dumnezeu, pentru a da autenticitate visului; deși Faraon merita să fie lipsit de avantajul acestei revelații, când a recurs la magicieni și ghicitori, care obișnuiau să transforme adevărul lui Dumnezeu într-o minciună. [155] A fost convins printr-un impuls secret că visul trimis de Dumnezeu prevestea ceva important; dar caută impostori, care ar întuneca, prin sofismele lor, lumina aprinsă divin; și este nebunia minții omenești să-și adune conducători și învățători ai erorii. Fără îndoială că îi credea profeți adevărați; dar pentru că închide voluntar ochii și se grăbește în cursă, opinia sa falsă nu formează o scuză suficientă pentru el; altfel oamenii, prin simpla închidere a ochilor, ar putea avea un pretext plauzibil pentru a-l batjocori pe Dumnezeu cu impunitate: și vedem că mulți caută protecție pentru ei înșiși în acea ignoranță grosolană în care se implică în mod conștient și intenționat. Faraonul, prin urmare, pe cât a putut, s-a privat de beneficiul profeției, căutând magicieni ca interpreți ai ei. Așa vedem că se întâmplă zilnic că mulți pierd adevărul, pentru că fie aduc un nor peste ei prin propria lor indolență, fie prind prea repede invenții false și spurcate. Dar pentru că Domnul ar fi vrut, la acel moment, să ajute regatul Egiptului, l-a tras pe Faraon înapoi, ca prin forță principală, din eroarea sa.Calvin arată apoi pe Iosif îndreptând tot creditul pentru interpretare numai către Dumnezeu.
15. Și Faraonul a zis lui Iosif. Vedem că Faraonul se oferă ca ucenic lui Iosif, fiind convins, prin declarația paharnicului, că este un profet al lui Dumnezeu. Aceasta este, într-adevăr, o smerenie constrânsă; dar este consemnată în mod expres, pentru ca, atunci când ni se oferă ocazia de a învăța [157], să nu refuzăm să onorăm cu reverență darurile Duhului. Acum, deși Iosif, referindu-l pe Faraon la Dumnezeu, pare să nege că el însuși urmează să interpreteze visul, totuși răspunsul său se referă la un punct diferit: căci, pentru că știa că vorbește cu un păgân dependent de superstiții, dorește, mai presus de toate, să atribuie lui Dumnezeu gloria cuvenită lui; ca și cum ar fi spus: Nu pot face nimic în această chestiune și nu voi oferi nimic ca de la mine; dar numai Dumnezeu va fi interpretul propriului său secret. [158] Dacă cineva obiectează că ori de câte ori Dumnezeu folosește agenția oamenilor, slujba lor ar trebui menționată în legătură cu porunca sa: aceasta o recunosc, dar totuși astfel încât toată gloria să rămână cu Dumnezeu; conform spuselor Sfântului Pavel,
Considerați
Consideră
Calvin leagă aceste evenimente de determinarea suverană a lui Dumnezeu asupra întâmplărilor viitoare.
17. În visul meu. Această întreagă narațiune nu trebuie explicată, căci Faraonul repetă doar ceea ce am considerat înainte, cu adăugirea că vacile slabe, după ce le-au devorat pe cele grase, nu au devenit cu nimic mai bune. Prin aceasta Dumnezeu a intenționat să mărturisească că lipsa ar fi atât de mare, încât poporul, în loc să fie hrănit de abundența de hrană adunată, ar fi înfometat și ar duce o existență mizerabilă. Iosif, răspunzând că cele două vise erau unul, înseamnă pur și simplu că unul și același lucru a fost arătat Faraonului prin două figuri. Dar înainte de a introduce interpretarea sa, susține că acesta nu este un vis pur și simplu trecător, ci un oracol divin: căci dacă viziunea nu ar fi provenit de la Dumnezeu, ar fi fost nebunesc să întrebe cu anxietate ce prevestea. Faraonul, prin urmare, nu muncește aici în zadar cercetând sfatul lui Dumnezeu. Forma de vorbire, totuși, trebuie observată; pentru că Iosif nu spune doar că Dumnezeu va declara dinainte ce se poate întâmpla din altă parte, ci ceea ce el însuși urmează să facă. De aici deducem că Dumnezeu nu contemplă indolent rezultatul fortuit al lucrurilor, cum vorbesc în zadar majoritatea filozofilor; ci că el determină, după propria sa voință, ce se va întâmpla. De aceea, în prezicerea evenimentelor, el nu dă un răspuns din tabelele sorții, cum feign poeții despre Apollo lor, pe care îl consideră un profet al evenimentelor care nu sunt în puterea sa, ci declară că orice se va întâmpla va fi propria sa lucrare. Așa Isaia, ca să atribuie lui Dumnezeu singur gloria cuvenită lui, îi atribuie, atât revelarea lucrurilor viitoare, cât și guvernarea tuturor evenimentelor sale, prin propria sa autoritate. (Isaia 45:7.) Căci strigă că Dumnezeu nu este nici înșelat, nici nu înșală, ca idolii; și declară că numai Dumnezeu este autorul binelui și răului; înțelegând prin rău, adversitatea. De aceea, dacă nu am vrea să-l aruncăm pe Dumnezeu de pe tronul său, trebuie să-i lăsăm puterea sa de acțiune, precum și preștiința sa. Și acest pasaj este cu atât mai demn de observat; pentru că, în toate timpurile, multe persoane nechibzuite au încercat să-l jefuiască pe Dumnezeu de jumătate din gloria sa, și acum (cum am spus) același figment place multor filozofi; pentru că ei cred că este absurd să-i atribuie lui Dumnezeu tot ce se face în lume: ca și cum cu adevărat Scriptura ar fi declarat în zadar că 'judecățile sale sunt un mare adânc.' (Psalmul 36:7.) Dar în timp ce ei ar supune lucrările lui Dumnezeu judecății propriului lor creier, respingând cuvântul său, ei preferă să dea credit lui Platon cu privire la misterele cerești. 'Că Dumnezeu,' spun ei, 'are preștiință a tuturor lucrurilor, nu implică necesitatea apariției lor:' ca și cum, într-adevăr, am afirma că simpla preștiință este cauza lucrurilor, în loc să menținem legătura stabilită de Moise, că Dumnezeu preștiu lucrurile viitoare, pentru că a hotărât să le facă; dar ei separă ignorant și pervers providența lui Dumnezeu de sfatul său etern și de operația sa continuă. Mai presus de toate, este drept să fim pe deplin convinși că, ori de câte ori pământul este sterp, fie gerul, fie seceta, fie grindina, fie orice altceva, poate fi cauza, întregul rezultat este îndrumat de sfatul lui Dumnezeu.
Răspunde
Unde în viața ta experimentezi o întârziere care îți testează încrederea în timpul lui Dumnezeu? Cum te încurajează astăzi accentul lui Calvin pe controlul activ al lui Dumnezeu asupra evenimentelor? În ce moduri poți îndrepta pe alții către harul lui Dumnezeu mai degrabă decât către propriile tale abilități?
Roagă-te
O, Doamne suveran, Cel ce rânduiești toate lucrurile după sfatul voinței Tale, dă-ne răbdare să așteptăm timpul Tău hotărât și credință să vedem mâna Ta în fiecare răsturnare și providență. Susține-ne prin harul legământului Tău, ca să ne odihnim în certitudinea că nici foametea, nici favoarea nu scapă de sub controlul Tău, și astfel să trăim spre lauda slavei Tale singure. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →