Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Nu intra în judecată și ce este omul: Psalmii 143 și 144
Deschidere
Psalmul 143 este al șaptelea și ultimul dintre Psalmii Pocăinței, iar Răsăritul creștin îi acordă un loc de cinste deosebită: este psalmul final al Hexapsalmosului, cei șase psalmi citiți în adâncul utreniei ortodoxe în timp ce luminile sunt stinse și toată adunarea stă în liniște, auzind sufletul mărturisind că 'înaintea feței tale nu va fi îndreptățit nici un om viu'. Neale și Littledale marchează exact folosirea sa răsăriteană — ultimul psalm al Hexapsalmosului la laude și la marele completoriu. Este psalmul dimineții care urmează nopții păcatului: 'Să aud dimineața îndurarea ta, căci în tine este încrederea mea… înviază-mă, Doamne, pentru numele tău'. Psalmul 144 așază alături uimirea sufletului înarmat pentru luptă și uimit de privirea lui Dumnezeu: 'Binecuvântat să fie Domnul, tăria mea, care învață mâinile mele la război și degetele mele la luptă… Doamne, ce este omul, că te-ai uitat la el? Sau fiul omului, că-l iei în seamă?' Părinții citesc al șaptelea psalm pocăinței ca strigătul celui care știe că nu poate sta în judecată, iar psalmul războinic ca răspuns: că Dumnezeu să înarmeze o făptură atât de slabă și să se uite la fiul omului este toată minunea Întrupării. Pocăință și uimire, dimineața iertării și puterea pentru luptă — acești doi psalmi încheie lunga coborâre a Psaltirii și o întorc spre laudă.
Citește
Citește amândoi psalmii ca o singură mișcare din țărână spre zi. Psalmul 143 începe cu fața la pământ: 'Auzi rugăciunea mea, Doamne, și ia aminte la cererea mea: ascultă-mă pentru adevărul și dreptatea ta. Și nu intra la judecată cu robul tău, căci înaintea feței tale nu va fi îndreptățit nici un om viu'. Vrăjmașul și-a făcut lucrarea — 'mi-a doborât viața la pământ; m-a pus în întuneric, ca pe cei morți de mult' — și duhul leșină: 'De aceea duhul meu este tulburat în mine; și inima mea în mine este pustiită'. Totuși, amintirea se întoarce la vechile îndurări ale lui Dumnezeu: 'Îmi aduc aminte de zilele de demult; cuget la toate lucrările tale… Îmi întind mâinile spre tine; sufletul meu suspină spre tine ca un pământ uscat'. Apoi rugăciunea dimineții: 'Să aud dimineața îndurarea ta… Învață-mă să fac ce-ți place ție, căci tu ești Dumnezeul meu: duhul tău cel bun să mă călăuzească în pământul dreptății. Înviază-mă, Doamne, pentru numele tău'. Psalmul 144 se ridică în mulțumire și luptă: 'Binecuvântat să fie Domnul, tăria mea, care învață mâinile mele la război și degetele mele la luptă: nădejdea mea și cetățuia mea, castelul și izbăvitorul meu, apărătorul în care mă încred'. Apoi marea uimire: 'Doamne, ce este omul, că te-ai uitat la el?… Omul este ca un lucru de nimic: vremea lui trece ca o umbră'. Se încheie cu binecuvântare: 'Fericiți sunt oamenii care sunt într-o astfel de stare: da, binecuvântați sunt oamenii care îl au pe Domnul ca Dumnezeul lor'.
Studiu
Studiază
'Nu intra la judecată cu robul tău, căci înaintea feței tale nu va fi îndreptățit nici un om viu'. Aici al șaptelea psalm pocăinței atinge adâncul — nici un om, notează Părinții, nici chiar îngerii, a căror dreptate este dăruită și nu a lor; cel mai sfânt sfânt, adus în comparație cu desăvârșirea absolută a lui Dumnezeu, nu are nici o replică. Astfel, sufletul nu-și apără cauza, ci își caută din nou Făcătorul. Când psalmistul se roagă 'Învață-mă să fac ce-ți place ție, căci tu ești Dumnezeul meu', Fericitul Augustin aude strigătul unei făpturi care știe că trebuie refăcută:
Îmi caut Făcătorul, pentru că am nevoie să fiu creat din nou. Căderea ne-a desființat; numai mâna care ne-a format ne poate reface, și numai Răscumpărătorul care a luat trup pentru noi ne poate izbăvi. Iar Augustin împinge rugăciunea 'învață-mă' până la rădăcină, că nu ne putem păstra singuri:
Dacă nu mă înveți, îmi voi face voia mea, și Dumnezeul meu mă va părăsi. Învață-mă, căci nu se poate ca eu să fiu propriul meu stăpân când tu ești Dumnezeul meu. Aceasta este chiar nervul pocăinței răsăritene — nu o cântărire a meritelor, ci întoarcerea slujitorului fugar care se aruncă cu totul în mila Stăpânului său, cerând să fie creat din nou, învățat și înviat. 'Înviază-mă, Doamne, pentru numele tău', se încheie psalmul — nu pentru meritele mele, spun Părinții, ci pentru numele acela al lui Iisus care te face Mântuitor.
Considerați
Cugetă
Psalmul 144 așază uimirea alături de război. 'Binecuvântat să fie Domnul, tăria mea, care învață mâinile mele la război și degetele mele la luptă' — iar Sfântul Ilarie citește aceasta mai întâi ca mulțumirea Omului Hristos Iisus către Tatăl său, ale cărui brațe au fost întinse și pironite pe cruce ca pe un arc de oțel, și care acolo a răsturnat începătoriile și puterile; apoi ca războiul Bisericii înseși, în care fiecare har deosebit pe care îl mânuim împotriva vrăjmașului este un deget al mâinii dreptății, în timp ce fiecare dintre noi are în sine lupta lăuntrică a cărnii împotriva duhului. Dar uimirea psalmului este și mai ascuțită: 'Doamne, ce este omul, că te-ai uitat la el?… Omul este ca un lucru de nimic; vremea lui trece ca o umbră'. Părinții, împreună cu Apostolul către Evrei, aud în aceasta prefigurarea Întrupării — omul slab nu putea ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu prin nici un alt mijloc decât ca Dumnezeu să se plece spre el. Și astfel binecuvântarea de încheiere a psalmului trebuie citită cu grijă, căci ea numește unde stă adevărata fericire. Cei răi socotesc un popor fericit pentru grânare pline și fii voinici; dar Fericitul Augustin, cântărind toate aceste daruri, nu le va numi binele cel mai înalt:
Fericire este, dar de mâna stângă, pentru că este vremelnică, trupească, muritoare. El nu disprețuiește darurile —
Nu aș vrea să fugi de ea, dar nici să o socotești dreapta— ci le așază unde le este locul, la stânga, ca Dumnezeu singur să fie dorirea dreptei. 'Binecuvântați sunt oamenii care îl au pe Domnul ca Dumnezeul lor': aceasta, și nu grânarul plin, este răspunsul la 'ce este omul'.
Răspunde
Lasă psalmul 143 să te învețe cum să stai dimineața. Când te trezești din noaptea păcatelor tale, nu intra la judecată cu Dumnezeu, pledând propria ta dreptate, 'căci înaintea feței tale nu va fi îndreptățit nici un om viu'. Vino în schimb ca slujitorul fugar venit acasă și cere singurul lucru trebuincios: să fii creat din nou, învățat și înviat. Roagă-te 'învață-mă să fac ce-ți place ție' și înțelege-l — căci dacă El nu te învață, îți vei face voia ta și vei fi lăsat ție însuți. Întinde-ți mâinile ca un pământ uscat și lasă Duhul său cel bun și iubitor să te călăuzească în pământul dreptății. Iar psalmul 144 să-ți rânduiască uimirea și războiul. Minunează-te că Dumnezeu înarmează o făptură atât de slabă ca tine și se uită la fiul omului — căci acea privire este întreaga pricină a ieslei și a crucii. Ia degetele harului împotriva vrăjmașului dinăuntru și din afară și stăruie în luptă. Dar ține-ți darurile la locul lor: ține-ți sănătatea, casa, avutul cu mână deschisă, ca fericire 'de mâna stângă', și păstrează dreapta — singura ta dorire cea mai adâncă — numai pentru Dumnezeu. Atunci vei fi printre 'oamenii care îl au pe Domnul ca Dumnezeul lor' și vei fi binecuvântat nu cu umbra care trece, ci cu Dumnezeu care nu trece.
Roagă-te
Doamne Iisuse Hristoase, care pentru noi ai fost adus foarte jos și ți-ai pus viața ca s-o iei iarăși, și care înveți mâinile slujitorilor tăi la război împotriva puterilor întunericului: nu intra la judecată cu noi, căci înaintea feței tale nu va fi îndreptățit nici un om viu; ci auzi rugăciunea noastră în adevărul și dreptatea ta și pentru numele tău înviază-ne. Te căutăm pe tine, Făcătorul nostru, căci avem nevoie să fim creați din nou; te căutăm pe tine, Răscumpărătorul nostru, care ai luat trup pentru noi; învață-ne să facem ce-ți place ție, căci tu ești Dumnezeul nostru, și duhul tău cel bun și iubitor să ne călăuzească în pământul dreptății. În luminoasa dimineață a iertării să auzim îndurarea ta și înarmează-ne cu orice har pentru lupta lăuntrică, ca să stăruim până când gândurile cele rele sunt puse pe fugă. Învață-ne să ne minunăm că te-ai uitat la omul slab și să ținem bunurile acestei lumi cu mână deschisă, ca fericire de stânga, păstrând pentru tine singur dreapta doririi noastre; ca să fim numărați printre oamenii care îl au pe Domnul ca Dumnezeul lor. Căci tu ești tăria și cetățuia noastră, castelul și izbăvitorul nostru, și ție îți înălțăm slava, cu Tatăl tău și cu Duhul tău cel prea sfânt, bun și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →