Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ezechiel 3-4 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Ezechiel oferă o fereastră profundă în chemarea profetului și încăpățânarea poporului lui Dumnezeu. În aceste capitole, Calvin urmărește cum Domnul își echipează slujitorul să rostească cuvinte dificile cu curaj venit din cer. Reflecțiile sale ne amintesc că slujirea credincioasă curge mai întâi din primirea mesajului lui Dumnezeu în interior înainte de a-l transmite în exterior. Pe măsură ce ascultăm perspectivele lui Calvin, suntem invitați să ne considerăm propria atitudine față de Cuvântul care ne confruntă și ne susține. Fie ca acest studiu să ne întărească hotărârea de a auzi și a asculta ceea ce Domnul vorbește, chiar când mesajul este costisitor.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești capitolele 3 și 4 din Ezechiel încet și cu rugăciune. Observă întâlnirea profetului cu sulul, avertismentele repetate despre împietrirea lui Israel și acțiunile simbolice care urmează. Lasă greutatea chemării lui Dumnezeu și rezistența poporului să se așeze în inima ta. Cere Duhului să te pregătească să primești atât dulceața cât și durerea Cuvântului Său pe măsură ce te pregătești să studiezi expunerea lui Calvin.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a descrie primirea ascultătoare a sulului de către profet.
Când Profetul este poruncit să mănânce tot ce primește, aceasta nu trebuie extins la tot ce întâlnește, ci, oricare ar fi gustul cărții, i se interzice să o refuze: căci amărăciunea ei l-ar putea face să respingă amenințările lui Dumnezeu. În cele din urmă, calitatea cărții este notată, deoarece nu conținea nimic altceva decât material pentru durere. El adaugă că și-a deschis gura, de dragul ascultării; prin care semnifică faptul că nu era curios sau pretențios în căutarea gustării ei, ci că a luat ceea ce i-a fost oferit divin, fără cea mai mică ezitare. Acum adaugă --Calvin explorează apoi dulceața surprinzătoare pe care profetul o gustă în sul.
Ezechiel, așa cum am văzut, continuă să spună că i s-a dat o carte să mănânce, deoarece slujitorii lui Dumnezeu trebuie să vorbească din afecțiunea cea mai intimă a inimii lor. Știm că mulți au o limbă suficient de fluentă, dar o folosesc doar pentru ostentație: între timp, Dumnezeu tratează vanitatea lor ca pe un obiect de râs, deoarece munca lor este fără rod. De aceea trebuie să observăm pasajul din Pavel deja citat, 'împărăția lui Dumnezeu este cu putere'. (1 Corinteni 4:20.) Dar eficacitatea Duhului Sfânt nu se exercită decât atunci când cel chemat să învețe își aplică eforturi serioase pentru a-și îndeplini datoria. Din acest motiv, deci, Ezechiel este poruncit să mănânce sulul. Apoi spune că era dulce ca mierea; și, cu puțin înainte, a spus că era plin de blesteme: prin urmare, fie că renunțase la toată umanitatea, fie că ar trebui să fie întristat, când s-a aflat numit să fie vestitorul răzbunării lui Dumnezeu. Dar, în alte locuri, am văzut că slujitorii lui Dumnezeu erau înzestrați cu sentimente de un fel opus; căci, așa cum erau adesea aspri și severi ca lucrarea lor, tot așa compătimeau cu poporul nenorocit: dar durerea lor nu i-a împiedicat să continue în îndeplinirea datoriei lor. Din acest motiv Ezechiel spune acum că cartea era dulce, deoarece s-a supus poruncilor lui Dumnezeu și, deși îi era milă de poporul său, totuși a recunoscut că nu putea fi altfel și s-a supus judecății drepte a lui Dumnezeu. Prin urmare, prin cuvântul dulceață, el semnifică supunerea sa în a îmbrățișa slujba încredințată lui și a ascultat de Dumnezeu astfel încât a uitat tot materialul pentru durere din carte, deoarece dreptatea lui Dumnezeu a prevalat și astfel a stins sentimentul de prea mare umanitate care altfel l-ar fi întârziat. Ieremia folosește aceeași expresie. (Ieremia 15:16.) El spune că a găsit cuvintele lui Dumnezeu și că i-au devenit bucurie și veselie a inimii. Căci am văzut că era doar neliniștit dar foarte întristat când se gândea că distrugerea totală era iminentă peste popor. Dar, așa cum am spus, aceste două lucruri nu sunt discordante: ca Profeții să dorească mântuirea poporului și să folosească cele mai mari eforturi pentru a o promova și totuși să manifeste o fermitate constantă și să nu ezite niciodată, când necesitatea o cere, să condamne poporul și să rostească amenințările lui Dumnezeu care le sunt încredințate. Astfel, puțin mai târziu Ieremia spune că a fost umplut de mânie; cuvintele tale au fost găsite, spune el, și le-am mâncat și mi-au oferit bucurie și veselie a inimii, deoarece numele tău a fost chemat peste mine, O, Iehova Dumnezeul oștirilor: adică, deoarece am fost învățat de puterea Duhului Tău și, așa cum am fost chemat la această slujbă, tot așa Tu Ți-ai întins mâna către mine ca să împlinesc poruncile Tale cu credință și constanță bună: prin urmare cuvintele Tale au fost desfătarea mea. Apoi adaugă, (Ezechiel 3:17,) nici nu am stat în sfatul batjocoritorilor, nici nu m-am înălțat de dragul de a arunca jugul; căci deoarece am perceput că trebuie să fii ascultat, am fost, ca să zic așa, copleșit, totuși nu am stat cu batjocoritorii, ci am stat singur, spune el, deoarece m-ai umplut de indignare. De aici vedem că în o singură persoană erau două sentimente foarte diferite și contrare în aparență, deoarece era umplut de indignare și totuși primea bucurie prin cuvintele lui Dumnezeu.Despre comparația cu națiunile străine, Calvin scrie:
Acum mai pe larg Dumnezeu explică de ce a dorit ca slujitorul Său să mănânce volumul pe care l-a ținut în mână, și anume, ca atunci când a fost instruit de el să se apropie de copiii lui Israel; căci nu ar trebui să vină gol și știm că omul de la sine nu poate aduce nimic solid: de aceea Ezechiel trebuie să primească din mâna lui Dumnezeu ceea ce transmite israeliților. Să păstrăm atunci această ordine, deoarece volumul este mai întâi dat Profetului și apoi transferat poporului. Dumnezeu îi poruncește să ofere sau să vorbească propriile sale cuvinte, ceea ce este demn de remarcat, având același sens. Dar dacă Ezechiel ar trebui să aducă înainte nimic altceva decât ceea ce a primit de la Dumnezeu, această regulă ar trebui să prevaleze printre toți slujitorii lui Dumnezeu, ca ei să nu adune comentariile lor proprii, ci să pronunțe ceea ce Dumnezeu îi învață ca și cum ar fi din gura Lui: în cele din urmă, acel pasaj din Petru (1 Petru 4:11) ar trebui să ne ghideze, cel care vorbește în Biserică ar trebui să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Acum adaugă, nu te trimit la un popor ciudat în vorbire și greu în limbaj, ci la casa lui Israel. Unii cred că profetul este aici animat la datoria sa, deoarece Dumnezeu nu a cerut nimic de la el care să fie prea dificil. Căci dacă ar fi fost trimis la națiuni îndepărtate cu care nu exista schimb de vorbire, ar putea obiecta că o povară mai mare decât putea purta i-a fost impusă. Dificultatea ar fi atunci fost un obstacol complet. Ei cred că națiunile îndepărtate și străine sunt aici comparate cu poporul lui Israel, ca el să-și îndeplinească datoria cu promptitudine, ca și cum s-ar fi spus, 'Nu te trimit la străini. Căci nici ei nu te-ar putea înțelege și ei ar fi barbari pentru tine, dar deoarece ești familiarizat cu propriul tău popor, nu poți întoarce spatele când te trimit la ei.' Dar această opinie nu se aprobă mie, deoarece citesc aceste trei versete în același context, așa cum sunt unite. Nu este deloc îndoielnic că, prin această comparație, Dumnezeu agravează impietatea poporului. Căci această propoziție este prima în ordine, că israeliții ar fi surzi, deși Profetul ar folosi printre ei limbajul comun și vernacular: acesta este primul punct: acum arată motivul, deoarece erau un popor amar. Aici Dumnezeu semnifică că nimic nu i-a împiedicat pe israeliți să asculte doctrina Profetului în afară de răutatea și impietatea lor. Din acest motiv spune, nu te trimit la un popor profund în vorbire. Nu știu cum unii au conjecturat că acest epitet înseamnă învățat sau inteligent; căci este același lucru pentru un popor să aibă o vorbire ciudată și un limbaj greu. Căci ce este un 'greu' decât un limbaj barbar? Acum percepem sensul autentic, că Profetul nu este trimis la oameni cu un limbaj necunoscut deoarece ar fi fost un barbar pentru ei și ei pentru el. Nu te trimit la ei, prin urmare, ci la casa lui Israel.Calvin arată apoi cum Dumnezeu oferă puterea necesară împotriva obstinației poporului.
Ezechiel a fost avertizat dinainte despre obstinația poporului, da, chiar despre răutatea lor disperată. Acum Dumnezeu îl întărește ca să nu deznădăjduiască când a văzut că trebuie să se lupte cu astfel de oameni abandonați și nesăbuiți; căci ce altceva era decât a se lupta cu pietre? Dacă Ezechiel ar fi fost poruncit să lovească un munte, ar fi fost exact același lucru ca a se lupta cu un astfel de popor. Avea nevoie atunci de această întărire, și anume fruntea lui să fie de diamant împotriva durității poporului. Dacă ar fi sperat mai mult rod din munca sa, poate că acea facilitate ar fi fost cauza neglijenței: căci încrederea ne face mai remiși când lucrarea în mână nu este nici laborioasă nici dificilă. Profetul, prin urmare, ar fi fost mai rece, dacă, convins cu siguranță că poporul va fi docil, s-ar fi apropiat de ei mai neglijent. Dumnezeu, prin urmare, îl excită când vorbește despre obstinația lor. Așa cum a fost util ca Profetul să înțeleagă cât de anevoioasă era datoria la a cărei îndeplinire a fost chemat, tot așa ar trebui să fie înarmat cu puterea lui Dumnezeu, căci altfel ar fi fost ușor învins de dificultatea ei. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu adaugă că i-a dat o față îndrăzneață și un aspect de aramă împotriva feței și frunții poporului. În plus, în acest fel a fost avertizat că fortitudinea trebuia sperată din altă parte, ca să nu-și cheltuiască puterea în zadar, ci să se lase guvernat de Duhul lui Dumnezeu. Căci când ne gândim doar la calitatea și cantitatea propriilor noastre puteri, ele pot curge ușor și se pot dispersa și chiar deveni insipide, dacă nu ne îndeplinim datoria cu bărbăție. Dumnezeu, prin urmare, își recheamă Profetul când spune că i-a dat o față, ca și cum ar spune că Profetul nu a făcut război în propria sa putere, ci a fost înarmat cu virtute cerească. Deși, prin urmare, aceasta pare să fi fost spusă o singură dată pentru uzul privat al lui Ezechiel, totuși aparține nouă tuturor. Să învățăm, atunci, când Dumnezeu ne cheamă la slujba de învățare, să nu măsurăm niciodată efectul lucrării noastre după standardul propriei noastre capacități, nici să nu ne considerăm propriile puteri, ci să ne odihnim pe o putere comunicată pe care Dumnezeu o laudă aici cu laude nu goale. Oricine, prin urmare, va recunoaște că Dumnezeu este suficient pentru a depăși toate obstacolele, se va încinge cu bravură pentru lucrarea sa; dar cel care întârzie pentru a-și calcula propria putere nu este doar slăbit ci este aproape învins. În plus, vedem că suntem aici instruiți în smerenie și modestie, ca să nu pretindem nimic ca fiind datorat propriei noastre puteri. De aici se întâmplă că mulți sunt atât de plini, da atât de umflați de încredere, încât nu aduc nimic altceva decât vânt. De aceea, să învățăm să căutăm de la Dumnezeu singur acea fortitudine de care avem nevoie: căci nu suntem mai puternici decât Ezechiel și dacă el a avut nevoie să fie întărit de Duhul lui Dumnezeu, cu mult mai mult avem nevoie de ea la acest timp.
Considerați
Consideră
Calvin încheie secțiunea subliniind sursa fortitudinii profetului.
În cele din urmă, adunăm din acest pasaj că deși întreaga lume s-ar ridica împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, totuși puterea Lui ar fi superioară, așa cum am văzut că a fost cu Ieremia: Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu vor prevala. (Ieremia 1:19; Ieremia 15:20.) De aceea nu este niciun motiv pentru care ar trebui să ne temem de atacul violent al oricărui dușman și deși întreaga lume ar fi în tumult, totuși nu avem nevoie să tremurăm, deoarece puterea lui Dumnezeu în noi va fi întotdeauna mai puternică. Prin urmare se adaugă, ca un diamant, mai dur decât cremenea, te-am așezat; prin urmare nu te teme de ei. Dumnezeu spune că a așezat fruntea Profetului ca diamant; nu că s-a luptat cu poporul prin nedreptate sau îndrăzneală, ci deoarece Dumnezeu a opus încrederea cu care Ezechiel a fost înzestrat impudenței furioase a poporului. În acest sens atunci fruntea Profetului este spusă a fi diamant. Acum adaugă -- nu te teme, atunci, și nu fi zdrobit de fața sau prezența lor. Aceste fraze, ca Profetul să nu fie zdrobit și totuși să nu se teamă, par a fi opuse una alteia, deoarece excelează în fortitudine neînvinsă. Dar Dumnezeu își temperează favoarea astfel încât credincioșii au întotdeauna nevoie de excitări, chiar când îi animă și le oferă putere. Dumnezeu, prin urmare, lucrează atât de mult în slujitorii Săi, încât ei nu fac nimic decât așa cum sunt conduși de Duhul Său; și totuși au nevoie de învățătura Lui, deoarece îndemnurile Sale către ei nu sunt niciodată superflue. Oamenii profani cred că nu este niciun folos în învățătură și că toate îndemnurile sunt frivole, dacă Dumnezeu, când acționează asupra noastră prin Duhul Său, nu numai începe, ci continuă și desăvârșește propria Sa lucrare. Dar Scriptura arată că aceste două lucruri se potrivesc reciproc; căci în timp ce Dumnezeu ne întărește și ne face de neînvins prin Duhul Său, în același timp respiră virtute în îndemnurile Sale și le face să înflorească în noi și să aducă rod. În acest fel Dumnezeu, din partea Sa, își confirmă Profetul, dându-i o frunte de diamant și mai mult decât pietroasă și dându-i un spirit neînvins și totuși îl îndeamnă să nu se teamă. Vedem, atunci, cum Dumnezeu guvernează propriul Său popor în ei și totuși adaugă învățătura ca un instrument al Duhului Său. Apoi adaugă, deoarece sunt o casă răzvrătită, sau deși sunt; căci particula ky, ki, este adesea pusă adversativ, așa cum am spus în altă parte. Dacă o luăm în sensul ei propriu, se va potrivi foarte bine, deoarece sunt o casă răzvrătită; ca și cum s-ar fi spus, Profetul nu are motiv de teamă, deoarece a fost avertizat cu grijă dinainte și nimic nou nu putea întâmpla; căci suntem obișnuiți să fim foarte speriați de noutate; dar când am meditat la ceea ce se întâmplă, nu suntem tulburați, nici nu stăm nemișcați nici nu ezităm; căci deși Profetul învățase deja că casa lui Israel era răzvrătită, totuși perseverează, deoarece nu experimentează nimic nou sau neobișnuit. Urmează --
Răspunde
Unde în viața ta îți cere Dumnezeu să primești Cuvântul Său chiar când gustă amar la început?
Cum te încurajează știința că Dumnezeu Însuși își întărește mesagerii în conversații sau chemări dificile?
Ce semne de împietrire față de vocea lui Dumnezeu te-ar putea invita Domnul să mărturisești și să le predai astăzi?
Roagă-te
O Doamne Suveran, care hrănești pe slujitorii Tăi cu sulul Cuvântului Tău, dulce la gust, dar amar în judecata lui asupra răzvrătirii, dă-ne har să primim tot ce Tu rânduiești și să vestim adevărul Tău fără teamă unui popor îndărătnic. Susține-ne prin Duhul Tău cu aceeași tărie statornică pe care ai dat-o lui Ezechiel, ca să nu ne bizuim pe propria noastră hotărâre, ci să ne odihnim cu totul în credincioșia legământului și în puterea suverană pe care doar Tu o dai. Conformează inimile noastre voii Tale, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →