← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 125-126 — cu Simeon

Psalmii 125-126Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În ritmul liniștit al via media, ne întoarcem din nou la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară a căldurii exegetice în care evanghelicul și catolicul se întâlnesc. În Psalmii 125 și 126, Simeon urmărește încrederea statornică a pelerinilor Sionului și bucuria uimită a celor eliberați din robie, arătând cum ambele teme converg în viața credinței. Cuvintele sale ne invită să cântărim obiceiul inimii, să ne odihnim sub grija ocrotitoare a Domnului și să mergem înainte până când fiecare captiv este adus acasă în Ierusalimul ceresc.
Citește

Citire

Să ascultăm acum Scripturile înseși. Cu atenție cuvenită citim Psalmii 125 și 126, luând aminte la făgăduința stabilității de neclintit pentru cei ce se încred în Domnul și la cântarea izbăvirii ce se înalță când robia este întoarsă. Duhul care a inspirat acești psalmi să ne pregătească inimile pentru a primi expunerea ce urmează.
Studiu
Simeon începe prin a examina obiceiul minții care îi caracterizează pe cei ce se încred în Domnul. Versetele 1-2. DISCURS: 717 ÎNCREDEREA ÎN DOMNUL Psalmii 125:1-2. Cei ce se încred în Domnul vor fi ca muntele Sion, care nu poate fi clintit, ci rămâne pe vecie. Cum sunt munții împrejurul Ierusalimului, așa este Domnul împrejurul poporului Său, de acum și pe vecie. În formarea judecății noastre despre oameni, suntem înclinați să privim doar la faptele lor; și chiar caracterele noastre le încercăm după același standard. Dar obiceiul minții este cel care marchează cu adevărat omul; și prin acesta vom fi judecați la tribunalul Dumnezeului nostru. Fără îndoială, faptele sunt importante, ca indicii ale principiilor din care decurg; și prin ele, noi, care nu putem vedea decât roadele exterioare, suntem constrânși să judecăm calitatea rădăcinii din care provin. Dar Dumnezeu, care cercetează inimile, privește rădăcina însăși; și aprobă sau dezaprobă pe oameni după calitatea reală și obiceiul minților lor. Privind privilegiile asigurate de o asemenea încredere, el expune apoi imaginea stabilității. Stabilitate — [Muntele Sion era un loc de atâta tărie, încât, din zilele lui Iosua până în vremea lui David, israeliții nu au putut niciodată să-l cucerească. Ei ocupaseră Ierusalimul; dar Muntele Sion era prea puternic pentru ei; atât de mult încât iebusiții care îl locuiau îi luau în râs, lăudându-se că, chiar dacă nu ar fi rămas decât orbi și șchiopi să apere cetatea, evreii nu ar fi putut niciodată să biruiască împotriva ei [Notă: 2 Samuel 5:6-8.]. Dar mult mai de nebiruit este cetatea în care locuiesc cei ce se încred în Domnul: 'Numele Domnului este un turn tare: cel drept fuge la el și este în siguranță' [Notă: Proverbe 18:10.]. Ei pot fi asaltați atât de oameni cât și de diavoli; dar li se asigură că 'Dumnezeu îi va păzi prin puterea Sa, prin credință, spre mântuire veșnică' [Notă: 1 Petru 1:5.]. Ei sunt în mâinile Mântuitorului; și El S-a angajat că 'nimeni nu-i va smulge vreodată din mâinile Sale' [Notă: Ioan 10:28-29.]. Trecând la cântarea restaurării din Psalmul 126, Simeon ia în considerare sentimentele trezite mai întâi de izbăvire. Se referă în primul rând la eliberarea lui Israel din robia lor grea și la restaurarea lor în țara de mult pustiită: dar se potrivește bine acelei răscumpărări dăruite sufletelor oamenilor, și care a fost prefigurată de acel mare eveniment. Să luăm în considerare din pasaj, I. Izbăvirea aici sărbătorită — Robia lui Israel a fost de nespus de grea. Ei au fost tratați cu cea mai mare cruzime de asupritorii lor babilonieni [Notă: Psalmii 137:8-9.]: și suferințele lor au fost mult sporite de batjocura cu care au fost privite evlavioasele lor bocete [Notă: Psalmii 137:3-4.]. Dar pe măsura măreției necazurilor lor a fost și bucuria la izbăvirea neașteptată dăruită lor. Observă, 1. Sentimentele trezite de ea — [Printre captivi înșiși bucuria a fost atât de mare, încât abia știau dacă era realitate sau vis. El dezvăluie apoi izbăvirea și mai mare din robia spirituală pe care aceste evenimente o prefigurează. Nu toți au primit aceeași lucrare; dar toți umblă după închipuirea inimilor lor, 'fiind prinși în lațul diavolului și duși captivi de el după voia lui'. Izbăvitorul făgăduit a sosit totuși; a intrat în luptă cu marele nostru vrăjmaș și l-a biruit cu desăvârșire. Isus, prevestit cu numele cu sute de ani înainte de venirea Sa în trup, a împlinit lucrarea pentru care a fost ridicat: și, după ce acum 'S-a înălțat sus și a dus robia în robie', Și-a trimis vestitorii să 'proclame libertate captivilor și deschiderea temniței celor legați'. Aceasta este prima întrebuințare pe care o face puterii Sale nou dobândite.
Considerați

Considerare

Simeon încheie discursul despre integritate prin a sublinia necesitatea unei fidelități hotărâte față de Dumnezeu. Să fim, așadar, gata să răspundem totdeauna oponenților noștri, așa cum au făcut apostolii: 'Dacă este drept să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, judecați voi'; căci nu putem decât să-L ascultăm în orice împrejurare și să împlinim voia Lui, chiar dacă toți oamenii de pe pământ și toți duhurile rele din iad s-ar uni împotriva noastră. Vom fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, credincioși până la moarte: căci atunci, și numai atunci, putem avea vreo nădejde scripturistică de a dobândi viața veșnică. În cele din urmă, el cheamă pe cei deja izbăviți să trăiască ca adevărați pelerini care înaintează spre Sion. Să nu pierdem niciodată, nici măcar o clipă, amintirea fostei noastre robii sau a îndatoririlor față de Domnul Isus Hristos, care 'prin propria Sa moarte a nimicit moartea și pe cel ce avea puterea morții, adică pe diavolul; și i-a eliberat pe cei care, prin frica de moarte, erau supuși robiei toată viața lor'. Să nu uităm niciodată, nici măcar o clipă, că suntem pe un drum spre Sion și că toate izvoarele noastre proaspete sunt în acel Mântuitor adorabil, care ne-a răscumpărat prin sângele Său. Să nu încetăm niciodată, nici măcar o clipă, să mergem înainte pe calea noastră cerească; ci, uitând ce este în urmă, să ne întindem, ca niște alergători, spre ținta hotărâtă. Toate nădejdile și toată fericirea noastră să fie în cer. Într-un cuvânt, să fim exact în starea și obiceiul minților noastre ceea ce au fost captivii eliberați în călătoria lor spre Sion. Atunci vom fi atins desăvârșirea pelerinilor creștini și vom poseda la vremea potrivită, în toată plinătatea ei, moștenirea noastră hotărâtă.] 2.
Răspunde

Răspuns

Unde, în obiceiurile mele zilnice, încrederea în Domnul mai stă încă în luptă cu încrederi mai mici? Cum a modelat amintirea izbăvirii trecute bucuria și perseverența mea prezentă? În ce singură faptă de ascultare mă cheamă acum Domnul la o hotărâre mai mare?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, care Îți înconjori poporul precum stau munții împrejurul Ierusalimului, adâncește în noi acea încredere statornică ce nu poate fi clintită. Dăruiește ca bucuria celor cărora le-ai întors robia să devină cântarea noastră neîncetată și păzește-ne de orice cale strâmbă care ne-ar abate de la Tine. Întărește inimile noastre să umblăm ca niște pelerini cu ochii ațintiți spre Sionul ceresc, până vom intra la urmă în odihna pe care ai pregătit-o; prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →