← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Numeri

Numeri 7-9 — cu Ioan Calvin

Numeri 7-9Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la vocea lui Ioan Calvin în timp ce el deschide capitolele bogate din Numeri 7 până la 9. Expunerea atentă a lui Calvin ne ghidează prin darurile de dedicare, consacrarea leviților și ordonarea practică a închinării în pustiu. Cuvintele sale ne invită să vedem cum fiecare detaliu al cortului și al slujitorilor săi indică dincolo de sine spre credincioșia lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie trezite la reverență și recunoștință pentru frumusețea ordonată a vieții de legământ a lui Dumnezeu cu poporul său.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești Numeri capitolele 7 până la 9 încet și cu rugăciune. Observă darurile repetate ale conducătorilor semințiilor, instrucțiunile atente pentru leviți și prezența călăuzitoare a norului deasupra cortului. Lasă ritmul constant al acestor capitole să te atragă în închinarea ordonată a Israelului antic și să-ți pregătească inima pentru reflecțiile lui Calvin asupra înțelesului lor.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a aborda a doua contribuție a poporului după terminarea cortului. 1. Și s-a întâmplat în ziua în care Moise Aceasta a fost a doua contribuție a poporului, după terminarea Cortului; căci deși se face mențiune doar despre prinți, este probabil ca fiecare dintre ei să fi prezentat ceea ce întreaga seminție subscrisese, deoarece la acea vreme nu exista nicio persoană particulară suficient de bogată pentru a da atât de mult aur și argint din propriul său. Să se înțeleagă, deci, că ei au adus în numele și la dorința tuturor ceea ce primiseră de la membrii semințiilor lor respective. Înainte, totuși, de a proceda mai departe, trebuie remarcat că jertfele nu au fost ucise înainte ca sanctuarul să fie uns. Moise însuși se spune că l-a uns, așa cum l-a uns pe fratele său Aaron; căci expunerea unora, că ceea ce se aplică în mod corespunzător lui Aaron este atribuit fratelui său, nu pare a fi sănătoasă. Am spus în altă parte că Dumnezeu a folosit astfel în mod liber semnele vizibile, pentru ca El să nu lege nicidecum harul Duhului de persoane anume. Când Moise, deci, care nu era uns el însuși, a uns atât sanctuarul cât și preotul, s-a arătat în mod manifest că eficacitatea consacrării nu emana de la el însuși, întrucât El nu putea da din al său ceea ce nu poseda. În consecință, întreaga virtute și utilitate a semnelor depind de porunca lui Dumnezeu. Am văzut în altă parte de ce a fost necesar să se consacre cortul, altarul și toate vasele printr-o ungere sfântă. Aici să observăm doar că legătura celor două cuvinte ungere și sfințire nu este de prisos: ca să înțelegem că simbolul uleiului nu era zadarnic și ineficace, ci că adevărata sfințenie spirituală îi era anexată; căci Dumnezeu nu instituie nimic în zadar, ci, umplând ceea ce tipifică cu influența secretă a Duhului, El dovedește în mod eficace că este adevărat. Se spune că prinții au fost puși 'peste cei numărați', adică după ce poporul a fost numărat și separat în diviziunile lor, aceștia au fost aleși ca șefii semințiilor. Expunerea pe care o dau unii, că ei au ajutat când poporul a fost numărat, în opinia mea, este forțată. Despre darurile de dedicare ale prinților, Calvin scrie: 10. Și prinții au oferit pentru dedicarea altarului Aici este un alt fel de ofrandă, și anume un vas de argint și un vas din fiecare seminție, pe lângă o lingură de aur, [401] care înseamnă în mod corespunzător un cădelniță. Folosirea lor era următoarea: ca prăjiturile sfinte să fie primite în vase, vinul de libație în vase și tămâia în cădelnițe. Dar Dumnezeu a vrut ca fiecare seminție să contribuie cu vasele lor respective, pentru ca interesul comun al întregului popor în jertfe să fie mai bine mărturisit. Deși cuvântul siclu [402] este derivat din faptul că se cântărea, totuși este folosit aproape peste tot pentru o bucată de bani bătută, care, după cum am văzut la Exod 30, avea valoarea a douăzeci de oboli. Iosif o estimează la o tetradrachmă attic. Dar Ezechiel, când mustră frauda lor de a-i fi micșorat greutatea, stabilește valoarea la douăzeci de oboli și adaugă că este a treia parte dintr-o livră sau mină. (Ezechiel 45:12.) Dar trebuie ținut minte, așa cum am văzut și în altă parte, că siclul sanctuarului era dublu față de cel obișnuit, căci valora patru drahme, în timp ce siclul comun valora doar două drahme, sau un stater. Acum, dacă calculăm, vom găsi că valoarea fiecărui vas se ridica la aproape o sută de livre franceze; și cea a fiecărui vas la patruzeci și patru. Dacă luăm siclul în același sens cu referire la cădelnițe sau linguri, ele trebuie să fi fost foarte mici, fiind doar de aproximativ șapte livre în valoare: în timp ce un vas de aur de această mărime abia ar ține trei boabe de tămâie. De aceea, mă îndoiesc dacă nu aveau și sicli de aur; dar las nedecis ca un punct despre care nu avem cunoștințe. Calvin se îndreaptă apoi spre ordinea ofrandelor și semnificația ei pentru seminția lui Iuda. 12. Și cel care și-a adus ofranda în prima zi Declarația oraculară pe care Dumnezeu a făcut-o prin gura lui Iacov este bine cunoscută. 'Sceptrul nu va pleca de la Iuda', etc. (Geneza 49:10.) Deși timpul nu sosise încă când adevărul acestei profeții trebuia manifestat prin împlinirea ei, totuși s-a împlinit prin sfatul admirabil al lui Dumnezeu ca anumite semne de supremație să existe în seminția lui Iuda; și, prin consimțământ general, dacă nu domnia, cel puțin demnitatea principală, era întotdeauna depusă în ea. Atribuirea primei zile lui Nahșon a fost, deci, un prevestire a acelei împărății viitoare care a fost în cele din urmă înființată în persoana lui David. Dacă cineva ar invoca absurditatea că seminția lui Ruben, care era întâiul născut, ar trebui ținută înapoi până în a patra zi, răspund că semințiile lui Zabulon și Isahar au fost clasate sub steagul lui Iuda; deoarece va apărea în capitolul 10. [403] că cele douăsprezece seminții au fost împărțite în patru diviziuni de câte trei. Astfel a fost mai onorabil pentru seminția lui Ruben să aibă a patra zi, astfel încât să aibă cele două seminții peste care prezida atașate la ea. Dar părinții celor două seminții, pe care Dumnezeu le-a pus sub steagul lui Iuda, au fost cei doi fii cei mai tineri ai Leei, care au urmat imediat după Iuda, al patrulea fiu al ei. Vedem, deci, că împărăția a fost astfel umbrită în mod obscur, din care mântuirea trebuia sperată de întregul popor: pentru ca ei să fie mai atenți la promisiunea dată lor; deși această indicație a ei a avut puțin efect asupra minților lor leneșe. În cele din urmă, Calvin reflectă asupra intrării lui Moise în cort pentru a primi răspunsuri divine. 89. Și când Moise a intrat în cort Pare la prima vedere a fi un fel de contradicție între acest pasaj și celălalt, în care am văzut că un nor gros stătea în ușa cortului, astfel încât Moise nu putea intra în el. S-ar putea, într-adevăr, răspunde că acest lucru s-a întâmplat doar o dată; dar mie mi se pare mai probabil că Moise a căutat răspunsurile lui Dumnezeu la scaunul îndurării, până când Aaron a început să exercite preoția, și apoi și-a abandonat demnitatea, care era doar temporară, în ceea ce privește intrarea în sanctuar. Căci știm că prin Legea stabilită a lui Dumnezeu preoția era distinctă de guvernarea civilă; și de aceea că el nu putea, decât printr-un privilegiu special, fi în același timp conducător și preot. [404] Dacă această expunere este acceptată, el nu înregistrează aici în locul său potrivit că răspunsurile i-au fost date de Dumnezeu de la scaunul îndurării; deoarece nu este deloc neobișnuit ca ceea ce a precedat în ordinea timpului să fie anexat la sfârșitul unei narațiuni. Intenția sa, într-adevăr, a fost să declare posterității că Dumnezeu nu promisese în zadar că israeliții vor experimenta prezența favorii Sale; deoarece El își alesese locuința în sanctuar, pentru a sta între heruvimi. Prin această mărturie, deci, a harului lui Dumnezeu, ungerea externă a fost ratificată și confirmată, întrucât Dumnezeu i s-a arătat lui Moise pe Chivotul Legământului.
Considerați

Consideră

Calvin leagă sfeșnicul de iluminarea continuă a poporului său de către Dumnezeu. 2 Când aprinzi candelele. Această poruncă, ca multe altele, nu este inserată în locul ei potrivit. Moise declară din nou care era folosirea sfeșnicului și cum trebuiau aranjate candelele, astfel încât lumina lor să fie răspândită prin sanctuar și ca strălucirea aurului să strălucească în fața lor; căci acesta era motivul pentru care Dumnezeu a vrut ca candelele să fie aprinse în fața sau opus sfeșnicului, ca suportul însuși al luminii să-și păstreze frumusețea. Mai mult, se afirmă în mod expres că Aaron a ascultat porunca lui Dumnezeu, ca și cum într-o chestiune deloc disprețuită, așa cum a primit-o de la Moise. La aceasta se referă și ceea ce urmează imediat, că a fost făcut 'după modelul' pe care Moise îl văzuse pe munte; și aceasta a fost, așa cum am explicat-o înainte, că Dumnezeu este Tatăl luminilor, care își iluminează Biserica prin Duhul Său, ca să nu rătăcească în întuneric; și astfel, în timp ce întunericul acoperă întregul pământ, El este ca o lumină veșnică pentru credincioși în loc de soare și lună, cum spune Isaia 60:19 Calvin reflectă asupra leviților ca un dar dat lui Aaron și fiilor săi. 19. Și le-am dat pe leviți. El declară în ce condiții dorește să-i aibă ca ai Săi, și anume, ca ei să fie conduși de Aaron și să asculte de poruncile lui; căci prin 'un dar' nu trebuie înțeles un astfel de act ca acela prin care o persoană renunță și cedează dreptul său altuia; ci, când îi consacră slujirii sanctuarului, El dorește ca ei să aibă un conducător și un stăpân. La sfârșitul versetului, Moise învață că acest lucru se face pentru avantajul și profitul întregului popor: de unde rezultă că nu era loc pentru rea-voință față de ei, decât dacă poporul ar fi poate deranjat că Dumnezeu luase măsuri pentru bunăstarea lor. Un avantaj dublu este indicat; mai întâi, deoarece ei urmau să fie mijlocitorii sau slujitorii împăcării, (căci fie sensul ar fi potrivit;) în al doilea rând, deoarece, în timp ce ei ar fi paznicii sanctuarului, ei ar împiedica pe israeliți să aducă distrugere asupra lor înșiși, prin apropierea lor pripită de el.
Răspunde
Cum provoacă ordonarea atentă a închinării lui Israel orice abordare casuală pe care aș putea-o aduce prezenței lui Dumnezeu? În ce moduri văd harul lui Dumnezeu afișat prin lideri și slujitori numiți mai degrabă decât prin propria mea inițiativă? Unde ar putea Dumnezeu să mă invite să primesc darurile Sale cu mai mare smerenie și recunoștință astăzi?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, care ai rânduit în suveranitatea Ta fiecare amănunt al închinării Tale și al slujirii casei Tale, dă-ne har să primim mijloacele Tale cu evlavie și credință, nu cu prezumție. După cum ai făcut să strălucească sfeșnicul de aur înăuntrul cortului, așa să lumineze Duhul Tău inimile noastre; și după cum norul și focul au călăuzit poporul Tău, așa să ne îndrumi în toată calea noastră. Păzește-ne de orice plagă care urmează neascultării și susține-ne prin credincioșia legământului Tău până vom intra în odihna Ta, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →