← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Zaharia

Zaharia 7-8 — cu Ioan Calvin

Zaharia 7-8Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 7 și 8 din Zaharia ne invită la o examinare profundă a adevăratei religii. Calvin arată cum exilații întorși s-au luptat cu întrebări despre post și închinare, în timp ce Dumnezeu îi chema înapoi la sinceritatea inimii. Expunerea sa descoperă modurile subtile prin care putem înlocui formele exterioare cu devotamentul lăuntric. Prin aceste întrebări străvechi întrevedem propriile noastre tendințe spre manifestarea religioasă. Tratamentul atent al textului de către Calvin ne îndrumă să cântărim practicile noastre înaintea Domnului care vede inima. Fie ca acest studiu să trezească o dorință mai adâncă după credința autentică ce Îi este plăcută lui Dumnezeu.
Citește

Citire

Acordă acum timp pentru a citi Zaharia capitolele 7 și 8 încet și cu rugăciune. Observă întrebările pe care le aduc oamenii despre posturile lor și răspunsurile cercetătoare ale Domnului. Ascultă chemarea la dreptate, milă și pocăință sinceră care străbate cuvintele profetului. Permite textului să descopere orice încredere în simplul ritual din propria ta umblare cu Dumnezeu. Revino des la aceste capitole pe măsură ce se desfășoară perspectivele lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a clarifica identitatea și scopul mesagerilor trimiși de captivi. Aici nu este nicio viziune, ci răspunsul pe care Zaharia a fost poruncit să-l dea mesagerilor captivilor: căci el spune că unii fuseseră trimiși din Caldeea ca să aducă jertfe lui Dumnezeu și în același timp să întrebe dacă postul pe care îl stabiliseră când cetatea a fost luată și distrusă trebuia să fie observat. Dar există o oarecare ambiguitate în cuvintele Profetului, căci este îndoielnic dacă cei doi pe care îi numește, și anume Șerețer și Reghem-Meleh, împreună cu ceilalți, trimiseseră mesagerii despre care se face mențiune sau ei înșiși au venit și au adus mesajul de la captivi. Dar aceasta nu este o chestiune de mare importanță. Cât despre întrebarea însăși, sunt înclinat să adopt părerea celor care cred că acești doi au venit cu asociații lor la Ierusalim și în numele tuturor au întrebat despre post, așa cum vom vedea mai târziu. [68] Evreii cred că aceștia erau prinți persani; dar această părere este frivolă. Ei sunt obișnuiți astfel să atragă tot ce apare spre gloria națiunii lor fără nicio discreție sau judecată, ca și cum ar fi fost un obiect mult dorit de evrei ca doi perși să urce la templu. Dar nu este nevoie aici de o discuție lungă; căci dacă privim scopul Profetului, putem concluziona ușor că aceștia erau evrei care fuseseră trimiși de exilați, atât ca să aducă daruri cât și să întrebe despre post, așa cum ne spune Profetul. Suma întregului atunci este că Șerețer și Reghem-Meleh și tovarășii lor au venit la templu și că ei au cerut de asemenea sfat preoților și profeților, dacă postul lunii a cincea trebuia încă observat. Calvin examinează apoi preocuparea religioasă persistentă printre cei care nu se întorseseră încă. Trebuie observat mai întâi că, deși nu toți aveau atâta curaj încât să se întoarcă în propria lor țară de îndată ce li s-a dat voie, ei nu erau totuși disprețuitori grosolani ai lui Dumnezeu și cu totul lipsiți de orice religie. Era într-adevăr o greșeală nu ușoară să rămână torpizi printre babilonieni când li se permitea o întoarcere liberă; căci era o bunătate neprețuită din partea lui Dumnezeu să întindă mâna Sa exilaților nenorociți, care desperaseră cu totul de o întoarcere. Deoarece atunci Dumnezeu era pregătit să-i aducă acasă, o asemenea favoare nu putea fi neglijată fără o mare ingratitudine. Dar a fost totuși voia Domnului ca niște scântei de har să continue în inimile unora, deși zelul lor nu era atât de aprins pe cât ar fi trebuit să fie. Aceeași lene vedem în zilele noastre la mulți, care continuă în murdăria papalității; și totuși ei gem acolo, iar Domnul îi păstrează, astfel încât ei nu leapădă orice preocupare pentru religie, nici nu cad cu totul. Nu toți trebuie condamnați ca necredincioși, cei care sunt leneși și lipsiți de vigoare; dar ei trebuie stimulați. Căci cei care își îngăduie toropeala acționează foarte prost; dar în același timp ei trebuie compătimiți, când nu este în ei acea dorită promptitudine de a se dedica lui Dumnezeu, pe care ar trebui să o aibă. O asemenea instanță vedem atunci la captivi, care ar fi trebuit să se pregătească imediat pentru călătorie, când li s-a dat permisiune prin edictele lui Cirus și Darius. Ei au rămas totuși în exil, dar nu au renunțat cu totul la închinarea lui Dumnezeu; căci au trimis ofrande sfinte, prin care și-au mărturisit credința; și au întrebat de asemenea ce aveau de făcut și au arătat respect preoților și profeților atunci la Ierusalim. De aici apare că ei nu erau mulțumiți de ei înșiși, deși nu au îndreptat imediat ce era greșit. Sunt mulți acum, care, pentru a se disculpa, sau mai degrabă pentru a șterge (cum cred ei) orice dizgrație, disprețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu și ne tratează cu derâdere; ba chiar născocesc crime cu care ne acuză, cu scopul de a discredita Cuvântul Domnului în estimarea celor simpli. Dar Profetul arată că captivii despre care vorbește, deși nu atât de curajoși pe cât ar fi trebuit să fie, erau totuși adevărați slujitori ai lui Dumnezeu; căci au trimis jertfe la templu și au dorit de asemenea să audă și să învețe ce aveau de făcut. Despre chestiunea postului, Calvin abordează atitudinea inimii pe care o cere Dumnezeu. El aduce deci această acuzație împotriva lor: Ați postit pentru Mine? Ați mâncat pentru Mine? ca și cum ar fi spus: 'Dumnezeu nu ia în seamă posturile, decât dacă ele pornesc dintr-un sentiment sincer și tind spre un scop drept și legitim.' Atunci a fost scopul Profetului să trezească pe evrei, ca să nu-și închipuie că Dumnezeu este împăcat prin post sau prin orice alte ceremonii reci, ci ca ei să știe că se cere ceva mai mult. Și vedem cât de înclinați sunt oamenii să se bizuie pe rituri exterioare și să creadă că și-au împlinit datoria față de Dumnezeu când au postit. Deoarece atunci natura umană suferă de această boală, Profetul este trimis aici să risipească această iluzie; ceea ce face declarând că postul nu Îi place lui Dumnezeu sau nu Îi este acceptabil, ca și cum ar fi ceva meritoriu sau ca și cum ar fi în el vreo sfințenie. Calvin insistă mai departe că închinarea nu poate fi judecată doar după noțiuni omenești. De aici învățăm că nimic nu este mai nepotrivit decât ca oamenii să judece închinarea lui Dumnezeu după propriile lor noțiuni și să se încreadă în ei înșiși. Este într-adevăr ușor pentru noi să ne înșelăm singuri; căci cum suntem pământești, așa putem crede că tot ce strălucește înaintea ochilor noștri este cel mai acceptabil lui Dumnezeu. Dar Profetul ne amintește aici, printr-o singură propoziție, cât de frivole sunt astfel de gânduri care ne plac nouă înșine; căci Dumnezeu ne întâmpină cu această întrebare: 'Ați postit pentru Mine? Sunteți voi judecători și este drept ca voi după plăcerea voastră să inventați diverse moduri de închinare? Dar Eu rămân mereu ca Mine Însumi și nu Mă transform după ce vă place vouă; căci resping tot ce este de acest fel.'
Considerați

Considerare

Calvin leagă mustrarea de principiul durabil că Dumnezeu respinge ceremonia goală. Am menționat deja că, posibil, când întrebarea a fost ridicată de captivi, multă dispută, cum este de obicei cazul, a prevalat printre oameni. Dar cum evreii reveneau mereu la vechile lor căi, fiind atașați orbește de ceremoniile lor reci și crezând că în acest mod Îl împacă pe Dumnezeu, Profetul, din acest motiv, își bate joc de munca și osteneala lor preposteră. 'Vedeți,' spune el, 'singura întrebare acum este dacă trebuie să fie post, ca și cum acesta ar fi lucrul principal înaintea lui Dumnezeu; între timp evlavia este neglijată și este neglijată chemarea reală la Dumnezeu și întreaga închinare spirituală este de asemenea estimată de voi ca nimic și nicio integritate a vieții nu prevalează: căci vă mușcați unul pe altul, vă prădați unul pe altul, vă nedreptățiți unul pe altul și sunteți vinovați de minciună: închideți ochii nepăsători la astfel de vicii ca acestea; și în același timp când postul este neglijat, credeți că întreaga religie cade la pământ. Acestea sunt vechile voastre căi și astfel erau de obicei gândurile și faptele părinților voștri; și apare evident că vă jucați cu Dumnezeu și că sunteți plini de înșelăciuni și că nu este în voi o particulă de religie adevărată. Căci Dumnezeu a vorbit odinioară cu voce tare în urechile voastre și cuvintele Lui nu erau obscure când vă îndemna prin profeții Săi; v-a arătat ce era pocăința adevărată, dar nu a realizat nimic. Nu este atunci destul de evident că acum acționați cu înșelăciune când întrebați atât de atent despre post?' Acum percepem ce forță există în această propoziție: Nu sunt acestea cuvintele pe care Iehova le-a proclamat odinioară? Căci nu era de ajuns să amintească evreilor de pocăința adevărată; dar această mustrare era necesară pentru a-i stimula mai ascuțit; și era cu totul necesar să descopere ipocrizia lor, ca să nu fie prea mulțumiți de performanțele exterioare. În cele din urmă, Calvin aplică cuvântul profetic pentru a expune ipocrizia care amenință încă poporul lui Dumnezeu. De aici învățăm că nimic nu este mai nepotrivit decât ca oamenii să judece închinarea lui Dumnezeu după propriile lor noțiuni și să se încreadă în ei înșiși. Este într-adevăr ușor pentru noi să ne înșelăm singuri; căci cum suntem pământești, așa putem crede că tot ce strălucește înaintea ochilor noștri este cel mai acceptabil lui Dumnezeu. Dar Profetul ne amintește aici, printr-o singură propoziție, cât de frivole sunt astfel de gânduri care ne plac nouă înșine; căci Dumnezeu ne întâmpină cu această întrebare: 'Ați postit pentru Mine? Sunteți voi judecători și este drept ca voi după plăcerea voastră să inventați diverse moduri de închinare? Dar Eu rămân mereu ca Mine Însumi și nu Mă transform după ce vă place vouă; căci resping tot ce este de acest fel.'
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea am înlocuit acte religioase exterioare cu devotament sincer față de Dumnezeu? Cum ar putea Domnul să mă invite să examinez motivele din spatele practicilor mele spirituale? Ce pas de pocăință sinceră îmi cere El să fac astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne Suveran, care cercetezi inimile și cântărești fiecare motiv, curățește-ne de toată observanța goală și dăruiește-ne pocăință care aduce rod de dreptate și milă. Prin credincioșia Ta față de legământ, restaurează-ne să umblăm în adevăr înaintea Ta, ca închinarea noastră și viețile noastre zilnice să Îi placă Celui ce locuiește în Sion. Prin Hristos, Mijlocitorul nostru, și prin Duhul, ține-ne statornici în harul care singur ne face acceptabili. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →