← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Împărați

2 Împărați 21-22 — cu Matthew Henry

2 Împărați 21-22Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Matthew Henry ne ghidează prin relatarea sobră a regilor lui Iuda din 2 Împărați 21-22, unde lumina și întunericul se ciocnesc în succesiune rapidă. Comentariul său scoate în evidență inversarea marcantă de la credincioșia lui Ezechia la corupția profundă sub Manase și Amon, în timp ce arată spre reformele lui Iosia. În aceste capitole Henry ne ajută să vedem cât de repede poate deriva o națiune când conducătorii părăsesc pe Domnul, totuși și cum cuvântul lui Dumnezeu încă vorbește judecată și milă. Ne întoarcem la perspectivele sale pentru a înțelege atât avertismentele cât și speranța păstrată pentru cei care se pocăiesc.
Citește
Pune deoparte timp liniștit pentru a citi integral 2 Împărați capitolele 21 și 22. Ascultă după modelul repetat al alegerilor regale care fie întristează, fie mulțumesc pe Domnul. Observă lunga și întunecata domnie a lui Manase, scurta violență a lui Amon și semnele timpurii ale devotamentului lui Iosia. Lasă narațiunea să trezească atât întristare pentru consecințele păcatului cât și anticiparea reformei ce va veni.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a contrasta domnia lui Manase cu gloria celei precedente. Cât de plăcute au fost meditațiile noastre despre ultima domnie! Câte priveliști încântătoare am avut despre Sion în gloria sa (adică în curăția și triumfurile sale), despre rege în frumusețea sa! (căci Isaia xxxiii. 17 se referă la Ezechia), și (după cum urmează acolo, v. 20) Ierusalimul era o locuință liniștită pentru că era o cetate a dreptății, Isaia i. 26. Dar acum avem de îndeplinit o lucrare melancolică, un teren neplăcut de străbătut și nu putem decât să mergem cu greutate. Cum s-a întunecat aurul și aurul cel mai fin s-a schimbat! Frumusețea Ierusalimului este pătată și toată gloria ei, toată bucuria ei, s-a scufundat și a dispărut. Aceste versete dau o astfel de relatare despre această domnie încât o fac, în toate privințele, opusul celei dinainte și, într-un fel, ruina ei. Henry detaliază apoi faptele specifice de idolatrie și violență care au umplut țara. 2. Mai pe larg, (1.) El a reconstruit înălțimile pe care tatăl său le distrusese, v. 3. Astfel a călcat în picioare praful și a jignit memoria vrednicului său tată, deși știa cât de mult era favorizat de Dumnezeu și cinstit de oameni. El a fost de acord, probabil, cu sentimentele lui Rabșache (cap. xviii. 22), că Ezechia făcuse rău distrugând acele înălțimi, și a pretins cinstea lui Dumnezeu și edificarea și comoditatea poporului, reconstruindu-le. A început cu aceasta, dar a mers mai departe la ceva mult mai rău; căci, (2.) A pus alți dumnezei, Baal și Aștarte (pe care o traducem ca dumbravă) și toată oastea cerului, soarele și luna, celelalte planete și constelațiile; pe acestea le-a închinat și le-a slujit (v. 3), le-a dat numele la chipurile pe care le-a făcut și apoi le-a adus omagiu și s-a rugat pentru ajutor de la ele. Pentru acestea a zidit altare (v. 5) și a adus jertfe, fără îndoială, pe aceste altare. (3.) Și-a trecut fiul prin foc, prin care l-a dedicat ca închinător lui Moloh, în dispreț față de pecetea circumciziei prin care fusese dedicat lui Dumnezeu. (4.) Și-a făcut diavolul oracol și, în dispreț atât față de urim cât și de profeție, a folosit descântece și s-a ocupat cu duhuri familiare (v. 6) ca Saul. Vrăjitorii și ghicitorii (care pretindeau, prin stele sau nori, zile norocoase și nenorocoase, prevestiri bune și rele, zborul păsărilor sau măruntaiele animalelor, să prezică lucrurile viitoare) erau oameni mari pentru el, intimi ai săi, confidenti ai săi; artele lor îi plăceau fanteziei și îi câștigau credința, iar sfaturile sale erau sub direcția lor. (5.) Găsim mai târziu (v. 16) că a vărsat mult sânge nevinovat în satisfacerea propriei patimi și răzbunări; unii poate au fost uciși în secret, alții îndepărtați sub pretext de lege. Probabil mult din sângele pe care l-a vărsat a fost al celor care s-au opus idolatriei și au mărturisit împotriva ei, care nu au vrut să plece genunchiul înaintea lui Baal. Sângele profeților este, într-un mod deosebit, pus pe seama Ierusalimului și este probabil că a omorât mulți dintre ei. Tradiția evreilor este că a făcut pe profetul Isaia să fie tăiat în două cu ferăstrăul; și mulți cred că apostolul se referă la aceasta în Evrei xi. 37, unde vorbește despre cei care au suferit astfel. Henry continuă declarând sentința solemnă de judecată rostită împotriva Ierusalimului. II. O prevestire a judecății pe care Dumnezeu o va aduce asupra lor pentru aceasta: Ei au făcut ce este rău și de aceea aduc rău asupra lor (v. 12); va veni și nu este departe. Judecata va fi, 1. Foarte teribilă și uimitoare; chiar relatarea ei va face urechile oamenilor să țiuiască (v. 12), adică inimile lor să tremure. Va face un mare zgomot în lume și va prilejui multe speculații. 2. Va fi copiată (ca și păcatele Ierusalimului) din Samaria și din casa lui Ahab, v. 13. Când Dumnezeu pune dreptatea la firul de plumb, va fi firul de plumb al Samariei, măsurând Ierusalimului ceea ce fusese soarta Samariei; când pune judecata la cumpănă, va fi cumpăna casei lui Ahab, marcând aceeași ruină căreia i-a fost sortită acea familie nenorocită. Vezi Isaia xxviii. 17. Observă, cei care seamănă și imită pe alții în păcatele lor trebuie să se aștepte să aibă aceeași soartă ca ei. 3. Că va fi o distrugere totală: O voi șterge cum șterge un om un vas. Aceasta arată, (1.) Că totul va fi pus în dezordine și starea lor răsturnată; vor fi întorși cu susul în jos și toate temeliile lor vor fi scoase din rânduială. (2.) Că cetatea va fi golită de locuitorii ei, care fuseseră murdăria ei, cum este golit un vas când este șters: „Toți vor fi duși în robie, țara își va bucura sabatele și va fi pusă deoparte ca un vas când este șters.” Vezi comparația cu oala fiartă, nu prea diferită de aceasta, Ezechiel xxiv. 1-14. (3.) Că totuși aceasta va fi pentru curățirea, nu pentru distrugerea Ierusalimului. Vasul nu va fi aruncat, nu va fi zdrobit în bucăți sau topit, ci doar șters. Acesta va fi rodul, îndepărtarea mai întâi a păcătoșilor și apoi a păcatului. 4. Că de aceea vor fi distruși, pentru că vor fi părăsiți (v. 14): Voi părăsi rămășița moștenirii Mele. Pe drept sunt părăsiți de El cei ce părăsesc pe Dumnezeu; nici nu lasă El pe cineva până ce acela nu L-a părăsit mai întâi pe El: dar, când Dumnezeu a părăsit un popor, apărarea lui a plecat și devine pradă, pradă ușoară, pentru toți vrăjmașii lui. Păcatul este vorbit aici ca alfa și omega al nenorocirilor lor. (1.) Vechea vină a venit în amintire, ca aceea care a început să umple măsura (v. 15): „M-au provocat la mânie de la concepția și nașterea lor ca popor, din ziua în care părinții lor au ieșit din Egipt.” Oamenii acestei generații, urmând pașii părinților lor, sunt socotiți pe drept pentru păcatele părinților lor. (2.) Vina sângelui a fost aceea care a umplut măsura, v. 16. Nimic nu are un strigăt mai tare, nici nu aduce o răzbunare mai grea, decât aceea.
Considerați

Consideră

Henry reflectează asupra semnului liniștit al pocăinței de mai târziu a lui Manase în înmormântarea sa. Acesta este tot ce avem aici despre Manase; el stă condamnat și osândit; dar sperăm în cartea Cronicilor să auzim despre pocăința lui și acceptarea cu Dumnezeu. Între timp, trebuie să ne mulțumim, în acest loc, să avem doar o singură indicație a pocăinței sale (căci așa suntem dispuși să o luăm), că a fost înmormântat, probabil la ordinul său, în grădina casei sale (v. 18); căci, fiind cu adevărat smerit pentru păcatele sale, s-a judecat pe sine nevrednic să mai fie numit fiu, fiu al lui David și de aceea nevrednic să aibă chiar trupul său mort înmormântat în mormintele părinților săi. Adevărații pocăiți își iau rușinea asupra lor, nu cinstea; totuși, pierzând creditul unui om nevinovat, creditul unui pocăit era următorul cel mai bun de care era capabil. Și mai bine este și mai onorabil pentru un păcătos să moară pocăindu-se și să fie înmormântat într-o grădină, decât să moară nepocăit și să fie înmormântat în abație. Henry încheie capitolul urmărind căderea rapidă a lui Amon și ridicarea plină de speranță a lui Iosia. Aici este o scurtă relatare despre scurta și neînsemnata domnie a lui Amon, fiul lui Manase. Fie că Manase, în zelul său orb și brutal pentru idolii săi, își sacrificase alți fii — fie că, fiind dedicați idolilor săi, au fost refuzați de popor — așa a fost că succesorul său a fost un fiu născut abia când el avea patruzeci și cinci de ani. Și despre el ni se spune aici, 1. Că domnia sa a fost foarte rea: El a părăsit pe Dumnezeul părinților săi (v. 22), a nesocotit poruncile date părinților săi și a renunțat la legământul făcut cu părinții săi și nu a umblat în calea Domnului, ci în toată calea în care umblase tatăl său, v. 20, 21. A călcat pe urmele idolatriei tatălui său și a reînviat ceea ce el, la sfârșitul zilelor sale, pusese jos. Observă, cei care dau exemple rele, deși pot să se pocăiască ei înșiși, totuși nu pot fi siguri că cei pe care i-au atras în păcat prin exemplul lor se vor pocăi; adesea este altfel. 2. Că sfârșitul său a fost foarte tragic. Răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, propriii săi slujitori au conspirat împotriva lui și l-au ucis, probabil din vreo nemulțumire personală, când domnise doar doi ani, v. 23. Slujitorii săi, care ar fi trebuit să-l păzească, l-au ucis; propria sa casă, care ar fi trebuit să fie castelul său de apărare, a fost locul execuției sale. El profanase casa lui Dumnezeu cu idolii săi și acum Dumnezeu a îngăduit ca propria sa casă să fie pângărită cu sângele său. Oricât de nedrepți au fost cei care au făcut aceasta, Dumnezeu a fost drept îngăduind să se facă. Două lucruri au făcut poporul țării, prin reprezentanții lor, aici: — (1.) Au făcut dreptate asupra trădătorilor care uciseseră pe rege și i-au omorât; căci, deși era un rege rău, era regele lor și era parte din supunerea lor față de el să răzbune moartea lui. Astfel s-au curățit de a avea vreo parte în crimă și au făcut ceea ce le revenea pentru a descuraja pe alții de la practici similare ticăloase. (2.) Și-au făcut o bunătate lor înșiși făcând pe Iosia, fiul său, rege în locul lui, pe care probabil conspiratorii intenționau să-l îndepărteze, dar poporul a stat de partea lui și l-a așezat pe tron, încurajați, poate, de semnele pe care le-a dat, chiar în zilele sale timpurii, ale unei dispoziții bune. Acum au făcut o schimbare fericită de la unul dintre cei mai răi la unul dintre cei mai buni dintre toți regii lui Iuda. „Încă o dată”, spune Dumnezeu, „vor fi încercați cu o reformă; și, dacă aceasta reușește, bine; dacă nu, atunci după aceea îi voi tăia.” Amon a fost înmormântat în aceeași grădină unde fusese tatăl său, v. 26. Dacă tatăl său s-a pus sub acea umilință, poporul îl va pune sub ea.
Răspunde
1. Unde în propria mea viață am văzut pericolul de a desface repede lucrarea credincioasă a celor care au venit înaintea mea? 2. Cum mă încurajează răbdarea lui Dumnezeu față de un păcătos pocăit chiar când judecata a fost deja declarată? 3. Ce pași pot face astăzi pentru a mă asigura că generația următoare primește o mărturie mai clară despre Domnul decât am moștenit eu?
Roagă-te
Doamne al milei, îți mulțumim pentru relatarea cinstită a regilor care s-au întors și pentru comentariul credincios care ne ajută să auzim glasul Tău în poveștile lor. Ferește-ne de mândria care duce inimile tinere în rătăcire și de compromisul care seduce un întreg popor. Dă-ne smerenia adevăratei pocăințe când am rătăcit și ridică în generația noastră conducători ca Iosia care prețuiesc cuvântul Tău. Fie ca casele și bisericile noastre să fie locuri unde numele Tău este cinstit și poruncile Tale sunt păzite. Prin Hristos, Răscumpărătorul nostru, ne rugăm, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →