Eterniseed › Curriculum › 2 Petru
II Petru 3 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 2 Petru 3 oferă îndrumare constantă credincioșilor care se confruntă cu îndoială și întârziere. În acest capitol apostolul confruntă batjocoritorii în timp ce îndeamnă biserica să rămână vigilentă și sfântă. Henry parcurge textul cu claritate pastorală, arătând cum promisiunea revenirii lui Hristos modelează conduita zilnică. Reflecțiile sale ne amintesc că timpul lui Dumnezeu nu este niciodată neglijent, ci întotdeauna intenționat. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, suntem invitați să ne ținem strâns de cuvântul rostit de profeți și apostoli. Această lecție se inspiră direct din tratamentul lui Henry astfel încât avertismentele antice să mai poată trezi mințile curate astăzi.
Citește
Citire
Acordă câteva clipe liniștite pentru a citi 2 Petru 3 în întregime. Ascultă chemarea repetată a apostolului de a-ți aminti și asigurarea fermă că ziua Domnului va veni cu siguranță. Observă contrastul dintre batjocoritorii care își bat joc de promisiune și cei iubiți care sunt îndemnați să trăiască în sfințenie și pace. Lasă ca îndemnul final al capitolului de a crește în har să se așeze în inima ta înainte de a ne întoarce la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a evidenția afecțiunea tandră a apostolului față de cititorii săi.
Pentru ca apostolul să-și atingă mai bine scopul în scrierea acestei epistole, care este de a-i face statornici și constanți într-o amintire fiducială și practică a doctrinei evangheliei, el, 1. Își exprimă afecțiunea și tandrețea specială față de ei, numindu-i iubiți, dovedind astfel că a adăugat evlaviei bunătatea frățească, așa cum îi îndemnase (cap. i. 17) să facă. Slujitorii trebuie să fie exemple de iubire și afecțiune, precum și de viață și conversație. 2. Dovedește o iubire sinceră față de ei și o preocupare sinceră pentru ei, scriindu-le același lucru, deși în alte cuvinte. Fiind sigur pentru ei, nu-i va fi greu să scrie pe aceeași temă și să urmărească același scop prin metodele cele mai susceptibile de a reuși. 3. Pentru a recomanda mai bine materia, le spune că ceea ce vrea să-și amintească sunt, (1.) Cuvintele rostite de profeții sfinți, care au fost inspirați divin, luminați și sfințiți de Duhul Sfânt; și, văzând că mințile acestor persoane au fost purificate prin lucrarea sfințitoare a aceluiași Duh, erau mai bine dispuse să primească și să rețină ceea ce venea de la Dumnezeu prin profeții sfinți. (2.) Poruncile apostolilor Domnului și Mântuitorului; și de aceea ucenicii și slujitorii lui Hristos trebuie să țină seama de ceea ce aceia trimiși de El le-au declarat a fi voia Domnului lor. Ceea ce a vorbit Dumnezeu prin profeții Vechiului Testament și ce a poruncit Hristos prin apostolii Noului Testament nu poate decât să ceară și să merite să fie amintit frecvent; iar cei care meditează la aceste lucruri vor simți virtuțile lor înviitoare. Prin aceste lucruri mințile curate ale creștinilor trebuie să fie trezite, ca să fie activi și vii în lucrarea sfințeniei și zeloși și neobosiți pe calea spre cer.Henry continuă descriind caracterul și raționamentul batjocoritorilor care vor veni.
I. Ce fel de persoane sunt: ei umblă după poftele lor, urmează dispozitivele și dorințele propriilor inimi și afecțiuni carnale, nu dictatele și îndrumările rațiunii drepte și ale unei judecăți luminate și bine informate. Ei fac aceasta în cursul conversației lor, trăiesc cum vor și vorbesc cum vor; nu numai mințile lor interioare sunt rele și opuse lui Dumnezeu, așa cum este mintea fiecărui păcătos nerăscumpărat (Rom. 8:7), înstrăinată de Dumnezeu, ignorantă de El și aversiune față de El; dar au crescut la o asemenea înălțime a răutății încât proclamă deschis ceea ce este în inimile altora care sunt încă carnali; ei spun: 'Limbile noastre sunt ale noastre și puterea noastră și timpul nostru și cine este domn peste noi? Cine ne va contrazice sau ne va controla sau ne va chema vreodată la socoteală pentru ceea ce spunem sau facem?' Și, deoarece disprețuiesc să fie constrânși de vreo lege a lui Dumnezeu în conversația lor, nici nu vor suporta ca revelația lui Dumnezeu să le dicteze și să le prescrie ceea ce trebuie să creadă; așa cum vor umbla pe propria lor cale și vor vorbi propria lor limbă, tot așa își vor gândi propriile gânduri și vor forma principii care sunt cu totul ale lor: și aici poftele lor singure vor fi consultate de ei. Numai astfel de libertini desăvârșiți ca cei descriși aici pot lua un loc, cel puțin nu pot sta în scaunul batjocoritorilor. 'Prin aceasta îi veți cunoaște, ca să fiți mai bine pe gardă împotriva lor.'Henry contrastează apoi judecata trecută prin apă cu judecata viitoare prin foc.
2. Ce spune apostolul despre schimbarea distructivă care urmează să vină asupra ei: Cerurile și pământul, care sunt acum, prin același cuvânt sunt ținute în rezervă, păstrate pentru foc împotriva zilei judecății și a pierzaniei oamenilor nelegiuiți, v. 7. Aici avem o relatare înfricoșătoare a dizolvării finale a lumii și de care suntem mai aproape implicați. Ruina care a venit asupra lumii și a locuitorilor ei prin potop o citim, o auzim și ne gândim la ea cu îngrijorare, deși cei măturați de ea erau unii pe care nu i-am cunoscut niciodată; dar judecata despre care se vorbește aici urmează să vină și va veni cu siguranță, deși nu știm când, nici asupra cărei vârste sau generații anume de oameni; și de aceea nu suntem, nu putem fi siguri că nu se va întâmpla în timpurile noastre: și aceasta face o diferență foarte mare, deși ar trebui admis că erau egali în orice alt aspect, ceea ce totuși nu trebuie permis, căci au fost unii, deși foarte puțini, care au scăpat de acel potop, dar niciunul nu poate scăpa de această conflagrație. În plus, nu eram la îndemâna unuia, dar nu suntem siguri că nu vom fi incluși în cealaltă calamitate. Acum, deci, să vedem lumea căreia îi aparținem distrusă deodată — nu o singură persoană, nu o familie anume, nici măcar o națiune (chiar cea de care suntem cel mai aproape interesați și preocupați), ci întreaga lume, spun, scufundându-se deodată și nicio arcă prevăzută, nicio cale posibilă lăsată de scăpare pentru vreunul de la ruina comună, aceasta face o diferență între pustiirea care a fost și ceea ce încă așteptăm. Una a trecut deja și nu se va mai întoarce niciodată asupra noastră (căci Dumnezeu a spus explicit că nu va mai fi niciodată un potop care să distrugă pământul, Gen. 9:11-17); cealaltă este încă în urmă și este la fel de sigură să vină pe cât adevărul și puterea lui Dumnezeu o pot face: una a venit treptat asupra lumii și a crescut asupra locuitorilor ei patruzeci de zile, înainte de a face un sfârșit desăvârșit al lor (Gen. 7:12, 17); cealaltă va veni asupra lor repede și deodată (2 Pet. 2:1): în plus, în acea răsturnare (cum am spus) au fost câțiva care au scăpat, dar ruina care așteaptă încă această lume, ori de câte ori vine, va fi absolut una universală; nu va fi nicio parte pe care flăcările devoratoare să nu o cuprindă, niciun sanctuar lăsat nicăieri unde locuitorii să fugă, niciun loc unic în toată această lume unde vreunul dintre ei să poată fi în siguranță. Astfel, oricare ar fi diferențele care pot fi atribuite între acea distrugere a lumii și aceasta despre care se vorbește aici, ele reprezintă într-adevăr apropiata ca fiind judecata cea mai teribilă; totuși faptul că lumea a fost odată distrusă printr-un potop universal face mai credibil că poate fi din nou ruinată printr-o conflagrație universală. Să considere deci batjocoritorii, care râd de venirea Domnului nostru la judecată, cel puțin că poate fi. Nu se spune nimic despre ea în cuvântul lui Dumnezeu decât ceea ce este la îndemâna puterii lui Dumnezeu și, deși ei încă ar râde, nu ne vor scoate din încurcătură; suntem bine asigurați că va fi, pentru că El a spus-o și ne putem baza pe promisiunea Sa. Ei greșesc, necunoscând (cel puțin necrezând) scripturile, nici puterea lui Dumnezeu; dar noi știm și ne bazăm sau ar trebui să ne bazăm pe ambele. Acum, ceea ce a spus El și pe care îl va împlini cu siguranță este că cerurile și pământul care sunt acum (cu care suntem acum înrudiți, care subzistă încă în toată frumusețea și ordinea în care le vedem și care ne sunt atât de plăcute și utile, așa cum le găsim) sunt ținute în rezervă, nu pentru a fi, ceea ce mințile pământești ar dori să le aibă, comori pentru noi, ci pentru a fi ceea ce Dumnezeu le va avea, în tezaurul Său, depozitate în siguranță și păstrate în siguranță pentru scopurile Sale. Urmează, sunt rezervate pentru foc. Observă, judecățile următoare ale lui Dumnezeu sunt mai teribile decât cele care au precedat; lumea veche a fost distrusă prin apă, dar aceasta este rezervată pentru foc, care îi va arde pe cei răi în ziua de pe urmă; și, deși aceasta pare a fi amânată, totuși, așa cum această lume rea este susținută de cuvântul lui Dumnezeu, tot așa este rezervată doar pentru răzbunarea Celui căruia îi aparține răzbunarea, care în ziua judecății va trata cu o lume nelegiuită conform meritelor lor, căci ziua judecății este ziua pierzaniei oamenilor nelegiuiți. Cei care acum își bat joc de o judecată viitoare o vor găsi o zi a răzbunării și a distrugerii desăvârșite. 'Ferește-te deci să fii printre acești batjocoritori; nu pune la îndoială că ziua Domnului va veni; dă-ți silința deci să fii găsit în Hristos, ca aceea să fie un timp de înviorare și zi a răscumpărării pentru tine, care va fi o zi a indignării și a mâniei pentru lumea nelegiuită.'Henry explică adevăratul scop din spatele aparentei întârzieri a lui Dumnezeu.
I. Că ceea ce oamenii socotesc neglijență este cu adevărat îndelungă-răbdare și că față de noi; este a da mai mult timp poporului Său, pe care l-a ales înainte de întemeierea lumii, mulți dintre care nu sunt încă convertiți; iar cei care sunt într-o stare de har și favoare cu Dumnezeu trebuie să avanseze în cunoștință și sfințenie și în exercițiul credinței și al răbdării, să abunde în fapte bune, făcând și suferind ceea ce sunt chemați, ca să aducă slavă lui Dumnezeu și să se îmbunătățească într-o potrivire pentru cer; căci Dumnezeu nu voiește ca vreunul dintre aceștia să piară, ci ca toți să vină la pocăință. Aici observă, 1. Pocăința este absolut necesară pentru mântuire. Dacă nu ne pocăim, vom pieri, Luca 13:3, 5. 2. Dumnezeu nu are plăcere în moartea păcătoșilor: așa cum pedeapsa păcătoșilor este un chin pentru creaturile Sale, un Dumnezeu milostiv nu ia plăcere în ea; și deși scopul principal al lui Dumnezeu în îndelunga Sa răbdare este fericirea celor pe care i-a ales pentru mântuire, prin sfințirea Duhului și credința adevărului, totuși bunătatea și îndelunga Sa răbdare prin natura lor invită și cheamă la pocăință pe toți aceia cărora li se exercită; și, dacă oamenii continuă nepocăiți când Dumnezeu le dă spațiu să se pocăiască, El va trata mai aspru cu ei, deși marele motiv pentru care nu a grăbit venirea Sa a fost pentru că nu a împlinit numărul aleșilor Săi. 'Nu abuzați deci de răbdarea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, abandonându-vă la un curs de nelegiuire; nu îndrăzniți să mergeți cu îndrăzneală pe calea păcătoșilor, nici să vă așezați în siguranță într-o stare nepocăită neconvertită, ca acela care a spus (Mat. 24:48), Domnul meu întârzie venirea Sa, ca nu cumva să vină și să vă surprindă;'
Considerați
Considerare
Henry ne amintește de perspectiva divină asupra timpului însuși.
I. Adevărul pe care apostolul îl afirmă — că la Domnul o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Deși, în socoteala oamenilor, există o mare diferență între o zi și un an și o diferență imensă între o zi și o mie de ani, totuși în socoteala lui Dumnezeu, care locuiește în veșnicie, în care nu există succesiune, nu există nicio diferență; căci toate lucrurile trecute, prezente și viitoare sunt mereu înaintea Lui, iar întârzierea a o mie de ani nu poate fi atât de mult pentru El pe cât este amânarea oricărui lucru pentru o zi sau o oră pentru noi.Henry încheie secțiunea subliniind certitudinea și subitaneitatea venirii Domnului.
Ni se spune aici că Domnul nu este neglijent — nu întârzie dincolo de timpul hotărât; așa cum Dumnezeu a ținut timpul pe care îl hotărâse pentru eliberarea lui Israel din Egipt, până la o zi (Exod. 12:41), tot așa va ține timpul hotărât venind să judece lumea. Ce diferență este între socoteala pe care o face Dumnezeu și cea pe care o fac oamenii! Oamenii buni sunt înclinați să creadă că Dumnezeu întârzie dincolo de timpul hotărât, adică timpul pe care l-au stabilit ei înșiși pentru eliberarea lor și a bisericii; dar ei stabilesc un timp și Dumnezeu stabilește altul, și El nu va eșua să țină ziua pe care a hotărât-o. Oamenii nelegiuiți îndrăznesc să învinuiască o neglijență vinovată asupra lui Dumnezeu, ca și cum ar fi scăpat timpul și ar fi lăsat deoparte gândurile de a veni. Dar apostolul ne asigură,
Răspunde
Răspuns
Unde în propria ta viață simți tentația de a trata promisiunile lui Dumnezeu ca îndepărtate sau nesigure? Cum ar putea amintirea profeților și apostolilor schimba felul în care aștepți întoarcerea lui Hristos? În ce mod practic poți trăi astăzi ca unul care caută și grăbește ziua lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, păzește inimile noastre de duhul batjocoritor care își râde de făgăduința Ta și învață-ne să vedem răbdarea Ta ca pe o îndurare ce duce la pocăință. Prin Duhul Tău, trezește mințile noastre cu cuvintele profeților și ale apostolilor, ca să umblăm în sfințenie și pace în așteptarea zilei Domnului. Lasă nădejdea cerurilor noi și a unui pământ nou în care locuiește dreptatea să ne modeleze fiecare dorință și alegere până la întoarcerea lui Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →