Eterniseed › Curriculum › Ezra
Ezra 1-2 — cu Maclaren
Deschidere
Astăzi intrăm în clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture despre capitolele 1 și 2 din Ezra. Cu profunzime și claritate caracteristice, Maclaren urmărește întoarcerea exilaților evrei sub Cirus, dezvăluind mâna lui Dumnezeu la lucru prin evenimente politice și alegeri umane. Expunerea sa ne invită să vedem dincolo de istoria de suprafață în scopurile divine care modelează fiecare epocă. Pe măsură ce ascultăm, ni se amintește că același Domn care l-a mișcat pe Cirus încă mișcă inimile astăzi. Să lăsăm cuvintele lui Maclaren să ne atragă într-o nouă uimire față de credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său și lucrarea Sa continuă în viețile noastre.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la textul însuși. Citim cu încetineală și cu rugăciune capitolele 1 și 2 din Ezra, observând proclamația regală, lista exilaților care se întorc și înregistrarea atentă a vaselor sfinte. Lăsăm cuvintele străvechi să vorbească despre eliberare, curaj și restaurare. Ne oprim unde o frază ne mișcă inima și cerem Duhului să ne pregătească pentru perspectivele pe care Maclaren le va dezvolta.
Studiu
Maclaren începe prin a plasa decretul lui Cirus în contextul său istoric mai larg.
'Domnul a mișcat duhul lui Cirus.' Aceasta dezvăluie cauza cea mai adâncă a ceea ce părea, observatorilor superficiali, unul dintre multele evenimente politice de același fel. Găsim printre inscripții un cilindru scris din porunca lui Cirus, care arată că el a inversat politica babiloniană de deportare a națiunilor cucerite. 'Toate popoarele lor', spune el, referindu-se la un număr de națiuni ale căror membri i-a găsit în exil în Babilonia, 'i-am adunat și i-am readus în țările lor și zeii... pe care Nabonidos... îi adusese în Babilon, i-am așezat în pace în sanctuarele lor' Sayce, Fresh Light from the Ancient Monuments, p. 148. A fost, așadar, parte dintr-o mișcare mai largă, care i-a trimis înapoi pe Zorobabel și poporul său la Ierusalim și a început reconstruirea Templului. Fără îndoială, Cirus văzuse că planul vechi aducea pur și simplu un element de posibilă rebeliune în mijlocul țării și a acționat pe temeiuri de prudență politică.El descoperă apoi cauzalitatea divină mai profundă la lucru.
Dar pasajul nostru sapă mai adânc pentru a găsi adevărata cauză. Cirus a fost instrumentul lui Dumnezeu, iar perspicacitatea omului de stat a fost rezultatul iluminării lui Dumnezeu. Cauzalitatea divină mișcă oamenii atunci când ei se mișcă singuri. Nu doar în istoria poporului ales scopul lui Dumnezeu este împlinit prin instrumente mai mult sau mai puțin conștiente și dispuse. Principiul enunțat de scriitorul acestei cărți are aplicare universală, iar adevărata 'filosofie a istoriei' trebuie să recunoască drept cauză unică necauzată, care stă la temelia tuturor celorlalte cauze și forțe pretinse, scopurile căreia regii și politicienii le împlinesc, chiar în timp ce acționează liber potrivit propriilor judecăți și, se poate, în deplină inconștiență față de El. Ne privește liniștea și speranța, în contemplarea labirintului derutant și adesea a tragediei sfâșietoare a treburilor lumești, să ne ținem cu tărie de convingerea că Mâna nevăzută a lui Dumnezeu mișcă piesele pe tablă și prezidează asupra tuturor complicațiilor. Diferența dintre istoria 'sfântă' și cea 'profană' nu constă în faptul că una se află sub controlul Său direct, iar cealaltă nu. Ceea ce a fost adevărat despre Cirus și politica sa este la fel de adevărat despre Anglia. O, de-ar recunoaște politicienii și toți oamenii acest fapt la fel de limpede ca acest istoric!Maclaren continuă să analizeze cine dintre exilați a ales să se întoarcă.
II. Anii lungi de ședere în Babilonia slăbiseră dorul de casă pe care prima generație de captivi îl trăise, fără îndoială, dureros, și doar o mică parte dintre ei au dorit să profite de ocazia întoarcerii. Un motiv este dat deschis de Iosif: 'Mulți au rămas în Babilon, nevrând să-și lase averile în urmă.' 'Capii caselor părintești [care exercitau poate un fel de guvernare printre captivi], preoții și leviții' au constituit grosul emigranților; dar în fiecare categorie doar aceia 'al căror duh Dumnezeu îl mișcase' așa cum îl mișcase pe Cirus erau destul de evlavioși sau patrioți ca să înfrunte ruptura despărțirii și dificultățile repopulării unui pământ pustiit. Nimic nu-i tenta pe ceilalți, iar mica și curajoasa trupă avea nevoie de toată tăria lor. Dar nicio inimă în care flacăra evlaviei ardea sau în care se simțeau chemările acelei iubiri pasionate de cetatea și pământul unde locuia Dumnezeu, care în cele mai bune zile ale națiunii era inseparabilă de evlavie, nu putea rămâne în urmă. Contingentul care pleca era, așadar, partea cea mai bună a întregului; iar cei care rămâneau erau ținuți înapoi de dragostea de comoditate, de lipsa de curaj, de dragostea de bogăție și de alte motive josnice de același fel.
Considerați
Reflecție
Maclaren extrage lecții practice din alegerea de a se întoarce.
Câți dintre noi am avut mari ocazii oferite pentru slujire, pe care le-am lăsat să treacă în același fel! Să ai uși deschise pe care suntem prea leneși, prea lași, prea temători de lepădare de sine ca să intrăm, este tragedia și crima multor vieți. Este mai ușor să trăiești printre nivelurile joase ale câmpiei Babilonului decât să pornești la pericolele și lipsurile marșului obositor peste pustiu. Ruinele Ierusalimului sunt un loc mult mai puțin confortabil decât casele bine mobilate care trebuie părăsite. Prudența spune: 'Fii mulțumit unde ești și lasă-i pe alții să-și asume necazul unor planuri nebunești ca reconstruirea Templului.' O mie de scuze ne șoptesc la ureche și lăsăm momentul în care singur o hotărâre nobilă este posibilă să alunece pe lângă noi, iar restul vieții rămâne gol de un altul asemenea. Ocazii neglijate, chemări neascultate la fapte înalte, toate le avem în viețile noastre. Cel mai trist dintre toate cuvintele este: 'Ar fi putut fi.' Cât de mult mai înțelepte, mai fericite, mai nobile au fost sufletele îndrăznețe care s-au ridicat la înălțimea ocaziei și au aruncat în urmă comoditatea, bogăția și tovărășia, pentru că au auzit porunca divină exprimată în permisiunea regală și au răspuns cu smerenie: 'Iată-mă; trimite-mă'!El încheie reflectând asupra încrederii sfinte date celor care poartă vasele Domnului.
Trebuie să ne amintim, de asemenea, cât de puternică era ținerea formelor exterioare ale închinării asupra evreului evlavios. Credința sa era mult mai legată de formă decât ar trebui să fie a noastră, iar restaurarea uneltelor de jertfă ca garanție a restabilirii închinării din Templu ar părea începutul unei noi epoci de relație mai strânsă cu Iehova. Este aproape în timpul vieții unor oameni în viață că toată Scoția a fost cutremurată de emoție la descoperirea, într-o cameră neglijată, a unui cufăr în care zăceau, uitate, coroana și sceptrul Stuartilor. Un val asemănător de simțire a trecut peste exilați când li s-au dat înapoi în păstrare aceste vase ale Templului. Unele mai sfinte ne sunt date nouă în mâini, ca să le purtăm peste un pustiu mai primejdios. Să ascultăm porunca: 'Fiți curați, voi care purtați vasele Domnului' și să veghem ca să le purtăm, nepătate și nepierdute, la 'casa Domnului care este în Ierusalim'.
Răspunde
Răspuns
Unde ți-a mișcat Dumnezeu duhul spre un pas pe care ai ezitat să-l faci? Ce mângâieri sau posesiuni te-ar putea ține înapoi de la ascultare? Cum păzești încrederea sfântă pe care ai primit-o de la Domn?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Suveran, Te lăudăm pentru cuvântul care l-a mișcat pe Cirus și a trezit rămășița să se întoarcă și să zidească Casa Ta. Mișcă inimile noastre prin Duhul Tău ca să părăsim orice confort când ne chemi și dă-ne curaj să umblăm cu credincioșie în libertatea și scopul pe care le-ai pregătit. Ține-ne statornici cu orice încredere pe care o pui în mâinile noastre, ca Numele Tău să fie onorat în tot ce facem. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →