Eterniseed › Curriculum › Judecători
Judecători 3-4 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolele 3 și 4 din Judecători oferă o analiză atentă a ciclurilor repetate de păcat, opresiune și eliberare ale lui Israel. Reflecțiile sale evidențiază atât răbdarea lui Dumnezeu, cât și curajul pe care El îl oferă liderilor improbabili. Pe măsură ce urmăm tratamentul lui Henry asupra lui Otniel, Ehud și națiunilor înconjurătoare, suntem invitați să reflectăm la modul în care Domnul încă își antrenează poporul prin dificultăți și ridică eliberatori în moduri surprinzătoare. Lecția de astăzi se bazează direct pe cuvintele lui Henry pentru a permite perspectivelor sale să modeleze lectura noastră a acestor relatări antice, dar mereu relevante.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești capitolele 3 și 4 din Judecători încet și cu rugăciune. Observă tiparul neascultării lui Israel, ridicarea fiecărui asupritor și a judecătorilor pe care Dumnezeu îi ridică în răspuns. Acordă o atenție specială persoanelor Otniel și Ehud, precum și lecțiilor spirituale încorporate în narațiune. Permite textului să vorbească înainte de a te întoarce la observațiile lui Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a contura structura și evenimentele principale ale capitolului.
În acest capitol, I. Se prezintă o prezentare generală a dușmanilor lui Israel și a răului pe care l-au făcut, ver. 1-7. II. O prezentare detaliată a faptelor vitejești săvârșite de primii trei judecători. 1. Otniel, pe care Dumnezeu l-a ridicat să lupte în bătăliile lui Israel și să pledeze cauza lor împotriva regelui Mesopotamiei, ver. 8-11. 2. Ehud, care a fost folosit pentru a elibera Israelul din mâinile moabiților și a făcut aceasta înjunghiind regele Moabului, ver. 12-30. 3. Șamgar, care s-a distins într-o confruntare cu filistenii, ver. 31.Henry continuă să examineze scopul înțelept din spatele deciziei lui Dumnezeu de a lăsa anumite națiuni în țară.
I. Cât de înțelept a îngăduit Dumnezeu să rămână. Este menționat la sfârșitul capitolului precedent ca un act al dreptății lui Dumnezeu, că i-a lăsat să rămână pentru corectarea lui Israel. Dar aici se pune o altă interpretare și apare ca un act al înțelepciunii lui Dumnezeu, că i-a lăsat să rămână pentru avantajul real al lui Israel, ca cei care nu cunoscuseră războaiele Canaanului să învețe războiul, v. 1, 2. Era voia lui Dumnezeu ca poporul lui Israel să fie obișnuit cu războiul, 1. Pentru că țara lor era extrem de bogată și roditoare și abundă în delicatese de tot felul, care, dacă nu li s-ar fi făcut uneori să cunoască greutăți, ar fi în pericol de a-i scufunda în cel mai înalt grad de lux și efeminare. Trebuie uneori să treacă prin sânge și nu mereu prin lapte și miere, ca nu cumva chiar bărbații lor de război, prin lunga nefolosire a armelor, să devină la fel de moi și de pretențioși ca femeia tandră și delicată, care nu și-ar pune nici talpa piciorului pe pământ din cauza tandreții și delicateții, o fire la fel de distructivă pentru tot ce este bun pe cât este pentru tot ce este mare și de aceea trebuie supravegheată cu grijă de tot Israelul lui Dumnezeu. 2. Pentru că țara lor se afla foarte mult în mijlocul dușmanilor, de la care trebuie să se aștepte să fie insultați; căci moștenirea lui Dumnezeu era o pasăre pestriță; păsările din jur erau împotriva ei, Ier. xii. 9. De aceea era necesar ca ei să fie bine disciplinați, ca să-și poată apăra coastele când sunt invadați și să-și poată extinde mai târziu coasta așa cum le promisese Dumnezeu. Arta războiului se învață cel mai bine prin experiență, care nu numai că îi familiarizează pe oameni cu disciplina militară, dar (ceea ce nu este mai puțin necesar) le inspiră o dispoziție militară. Era în interesul lui Israel să crească soldați, așa cum este în interesul unei insule să crească marinari și de aceea Dumnezeu a lăsat canaaniți printre ei, ca prin dificultățile și greutățile mai mici pe care le întâmpinau în confruntarea cu ei, să fie pregătiți pentru altele mai mari și, alergând cu pedestrașii, să învețe să lupte cu caii, Ier. xii. 5. Israel era o figură a Bisericii militante, care trebuie să lupte pentru a ajunge la o stare triumfătoare. Ostașii lui Hristos trebuie să îndure asprimea, 2 Tim. ii. 3. Corupția este deci lăsată să rămână în inimile chiar și ale creștinilor buni, ca să învețe războiul, să păstreze toată armura lui Dumnezeu și să stea continuu de pază. Episcopul învățat Patrick oferă un alt sens al v. 2: Ca să știe să-i învețe războiul, adică vor ști ce înseamnă să fie lăsați pe cont propriu. Părinții lor au luptat printr-o putere divină. Dumnezeu le-a învățat mâinile la război și degetele la luptă; dar acum că și-au pierdut favoarea Lui, să învețe ce înseamnă să lupte ca alți oameni.Henry abordează apoi amestecarea păcătoasă a lui Israel cu popoarele canaanite rămase.
II. Cât de rău s-a amestecat Israel cu cei care au rămas. Un lucru pe care Dumnezeu l-a intenționat lăsându-i printre ei a fost să încerce pe Israel (v. 4), ca cei care erau credincioși Dumnezeului lui Israel să aibă onoarea de a rezista alicerilor canaaniților la idolatrie și ca cei care erau falși și nesinceri să fie descoperiți și să cadă sub rușinea cedării în fața acelor aliceri. Astfel, în Bisericile creștine trebuie să existe erezii, ca cei care sunt desăvârșiți să fie făcuți manifesti, 1 Cor. xi. 19. Israel, la încercare, s-a dovedit rău. 1. S-au unit prin căsătorie cu canaaniții (v. 6), deși nu puteau avansa nici onoarea, nici averea prin căsătoria cu ei. Și-ar strica sângele în loc să-l îndrepte și și-ar scufunda averile în loc să le ridice prin astfel de căsătorii. 2. Astfel au fost aduși să se unească în închinare cu ei; au slujit zeilor lor (v. 6), baalimilor și dumbrăvilor (v. 7), adică chipurile care erau închinat în dumbrăvi de copaci deși, care erau un fel de temple naturale. În astfel de căsătorii inegale există mai mult motiv să ne temem că răul va corupe binele decât să sperăm că binele va reforma răul, așa cum este în așezarea a două pere una lângă alta, una putredă și cealaltă sănătoasă. Când au înclinat să se închine altor zei, L-au uitat pe Domnul Dumnezeul lor. În complezență față de noile lor rude, nu vorbeau decât de baalimi și dumbrăvi, astfel încât treptat au pierdut amintirea adevăratului Dumnezeu și au uitat că există o astfel de Ființă și ce obligații aveau față de El. În nimic nu este memoria coruptă a omului mai trădătoare decât în aceasta, că este înclinată să-L uite pe Dumnezeu; pentru că fiind în afara vederii, este în afara minții; și aici începe toată răutatea care este în lume: și-au pervertit calea, căci L-au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.
Considerați
Reflectează
Henry încheie secțiunea reflectând asupra numirii lui Otniel și a milei arătate în prima eliberare a lui Israel.
III. Întoarcerea lui Dumnezeu în milă către ei pentru eliberarea lor. Deși nevoia i-a împins la El, El nu le-a respins de aceea rugăciunile, ci a ridicat cu har un eliberator sau mântuitor, cum este cuvântul. Observă, 1. Cine a fost eliberatorul. A fost Otniel, care s-a căsătorit cu fiica lui Caleb, unul din vechiul neam care văzuse lucrările Domnului și care, fără îndoială, își păstrase integritatea și deplângea în secret apostazia poporului său, dar aștepta o chemare divină să apară public pentru îndreptarea nemulțumirilor lor. Era acum, putem presupune, mult înaintat în ani, când Dumnezeu l-a ridicat la această onoare, dar declinul vârstei nu a fost un obstacol în calea utilității sale când Dumnezeu avea de lucru pentru el. 2. De unde a avut comisia, nu de la om, nici prin om; ci Duhul Domnului a venit peste el (v. 10), duhul înțelepciunii și al curajului pentru a-l califica pentru slujbă și un duh de putere pentru a-l trezi la ea, astfel încât să-i dea lui și altora satisfacție deplină că era voia lui Dumnezeu să se angajeze în ea. Chaldeeanul spune: Duhul profeției a rămas asupra lui. 3. Ce metodă a urmat. Mai întâi a judecat pe Israel, i-a mustrat, i-a chemat la socoteală pentru păcatele lor și i-a reformat, apoi a ieșit la război. Aceasta a fost metoda corectă. Să fie biruit păcatul acasă, acel cel mai rău dintre dușmani, și atunci dușmanii din afară vor fi mai ușor de tratat. Astfel, să fie Hristos Judecătorul și Legiuitorul nostru și atunci ne va mântui și nu în alți termeni, Isa. xxxiii. 22. 4. Ce succes bun a avut. A prevalat să rupă jugul asupririi și, după cum pare, să rupă gâtul asupritorului; căci se spune: Domnul l-a dat pe Cușan-Rișataim în mâna lui. Acum Iuda, din al cărui trib era Otniel, ca un pui de leu s-a ridicat de la pradă. 5. Consecința fericită a bunelor slujbe ale lui Otniel. Țara, deși nu câștiga teren, totuși a avut odihnă și unele roade ale reformei, patruzeci de ani; și beneficiul ar fi fost perpetuu dacă ar fi rămas aproape de Dumnezeu și de datoria lor.
Răspunde
1. Unde vezi scopul de antrenare al lui Dumnezeu lucrând în dificultățile cu care te confrunți acum?
2. Cum ar putea tentația de a face compromisuri cu cultura înconjurătoare să apară în propria ta viață?
3. În ce moduri neașteptate a folosit Dumnezeu oameni sau circumstanțe improbabile pentru a aduce eliberare?
Roagă-te
Doamne, când încercările ne apasă și vrăjmașii se ridică din pricina rătăcirilor noastre, învață-ne să strigăm către Tine fără zăbavă, încrezându-ne că ne auzi și trimiți izbăvire după Cuvântul Tău. Păzește-ne inimile de compromisul lent care ne slăbește dragostea pentru Tine și umple-ne cu Duhul Tău ca să umblăm în ascultare și curaj. Fie ca Evanghelia lui Hristos, Desăvârșitul nostru Izbăvitor, să ne ancoreze nădejdea până când orice vrăjmaș va fi supus sub picioarele Lui. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →