← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 4 — cu Whedon

Romani 4Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În orele liniștite ale devoțiunii zilnice ne întoarcem din nou la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament, acel martor metodist robust la sensul clar al Scripturii. Astăzi expunerea sa din capitolul 4 din Romani ne invită să privim îndreptățirea prin credință ca rădăcina însăși atât a legământului antic cât și a evangheliei pe care o proclamăm acum. Cu claritate arminiană Whedon arată că harul precede și face posibil fiecare răspuns ascultător, în timp ce Duhul pecetluiește inima credincioasă. Fie ca aceste paragrafe să ne întărească încrederea că aceeași credință odată socotită lui Avraam este socotită încă tuturor celor ce se încred în Domnul înviat.
Citește

Citire

Să citim capitolul 4 din Romani încet și cu rugăciune, ascultând după Duhul care a vorbit mai întâi prin exemplul lui Avraam și acum vorbește prin apostol. Pe măsură ce cuvintele se desfășoară, observă cum încrederea patriarhului devine modelul pentru fiecare generație. Fă o pauză după fiecare paragraf pentru a lăsa promisiunea dreptății imputate să se așeze asupra conștiinței. În această citire ni se alăturăm marelui nor de martori care au trăit prin aceeași credință care îndreptățește pe cel nelegiuit.
Studiu
Whedon începe prin a încadra întreaga argumentare din cazul lui Avraam. Versetele 1-25. Îndreptățirea prin credință arătată prin cazul lui Avraam ca stând la temelia Bisericii iudaice, precum și a celei creștine, Romani 4:1-25. Avraam însuși a fost îndreptățit în mod gratuit prin credință, (Romani 4:1-5;) cu o îndreptățire a cărei fericire este atestată de David, (Romani 4:6-8;) și care i-a fost conferită în starea sa de neamuri, fiind pecetluită ulterior prin circumcizie, (Romani 4:9-11;) făcându-l tatăl celor credincioși prin credință, (Romani 4:12-17,) astfel încât din acea credință a izvorât prin naștere minunată însăși neamul lui Israel, (Romani 4:18-22;) o credință identică cu credința care îndreptățește în Hristos, (Romani 4:23-25.) AVRAAM era pentru iudeu cel mai aproape de divin dintre toate numele omenești. Forma sa venerabilă, în imaginația lor, se ridica măreț din negurile unei antichități timpurii ca întemeietor al neamului lor, asigurându-i o preeminență divină în această lume și o anumită mântuire în lumea ce va veni. El lega pedigree-ul lor liniar cu Adam, care trebuia încă să culmineze în Mesia. De aceea, când Pavel a identificat credința creștină cu cea avraamică, a întemeiat creștinismul pe cele mai adânci temelii posibile și a arătat că o mare epocă în istoria sfântă începuse aici. (Vezi Faptele 7:2.) El expune apoi natura acceptării acelei credințe. Avraam a crezut pe Dumnezeu, s-a predat în credință lui Dumnezeu, cel puțin de timpuriu când a ascultat chemarea divină de a părăsi Urul Caldeilor și a migra în pământul făgăduit. El era într-o stare permanentă de credință activă, trăind prin credință și de îndreptățire și aprobare continuă și consecventă din partea lui Dumnezeu. Și fiind aceasta istoria sa continuă, orice act marcat al credinței lui Avraam asupra căruia îndreptățirea consecventă este clară este suficient în mod concludent pentru argumentul apostolului. Frazeologia din Geneza 15:6 face astfel din ea un pasaj potrivit pentru scopul său. Căci dreptatea Ca păcătos, credința lui Avraam, fiind o predare de sine întreagă lui Dumnezeu, plină de ascultare sfântă, a fost acceptată în locul dreptății trecute și desăvârșite; astfel încât el a fost acceptat și socotit drept, ca și cum n-ar fi păcătuit niciodată. Și ca și de Avraam, tot așa de orice om. Apoi clarifică succesiunea îndreptățirii și regenerării. Versetul 5. 5. Nu lucrează Pentru plata cuvenită. Cel nelegiuit Omul este nelegiuit până la timpul îndreptățirii sale. El nu este un om sfințit sau regenerat. Regenerarea nu precede îndreptățirea, ci o urmează. Ordinea este: întâi, credința sub călăuzirea convingătoare a Duhului Sfânt; al doilea, îndreptățirea, achitând pe om de vină; al treilea, Duhul care regenerează, făcând inima dreaptă cu Dumnezeu.
Considerați

Considerare

Whedon încheie prin a identifica credința avraamică cu credința creștină. Versetele 23-25. Credința avraamică este identică cu credința care îndreptățește în Hristos, Romani 4:23-25. Printr-o aplicare concludentă a argumentului său Sfântul Pavel afirmă acum că credința lui Avraam și credința creștină sunt una. Biserica Vechiului Testament și Biserica Noului Testament au aceeași temelie. Credincioșii în Hristos sunt adevărații fii ai lui Avraam; adevăratul creștin este adevăratul iudeu.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în propria mea umblare mai caut încă să câștig ceea ce Dumnezeu a dat deja numai prin credință? 2. Cum modelează ordinea îndreptățirii înaintea regenerării încrederea mea zilnică în Duhul? 3. În ce mod nou pot îmbrățișa astăzi locul meu printre copiii spirituali ai lui Avraam?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, îți mulțumim pentru credința antică pe care ai socotit-o lui Avraam și pentru același har îndreptățitor extins acum nouă în Hristos. Ferește-ne de orice gând mândru care ar adăuga lucrările noastre la darul tău gratuit. Dă-ne ca, asemenea patriarhului, să nu ne clătinăm la făgăduința ta, ci să-ți dăm slavă chiar când toată nădejdea firească a pierit. Pecetluiește-ne inimile prin Duhul care L-a înviat pe Iisus din morți, ca să umblăm în înnoirea vieții ca adevărați copii ai lui Avraam. Prin același Domn înviat ne rugăm. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →