Eterniseed › Curriculum › 1 Tesaloniceni
1 Tes 4 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 1 Tesaloniceni 4 oferă un ghid constant și afectuos prin chemarea apostolului la o sfințenie crescândă. Reflecțiile sale trec de la îndemnurile practice despre purtarea zilnică la speranța tandră oferită celor ce se întristează. În lecția de astăzi rămânem la perspectivele lui Henry pentru ca cuvintele străvechi să ne modeleze pașii și să ne întărească inimile. Ascultăm atât poruncile urgente cât și făgăduințele mângâietoare care marchează viața creștină. Fie ca expunerea sa atentă să ne apropie de Domnul care ne cheamă la sine.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește 1 Tesaloniceni 4 încet. Lasă cuvintele apostolului despre sfințire, dragostea frățească și întoarcerea lui Hristos să te învăluie. Observă tonul blând dar ferm care îndeamnă la creștere și oferă mângâiere. În timp ce citești, cere Duhului să-ți deschidă inima ca să primești atât poruncile cât și făgăduințele cuprinse în acest singur capitol.
Studiu
Henry începe prin a sublinia chemarea de a spori și mai mult în viața sfântă.
2. Subiectul îndemnului său — ca ei să sporească tot mai mult în umblarea sfântă sau să exceleze în cele bune, în faptele bune. Credința lor era pe drept renumită pretutindeni și erau deja pilde pentru alte biserici; totuși apostolul ar fi vrut ca ei să-i întreacă și mai mult pe alții și să înainteze și mai mult în sfințenie. Observă: (1.) Cei ce întrece pe alții cel mai mult rămân totuși departe de desăvârșire. Cei mai buni dintre noi trebuie să uităm cele din urmă și să ne întindem spre cele dinainte. (2.) Nu este de ajuns să rămânem în credința evangheliei, ci trebuie să sporim în lucrarea credinței. Nu doar să perseverăm până la sfârșit, ci să ne îmbunătățim și să umblăm mai drept și mai aproape de Dumnezeu.El dezvăluie apoi mai multe argumente care întăresc avertizarea împotriva necurăției.
2. Există mai multe argumente pentru a întări această avertizare. Astfel, (1.) Această latură a sfințirii în mod deosebit este voia lui Dumnezeu, v. 3. Este voia lui Dumnezeu în general ca noi să fim sfinți, pentru că cel ce ne-a chemat este sfânt și pentru că am fost aleși spre mântuire prin sfințirea Duhului; și nu doar că Dumnezeu cere sfințenie în inimă, ci și curăție în trupurile noastre și să ne curățim de toată necurăția atât a cărnii cât și a duhului, 2 Corinteni 7:1. Ori de câte ori trupul este, așa cum se cuvine, închinat lui Dumnezeu și dedicat și pus deoparte pentru El, trebuie ținut curat și neprihănit pentru slujirea Lui; și, după cum curăția este o latură a sfințirii noastre, tot așa aceasta este un lucru pe care Dumnezeu îl poruncește în legea Sa și pe care harul Său îl împlinește în toți credincioșii adevărați. (2.) Aceasta va fi spre marea noastră cinste: atât de mult este arătat limpede, v. 4. Pe când dimpotrivă va fi o mare necinste. Și ocara lui nu va fi ștearsă, Proverbe 6:33. Trupul este numit aici vasul sufletului, care locuiește în el (așa 1 Samuel 21:5), și trebuie ținut curat de poftele pângărătoare. Fiecare trebuie să fie atent în această privință, după cum își prețuiește propria cinste și nu vrea să fie disprețuit din pricina aceasta, ca poftele și patimile sale inferioare să nu capete stăpânire, tiranizând rațiunea și conștiința și înrobind facultățile superioare ale sufletului său. Ce poate fi mai necinstit decât ca un suflet rațional să fie înrobit de afecțiuni trupești și pofte brutale? (3.) A îngădui pofta concupiscenței înseamnă a trăi și a acționa ca neamurile? Chiar ca Neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu, v. 5. Neamurile, și mai ales grecii, erau de obicei vinovați de unele păcate de necurăție care nu erau atât de evident interzise de lumina firii. Dar ei nu-L cunoșteau pe Dumnezeu, nici mintea și voia Lui, așa cum creștinii cunosc și ar trebui să cunoască această voie a Sa, anume sfințirea noastră în această latură a ei. Nu este de mirare, așadar, dacă Neamurile își îngăduie poftele și dorințele trupești; dar creștinii nu trebuie să umble ca Neamurile neconvertite, în desfrânare, pofte, beție peste măsură, chefuri, ospețe etc. (1 Petru 4:3), pentru că cei ce sunt în Hristos și-au răstignit trupul cu patimile și poftele lui. (4.) Păcatul necurăției, mai ales adulterul, este o mare nedreptate de care Dumnezeu va fi răzbunătorul; așa putem înțelege cuvintele acelea, Ca nimeni să nu treacă peste sau să înșele pe fratele său (v. 6), în vreo privință — en to pragmati, în această privință despre care vorbește apostolul în versetele precedente și următoare, anume păcatul necurăției. Unii înțeleg aceste cuvinte ca o nouă avertizare și precauție împotriva nedreptății și asupririi, a oricărei înșelăciuni și amăgiri în relațiile cu oamenii, care sunt cu siguranță criminale și contrare evangheliei. Și creștinii nu trebuie să profite de ignoranța și nevoia celor cu care au de-a face și astfel să-i treacă cu vederea, nici să-i înșele prin echivocuri sau arte mincinoase; și deși aceasta poate fi practicată de unii și să rămână mult timp nedescoperită și astfel nepedepsită printre oameni, totuși Dumnezeul drept va da o răsplată. Dar înțelesul poate fi mai degrabă să arate nedreptatea și răul care în multe cazuri sunt făcute prin păcatul necurăției. Nu doar că desfrânarea și alte fapte de necurăție sunt păcate împotriva propriului trup al celui ce le săvârșește (1 Corinteni 6:18), nu doar că sunt foarte vătămătoare pentru păcătosul însuși atât în suflet cât și în trup, ci uneori sunt foarte vătămătoare și nu mai puțin decât înșelarea, fapte de nedreptate față de alții, în special față de cei uniți prin legământul căsătoriei și față de urmașii lor. Și, deoarece acest păcat este de o fire atât de groaznică, urmează că Dumnezeu va fi răzbunătorul lui. Curvarii și adulterii Dumnezeu îi va judeca, Evrei 13:4. Aceasta apostolul o avertizase și o mărturisise prin evanghelia sa, care, după cum cuprindea făgăduințe nespus de mari și prețioase, tot așa descoperea din cer mânia lui Dumnezeu împotriva oricărei nelegiuiri și nedreptăți printre oameni, Romani 1:18. (5.) Păcatul necurăției este contrar firii și scopului chemării noastre creștine: Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie, v. 7. Legea lui Dumnezeu interzice orice necurăție, iar evanghelia cere cea mai mare curăție; ne cheamă de la necurăție la sfințenie. (6.) Disprețuirea legii și a evangheliei lui Dumnezeu este deci disprețuirea lui Dumnezeu însuși: Cel ce disprețuiește disprețuiește pe Dumnezeu, nu doar pe om. Unii ar fi putut să ia în ușurință poruncile de curăție și sfințenie, pentru că le-au auzit de la oameni ca ei înșiși; dar apostolul le face cunoscut că acestea sunt poruncile lui Dumnezeu, iar a le călca nu era mai puțin decât a-L disprețui pe Dumnezeu. El adaugă: Dumnezeu le-a dat creștinilor Duhul Său, arătând că toate felurile de necurăție într-un mod deosebit Îl întristează pe Duhul Sfânt și Îl vor provoca să Se retragă de la noi; și totodată Duhul Sfânt ne este dat ca să ne înarmeze împotriva acestor păcate și să ne ajute să omorâm aceste fapte ale trupului, ca să trăim, Romani 8:13.Henry se îndreaptă apoi spre harul dragostei frățești deja evident printre tesaloniceni.
1. Ce este ceea ce apostolul laudă la ei. Nu era atât de mult propria lor virtute cât harul lui Dumnezeu; totuși el observă dovada pe care o dădeau despre harul lui Dumnezeu în ei. (1.) Era harul lui Dumnezeu pe care îl remarca în mod special: că Dumnezeu îi învățase această lecție bună: Voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții, v. 9. Oricine face ceea ce este bun este învățat de Dumnezeu să facă aceasta și Dumnezeu trebuie să primească slava. Toți cei ce sunt învățați mântuitor de Dumnezeu sunt învățați această lecție, să se iubească unii pe alții. Aceasta este uniforma familiei lui Hristos. Observă de asemenea: Învățătura Duhului întrece învățătura oamenilor; și, după cum nimeni nu trebuie să învețe contrar a ceea ce învață Dumnezeu, tot așa nimeni nu poate învăța atât de eficient ca El; iar învățătura oamenilor este zadarnică și inutilă dacă nu învață și Dumnezeu. (2.) Tesalonicenii dădeau dovadă bună că sunt învățați de Dumnezeu prin dragostea lor față de frați în toată Macedonia, v. 10. Ei nu iubeau doar pe cei din propriul oraș și societate, sau pe cei aproape de ei și de aceleași păreri cu ei, ci dragostea lor era largă. Iar a unui creștin adevărat este așa față de toți sfinții, chiar dacă sunt depărtați de el în loc și diferă de el în unele opinii sau practici de mai mică importanță.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea descriind speranța glorioasă care mângâie pe cei ce plâng.
3. Starea și condiția lor vor fi glorioase și fericite la a doua venire a lui Hristos. Aceasta apostolul o înștiințează pe tesaloniceni prin cuvântul Domnului (v. 15), prin descoperire dumnezeiască de la Domnul Isus; căci deși învierea morților și o stare viitoare de fericire făceau parte din crezul sfinților Vechiului Testament, totuși ele sunt mult mai clar descoperite în și prin evanghelie. Prin acest cuvânt al Domnului știm (1.) Că Domnul Isus va coborî din cer în toată pompa și puterea lumii de sus (v. 16): Însuși Domnul va coborî din cer cu un strigăt. El S-a înălțat la cer după învierea Sa și a trecut prin aceste ceruri materiale în al treilea cer, care trebuie să-L țină până la restaurarea tuturor lucrurilor; și atunci va veni din nou și Se va arăta în slava Sa. Va coborî din cer în acest aer al nostru, v. 17. Arătarea va fi cu pompă și putere, cu un strigăt — strigătul unui rege și puterea și autoritatea unui rege și cuceritor puternic, cu glasul arhanghelului; o mulțime nenumărată de îngeri Îl vor însoți. Poate unul, ca general al acelor oștiri ale Domnului, va da de veste despre apropierea Sa, iar arătarea glorioasă a acestui mare Răscumpărător și Judecător va fi vestită și introdusă de trâmbița lui Dumnezeu. Căci trâmbița va suna și aceasta îi va trezi pe cei ce dorm în țărâna pământului și va chema toată lumea să se înfățișeze. Căci (2.) Morții vor fi înviați: Cei morți în Hristos vor învia întâi (v. 16), înainte ca cei ce vor fi găsiți vii la venirea lui Hristos să fie schimbați; și astfel se vede că cei ce vor fi atunci găsiți vii nu-i vor lua înainte pe cei ce au adormit, v. 15. Prima grijă a Răscumpărătorului în ziua aceea va fi pentru sfinții Săi morți; îi va învia înainte ca marea schimbare să treacă peste cei ce vor fi găsiți vii: astfel încât cei ce nu au dormit în moarte nu vor avea un privilegiu sau o bucurie mai mare în ziua aceea decât cei ce au adormit în Isus. (3.) Cei ce vor fi găsiți vii vor fi atunci schimbați. Vor fi răpiți împreună cu ei în nori, ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh, v. 17. În clipa sau imediat înainte de această răpire în nori, cei ce sunt vii vor suferi o schimbare puternică, care va fi echivalentă cu moartea. Această schimbare este atât de tainică încât nu o putem înțelege: știm puțin sau nimic despre ea, 1 Corinteni 15:51. Doar, în general, acest muritor trebuie să îmbrace nemurirea, iar aceste trupuri vor fi făcute potrivite să moștenească împărăția lui Dumnezeu, pe care carnea și sângele în starea lor prezentă nu sunt capabile să o moștenească. Această schimbare va fi într-o clipă, într-o clipire din ochi (1 Corinteni 15:52), în chiar clipa sau nu mult după învierea celor ce dorm în Isus. Iar cei ce sunt înviați și astfel schimbați se vor întâlni împreună în nori și acolo se vor întâlni cu Domnul lor, ca să-L felicite pentru venirea Sa, să primească cununa de slavă pe care El le-o va da atunci și să fie asesori cu El în judecată, aprobând și aplaudând sentința pe care El o va da atunci asupra stăpânitorului puterii văzduhului și asupra tuturor celor răi, care vor fi osândiți la pieire cu diavolul și îngerii lui. (4.) Aici este fericirea sfinților în ziua aceea: vor fi pururea cu Domnul, v. 17. Va fi o parte din fericirea lor că toți sfinții se vor întâlni împreună și vor rămâne împreună pentru totdeauna; dar fericirea principală a cerului este aceasta, să fie cu Domnul, să-L vadă, să trăiască cu El și să se bucure de El pentru totdeauna. Aceasta ar trebui să mângâie pe sfinți la moartea prietenilor lor, că, deși moartea a făcut o despărțire, totuși sufletele și trupurile lor se vor întâlni din nou; noi și ei ne vom întâlni din nou: noi și ei ne vom întâlni din nou: noi și ei împreună cu toți sfinții ne vom întâlni cu Domnul nostru și vom fi cu El pentru totdeauna, fără să mai fim despărțiți nici de El nici unul de altul pentru totdeauna. Iar apostolul ar vrea să ne mângâiem unii pe alții cu aceste cuvinte, v. 18. Trebuie să ne străduim să ne sprijinim unii pe alții în vremuri de întristare, să nu ne înăbușim unii altora duhurile, nici să nu ne slăbim unii altora mâinile, ci să ne mângâiem unii pe alții; și aceasta poate fi făcut prin cugetare serioasă și vorbire despre multele lecții bune ce trebuie învățate din doctrina învierii morților, a doua venire a lui Hristos și slava sfinților în ziua aceea.
Răspunde
Răspuns
Unde în umblarea ta zilnică simți invitația de a spori tot mai mult? Cum ar putea chemarea la liniște și muncă cinstită să remodeleze o zonă a vieții tale în această săptămână? În ce fel făgăduința de a fi pururea cu Domnul ușurează o întristare pe care o porți?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, prin Duhul Tău sfințește-ne după Cuvântul Tău, ca să umblăm în curăție, să ne iubim unii pe alții cu dragoste fierbinte și să trăim liniștiți în locurile rânduite de Tine. Fixează-ne nădejdea pe întoarcerea sigură a lui Hristos, când cei ce au adormit în El vor învia și vom fi răpiți ca să fim cu Tine pentru totdeauna. Păzește-ne de orice formă de necurăție până în ziua aceea. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →