Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ezechiel 17-18 — cu Barnes
Deschidere
În această lecție ne îndreptăm spre Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei pentru capitolele 17 și 18 din Ezechiel. Barnes călăuzește cititorii prin alegoria vie a profetului despre vulturi și vițe înainte de a dezvolta făgăduința suverană a Domnului despre un adevărat Fiu al lui David. El insistă apoi asupra principiului solemn al responsabilității individuale care guvernează fiecare suflet înaintea lui Dumnezeu. Expunerea sa atentă păstrează accentul pe dreptatea și mila Domnului care judecă și restaurează potrivit propriului său cuvânt. Ascultăm cu atenție cum acest comentator de încredere deschide textul pentru biserica de astăzi.
Citește
Citire
Cu inimile pregătite prin rugăciune, să citim Ezechiel 17 și 18 într-un duh de atenție smerită. Aceste capitole trec de la o parabolă izbitoare la o doctrină clară, arătând atât certitudinea judecății divine asupra răzvrătirii cât și nădejdea restaurării oferită celui care se pocăiește. Citiți încet, observând chemarea repetată de a cugeta la căile Domnului. Cereți Duhului să aplice adevărul responsabilității individuale și făgăduința Împăratului care va veni.
Studiu
Barnes începe prin a schița figura profetică din capitolul 17 și împlinirea ei mesianică ultimă.
Versetul 1. Ezechiel, după ce descrie printr-o figură împrejurările și condițiile evreilor și ale lui Zedechia, vasalul monarhului asirian, îi avertizează cu privire la caracterul înșelător al nădejdilor lor de ajutor din partea Egiptului, protestează împotriva perfidiei care trebuie să însoțească o asemenea alianță și arată că restaurarea poporului lui Dumnezeu va fi înfăptuită de un fiu cu totul diferit al lui David. Sfârșitul acestui capitol este o profeție izbitoare despre împărăția lui Mesia.El se îndreaptă apoi spre principiul responsabilității individuale anunțat la sfârșitul capitolului precedent.
Versetul 1. Ultimul verset din Ezechiel 17:0 dă prilejul unei declarații a principiului după care se desfășoară rânduielile providențiale ale lui Dumnezeu, și anume că fiecare individ va fi tratat cu dreptate - un principiu care împiedică pe copii să se bizuie pe meritele tatălui sau să deznădăjduiască din pricina vinovăției tatălui. Acest capitol este o lărgire a Ieremia 31:29 și expune pe deplin doctrina responsabilității individuale.Barnes pune în contrast purtarea lui Nebucadnețar cu acțiunea Domnului în plantarea vlăstarului gingaș.
Versetul 22. Un contrast între purtarea lui Nebucadnețar și cea a lui Iahve. Nebucadnețar „a tăiat”, Iahve va „ridica” vlăstarul din vârf; Nebucadnețar „l-a dus într-o țară de negoț”, Iahve îl va „planta pe muntele înălțimii lui Israel”. Nebucadnețar și-a așezat favoritul ca pe o „viță, smerită” deși nu săracă, în locul unde cresc și înfloresc copaci umili precum „salcia”. Favoritul lui Iahve este asemenea „cedrului înalt, proeminent pe un munte înalt”. Cea mai înaltă ramură a cedrului înalt - Reprezentantul legitim al casei regale a lui David, Mesia. Cel gingaș - Mesia. Această profeție se întemeiază pe Isaia 11:1 , Isaia 11:10 .
Considerați
Considerare
Barnes afirmă adevărul general că Dumnezeu și dă făgăduința și o împlinește la timpul său.
Versetul 24. Copacii câmpiei - Împărățiile lumii în contrast cu împărăția lui Dumnezeu. Adevărul enunțat aici este unul general. Dumnezeu dă făgăduința, Dumnezeu o împlinește.Despre cuvintele vieții și ale morții el dezvăluie înțelesul lor personal și spiritual mai adânc pentru fiecare suflet.
Versetele 9-13. Să trăiască ... să moară - În scrierile lui Ezechiel există o dezvoltare a înțelesului „vieții” și „morții”. În țara sfântă sancțiunile guvernării divine erau în mare măsură temporale; astfel încât făgăduința „vieții” pentru „ascultare”, amenințarea „morții” pentru „neascultare”, în cărțile lui Moise, erau privite pur și simplu ca temporale și naționale. În exilul lor aceasta nu putea continua în toată amploarea ei, iar universalitatea nenorocirii i-a făcut pe oameni să privească mai adânc în cuvintele lui Dumnezeu. Cuvântul „suflet” denotă o „persoană” privită ca „individ”, posedând „viața” pe care Dumnezeu a suflat-o în om când a devenit un „suflet viu” Geneza 2:7 ; adică deosebește „personalitatea” de „naționalitate” și introduce acea idee proaspătă și mai înaltă despre „viață” și „moarte”, care nu este atât „viață” și „moarte” într-o stare viitoare, cât „viață” și „moarte” ca echivalent al comuniunii cu Dumnezeu sau al despărțirii de El - acea idee despre viață și moarte care a fost explicată de Domnul nostru în Evanghelia după Ioan Ioan 8:0 și de Pavel în Romani 8:0 .
Răspunde
Răspuns
Cum modelează făgăduința adevăratului Fiu al lui David nădejdea ta atunci când puterile pământești dau greș? În ce feluri ai fost ispitit să arunci vina pentru propria ta umblare cu Dumnezeu asupra altora? Unde te cheamă Domnul să umbli mai credincios în lumina responsabilității individuale înaintea Lui?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru lumina Cuvântului Tău din Ezechiel, unde descoperi atât judecățile Tale drepte împotriva răzvrătirii, cât și promisiunile Tale sigure de restaurare prin Fiul înălțat al lui David. Dă-ne inimi înțelegătoare prin Duhul Tău, ca să nu ne scuzăm păcatele prin eșecurile altora, ci să umblăm înaintea Ta în integritate personală. Plantează adevărul Tău adânc în noi, ca să aducem roadă spre slava Ta, privind la Domnul nostru Isus Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →