← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ieremia 41-42 — cu Ioan Calvin

Ieremia 41-42Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Ieremia 41-42 ne confruntă cu violența crudă care a urmat căderii Ierusalimului. În aceste capitole, profetul consemnează trădarea, uciderea și împrăștierea unui mic rest fragil. Expunerea atentă a lui Calvin ne ajută să vedem atât răutatea omenească pusă în lumină, cât și mâna suverană a lui Dumnezeu care rânduiește toate lucrurile. Ascultând astăzi cuvintele sale, suntem invitați să ne cercetăm inimile și să ne încredem în planurile ascunse ale Domnului chiar atunci când evenimentele par lipsite de sens și crude.
Citește

Citire

Acordă acum timp pentru a citi cu încetineală și cu rugăciune capitolele 41 și 42 din Ieremia. Observă perfidia lui Ismael, durerea pelerinilor și teama care îi determină pe supraviețuitori să caute îndrumare de la Domnul. Lasă textul să-ți pregătească inima pentru perspectivele lui Calvin asupra acestor evenimente triste.
Studiu
Calvin începe prin a demasca cruzimea detestabilă a uciderii lui Ghedalia de către Ismael. A fost o cruzime și o barbarie detestabilă din partea lui Ismael să-l ucidă pe Ghedalia, care îl primise și pe care îl găsise cu o purtare părintească față de el. Păgânii au considerat întotdeauna ospitalitatea sfântă; și a o încălca a fost socotit de ei drept cea mai mare atrocitate; iar Jupiter ospitalier a deținut întotdeauna printre ei dreptul de a lua răzbunare, dacă cineva a încălcat un jurământ dat la masă. Acum Ismael jurase, după cum am văzut, că va fi credincios lui Ghedalia. A fost din nou primit de el și a fost tratat cu ospitalitate; și de la masa lui s-a ridicat ca să-l ucidă pe omul nevinovat, care îi era prieten și se purtase față de el, după cum s-a arătat, ca un tată. Și astfel a devenit nu doar un paricid, ci și trădătorul propriei sale țări; căci știa că nu putea fi altfel decât că Nebucadnețar avea să se înfurie tot mai mult împotriva acestui popor nenorocit, pe care îl cruțase: dar nu a ținut seama de propria sa credincioșie, nici nu a arătat vreun respect față de frații săi, pe care știa că îi expune la măcel și la ruină. Calvin arată apoi descendența regală a lui Ismael ca izvor al ambiției sale nebunești. Dar cauza acestei nebunii este arătată aici indirect; Profetul spune că el era din sămânța regală. Sămânța regală era atunci, într-adevăr, în cea mai mare dizgrație; copiii regelui fuseseră uciși; el însuși fusese dus legat la Babilon după ce Nebucadnețar îl făcuse orb. Dar vedem că aceia care au fost odată în vreo demnitate cu greu pot renunța la acele noțiuni înalte prin care sunt umflați. Astfel, când cei din sămânța regală sunt reduși la sărăcie și nevoie extremă, ei tot mai țintesc spre ceva regal și nu se supun niciodată puterii lui Dumnezeu. Izvorul acestei nebunii îl arată aici Profetul, ca cu degetul, când spune că Ismael era din sămânța regală: căci el socotea că nu era deloc o cinste pentru el ca Ghedalia să fie pus peste iudei. El, fără îndoială, își imagina că împărăția trebuia să fie veșnică, deoarece Dumnezeu promisese atât de des că tronul lui David va sta cât timp luna va continua în ceruri. (Psalmul 89:37) Dar doar ambiția și mândria l-au determinat să comită această ucidere abominabilă: și astfel s-a întâmplat că s-a lăsat convins de regele Amonului. Calvin descrie apoi barbaria suplimentară pe care Ismael a săvârșit-o asupra celor optzeci de bărbați din Sihem, Silo și Samaria. Nu se știe din ce cauză a fost Ismael îndemnat să comită această faptă crudă și barbară, căci nu fusese declarat niciun război, nici nu putea pretinde vreo scuză pentru a-i ucide astfel pe acești oameni nefericiți, care nu bănuiau așa ceva. Ei erau din sămânța lui Avraam, erau închinători ai lui Dumnezeu și apoi nu săvârșiseră nicio ofensă și nu uneltiseră nimic împotriva lui. De ce atunci a fost cuprins de o asemenea furie este nesigur, în afară de faptul că oamenii răi, după cum am spus, nu pun niciodată vreo limită crimelor lor; căci Dumnezeu le dă duhul amețelii, astfel încât sunt duși de nebunie oarbă. Este, într-adevăr, probabil, că au fost uciși, deoarece Ismael a socotit că veniseră la Ghedalia ca să trăiască sub protecția lui și că el nu putea câștiga nimic prin uciderea unui singur om, decât dacă obținea autoritate asupra întregii țări. A fost atunci doar bănuiala, și aceea ușoară, care l-a condus la o asemenea cruzime. Iar atrocitatea faptei a fost sporită de ceea ce spune Profetul, că ei veniseră să aducă lui Dumnezeu tămâie și jertfă, mnchh, meneche: și spune de asemenea că aveau bărbile rase și hainele sfâșiate. O asemenea înfățișare ar fi trebuit să trezească milă chiar și în cei mai înverșunați dușmani; căci știm că există un sentiment înnăscut care ne determină să ne fie milă de nenorocire și lacrimi și de orice înfățișare jalnică. Furia lui Ismael, chiar dacă hotărâse mai înainte să le facă vreun lucru grav acestor oameni, ar fi trebuit să fie potolită de însăși vederea lor, astfel încât să nu fie nici măcar mânios pe ei. Potrivit atunci cu orice vedere a cazului, vedem că el trebuie să fi fost lipsit de orice simț al echității și că era mai crud decât orice fiară sălbatică.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra scopului de nepătruns al lui Dumnezeu în a îngădui aceste morți. Aici ni se pune și nouă înainte scopul de nepătruns al lui Dumnezeu, că a îngăduit ca acești oameni nefericiți să fie astfel uciși de tâlhari. Ei își părăsiseră casele ca să plângă arderea Templului. Așadar, deoarece ardoarea evlaviei lor îi condusese la Ierusalim, cât de nedemn a fost ca ei să devină pradă barbariei lui Ismael și a asociaților săi? Dar, după cum am spus ieri, Dumnezeu are căi ascunse prin care poartă de grijă mântuirii poporului Său. L-a luat pe Ghedalia; sfârșitul lui a fost într-adevăr trist, fiind ucis de Ismael pe care îl primise cu ospitalitate. Astfel Dumnezeu nu l-a lăsat să fie zguduit în mijlocul unor mari necazuri. Căci Ioan, fiul lui Kareah, care totuși era un om foarte credincios, ar fi devenit curând supărător pentru omul sfânt; căci a devenit curând după aceea capul și conducătorul unei facțiuni nelegiuite și s-a opus cu ferocitate lui Ieremia. Dacă atunci Ghedalia ar fi trăit, ar fi fost asaltat din toate părțile de propriul său popor. A fost atunci scopul lui Dumnezeu să-l elibereze deodată de toate aceste necazuri mizerabile. Același lucru s-a întâmplat și cu cei șaptezeci care au fost uciși; căci Domnul i-a dus la odihna lor, ca să nu fie expuși la relele și calamitățile cumplite care au urmat curând după aceea; căci nimeni nu putea fi într-o stare mai nenorocită decât restul pe care Nebucadnețar îl cruțase. Avem atunci motiv în acest caz să admirăm scopul secret al lui Dumnezeu, când vedem că acești oameni nefericiți au fost uciși, care totuși merseseră la Ierusalim pentru a-și mărturisi evlavia. A fost, pe scurt, mai bine pentru ei să fie îndepărtați decât să fie nevoiți să sufere din nou multe mizerii. Urmează acum, --
Răspunde

Răspuns

1. Unde vezi mândria sau ambiția alimentând în tăcere acțiuni care mai târziu aduc mare rău? 2. Cum te ajută tratarea de către Calvin a scopurilor ascunse ale lui Dumnezeu să te încrezi în El atunci când evenimentele par lipsite de sens? 3. În ce feluri ai putea fi ispitit să treci cu vederea ospitalitatea sau credincioșia sub presiune?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Dumnezeul nostru, care domnești peste orice tron și sfătuiești inimile oamenilor, ne plecăm înaintea tainei mâinii Tale suverane în trădarea și ruina consemnate de Ieremia. Iartă mândria care ne abate de la Cuvântul Tău spre propriile noastre planuri și dă-ne har să ne încredem în credincioșia legământului Tău când totul în jurul nostru pare pierdut. Ține-ne statornici în ascultare, ascunși în Hristos, până în ziua când scopurile Tale vor fi împlinite pe deplin. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →