Eterniseed › Curriculum › Judecători
Jud 21 — cu Matei Henry
Deschidere
Matei Henry ne călăuzește prin capitolul final al Judecătorilor cu discernământ pastoral și atenție atentă la consecințele jurămintelor pripite și ale conflictului civil. Comentariul său ne invită să stăm alături de durerea lui Israel în timp ce urmărește mila surprinzătoare a lui Dumnezeu în păstrarea unui trib. Pe măsură ce ascultăm, descoperim cum chiar și acțiunile umane imperfecte pot servi unor scopuri mântuitoare mai largi. Reflecțiile lui Henry ne ajută să ținem împreună râvna și compasiunea, reamintindu-ne că Domnul rămâne suveran peste fiecare ruptură și fiecare restaurare. Cuvintele sale ne întăresc inimile pentru studiul de astăzi.
Citește
Întoarce-te acum la Judecători 21 și citește întregul capitol încet. Observă tensiunea dintre jurămintele anterioare ale lui Israel și durerea lor ulterioară, căutarea disperată a soțiilor și întoarcerea liniștită la moștenire. Lasă narațiunea să trezească atât durere cât și speranță în timp ce te pregătești să auzi expunerea lui Matei Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a examina jurămintele pline de râvnă care au modelat acțiunile lui Israel.
I. Râvna arzătoare pe care o exprimaseră israeliții împotriva nelegiuirii bărbaților din Ghibea, așa cum era susținută de tribul lui Beniamin. Ocazia este dată aici pentru a menționa două exemple ale acestei râvne în această împrejurare, pe care nu le-am întâlnit mai înainte: 1. În timp ce adunarea generală a statelor se strângea și aștepta o casă plină înainte de a proceda, s-au legat cu marele blestem pe care l-au numit Cherem, de a distruge complet toate acele cetăți care nu și-ar trimite reprezentanții și cota lor de oameni în această împrejurare, sau au condamnat la acel blestem pe cei care ar refuza astfel (v. 5); căci ei ar privi astfel de refuzuri ca neavând nicio indignare față de crima comisă, nicio preocupare pentru protejarea națiunii de judecățile lui Dumnezeu prin administrarea dreptății, nici nicio considerație față de autoritatea unui consimțământ comun, prin care erau chemați să se întâlnească. 2. Când s-au întâlnit și au auzit cauza, au făcut un alt jurământ solemn că niciunul dintre toate miile lui Israel prezente atunci, nici vreunul dintre cei pe care îi reprezentau (fără intenția de a-și lega posteritatea), nu ar trebui, dacă ar putea evita, să se căsătorească cu o fiică a unui beniamit, v. 1. Aceasta a fost făcută un articol al războiului, nu cu scopul de a extirpa tribul, ci pentru că în general ar trata pe cei care erau atunci actori și susținători ai acestei ticăloșii în toate privințele așa cum tratau națiunile devotate ale Canaanului, pe care nu numai că erau obligați să le distrugă, dar cu care le era interzis să se căsătorească; și pentru că, în particular, îi considerau nevrednici să se potrivească cu o fiică a lui Israel pe cei care fuseseră atât de barbari și abuzivi față de unul din sexul slab, decât care nimic nu putea fi făcut mai josnic și ticălos, nici o indicație mai sigură dată a unei minți pierdute complet de orice onoare și virtute. Putem presupune că trimiterea de către levit a bucăților mutilate ale trupului soției sale către mai multe triburi a ajutat foarte mult la inspirarea lor cu toată această furie, și mult mai mult decât o simplă narațiune a faptului, oricât de bine atestată, ar fi făcut, atât de mult afectează ochiul inima.Henry urmărește apoi pocăința profundă a lui Israel și măsurile luate pentru a asigura soții din Iabeș-Galaad.
2. Cum și-au exprimat ei îngrijorarea? (1.) Prin durerea lor pentru ruptura care s-a făcut. Au venit la casa lui Dumnezeu, căci acolo au adus toate îndoielile, toate sfaturile, toate grijile și toate durerile lor. Trebuia să se audă în această ocazie, nu glasul bucuriei și al laudei, ci doar cel al bocetului, al plângerii și al nenorocirii: Și-au ridicat glasurile și au plâns cu amar (v. 2), nu atât pentru cei 40.000 pe care îi pierduseră (aceștia nu ar fi fost atât de mult lipsiți din unsprezece triburi), ci pentru distrugerea completă a unui trib întreg; căci aceasta era plângerea pe care o vărsau înaintea lui Dumnezeu (v. 3): Lipsește un trib. Dumnezeu avusese grijă de fiecare trib; numărul lor doisprezece era cel prin care erau cunoscuți; fiecare trib avea stația sa numită în tabără și piatra sa în platoșa marelui preot; fiecare trib avea binecuvântarea sa atât de la Iacov cât și de la Moise; și ar fi fost o ocară intolerabilă pentru ei dacă ar fi scăpat vreunul din acest juriu ilustru și ar fi pierdut unul din doisprezece, mai ales pe Beniamin, cel mai tânăr, care era deosebit de drag lui Iacov, strămoșul lor comun, și de care toți ceilalți ar fi trebuit să fie într-un mod particular grijulii. Beniamin nu este; ce se va întâmpla atunci cu Iacov? Beniamin a devenit un Benoni, fiul dreptei un fiu al durerii! În această necaz au zidit un altar, nu în competiție, ci în comuniune cu altarul numit la ușa cortului, care nu era suficient de mare pentru a cuprinde toate jertfele pe care le plănuiseră; căci au adus arderi de tot și jertfe de pace, pentru a mulțumi pentru victoria lor, totuși pentru a ispăși propria lor nebunie în urmărirea ei și pentru a implora favoarea divină în strâmtoarea lor prezentă. Orice lucru care ne întristează ar trebui să ne aducă la Dumnezeu. (2.) Prin tratatul lor prietenos cu bieții refugiați în primejdie care se ascunseseră în stânca Rimmon, cărora le-au trimis un act de grațiere, asigurându-i, pe credința publică, că nu îi vor mai trata ca dușmani, ci îi vor primi ca frați, v. 13. Certurile dintre prieteni ar trebui astfel să fie reînnoirea prieteniei. Chiar și cei care au păcătuit, dacă la urmă se pocăiesc, trebuie iertați și mângâiați, 2 Cor. ii. 7. (3.) Prin grija pe care au luat-o pentru a asigura soții pentru ei, ca tribul lor să fie din nou zidit și ruinele lui reparate. Dacă bărbații lui Israel s-ar fi căutat pe ei înșiși, ar fi fost în secret mulțumiți de stingerea familiilor lui Beniamin, pentru că atunci pământul alocat lor ar fi revenit prin lipsă de moștenitori celorlalte triburi și ar fi fost ușor de ocupat prin lipsă de ocupanți; dar aceia nu au duhul israeliților care urmăresc să se ridice pe ruinele vecinilor lor. Ei erau atât de departe de orice plan de acest fel încât toate capetele lucrau pentru a găsi căi și mijloace pentru reconstruirea acestui trib. Toate femeile și copiii lui Beniamin fuseseră uciși: juraseră să nu-și căsătorească fiicele cu vreunul dintre ei; era împotriva legii divine să se potrivească cu canaaniții; a-i obliga la aceasta ar fi fost, în efect, a le spune să meargă și să slujească altor dumnezei. Ce trebuiau să facă atunci pentru soții pentru ei? În timp ce bieții beniamiți în primejdie care se ascunseseră în stâncă se temeau că frații lor plănuiau să-i ruineze, ei erau în același timp la un proiect de a-i prefera; și acesta era: [1.] Trebuia făcută o dreptate necesară asupra cetății Iabeș-Galaad, care aparținea tribului lui Gad, de cealaltă parte a Iordanului. S-a aflat, privind peste lista de recrutare (care fusese luată, cap. xx. 2), că nimeni nu apăruse din acea cetate la chemarea generală (v. 8, 9), și atunci s-a hotărât, înainte de a apărea cine lipsea, ca orice cetate a lui Israel vinovată de un astfel de dispreț față de autoritatea și interesul public să fie anatemă; Iabeș-Galaad stă sub acea sentință severă, care nu putea fi în niciun fel dispensată. Cei care cruțaseră pe canaaniți în multe locuri, care fuseseră devotați distrugerii prin porunca divină, nu au putut găsi în inimile lor să-și cruțe frații care fuseseră devotați prin propriul lor blestem. De ce nu au trimis acum oameni să scoată pe iebusiți din Ierusalim, pentru a evita pe care bietul levit fusese nevoit să meargă la Ghibea? cap. xix. 11, 12. Oamenii sunt de obicei mai râvnitori să susțină propria lor autoritate decât pe cea a lui Dumnezeu. O detașare este deci trimisă de 12.000 de oameni, pentru a executa sentința asupra Iabeș-Galaad. Găsind că atunci când întregul corp al armatei a mers împotriva Ghibei poporul era considerat prea numeros pentru ca Dumnezeu să-i dea în mâinile lor, în această expediție au trimis doar câțiva, v. 10. Comisia lor este să pună totul la sabie, bărbați, femei și copii (v. 11), conform acelei legi (Lev. xxvii. 29), Orice este devotat dintre oameni, de către cei care au putere să o facă, va fi cu siguranță omorât. [2.] O soluție este de aici formată pentru a asigura beniamiților soții. Când Moise a trimis același număr de oameni să răzbune pe Domnul împotriva Madianului, aceleași ordine au fost date ca aici, ca toate femeile căsătorite să fie ucise cu soții lor, ca una cu ei, dar ca fecioarele să fie lăsate în viață, Num. xxxi. 17, 18. Acel precedent a fost suficient pentru a susține distincția făcută aici între o soție și o fecioară, v. 11, 12. 400 de fecioare care erau de vârstă căsătoribilă au fost găsite în Iabeș-Galaad, și acestea au fost căsătorite cu atâția dintre beniamiții supraviețuitori, v. 14. Tații lor nu erau prezenți când jurământul a fost făcut de a nu se căsători cu beniamiți, astfel încât nu erau sub nicio aparență de obligație prin el: și în plus, fiind o pradă luată în război, erau la dispoziția cuceritorilor. Poate că alianța acum contractată între Beniamin și Iabeș-Galaad l-a făcut pe Saul, care era beniamit, mai preocupat de acel loc (1 Sam. xi. 4), deși atunci locuit de familii noi.Henry dezvăluie apoi planul bătrânilor care implică fiicele din Silo.
II. Bătrânii lui Israel au dat autoritate beniamiților să facă aceasta, să stea la pândă în viile care înconjurau locul unde obișnuiau să danseze, și, când erau în mijlocul distracției lor, să vină peste ele și să prindă fiecare om o soție pentru sine și să le ducă direct în țara lor, v. 20, 21. Ei știau că niciuna dintre propriile lor fiice nu ar fi acolo, astfel încât părinții acestor fecioare nu puteau fi spuși că le dau, căci nu știau nimic despre chestiune. O scuză slabă este mai bună decât niciuna, pentru a salva ruperea unui jurământ: ar fi mult mai bine să fim precauți în a face jurăminte, ca să nu fie ocazie mai târziu, așa cum a fost aici, de a spune înaintea îngerului că a fost o greșeală. Aici era un mod foarte nepotrivit de a face căsătorii, când atât afecțiunea reciprocă a tinerilor cât și consimțământul părinților trebuiau presupuse că vin după; cazul era extraordinar și nu poate fi în niciun fel tras ca precedent. Căsătoriile prea pripite adesea provoacă o pocăință lentă; și ce mângâiere poate fi așteptată de la o potrivire făcută fie prin forță fie prin fraudă? Fecioarele din Iabeș-Galaad au fost luate din mijlocul sângelui și al măcelului, dar acestea din Silo din mijlocul veseliei și al bucuriei; primele aveau motiv să fie recunoscătoare că și-au avut viețile ca pradă, iar cele din urmă, se speră, nu au avut motiv să se plângă, după un timp, când s-au găsit potrivite, nu cu bărbați de averi rupte și disperate, așa cum păreau a fi, care fuseseră recent scoși dintr-o peșteră, ci cu bărbați de cele mai bune și mai mari averi din națiune, așa cum trebuiau să fie când lotul întregului trib al lui Beniamin, care consta din 45.600 de bărbați (Num. xxvi. 41), a venit să fie împărțit din nou printre 600, care aveau totul prin supraviețuire.
Considerați
Consideră
Henry încheie prin a reflecta asupra restaurării tribului și diagnosticul final al capitolului asupra erei.
În cele din urmă, la încheierea tuturor avem, 1. Așezarea din nou a tribului lui Beniamin. Puținii care au rămas s-au întors la moștenirea acelui trib, v. 23. Și curând după aceea din mijlocul lor a răsărit Ehud, care a fost vestit în generația sa, al doilea judecător al lui Israel, cap. iii. 15. 2. Desființarea și împrăștierea armatei lui Israel, v. 24. Ei nu s-au înființat ca o armată permanentă, nici nu au pretins să facă nicio schimbare sau stabiliri în guvern; ci când afacerea pentru care fuseseră chemați s-a încheiat, au plecat liniștiți în pacea lui Dumnezeu, fiecare om la familia sa. Serviciile publice nu trebuie să ne facă să ne considerăm deasupra propriilor noastre treburi private și a datoriei de a ne îngriji de propria noastră casă. 3. O repetare a cauzei acestor confuzii, v. 25. Deși Dumnezeu era Împăratul lor, fiecare om voia să fie propriul său stăpân, ca și cum nu ar fi fost rege. Binecuvântat fie Dumnezeu pentru magistratură.
Răspunde
Unde ar putea râvna neexaminată să-mi modeleze încă deciziile astăzi? Cum arată pocăința autentică atunci când propriile mele acțiuni au cauzat rău neintenționat? În ce moduri am încredere în Dumnezeu pentru a repara ceea ce pare ireparabil de rupt în comunitatea sau familia mea?
Roagă-te
Doamne, în mijlocul durerii pe care jurămintele pripite și zelul rătăcit le-au adus asupra poporului Tău, ne întoarcem la mila care ajunge chiar și în ruinele pe care le-am făcut noi înșine. Dă-ne inimi pocăite care să caute altarul Tău înainte de a acționa, restaurând ce am rupt și adunând ce a risipit păcatul. Prin Duhul Tău, fă ca casele și adunările noastre să reflecte credincioșia care nu dă greș niciodată. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →