Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa
Mielul pe Muntele Sion și Cântarea Nouă
Deschidere
După lunga umbră a dragonului și a fiarelor, Apocalipsa 14 se deschide ca o zori bruscă, iar Sfântul Andrei din Cezareea o întâmpină cu bucurie. Mielul stă pe Muntele Sion — nu vechea cetate pământească, ci noua cetate a Dumnezeului celui viu — și cu El o mare mulțime ale cărei frunți sunt pecetluite cu numele Tatălui, cântând o cântare nouă pe care nimeni altcineva nu o poate învăța. Aceasta este lectura răsăriteană la cea mai plină de speranță: în fața semnului fiarei stă pecetea Tatălui; în fața minunii lumii stă cântarea nouă a sfinților; în fața autorității împrumutate a înșelătorului stă Mielul în împărăția Sa proprie. Andrei ne conduce cu blândețe prin notele mai grele ale capitolului de asemenea — îngerul cu evanghelia veșnică, căderea Babilonului, avertismentul împotriva fiarei și secerișul pământului — dar el ține Mielul și cântăreții Săi în centru. Aici învățăm că 'Fericiți sunt morții care mor în Domnul' și că sfârșitul lumii este, în cuvântul Domnului însuși, un seceriș.
Citește
Citește Apocalipsa 14. Mielul stă pe Muntele Sion cu o sută patruzeci și patru de mii care poartă numele Tatălui Său pe frunțile lor; un glas ca apele multe și tunetul mare și harpele harpilor sună din cer, și ei cântă o cântare nouă înaintea tronului pe care nimeni nu o poate învăța decât cei răscumpărați — fecioare care Îl urmează pe Miel oriunde merge El, în gura cărora nu s-a aflat vicleșug. Apoi un înger zboară în mijlocul cerului cu evanghelia veșnică pentru fiecare neam, strigând: 'Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă; căci a venit ceasul judecății Sale.' Un al doilea înger strigă: 'Babilonul a căzut, a căzut', și un al treilea avertizează că oricine se închină fiarei și primește semnul ei va bea vinul mâniei lui Dumnezeu și va fi chinuit în prezența Mielului, fumul chinului lor înălțându-se în veci; 'Aici este răbdarea sfinților.' Un glas din cer spune: 'Fericiți sunt morții care mor în Domnul', ca să se odihnească de ostenelile lor, lucrările lor urmându-i. Apoi Unul asemenea Fiului Omului, încununat cu aur, șade pe un nor alb cu o seceră ascuțită și seceră secerișul copt al pământului; și un alt înger adună via pământului și o aruncă în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu, care este călcat în picioare în afara cetății.
Studiu
Studiază
Sfântul Andrei începe de unde începe viziunea, fără nicio îndoială despre cine stă pe munte:
Fără îndoială Mielul este numit Hristos.Iar muntele nu mai este vechea Ierusalim, ci noua cetate a Dumnezeului celui viu, unde sunt adunați cei răscumpărați. Cântarea nouă pe care o cântă mulțimea este, pentru Andrei, însăși armonia vieților sfinte — cunoaștere acordată în măsura iubirii, astfel încât nimeni nu poate învăța această cântare dacă nu a trăit-o: cântarea este
lauda cântată de concordia sfinților ca prin armonia strunelor și condusă de mortificarea dorințelor cărnii.Când vin viziunile mai grele — îngerul cu evanghelia, căderea Babilonului — Andrei le citește ca milă și avertisment, nu ca desfătare pentru ruină. Evanghelia veșnică este propovăduită tocmai ca oamenii să se teamă de Dumnezeu și nu de Antihrist; iar Babilonul, spune el, este confuzia acestei lumi care va înceta curând. Chiar și secera din mâna Fiului Omului, care ar putea înspăimânta, Andrei o citește ca figură blândă a Domnului pentru sfârșit:
secera semnifică desăvârșirea, căci Domnul Însuși a numit sfârșitul lumii un seceriș.
Considerați
Consideră
Cuvântul cel mai tandru al capitolului este beatitudinea asupra morților, iar Andrei o tratează cu grijă, refuzând să o facă ieftină sau universală. Binecuvântarea aparține unei morți anume — moartea celor deja răstigniți lumii:
Glasul din cer nu îi declară fericiți pe toți morții, ci doar pe cei care mor în Domnul — cei care au murit lumii și poartă în trupul lor moartea lui Iisus și suferă împreună cu Hristos.Pentru aceștia, moartea nu este pierdere, ci odihnă, iar lucrările lor nu dispar, ci merg înaintea lor ca niște cununi. Tot așa și secerișul: când îngerul strigă că secerișul pământului este copt, Andrei aude nu mai întâi distrugere, ci adunare — sămânța evlaviei adusă acasă:
Căci faptul că secerișul pământului s-a uscat semnifică faptul că a sosit timpul sfârșitului, când sămânța evlaviei, coaptă ca grâul copt, va fi socotită vrednică de hambarele cerești, aducând roadă lucrătorului treizeci, șaizeci și o sută.Teascul mâniei este real, iar Andrei nu atenuează dreptatea lui Dumnezeu; dar el încadrează întregul capitol astfel încât sfinții văd secerișul ca întoarcere acasă și cântarea nouă ca moștenirea lor. Răbdarea care a îndurat fiara în capitolul treisprezece primește aici cununa sa.
Răspunde
Lasă acest capitol să răspundă fricii stârnite de fiare. Semnul fiarei a fost întâmpinat, în lectura Sfântului Andrei, de numele Tatălui scris pe frunțile celor răscumpărați; minunea lumii după fiară a fost întâmpinată de cântarea nouă a sfinților pe care niciun înșelător nu o poate învăța vreodată. Dacă ai îndurat răbdarea sfinților — păzind poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus — atunci acesta este viitorul tău: să stai cu Mielul pe noul Munte Sion și să cânți ceea ce doar cei răscumpărați pot cânta. Învață cântarea nouă acum, învață Andrei, prin felul în care trăiești, căci cunoașterea este măsurată de măsura iubirii și mortificarea dorințelor cărnii. Și nu te teme să mori: 'Fericiți sunt morții care mor în Domnul.' Moră lumii cât timp trăiești, poartă moartea lui Iisus în trupul tău, iar lucrările tale te vor urma acasă ca snopi în hambarul ceresc. Sfârșitul lumii nu este o catastrofă pentru cei ai lui Hristos; este un seceriș. Dorește-l, deci, nu cu groază, ci cu nădejdea celui care aude, de departe, sunetul apelor multe și al harpilor cântând cu harpele lor.
Roagă-te
O, Mielule al lui Dumnezeu care stai pe noul Munte Sion, cetatea Dumnezeului celui viu, și aduni la Tine pe cei răscumpărați pecetluiți cu numele Tatălui: scrie pecetea Ta pe frunțile noastre, ca să Te urmăm oriunde mergi și să fim găsiți fără vicleșug înaintea Tronului Tău. Învață-ne cântarea nouă acum, prin concordia vieții sfinte și mortificarea dorințelor cărnii, ca să nu fim străini de ea în veacul ce va veni. Fă-ne din numărul morților fericiți care mor în Domnul, murind lumii cât timp încă trăim și purtând în trupurile noastre moartea lui Iisus, ca lucrările noastre să ne urmeze ca niște cununi nevăjite. Când secerișul pământului este copt și secera desăvârșirii este aruncată, socotește-ne vrednici de hambarele cerești cu grâul copt al evlaviei și ține-ne departe de teascul mâniei care este călcat în picioare în afara cetății. Ca Autor al vieții și al mântuirii noastre, nu privi la mulțimea păcatelor noastre, ci la îndurările Tale, și înfățișează-ne curați Tatălui; căruia, împreună cu Tine și cu Preasfântul Duh, I se cuvine slavă, stăpânire și cinste, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →