Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Judecătorul care a fost judecat și îndelunga răbdare a săracilor: Psalmii 9 și 10
Deschidere
În numărarea greacă și latină Psalmii 9 și 10 sunt socotiți ca un singur psalm, iar Biserica îi citește ca o singură mișcare lungă: cântarea de biruință a Domnului care a fost judecat și acum judecă, și strigătul săracilor sub umbra lungă a prigonitorului. Neale și Littledale adună pe Părinții Răsăritului și Apusului asupra ambilor, iar Părinții aud în ei mai întâi glasul lui Hristos — Fiul veșnic care și-a menținut dreptul 'să-și reia acea viață pe care am pus-o de bunăvoie' — și apoi glasul Bisericii Sale, fiecare suflet credincios 'ridicat de la porțile morții'. Psalmul 9 este plin de lumină: neamurile mustrate, numele vrăjmașului șters pentru totdeauna, Domnul întronat 'ca să judece lumea întru dreptate'. Psalmul 10 se întoarce spre întunericul care mai rămâne — 'Pentru ce stai așa de departe, Doamne?' — aparenta absență a lui Dumnezeu în timp ce cei răi se înfurie, prigoana pe care Părinții o văd întinzându-se înainte chiar până la Antihrist. Totuși cei doi psalmi se încheie ca unul: 'Domnul este Împărat în veac și în veacul veacului', și 'Tu ai auzit dorirea săracului'. Judecătorul nu a uitat; răbdarea celor blânzi nu va pieri.
Citește
Citire
Citește mai întâi Psalmul 9 ca un cântec de biruință. 'Îți voi mulțumi Ție, Doamne, din toată inima mea' — și îndată vrăjmașii sunt alungați: 'ei vor cădea și vor pieri de la fața Ta'. Domnul 'mi-ai susținut dreptul și pricina mea', 'pus pe scaunul care judeci drept'; El 'ai mustrat neamurile și ai nimicit pe cel nelegiuit', și 'ai șters numele lor în veac și în veacul veacului'. El 'va rămâne în veac', și 'va judeca lumea întru dreptate'. El este 'o apărare pentru cel asuprit, chiar un adăpost la vreme de nevoie'; 'cei ce cunosc Numele Tău își vor pune încrederea în Tine, căci Tu, Doamne, nu ai părăsit niciodată pe cei ce Te caută'. Psalmul se ridică la avertismentul său — 'cel rău va fi aruncat în iad și tot poporul care uită pe Dumnezeu' — și la mângâierea sa: 'săracul nu va fi uitat totdeauna; răbdarea îndelungă a celui blând nu va pieri în veac'. Apoi Psalmul 10 deschide rana: 'Pentru ce stai așa de departe, Doamne, și îți ascunzi fața în vremea de nevoie?' Cel nelegiuit se laudă: 'Ptiu, niciodată nu voi fi doborât'; 'Dumnezeu a uitat; El își ascunde fața'. Iar psalmul răspunde cu rugăciune: 'Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, și ridică mâna Ta; nu uita pe sărac… Tu ești ajutorul celui fără de prieteni'. Se încheie în biruință recâștigată: 'Domnul este Împărat în veac și în veacul veacului… Doamne, Tu ai auzit dorirea săracului'.
Studiu
Psalmul 9 făgăduiește că Domnul 'nu a părăsit niciodată pe cei ce Te caută'. Dar cum, întreabă Părinții, poate fi căutat Domnul care este pretutindeni prezent? Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde că dificultatea nu este în Dumnezeu, ci în noi:
Deși este prezent, gândurile lumești ne vor orbi atât de mult încât nu-L vom găsi. Asemenea oamenilor din Sodoma care au pipăit după ușa lui Lot și n-au putut s-o găsească, inima lumească pipăie zadarnic după Ușa cea adevărată — nu pentru că Hristos este departe, ci pentru că ochii sunt întunecați. Iar când același psalm numește 'porțile morții' de la care sufletul este ridicat, Fericitul Augustin citește acele porți nu ca un loc, ci ca dorințele care duc acolo. Luate ca rugăciune a mădularelor mai degrabă decât a Capului, porțile morții sunt, spune el,
Toate dorințele depravate, căci prin ele este drumul spre moarte. A fi ridicat de la porțile morții înseamnă atunci a fi tras înapoi de la însăși poftele care deschid drumul în jos. Învierea Capului devine mântuirea zilnică a mădularelor de la patimile care le-ar nimici.
Considerați
Cugetare
Psalmul 10 înfruntă faptul cel mai greu al vieții duhovnicești: prigonitorul pare să prospere, iar Dumnezeu pare să 'stea departe'. Dar Părinții întorc chiar focul prigoanei spre bine. Unde Vulgata citește 'În timp ce cel mândru este arogant, săracul este aprins', Sfântul Grigorie aude rafinarea aurului: precum aurul
crește spre curăție desăvârșită în cuptor, tot așa, continuă el,
așa sufletele celor drepți prin suferința cuptorului necazuluisunt făcute mai sfinte, zgura lor arsă. Tertulian învățase același lucru despre atacurile diavolului:
Acestea sunt săgețile de foc ale diavolului, prin care credința noastră arde mai limpede și mai strălucitor. Săgețile menite să rănească devin foaiele de vânt care luminează flacăra. Iar rugăciunea psalmului 'Frânge puterea celui nelegiuit' este citită de Sfântul Chiril nu ca un strigăt pentru nimicirea păcătosului, ci pentru eliberarea lui: este puterea care este frântă, nu omul, astfel încât
puterea lui este luată ca el însuși să fie mântuit. Chiar rugăciunea împotriva prigonitorului este, în adânc, o rugăciune pentru mântuirea prigonitorului.
Răspunde
Răspuns
Acești doi psalmi răspund la două întrebări pe care le vei purta până la sfârșitul vieții. Prima: unde este Dumnezeu când Îl caut și nu-L pot găsi? Părinții nu te lasă să dai vina pe absența Lui — El este pretutindeni prezent; sunt 'gândurile lumești' care orbesc. Așadar când rugăciunea pare goală, nu trage concluzia că Domnul s-a retras; întreabă mai degrabă ce ți-a întunecat ochii și întoarce-te de la dorințele depravate care sunt ele însele 'drumul spre moarte'. A doua întrebare: de ce prosperă cei răi în timp ce credincioșii suferă? Psalmul 10 refuză atât deznădejdea cât și amărăciunea. Cuptorul care pare să te mistuie este focul care curățește aurul; săgețile de foc menite să rănească fac ca credința ta 'să ardă mai limpede și mai strălucitor'. Iar când te rogi împotriva celor ce fac rău, învață de la Sfântul Chiril să te rogi cum se roagă Biserica — ca puterea lor să fie frântă ca ei înșiși să fie mântuiți, niciodată ca ei să fie nimiciți. Ține-te strâns de făgăduința care încheie ambii psalmi ca unul: Domnul este Împărat în veac, El a auzit dorirea săracului, și 'răbdarea îndelungă a celui blând nu va pieri în veac'.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, Judecător odată judecat pe Cruce și acum întronat ca să judeci lumea întru dreptate: Tu nu ai părăsit niciodată pe cei ce Te caută. Când ochii noștri sunt orbiți de gândurile lumești și pipăim după Tine precum oamenii din Sodoma au pipăit după ușă, deschide ochii inimii noastre, ca să Te găsim pe Tine care ești pretutindeni prezent. Ridică-ne de la porțile morții — de la toate dorințele depravate care sunt drumul spre moarte — și pune picioarele noastre în porturile fiicei Sionului. Când Ți se pare că stai departe și cei răi se înfurie, învață-ne să nu deznădăjduim: fă cuptorul necazului rafinarea aurului nostru, și săgețile de foc ale vrăjmașului foaiele de vânt care luminează credința noastră. Frânge puterea celui nelegiuit, nu spre pierzarea lor, ci ca ei înșiși să fie mântuiți; și nu uita pe sărac, căci Tu ești ajutorul celui fără de prieteni și dorirea celui blând nu va pieri. Ție, Împăratului în veac și în veacul veacului, împreună cu Tatăl Tău fără de început și cu Duhul Tău cel prea-sfânt și de viață dătător, slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →