Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul
Deu 27-28 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Deuteronom 27–28 oferă o fereastră bogată în viața legământului pe care Dumnezeu l-a pus înaintea lui Israel. Expunerea sa atentă evidențiază atât ajutoarele practice date pentru a aminti legea, cât și sancțiunile solemne menite să trezească inima. Pe măsură ce urmăm astăzi perspectivele sale, suntem invitați să reflectăm cum Cuvântul lui Dumnezeu continuă să modeleze memoria, afecțiunea și ascultarea în viețile poporului Său. Tonul pastoral al lui Henry ne amintește că aceste instrucțiuni antice vorbesc încă cu forță vie celor care doresc să umble cu credincioșie cu Domnul.
Citește
Citire
Ia Biblia ta și citește Deuteronom capitolele 27 și 28 încet și cu rugăciune. Ascultă chemarea repetată de a păzi poruncile și imaginea vie a binecuvântării și blestemului care urmează. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta în timp ce îți imaginezi pietrele ridicate și semințiile adunate pe cele două munți. Cere Duhului să-ți deschidă urechile ca să auzi ce spune Domnul încă prin această reînnoire antică a legământului.
Studiu
Henry începe prin a descrie scopul dublu al mijloacelor exterioare prescrise de Moise.
După ce a pus foarte larg și deplin înaintea poporului datoria lor, atât față de Dumnezeu cât și unul față de altul, în general și în cazuri particulare, — după ce le-a arătat limpede ce este bine și ce cere legea de la ei, — și după ce în încheierea capitolului precedent i-a pus sub obligația atât a poruncii cât și a legământului, el vine în acest capitol să prescrie mijloace exterioare, I. Pentru a le ajuta memoria, ca să nu uite legea ca pe un lucru străin. Trebuie să scrie toate cuvintele acestei legi pe pietre, ver. 1-10. II. Pentru a le mișca afecțiunile, ca să nu fie indiferenți față de lege ca față de un lucru ușor. Când vor intra în Canaan, binecuvântările și blestemele care erau sancțiunile legii vor fi rostite solemn în auzul întregului Israel, care va spune Amin la ele, ver. 11-26. Și dacă o asemenea solemnitate ca aceasta nu ar face o impresie adâncă asupra lor și nu i-ar afecta cu lucrurile mari ale legii lui Dumnezeu, nimic nu ar face-o.Henry dezvoltă apoi porunca generală dată cu autoritate deplină și insistență.
Aici este, I. O poruncă generală dată poporului de a păzi poruncile lui Dumnezeu; căci în zadar le cunoșteau dacă nu le-ar împlini. Aceasta este apăsată asupra lor, 1. Cu toată autoritatea. Moise cu bătrânii lui Israel, conducătorii fiecărei seminții (v. 1), și din nou, Moise și preoții leviții (v. 9); astfel că porunca este dată de Moise care era rege în Iesurun și de domnii lor, atât spirituali cât și temporali, în unire cu el. Ca nu cumva să creadă că doar Moise, un om bătrân și muribund, făcea atâta zarvă despre religie, sau doar preoții și leviții, a căror meserie era să se ocupe de religie și care își aveau întreținerea din ea, bătrânii lui Israel, pe care Dumnezeu îi pusese în cinste și putere peste ei și care erau oameni de afaceri în lume și probabil vor fi așa mult timp după ce Moise va pleca, au poruncit poporului lor să păzească legea lui Dumnezeu. Moise, după ce a pus o parte din cinstea sa asupra lor, îi unește în însărcinare cu el însuși, dând această poruncă, așa cum Pavel uneori în epistolele sale se unește cu el însuși Silvan și Timotei. Observă, Toți cei care au vreun interes în alții sau putere asupra lor ar trebui să o folosească pentru susținerea și promovarea religiei printre ei. Deși puterea supremă a unei națiuni oferă legi oricât de bune în acest scop, dacă magistrații inferiori în locurile lor, și slujitorii în ale lor, și stăpânii de familii în ale lor nu își execută datoriile, totul va fi de puțin folos. 2. Cu toată insistența. Ei o apasă asupra lor cu cea mai mare seriozitate (v. 9, 10): Ia seama și ascultă, o Israele. Este un lucru care cere și merită cel mai înalt grad de prudență și atenție. Le vorbesc despre privilegiul și cinstea lor: 'În ziua aceasta ai devenit poporul Domnului Dumnezeului tău, Domnul te-a declarat al Său și este pe cale să te pună în stăpânirea Canaanului pe care l-a promis de mult ca Dumnezeul tău (Facere 17,7.8) și pe care dacă nu l-ar fi împlinit la timp, ar fi fost rușinat să fie numit Dumnezeul tău, Evrei 11,16. Acum ești mai mult ca oricând poporul Lui, deci ascultă glasul Lui.' Privilegiile trebuie îmbunătățite ca angajamente la datorie. Oare nu ar trebui un popor să fie condus de Dumnezeul său?Henry explică apoi îndrumarea particulară pentru înregistrarea legii pe pietre.
1. Trebuie să ridice un monument pe care să scrie cuvintele acestei legi. (1.) Monumentul însuși trebuia să fie foarte simplu, doar piatră brută neșlefuită tencuită; nu marmură lustruită sau alabastru, nici table de aramă, ci tencuială obișnuită pe piatră, v. 2. Porunca este repetată (v. 4), și se dau ordine ca să fie scrisă, nu foarte fin, ca să fie admirată de curioși, ci foarte limpede, ca cel ce aleargă să o poată citi, Habacuc 2,2. Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie să fie împodobit de arta omului, nici înfrumusețat cu cuvinte atrăgătoare ale înțelepciunii omenești. Dar, (2.) Inscripția trebuia să fie foarte mare: Toate cuvintele acestei legi, v. 3, și din nou, v. 8. Unii înțeleg doar legământul dintre Dumnezeu și Israel, menționat în cap. 26,17.18. Să fie ridicat acest ajutor ca mărturie, ca acea amintire a legământului dintre Laban și Iacov, care nu era decât o grămadă de pietre aruncate în grabă, pe care au mâncat împreună în semn de prietenie (Facere 31,46.47), și piatra pe care a ridicat-o Iosua, Iosua 24,26. Alții cred că blestemele legământului din acest capitol au fost scrise pe acest monument, mai ales pentru că a fost ridicat pe muntele Ebal, v. 4. Alții cred că întreaga carte a Deuteronomului a fost scrisă pe acest monument, sau cel puțin statutele și judecățile din cap. 12 până la sfârșitul cap. 26. Și nu este improbabil ca grămada să fi fost atât de mare încât, luând toate laturile ei, să conțină o inscripție atât de amplă, dacă nu vom presupune (cum fac unii) că doar cele zece porunci au fost scrise aici, ca o copie autentică a sulurilor strânse care erau păstrate în chivot. Trebuie să scrie aceasta când vor fi intrat în Canaan, și totuși Moise spune (v. 3), 'Scrie-o ca să poți intra,' adică 'ca să poți intra cu mângâiere și asigurare de succes și așezare, altfel ar fi mai bine pentru tine să nu intri deloc. Scrie-o ca condițiile intrării tale și recunoaște că intri pe aceste condiții și pe nici altele: deoarece Canaanul este dat prin făgăduință, trebuie ținut prin ascultare.'Henry procedează să arate cum sancțiunile legii trebuiau publicate solemn.
Când legea a fost scrisă, ca să fie văzută și citită de toți oamenii, sancțiunile ei trebuiau publicate, care, pentru a împlini solemnitatea legământului lor cu Dumnezeu, trebuiau să-și declare deliberat aprobarea. Aceasta li s-a poruncit mai înainte să o facă (cap. 11,29.30), și de aceea numirea de aici începe oarecum brusc, v. 12. Erau, se pare, în Canaan, acea parte care mai târziu a căzut la sorți lui Efraim (seminția lui Iosua), doi munți care stăteau aproape unul de altul, cu o vale între ei, unul numit Garizim și celălalt Ebal. Pe laturile acestor doi munți, care se înfruntau, toate semințiile trebuiau așezate, șase pe o parte și șase pe cealaltă, astfel încât în vale, la poalele fiecărui munte, să se apropie destul de mult, atât de aproape încât preoții stând între ei să poată fi auziți de cei de lângă ei de ambele părți; apoi când se proclama tăcere și se poruncea atenție, unul dintre preoți, sau poate mai mulți la oarecare distanță unul de altul, rostea cu glas tare unul dintre blestemele următoare, și tot poporul care stătea pe latura și poalele muntelui Ebal (cei care stăteau mai departe luând semnalul de la cei care stăteau mai aproape și în auz) spunea Amin; apoi binecuvântarea contrară era rostită, 'Binecuvântat este cel ce nu face așa sau așa,' și atunci cei care stăteau pe latura și la poalele muntelui Garizim spuneau Amin. Aceasta nu putea decât să-i afecteze foarte mult cu binecuvântările și blestemele, făgăduințele și amenințările legii, și nu doar să-i învețe pe toți oamenii cu ele, ci să-i învețe să le aplice lor înșiși.
Considerați
Considerare
Henry trece la expunerea mai largă a binecuvântării și blestemului care urmează în capitolul 28.
Acest capitol este o expunere foarte largă a două cuvinte din capitolul precedent, binecuvântarea și blestemul. Aceia erau declarați binecuvântați în general cei care erau ascultători, și blestemați cei care erau neascultători; dar, pentru că generalitățile nu sunt atât de afectuoase, Moise coboară aici la particularități și descrie binecuvântarea și blestemul, nu în izvoarele lor (acestea sunt în afara vederii și de aceea cele mai importante, totuși cel mai puțin considerate, favoarea lui Dumnezeu izvorul tuturor binecuvântărilor, și mânia lui Dumnezeu izvorul tuturor blestemelor), ci în curentele lor, efectele sensibile ale binecuvântării și blestemului, căci sunt lucruri reale și au efecte reale. I. El descrie binecuvântările care vor veni asupra lor dacă vor fi ascultători; personale, familiale și mai ales naționale, căci în acea capacitate mai ales sunt tratați aici, ver. 1-14. II. El descrie mai larg blestemele care vor veni asupra lor dacă vor fi neascultători; asemenea care vor fi, 1. Vexarea lor extremă, ver. 15-44. 2. Ruina și distrugerea lor finală, ver. 45-68. Acest capitol este mult în același scop cu Levitic 26, punând înaintea lor viața și moartea, binele și răul; și făgăduința, la încheierea acelui capitol, a restaurării lor, la pocăința lor, este aici de asemenea repetată mai larg, cap. 30. Astfel, așa cum au avut poruncă peste poruncă în repetarea legii, tot așa au avut linie peste linie în repetarea făgăduințelor și amenințărilor. Și acestea sunt date atât acolo cât și aici, nu doar ca sancțiuni ale legii, ce ar fi condiționat, ci ca preziceri ale evenimentului, ce ar fi cu siguranță, că pentru o vreme poporul lui Israel va fi fericit în ascultarea lor, dar că la urmă vor fi nimiciți prin neascultarea lor; și de aceea se spune (cap. 30,1) că toate acele lucruri vor veni asupra lor, atât binecuvântarea cât și blestemul.Henry încheie secțiunea notând ordinea și scopul binecuvântărilor puse primele.
Binecuvântările sunt puse aici înaintea blestemelor, pentru a arăta, 1. Că Dumnezeu este încet la mânie, dar grabnic să arate milă: a spus și a jurat că ar prefera mult mai mult să ascultăm și să trăim decât să păcătuim și să murim. Este desfătarea Lui să binecuvânteze. 2. Că deși atât făgăduințele cât și amenințările sunt menite să ne aducă și să ne țină la datoria noastră, totuși este mai bine să fim atrași la ceea ce este bun printr-o speranță filială a favorii lui Dumnezeu decât să fim înspăimântați de ea printr-o frică servilă de mânia Lui. Acea ascultare place cel mai mult care vine dintr-un principiu de desfătare în bunătatea lui Dumnezeu. Acum,
Răspunde
1. Unde în viața ta zilnică ai nevoie de ajutor proaspăt ca să amintești și să prețuiești Cuvântul lui Dumnezeu?
2. Cum ar putea realitatea atât a binecuvântării cât și a blestemului să modeleze felul în care umbli cu Domnul astăzi?
3. În ce domeniu te îndeamnă Duhul să asculți mai deplin în loc să te abați?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, mulțumim pentru glasul limpede al Cuvântului Tău care ne cheamă să amintim și să ascultăm. Dă-ne inimi atente ca ale acelor seminții antice, gata să spună Amin la fiecare poruncă și făgăduință. Păzește-ne de a uita statutele Tale sau de a le trata cu ușurință. Fie ca binecuvântările ascultării să ne ajungă și frica de blestem să ne îndrepte la Hristos, care l-a purtat în locul nostru. Întărește hotărârea noastră de a umbla în căile Tale fără a ne abate la dreapta sau la stânga. Fie ca legea Ta să fie scrisă pe inimile noastre și trăită în casele și comunitățile noastre. Cerem aceasta pentru slava Ta și binele nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →