Eterniseed › Curriculum › 1 Petru
1 Petru 1 — cu Matei Henry
Deschidere
Matei Henry, estimatul comentator din secolul al XVIII-lea, aduce profunzimea și căldura pastorală caracteristice la capitolul de deschidere din 1 Petru. Expunerea sa evidențiază salutul apostolului către credincioșii risipiți și dezvăluie bogățiile identității lor spirituale în Hristos. Prin atenție atentă atât la doctrină, cât și la datorie, Henry arată cum alegerea, regenerarea și nădejdea îi pregătesc pe sfinți pentru o răbdare plină de bucurie în mijlocul încercărilor. Această lecție se inspiră direct din paragrafele sale atemporale pentru a-i ajuta pe cititorii moderni să savureze aceleași adevăruri. Pe măsură ce ascultăm glasul lui Henry, suntem invitați să vedem chemarea noastră cu o claritate și recunoștință proaspete.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi integral 1 Petru capitolul 1. Lăsați salutul de deschidere al apostolului și descrierea sa înălțătoare a nădejdii vii să se așeze în inima voastră. Observați în special temele alegerii, moștenirii și încercării credinței care străbat pasajul. Citiți încet, permițând textului să trezească atât mintea, cât și afecțiunea înainte de a trece la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a detalia descrierea de sine a lui Petru ca apostol.
I. Autorul ei, descris, 1. Prin numele său — Petru. Primul său nume a fost Simon, iar Iisus Hristos i-a dat numele de Petru, care înseamnă stâncă, ca o laudă a credinței sale și pentru a arăta că el va fi un stâlp eminent în Biserica lui Dumnezeu, Galateni 2:9. 2. Prin slujba sa — apostol al lui Iisus Hristos. Cuvântul înseamnă unul trimis, un legat, un mesager, oricine este trimis în numele lui Hristos și pentru lucrarea Sa; dar mai strict înseamnă cea mai înaltă slujbă din Biserica creștină. 1 Corinteni 12:28, Dumnezeu a pus pe unii în Biserică, întâi apostoli. Demnitatea și preeminența lor constau în aceste lucruri: — Au fost aleși imediat de Hristos Însuși, — au fost mai întâi martori, apoi propovăduitori ai învierii lui Hristos și astfel ai întregii rânduieli evanghelice, — darurile lor erau excelente și extraordinare, — aveau puterea de a face minuni, nu în orice vreme, ci când voia Hristos, — au fost conduși în tot adevărul, au fost înzestrați cu duhul profeției și au avut o putere și o jurisdicție peste toate celelalte; fiecare apostol era un episcop universal în toate bisericile și peste toți slujitorii. În acest mod smerit Petru, (1.) Își afirmă propriul caracter de apostol. De aici învățăm, Un om poate recunoaște în mod legitim și uneori este obligat să afirme darurile și harurile lui Dumnezeu față de el. A pretinde ceea ce nu avem este ipocrizie; iar a nega ceea ce avem este ingratitudine. (2.) El menționează funcția sa apostolică ca garanție și chemare de a scrie această epistolă acestor oameni. Notați, Este de interes pentru toți, dar mai ales pentru slujitori, să reflecteze bine asupra garanției și chemării lor de la Dumnezeu la lucrarea lor. Aceasta îi va justifica în fața altora și le va da sprijin și mângâiere lăuntrică sub toate primejdiile și descurajările.Henry dezvăluie apoi doctrina alegerii după preștiința lui Dumnezeu Tatăl.
(1.) Aleși după preștiința lui Dumnezeu Tatăl. Alegerea este fie la o slujbă: astfel Saul a fost omul pe care Domnul l-a ales să fie rege (1 Samuel 10:24), iar Domnul nostru spune apostolilor Săi, Nu v-am ales Eu pe voi doisprezece? (Ioan 6:70); sau este la o stare bisericească, pentru bucuria privilegiilor speciale: astfel Israel a fost alesul lui Dumnezeu (Deuteronom 7:6), Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales să fii un popor deosebit pentru Sine mai presus de toate popoarele de pe fața pământului; sau este la mântuirea veșnică: Dumnezeu v-a ales de la început la mântuire, prin sfințirea Duhului și credința adevărului. Aceasta este alegerea despre care se vorbește aici, însemnând hotărârea sau rezoluția plină de har a lui Dumnezeu de a mântui pe unii și de a-i aduce, prin Hristos, prin mijloace potrivite, la viața veșnică. [1.] Această alegere se spune că este după preștiința lui Dumnezeu. Preștiința poate fi luată în două feluri: — Întâi, pentru simplă presciență, prevedere sau înțelegere că un astfel de lucru va fi, înainte de a se întâmpla. Astfel un matematician prevede cu siguranță că la un anumit moment va fi o eclipsă. Acest fel de preștiință este în Dumnezeu, care într-o singură privire poruncitoare vede toate lucrurile care au fost vreodată, sau sunt, sau vor fi vreodată. Dar o astfel de presciență nu este cauza pentru care ceva este așa sau așa, deși în eveniment va fi cu siguranță așa, după cum matematicianul care prevede o eclipsă nu provoacă prin aceasta ca acea eclipsă să fie. În al doilea rând, Preștiința înseamnă uneori sfat, rânduială și aprobare. Faptele Apostolilor 2:23, Pe Acesta, dat prin sfatul hotărât și preștiința lui Dumnezeu. Moartea lui Hristos nu a fost doar prevăzută, ci și pre-rânduită, ca în v. 20. Luați-o astfel aici; deci sensul este, aleși după sfatul, rânduiala și harul liber al lui Dumnezeu. [2.] Se adaugă, după preștiința lui Dumnezeu Tatăl. Prin Tatăl înțelegem aici prima persoană a Sfintei Treimi. Există o ordine între cele trei persoane, deși fără superioritate; ele sunt egale în putere și slavă, și există o economie convenită în lucrările lor. Astfel, în chestiunea mântuirii omului, alegerea este prin excelență atribuită Tatălui, după cum împăcarea este Fiului și sfințirea Duhului Sfânt, deși în fiecare dintre acestea o persoană nu este atât de complet interesată încât să le excludă pe celelalte două. Prin aceasta persoanele Treimii ne sunt descoperite mai clar și suntem învățați la ce obligații suntem supuși față de fiecare dintre ele în mod distinct.Henry prezintă apoi îndurarea abundentă care îi mișcă pe credincioși să-L binecuvânteze pe Dumnezeu pentru regenerarea lor.
3. Motivele care ne obligă la această datorie de a-L binecuvânta pe Dumnezeu, care sunt cuprinse în îndurarea Sa abundentă. Toate binecuvântările noastre se datorează milei lui Dumnezeu, nu meritului omului, în special regenerarea. El ne-a născut din nou, și aceasta merită mulțumirea noastră lui Dumnezeu, mai ales dacă luăm în considerare rodul pe care îl produce în noi, care este acea har minunat al nădejdii, și nu o astfel de nădejde zadarnică, moartă, pieritoare ca aceea a lumescilor și a ipocriților, ci o nădejde vie, o nădejde vie, puternică, înviitoare și durabilă, așa cum trebuie să fie acea nădejde care are o temelie atât de solidă ca învierea lui Iisus Hristos din morți. Învățați, (1.) Starea unui bun creștin nu este niciodată atât de rea încât să nu aibă încă un mare motiv să-L binecuvânteze pe Dumnezeu. După cum un păcătos are întotdeauna motiv să jelească, în ciuda prosperității sale prezente, tot așa oamenii buni, în mijlocul dificultăților lor multiple, au motiv să se bucure și să-L binecuvânteze pe Dumnezeu. (2.) În rugăciunile și laudele noastre trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu ca Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos; numai prin El suntem noi și slujbele noastre acceptate. (3.) Cei mai buni oameni își datorează cele mai bune binecuvântări îndurării abundente a lui Dumnezeu. Tot răul din lume vine din păcatul omului, dar tot binele din ea vine din mila lui Dumnezeu. Regenerarea este atribuită în mod expres îndurării abundente a lui Dumnezeu, și la fel toate celelalte; subzistăm în întregime pe mila divină. Despre natura regenerării, vezi Ioan 3:3. (4.) Regenerarea produce o nădejde vie a vieții veșnice. Orice persoană neconvertită este o creatură fără nădejde; orice pretinde de acest fel este doar încredere și prezumție. Nădejdea creștină dreaptă este aceea la care un om este născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu; nu este din natură, ci din harul liber. Cei care sunt născuți la o viață nouă și spirituală sunt născuți la o nădejde nouă și spirituală. (5.) Nădejdea unui creștin are această excelență, este o nădejde vie. Nădejdea vieții veșnice într-un adevărat creștin este o nădejde care îl ține viu, îl înviorează, îl susține și îl conduce la cer. Nădejdea înviorează și ridică sufletul la acțiune, la răbdare, la fortitudine și la perseverență până la sfârșit. Nădejdile înșelătoare ale celor neregătiți sunt zadarnice și pieritoare; ipocritul și nădejdea lui expiră și mor împreună, Iov 27:8. (6.) Învierea lui Iisus Hristos din morți este temelia sau fundamentul nădejdii unui creștin. Învierea lui Hristos este actul Tatălui ca Judecător, al Fiului ca biruitor. Învierea Sa demonstrează că Tatăl acceptă moartea Sa ca plată deplină pentru răscumpărarea noastră, că El este biruitor asupra morții, mormântului și a tuturor dușmanilor noștri spirituali; și este de asemenea o asigurare a învierii noastre. Fiind o unire inseparabilă între Hristos și turma Sa, ei înviază prin virtutea învierii Sale ca cap, mai degrabă decât prin virtutea puterii Sale ca Judecător. Am înviat împreună cu Hristos, Coloseni 3:1. Din toate acestea luate împreună, creștinii au două temelii ferme și solide pe care să-și clădească nădejdea vieții veșnice.
Considerați
Considerare
Reflectând asupra moștenirii pregătite pentru sfinți, Henry enumeră cele patru excelențe incomparabile ale acesteia.
2. Excelențele incomparabile ale acestei moșteniri, care sunt patru: — (1.) Este nestricăcioasă, în care privință este asemenea Făcătorului ei, care este numit Dumnezeul nestricăcios, Romani 1:23. Toată stricăciunea este o schimbare de la mai bine la mai rău, dar cerul este fără schimbare și fără sfârșit; casa este veșnică în ceruri, și posesorii trebuie să subziste pentru totdeauna, căci ceea ce este stricăcios trebuie să îmbrace nestricăciunea, 1 Corinteni 15:53. (2.) Această moștenire este neprihănită, asemenea marelui preot care este acum în posesia ei, care este sfânt, fără răutate și neprihănit, Evrei 7:26. Păcatul și nenorocirea, cele două mari pângăriri care strică această lume și îi strică frumusețea, nu au loc acolo. (3.) Nu se veștejește, ci își păstrează întotdeauna vigoarea și frumusețea și rămâne neofilită, distrând și plăcând mereu sfinților care o posedă, fără cea mai mică oboseală sau dezgust. (4.) „Păstrată în ceruri pentru voi”, care expresie ne învață, [1.] Că este o moștenire glorioasă, căci este în cer, și tot ce este acolo este glorios, Efeseni 1:18. [2.] Este sigură, o revenire într-o altă lume, păstrată și conservată în siguranță până venim în posesia ei. [3.] Persoanele pentru care este păstrată sunt descrise, nu prin numele lor, ci prin caracterul lor: pentru voi, sau pentru noi, sau pentru oricine este născut din nou la o nădejde vie. Această moștenire este păstrată pentru ei și numai pentru ei; toți ceilalți vor fi excluși pentru totdeauna.
Răspunde
Răspuns
Cum stârnește amintirea alegerii voastre recunoștință chiar și în dificultățile prezente? În ce feluri ar putea moștenirea nestricăcioasă descrisă de Henry să vă schimbe perspectiva asupra pierderilor pământești? Unde vă invită Duhul să vă odihniți mai deplin pe puterea lui Dumnezeu care vă păstrează spre mântuire?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, te lăudăm pentru nădejdea cea vie la care ne-ai născut prin învierea lui Isus Hristos, o moștenire nestricăcioasă și păstrată în ceruri pentru noi. Întărește credința noastră în mijlocul încercărilor care îi dovedesc autenticitatea, păzește-ne prin puterea Ta în orice vreme și fă-ne să creștem în sfințenie pe măsură ce așteptăm arătarea Domnului nostru. Să se înmulțească harul și pacea Ta peste tot poporul Tău risipit până în ziua aceea. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →