Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exod 13-14 — cu Maclaren
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm spre clasicul lui Alexander Maclaren, Expositions of Holy Scripture, pentru o călăuzită călătorie prin capitolele 13 și 14 din Exod. Expunerea atentă a lui Maclaren scoate în evidență chemarea statornică de a ne aminti de faptele mărețe ale lui Dumnezeu de izbăvire, în timp ce urmărește evenimentele dramatice ale scăpării lui Israel prin mare. Perspectivele sale ne invită să vedem cum poruncile antice modelează credința prezentă și cum intervenția divină vorbește încă despre propriile noastre momente de criză și trecere. În următoarele câteva bătăi vom asculta cu atenție cum Maclaren desfășoară atât dimensiunile memoriale, cât și cele practice ale răscumpărării.
Citește
Așază-te într-un spațiu liniștit și citește Exod 13-14 încet, permițând narațiunii poruncii Paștelui și a trecerii minunate prin mare să se desfășoare. Observă accentul repetat pe aducerea aminte și mișcarea dramatică de la frică la libertate. Lasă tensiunea și triumful textului să-ți pregătească inima pentru expunerea lui Maclaren care urmează.
Studiu
Studiază
Maclaren începe prin a examina dacă porunca de a păstra izbăvirea ca semn este literală sau metaforică.
Se poate întreba dacă această poruncă trebuie luată metaforic sau literal. Fără îndoială, aducerea aminte a marii izbăviri a fost încredințată unor fapte. Pe lângă sărbătorile anuale ale Paștelui, inscripțiile pe ușori și franjurile de pe îmbrăcăminte au fost rânduite în acest scop. Iar evreii, dintr-o perioadă foarte timpurie, cu siguranță înainte de vremea Domnului nostru, purtau filactere fixate, așa cum prescriu acest loc și altele, pe brațul stâng și pe frunte, și invocau aceste cuvinte ca porunca pe care o ascultau astfel. Dar pare mai probabil ca sensul să fie metaforic și că ceea ce se poruncește este mai degrabă o aducere aminte constantă a marii izbăviri și o reglementare constantă a vieții practice prin ea. Căci ce anume trebuie să fie 'un semn'? Este sărbătoarea Paștelui. Iar 'de aceea' din versetul următor pare să spună că păstrarea acestei rânduieli la vremea ei este împlinirea acestei porunci.Maclaren consideră apoi cum marea faptă de izbăvire este menită să rămână constant înaintea gândurilor noastre.
I. Marea izbăvire a lui Dumnezeu trebuie să fie constant înaintea gândurilor noastre.Trecând la evenimentele de la mare, Maclaren descrie primul pas în izbăvirea divină.
I. Primul pas în mersul liniștit al izbăvirii divine este prevederea opririi înaintării egiptenilor și asigurarea despărțirii în siguranță a taberei israelite. Urmăritorii veneau învârtindu-se cu viteză maximă și ar fi ajuns curând în mijlocul masei dezordonate, aducând distrugere. Nu era posibilă realizarea traversării decât dacă aceștia erau ținuți la distanță. Când o armată trebuie să treacă un râu în fața forțelor ostile, operațiunea riscantă este posibilă doar dacă o puternică gardă din spate este lăsată pe partea inamicului, pentru a acoperi trecerea. Exact asta se face aici. Stâlpul de foc și nor, simbolul prezenței divine, a trecut din frunte în spate. Călăuzirea sa nu era necesară, când doar o singură cale prin mare era posibilă. Apărarea sa era necesară când dușmanul apăsa cu ardoare pe urmele oștirii. Nevoile poporului Său au determinat atunci, așa cum fac întotdeauna, forma prezenței și ajutorului divin. Mult mai târziu, profetul a surprins marea lecție a acestui eveniment, când a izbucnit în anticiparea triumfătoare a unei izbăviri viitoare, care ar repeta în experiență proaspătă vechea victorie: 'Domnul va merge înaintea voastră; și Dumnezeul lui Israel va fi în urma voastră'. În locul unde nevoia este mai dureroasă și în forma cea mai cerută, acolo și aceea va fi Dumnezeu întotdeauna pentru cei care se încred în El.
Considerați
Consideră
Maclaren reflectă apoi asupra trecerii în siguranță prin ape și chemarea sa de a îndrăzni în credință.
Ce scenă! Mulțimile înfricoșate, vântul urlător, poate furtuna, strălucirea stâlpului sclipind pe calea udă și alunecoasă, luna plină a Paștelui luminând apele îngrămădite! Cât de mult trebuie să fi crescut și uimirea și speranța cu fiecare pas mai adânc în abis și mai aproape de siguranță! Epistola către Evrei ia aceasta ca un exemplu de 'credință' din partea israeliților; și cu adevărat putem simți că a trebuit să fie nevoie de oarecare încredere în mâna protectoare a lui Dumnezeu pentru a îndrăzni pe un astfel de drum, unde, în orice moment, zidurile puteau să se prăbușească și să-i înece pe toți. Au fost mânați să îndrăznească de frica de Faraon; dar credința, la fel ca frica, a lucrat în ei. Credința noastră, de asemenea, este adesea chemată să îndrăznească pe căi primejdioase. Putem avea încredere că El va ține înapoi zidurile de apă să nu cadă. Tabloul traversării poartă un adevăr veșnic pentru noi toți. Calea siguranței nu se deschide până când nu suntem înconjurați și carele lui Faraon sunt aproape. Adesea duce chiar în mijlocul a ceea ce socotim primejdii. Adesea trebuie îndrăznită în întuneric și cu vântul în față. Dar dacă o străbatem în credință, fluidul va fi făcut solid, iar trecerea fără cale va deveni practicabilă, sau orice altă aparentă imposibilitate va fi realizată, înainte ca încrederea noastră să fie rușinată sau vreun rău real să ne atingă.În cele din urmă Maclaren duce lecția înainte spre victoria ultimă asupra oricărui asupritor.
Această victorie finală asupra 'fiarei', fie că este o persoană sau o tendință, urmează să reproducă într-un mod mai înalt acea veche cucerire de la Marea Roșie. Există speranță pentru lume că asupritorii săi nu vor mai tiraniza întotdeauna; există speranță pentru fiecare suflet că, dacă Îl luăm pe Hristos ca eliberator și călăuză al nostru, El va rupe lanțurile de pe încheieturile noastre și ne va aduce în cele din urmă la țărmul veșnic, unde vom putea sta, ca poporul răscumpărat, și, pe măsură ce dimineața fără apus răsare, să vedem razele ei atingând cu lumină aurie oceanul liniștit, sub care asupritorii noștri zac îngropați pentru totdeauna, și să înălțăm mulțumiri vesele Celui care 'ne-a condus prin foc și prin apă și ne-a scos într-un loc bogat'.
Răspunde
Unde în rutina ta zilnică memoria izbăvirii lui Dumnezeu are cea mai mare nevoie să devină un semn călăuzitor? Cum ar putea modelul ajutorului divin care sosește exact când te simți înconjurat să-ți remodeleze răspunsul la presiunile prezente? În ce domeniu ești invitat să pășești pe o cale pe care doar credința o poate face practicabilă?
Roagă-te
Doamne al Exodului, Îți mulțumim pentru marea izbăvire care încă ne orânduiește zilele. Păstrează vie în gândurile, mâinile și cuvintele noastre memoria faptelor Tale mântuitoare. Când stăm între pustiu și mare, întinde-Ți prezența ca să ții înapoi orice frică urmăritoare. Dă-ne curaj să umblăm pe calea îngustă pe care o deschizi, încrezându-ne că apele se vor despărți și că poteca va ține. Adu-ne în cele din urmă la malul îndepărtat unde să cântăm împreună cu toți cei răscumpărați despre dragostea Ta statornică și puterea Ta cea mare, prin Iisus Hristos, eliberatorul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →